2,523 matches
-
de redacție”, notează el. În 1943, primăvara, este încorporat în armată, la Turnu Măgurele, apoi într-o localitate de lângă Cernăuți (Regimentul 3 Grăniceri). În aprilie-mai 1944 se află la Bârlad, iar în aprilie 1945 este lăsat la vatră și redevine corector și colaborator la „Timpul” (până la sfârșitul anului 1946). Cunoscuse, mai înainte, în timp ce lucra în redacțiile ziarelor bucureștene, o tânără femeie, N. S., soția altui gazetar. Are cu ea o legătură de aproximativ zece ani. S-au păstrat circa șaptezeci de
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
Se află aici, notată cu o sinceritate maximă, psihologia unui tânăr creator îndrăgostit și speriat că poate rata în ambiția lui de a face o mare operă literară. Colaborează la revista „Tinerețea” (1945) și la „Lumea” lui G. Călinescu. Este corector, pentru puțină vreme (toamna-iarna 1946), la „România liberă”, apoi funcționar la Societatea Scriitorilor Români. Participă, în 1946, la un concurs deschis de Editura Cultura Națională, dar nu câștigă. Premiul este dat Cellei Delavrancea pentru volumul Vraja. P. își revede prozele
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
Preda - 60 de ani de la naștere, CNT, 1982, 32 (semnează Ion Vlad, Victor Crăciun, Al. Piru); Ion Cristoiu, „Desfășurarea”, SLAST, 1982, 52, 53; Iorgulescu, Ceara, 109-128; Marcea, Varietăți, 263-279; Popa, Competență, 155-212; Simuț, Diferența, 135-140; Petre Stoica, Amintirile unui fost corector, București, 1982, 150-171; Mihai Ungheanu, Interviuri neconvenționale, București, 1982, 5-19; Florin Mugur, Marin Preda, FLC, 1983, 21; Ciocârlie, Eseuri, 13-29; Dimisianu, Lecturi, 104-118; Iosifescu, De-a lungul, 220-230; Marcea, Concordanțe, 220-225, 287-293; Valentin F. Mihăescu, Timp și mod, București, 1983
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
SFÂRLEA, Alexandru (22.VI.1947, Cihei, j. Bihor), poet. Este fiul Mariei (n.Buda) și al lui Nicolae Sfârlea, agricultor. Învață în satul natal, apoi urmează liceul la Salonta. Până în 1991 lucrează într-o fabrică, ulterior e corector, iar din 1997 face parte din redacția cotidianului județean „Crișana”, unde debutase cu poezie în 1967. Prima carte, placheta Dezvăluiri, îi apare în 1989. Colaborează cu versuri, recenzii, reportaje la „Luceafărul”, „Familia”, „Convorbiri literare”, „Unu”, „Echinox”, „Al cincilea anotimp”, „Romanian
SFARLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289656_a_290985]
-
și gimnaziul în orașul natal (1930-1934), apoi Liceul Comercial din Arad (1934-1938), tot aici frecventând Academia Teologică (1938-1941). Redactor-șef al ziarului „Vestul” (1939-1944) și al revistei „Lupta patriotică” (1945-1946), ulterior va fi redactor la „Banatul” (1946-1947), „Frontul plugarilor” (1948-1949), corector la „Flacăra” (1949-1951), secretar de redacție la „Tânărul scriitor”(1951-1957). A fost unul din cei care au aderat la Manifestul Cercului Literar de la Sibiu (1943). Condamnat la închisoare politică în 1957, iese din detenție în 1963. Se angajează bibliotecar la
SFETCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289658_a_290987]
-
Liceului «Sf. Sava»” și la „Revista literară”. În perioada bucureșteană Perpessicius îl încurajează, publicându-i versuri în ,,Universul literar” (1925-1927), de asemenea e prezent în cenaclul lovinescian. Gazetar profesionist, membru al Sindicatului Ziariștilor din București, parcurge treptele acestei cariere de la corector până la secretar de redacție și redactor la periodice precum ,,Facla”, ,,Adevărul”, ,,Omul liber”, ,,Capitala”, ,,Curentul”. Mai trimite versuri la ,,Azi”, ,,Cetatea literară”, ,,Herald”, ,,Abecedar”, ,,Radical”, ,,Viața literară”, ,,Revista Fundațiilor Regale” ș.a. Circumstanțe potrivnice au făcut ca un volum, Poeme, aflat
SICLOVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289664_a_290993]
-
