644 matches
-
52, sq., 101 sq. în culturile mai vechi, sau mai "primitive". Cosmologiile, precum atâtea alte idei și credințe religioase, reprezintă, pretutindeni în lumea antică, o moștenire transmisă din preistorie. Ceea ce ne interesează sunt interpretările și revalorizările indiene ale anumitor mituri cosmogonice. Reamintim că vechimea unei cosmogonii nu poate fi stabilită după vechimea primelor documente care o prezintă. Unul din miturile cele mai arhaice și mai răspândite, "plonjonul cosmogonic", ajunge popular în India destul de târziu, în special în Epopee și Purane. Esențialmente
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
din preistorie. Ceea ce ne interesează sunt interpretările și revalorizările indiene ale anumitor mituri cosmogonice. Reamintim că vechimea unei cosmogonii nu poate fi stabilită după vechimea primelor documente care o prezintă. Unul din miturile cele mai arhaice și mai răspândite, "plonjonul cosmogonic", ajunge popular în India destul de târziu, în special în Epopee și Purane. Esențialmente, patru tipuri de cosmogonii par să-i fi pasionat pe poeții și teologii vedici. Le putem nota, cum urmează: 1) creația prin fecundarea Apelor originare; 2) creația
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
nu se acordă cu a acestui personaj divin, artizan prin excelență, în aceste exemple, avem de-a face cu variantele unui mit originar, care prezenta Embrionul de Aur drept sămânța zeului creator zburând deasupra Apelor primordiale 12. A doua temă cosmogonică, reinterpretată radical dintr-o perspectivă ritualistă, se află într-un imn, tot atât de celebru, Purusasdkta (RV, X, 90). Uriașul primordial Purușa ("Omul") este figurat și ca totalitate cosmică (str. 1-4) și ca Ființă androgină, într-adevăr (str. 5), Purușa zămislește Energia
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
egală măsură. Imnul enunță cu claritate că Purușa precede și depășește Creația, deși Cosmosul, viața și oamenii se nasc din trupul său. Cu alte cuvinte, Purușa este, în același timp, transcendent și imanent, mod de existență paradoxal, dar propriu zeilor cosmogonici indieni (cf. Prăjăpati). Mitul, care își are paralelele în China (P'an-ku), la vechii germani (Ymir) și în Mesopotamia (Tiamat), ilustrează o cosmogonie de tip arhaic: creația prin sacrificiul unei Ființe divine antropomorfe. Purușasukta a suscitat nenumărate speculații. Dar tot
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
a-și pierde prin aceasta transcendența. Să reținem această idee, capitală pentru speculația indiană ulterioară: conștiința ca și Universul sunt produsul dorinței procreatoare (kămă). Se recunoaște aici unul din germenii filosofiei Sămkhya-Yoga și ai buddhismului. Cât privește a patra temă cosmogonică - despărțirea Cerului de Pământ sau disecția lui Vrtra de către Indra - acest mit se înrudește cu Purușasukta: e vorba de diviziunea violentă a unei "totalități", în vederea creării (sau a reînnoirii) lumii. Tema este arhaică și susceptibilă de surprinzătoare reinterpretări și aplicații
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Brahmana Purusasukta este punctul de plecare și justificare doctrinală a teoriei sacrificiului elaborată în textele Brahmana (pe la 1000-800 î. Hr.). Ca și Purușa el s-a dat pe sine însuși zeilor și s-a lăsat jertfit ca să creeze Universul. După opera cosmogonică, Prăjâpati va cunoaște "epuizarea" letală. Așa cum îl prezintă Brahmanele, Prăjăpati pare să fie o creație a speculației savante, dar structura sa e arhaică. Acest "Domn al Făpturilor" se aseamănă cu Marii Zei cosmici. El seamănă întrucâtva "Unu"-lui din Rig
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