Română din București (1968), este repartizată la ziarul „România liberă”, unde desfășoară o susținută activitate publicistică, inclusiv de cronicar și reporter literar, și conduce secția de literatură și artă până în 1988. Exclusă în acest an din redacție, ca disidentă, devine corector la Tipografia „13 Decembrie” din București. Înapoindu-se, după evenimentele din decembrie 1989, la „România liberă”, exercită funcția de redactor-șef până în 1993, când trece la „Cotidianul”, în calitate de comentator politic. Din 1998 deține o rubrică permanentă la „Curentul”. Editorial, debutează
SERBANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289637_a_290966]
-
cronici și studii la „Luceafărul” și „Steaua”, sub pseudonimul Alexandru Romașcanu. Lucrează la Muzeul Literaturii Române, dar în urma semnării apelului pentru respectarea drepturilor omului în România, inițiat de Paul Goma, i se desface contractul de muncă. Va fi o vreme corector la Editura Academiei. Din cauza persecuțiilor politice, părăsește în 1983 țara și se stabilește în Franța. Frecventează cursuri de istoria religiilor la École Pratique des Hautes Études. Publică studii de specialitate și participă la diverse conferințe de istoria religiilor. După 1989
SISMANIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289709_a_291038]
-
S. reușește să publice poemul 1907 în „Gazeta literară”, condusă atunci de Zaharia Stancu și, ca redactor-șef adjunct, de Paul Georgescu, un critic literar care îl sprijină pe S. În 1957, când termină facultatea, este angajat aici întâi în calitate de corector, apoi ca redactor cu jumătate de normă, până în 1968; un an mai târziu devine redactor-șef adjunct la „Luceafărul”. Nu are casă și, până în 1960, doarme într-o cămăruță a redacției, locuind împreună cu Nicolae Velea. Debutează editorial în 1959, în
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
și va fi licențiat al Facultății de Filosofie de la Universitatea din București (1961). Înainte și după absolvirea facultății are numeroase profesii: pădurar, reporter la ziarul „Zori noi” din Suceava (1954-1955) și la „Viața nouă” din Galați (1955-1956), pilot, instructor artistic, corector într-o tipografie, referent literar la Teatrul „Barbu Delavrancea” din București (1967-1968) și la Teatrul Tineretului din Piatra Neramț (1969-1970), impiegat la o întreprindere de transporturi auto internaționale, redactor la Televiziune (1970-1971), muzeograf la Muzeul Literaturii Române (1971-1977), macaragiu la
TURTURICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290315_a_291644]
-
UNIREA DEMOCRATICĂ, cotidian apărut la București între 2 noiembrie 1876 și 16 august 1877. Corector al acestei gazete liberale a fost I.L. Caragiale. Unele articole politice, dar mai ales notele și anecdotele nesemnate de la rubrica „Felurimi” sunt redactate de el. Rubrica „Bibliografie” include anunțuri despre cărți recent apărute, însoțite de prezentări sumare și de condițiile
UNIREA DEMOCRATICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290348_a_291677]
-
cei doi sunt o vreme nedespărțiți, adoptă o formulă de viață boemă, cu gesturi „absurde”, de sfidare a marasmului vieții zilnice, a cenușiului orizont cotidian și, în nesfârșite colocvii informale, pun bazele teoretice ale onirismului. Din 1963 e doi ani corector la Editura Meridiane. Debutează în toamna lui 1964, cu schița Aripi și roți, la „Gazeta literară”, continuă să publice în reviste, e prezent în mediile scriitoricești. Prima carte de proze scurte, Exerciții, îi apare în 1966. Pentru scurtă vreme redactor
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
Constantin Diaconovici-Loga” din Timișoara, Facultatea de Filologie a Universității din același oraș (1966-1974) și cursuri de ziaristică la București. După o perioadă în care a lucrat ca tăietor de lemne la pădure și muncitor în întreprinderi forestiere și miniere, intră corector la ziarul „Flacăra roșie” din Arad (1957-1961), de unde trece tot corector, ulterior redactor, la revista „Scrisul bănățean” (devenită „Orizont”) până în 1982, când este scos din funcție din cauza unor tentative de trecere clandestină a frontierei, pentru care suferă și o condamnare
URECHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290372_a_291701]
-
oraș (1966-1974) și cursuri de ziaristică la București. După o perioadă în care a lucrat ca tăietor de lemne la pădure și muncitor în întreprinderi forestiere și miniere, intră corector la ziarul „Flacăra roșie” din Arad (1957-1961), de unde trece tot corector, ulterior redactor, la revista „Scrisul bănățean” (devenită „Orizont”) până în 1982, când este scos din funcție din cauza unor tentative de trecere clandestină a frontierei, pentru care suferă și o condamnare. Debutează în 1958 cu versuri la „Scrisul bănățean”, și editorial în
URECHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290372_a_291701]
-
Teologie, în 1956 se înscrie la Facultatea de Filologie a Universității din Cluj, de unde va fi exmatriculat peste doi ani. Termină studiile universitare în 1974, la secția fără frecvență. În perioada 1962-1970 lucrează în redacția revistei „Utunk”, fiind mai întâi corector, apoi redactor, iar în 1970 este redactor al săptămânalului „A hét”; între 1971 și 1985 conduce rubrica științifică a revistei „Korunk” din Cluj. În 1986 se stabilește în Suedia, unde coordonează revista „Új kéve” din Stockholm. A debutat cu versuri
VERESS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290493_a_291822]
-
166-168, 191-194; Carandino, De la o zi, 172-185; Lit. rom. cont., I, 43-47; Piru, Ist. lit., 398-402; Mihai Zamfir, Poemul românesc în proză, București, 1981, 341-348; Șerban Cioculescu, Poeți români, București, 1982, 364-378; Manu, Sensuri, 171-180; Petre Stoica, Amintirile unui fost corector, București, 1982, 88-98; Ion Vinea, în Avangarda literară românească, îngr. și introd. Marin Mincu, București, 1983, 109-129, 548-549, 682-683; Micu, Modernismul, II, 151-164, passim; Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Iosif Sava, Muzica și literatura, București, 1986, 306-321; Manolescu, Teme, VI, 114-119; Mincu, Eseu
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
liceele „Alexandru Graur” și „Ion Neculce”. Tot aici e student la Facultatea de Filologie (1951-1955), unde își va susține și doctoratul în 1972. Face câteva stagii de specializare în Franța (1979-1980) și Elveția (1981, 1991). Lucrează ca redactor (1955-1958) și corector (1959-1962) la „Gazeta literară”, bibliotecar (1963-1967), documentarist (1967-1972), redactor (1973-1979), cercetător (1979-1987) la Biblioteca Centrală Universitară din București. Debutează în 1948 la „Revista elevilor”, iar în 1949 semnează în „Flacăra” un articol despre A. P. Cehov. Prima carte, monografia Nicolae Filimon
ZALIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290690_a_292019]
-
Polymorphisme en critique, CREL, 1978, 4; Crăciun, Confesiuni, 284-288; Al. Husar, Întoarcerea la literatură, Iași, 1978, 176-188; Șerban, Ispita, 239-243; Martin, Dicțiunea, 82-108; Massoff, Teatr. rom., VIII, 252-255; N. Tertulian, Perspective contemporane, București, 1981, 5-12; Petre Stoica, Amintirile unui fost corector, București, 1982, 7-23; Manolescu, Teme, IV, 187-192; Ciopraga, Propilee, 236-252, 335-341; Ecaterina Țarălungă, Tudor Vianu, București, 1984; Emil Manu, Spațiu etern, București, 1985, 60-62, 110-113; I. Massoff, Între viață și teatru, București, 1985, 108-118; Ornea, Actualitatea, 243-250; Mircea Muthu, Tudor
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
Revista româno-maghiară” ș.a. Publică și transpuneri din limba maghiară (din poezia lui Ady Endre ș.a.). S. a rămas în amintirea contemporanilor ca o fire contemplativă și timidă, un om cu existență extrem de discretă, „marginală”, cvasiboemă. A fost funcționar, desenator tehnic, corector etc. la diverse instituții, redactor la „Îndrumătorul cultural” (1955-1960), apoi, spre bătrânețe, paznic la Oficiul Farmaceutic al Capitalei. Trimite sporadic, în special traduceri, la „Flacăra”, „Contemporanul”, „Gazeta literară”. Debutează editorial târziu, în 1969, cu volumul Cântec pe zare. S-a
STRAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289975_a_291304]