în Brahmana: a recrea Cosmosul "dezarticulat", "epuizat" prin Timpul ciclic (Anul). Prin sacrificiu - adică prin activitatea susținută a preoților - lumea este menținută vie, armonioasă și fertilă. Aceasta este o nouă aplicare a ideii arhaice reclamând repetarea anuală (sau periodică) a cosmogonici. Faptul constituie totodată justificarea orgoliului brahmanilor, convinși de importanța decisivă a riturilor. Căci soarele nu s-ar ridica dacă preotul, în zori, n-ar aduce ofrandă focului (Sat. Br., II, 3, l, 5). În Brahmana, zeii vedici sunt ignorați sau
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
acestea, o idee nouă își face loc foarte curând: sacrificiul nu numai că-1 restaurează pe Prăjăpati și asigură perpetuarea lumii, dar este, totodată, susceptibil de a crea o ființă spirituală și indestructibilă, "persoana", ătman. Sacrificiul nu are numai o intenție cosmogonică și o funcție eshatologică, ci face posibilă obținerea unui nou mod de existență. Zidind altarul focului (agnicayana), sacrificatorul se identifică cu Prăjâpati; mai exact Prăjâpati și sacrificatorul sunt identificați în ritualul însuși: altarul este Prăjăpati și, în același timp, sacrifiantul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
religions de Vinde, I, pp. 236 sq. cum prin intermediul sacrificiului, zeul își recuperează persoana (ătman), sacrificatorul își face șinele, propriul său ătman (Kausitakl Brahmana, ffl, 8). "Construirea lui ătman seamănă, întrucâtva, cu reunificarea lui Prâjâpati, împrăștiat și secătuit de opera cosmogonică. Totalitatea actelor rituale (karmd), când este desăvârșită și bine integrată, constituie "persoana", ătman. Acest lucru vrea să spună că, prin activitatea rituală, funcțiile psiho-fiziologice ale sacrificatorului sunt strânse laolaltă și unificate; suma lor constituie ătman (Aitareya Br., U, 40,1-7
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Dacă Prâjăpati (Brahman) și ătman sunt identici, acest lucru se datorează faptului că amândoi sunt rezultatul aceleiași activități: "reconstrucția", unificarea; deși materialele sunt diferite: cărămizile altarului pentru Prăjăpati-Brahman, funcțiile psiho-mentale pentru ătman 22. Dar merită subliniat faptul că un mit cosmogonic constituie, în cele din urmă, modelul exemplar al "construirii" lui ătman. Variate tehnici yogine aplică același principiu: "concentrarea" și "unificarea" pozițiilor corporale, a suflurilor, a activității psihomentale. Descoperirea identității Sinelui (ătman) cu brahman va fi neistovit exploatată și divers valorizată
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
căldura care "coace" recoltele și clocește ouăle, asigurând ieșirea puilor din găoace, în relație cu excitația sexuală, în special. Cu ardoarea orgasmului, și cu aprinderea focului prin frecarea a două bețișoare de lemn. Tapas-ul este "creator" pe mai multe planuri: cosmogonic, religios, metafizic. Prâjăpati, am văzut, creează lumea "încălzindu-se" prin tapas, și istovirea care a urmat e asimilabilă oboselii sexuale (§ 76). Pe planul ritului, topazul face posibilă "renașterea", i.e. trecerea din lumea aceasta în lumea zeilor, din sfera "profanului" în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Pontos); Theo^nia, 129 sq. ' Starea de otiositas a lui Ouranos după castrarea &a ilustrează, deși într-un chip brutal, tendința zeilor creatori de a se retrage m cer și de a deveni dii oțioși după ce și-au isprăvit opera cosmogonică; vezi M. Eliade, Trăite, §§ 14 sq. Zeus și religia greacă instanță, vane, pentru că tatăl "ascundea" nou-născuții în sânul Gaiei, Mutilarea unui zeu cosmocrat de către fiul lui, care devine astfel succesorul său, constituie tema dominantă a teogoniilor hurrite, hittite și canaaneene
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