-
la CFR. Urmează liceul la Adjud (1963-1967) și face studii (neterminate) de filologie și filosofie la Baia Mare și București (1967-1975). După absolvirea liceului practică diverse meserii: profesor suplinitor la Ruginești, județul Vrancea, contabil și vagonetar la mina Bălan, județul Harghita, corector la ziarul „Informația Harghitei” din Miercurea Ciuc (1972), distribuitor, funcționar de transporturi, încărcător-descărcător, miner la Petroșani-Dâlja, controlor de calitate la Uzinele Republica din București ș.a. În 1975 se stabilește la Focșani, unde este angajat ca pedagog școlar (1976-1980), apoi ca bibliotecar
STOICIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
Manu, Eseu, 18-42; Simion, Scriitori, I (1978), 89-100; Grigurcu, Poeți, 154-157; Ruja, Valori, 11-17; Lit. rom. cont., I, 325-332; Piru, Ist. lit., 431-432; Călinescu, Ist. lit. (1982), 945-946; Radu Petrescu, Meteorologia lecturii, București, 1982, 229-261; Petre Stoica, Amintirile unui fost corector, București, 1982, 24-50; Apolzan, Aspecte, 316-317; Emil Manu, Dimitrie Stelaru, București, 1984; Micu, Modernismul, II, 202-211, passim; Pop, Jocul, 212-218; Rotaru, O ist., III, 149-154; Cândroveanu, Lit. rom., 295-298; Grigurcu, Eminescu-Labiș, 365-368; Lovinescu, Unde scurte, I, 456-459; Constantin Ciopraga, Poezia
STELARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
Elev la Gimnaziul „Vincențiu Babeș” din Timișoara (1941-1944), urmează tot acolo Liceul de Construcții (1945), Liceul „ Vincențiu Babeș” (1946) și Liceul „Constantin Diaconovici-Loga” (1947-1950). Devine apoi student la Facultatea de Filologie a Universității din București, secția română-germană (1950-1954). Va fi corector la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1955-1958) și la Editura pentru Literatură Universală (1958-1962), iar în perioada 1963-1972 redactor principal la revista „Secolul 20”. Desfășoară o susținută activitate publicistică și călătorește frecvent în străinătate (îndeosebi în spațiul germanic
STOICA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
la granița / dintre somn și nimic” (Vameși la granița dintre somn și nimic). Pictate în culori luminoase (rareori umbrite de câte o notă sarcastică), memorialistica și eseistica lui S. sunt, de fapt, un apendice al poeziei. Astfel, Amintirile unui fost corector (1982), care atestă o nedisimulată artă a admirației, reconstituie câteva figuri literare din deceniul al șaselea, emblematice atât pentru literatura vremii, cât și pentru destinul poetului: Tudor Vianu, Dimitrie Stelaru, „Papa Bac” - A. E. Baconsky, Ion Vinea, Adrian Maniu ș.a.
STOICA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
București, 1971; Sufletul obiectelor, București, 1972; Trecătorul de demult, București, 1975; Iepuri și anotimpuri, București, 1976; O nuntă de cenușă, București, 1977; Un potop de simpatii, București, 1978; Copleșit de glorie, București, 1980; Prognoză meteorologică, București, 1981; Amintirile unui fost corector, București, 1982; Întrebare retorică, București, 1983; Caligrafie și culori, București, 1984; Numai dulceața porumbelor, București, 1985; Suvenir, pref. Gheorghe Grigurcu, București, 1986; Viața mea la țară, București, 1988; Tango și alte dansuri, București, 1989; Piața Tien An Men II, București
STOICA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
erori sunt programele specifice pe care le rulează procesorul și atunci acesta este înștiințat de către circuitul de interfață. În al doilea caz ele pot fi corectate la nivel de interfață, fără intervenția procesorului (de exemplu dacă se utilizează un cod corector de erori). 7.2. Ierarhizarea magistralelor Din motivele ilustrate mai sus majoritatea calculatoarelor folosesc mai multe nivele de magistrale, ierarhizate funcție de viteza de operare. O structură devenită clasică este cea cu 4 nivele, în care primul nivel este reprezentat de
Arhitectura Calculatoarelor by Cristian Zet () [Corola-publishinghouse/Science/329_a_567]