a se răzbuna pe Titani, Gaia i-a născut pe Giganți, și că după zdrobirea Gianților ea i-a dat naștere lui Typhon (Bibi., I, 6, 1-3). Uneltirile Gaiei împotriva supremației lui Zeus trădează opoziția unei divinități primordiale față de opera cosmogonică sau de restaurarea unei noi ordini (cf. teomahia mesopotamiană, § 21)6. Și totuși, grație Gaiei și lui Ouranos, Zeus a reușit să-și păstreze suveranitatea, punând astfel capăt în chip definitiv succesiunii violente de dinastii. 84. Triumful și suveranitatea Iui
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
la Podul de iarnă", i-a refuzat popasul etc.), ci și din caracterul autentic și pasionat al poemelor găthă. Pe deasupra, suntem surprinși de urgența și tensiunea existențială cu care Zarathustra își interoghează Domnul; el îi cere să-i dezvăluie secretele cosmogonice, să-i dezvăluie viitorul său, dar și soarta unora dintre persecutorii săi și a tuturor răufăcătorilor. Fiecare strofă din celebrul Yasna 44 începe cu aceeași formulă: "Iată ce îți cer, Doamne - răspunde-mi mie!" Zarathustra vrea să știe "cine le-
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
cu prilejul Anului Nou. Dar Zarathustra recuză acest scenariu arhaic care avea drept scop să regenereze anual lumea și anunță o "transfigurare" radicală și definitivă o dată pentru totdeauna, în plus, renovarea nu va mai fi obținută prin efectuarea unui ritual cosmogonic, ci prin voința lui Ahură Măzdă. Această reînnoire comportă judecata fiecărei ființe și implică pedepsirea răilor și răsplata celor drepți (§ 122). Dacă textele găthă sunt opera lui Zarathustra - și opinia aproape unanimă a savanților este aceasta - ne e permis să
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
o capitală politică, nu avea nici o importanță strategică și, spre deosebire de Pasargadae, Ecbatana, Susa și Babylon, nu se găsește citată în nici o sursă occidentală sau orientală 33. Nawroz, ca orice scenariu ritual de Anul Nou, înnoia Lumea prin repetarea simbolică a cosmogonici. Concepția le era familiară indo-iranienilor; totuși probabil că sub ahemenizi scenariul suferise și influențe mesopotamiene 34. Oricum ar fi, sărbătoarea de Anul Nou se desfășura sub egida lui Ahură Măzdă, reprezentat hieratic pe mai multe porți la Persepolis. Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
lui Mithra a fost luat, în imnurile găthă, de Vohu Manah; cf. și G. Widengren, op. Cit., p. 31. 46 Se cunoaște semnificația acestui motiv mitic: construirea unui templu în cer, de către membrii panteonului, exaltă victoria (de multe ori de tip cosmogonic; cf. Marduk) a unui zeu și consacră promovarea sa la treapta supremă (cf. Baal). Evident, acest episod mitologic se traduce pe pământ prin ridicarea unui sanctuar în onoarea/eului (cf. § 50). Zarathustra și religia iraniană aceste cuvinte: "prin planta barsom
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
și a numi preoți care să-1 slujească 50. Deși Zarathustra ar fi condamnat anumite sacrificii sângeroase, nu este sigur că le-ar fi respins pe 47 Dawn and Twilight, p. 81. 48 E vorba, în acest caz, de un motiv cosmogonic "dualist", destul de cunoscut în folclorul Europei Orientale, al Asiei Centrale și al Siberiei, dar atestat, de asemenea, în zurvanism; cf. M. Eliade, "Le Diable et le Bon Dieu" (De Zalmoxis î Gengis-Khan, pp. 84 sq.) [trad. Românească, pp. 87 sq
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
104) în ce sens Zarathustra - care se numește pe el însuși Saosyant și striga: "să putem fi noi cei care vom înnoi existența aceasta" (Yasna, 30: 9) - a revalorizat vechiul scenariu mitico-ritual care asigura reînnoirea Lumii prin repetiția anuală a cosmogonici, în zoroastrism, intenția eshatologică a sacrificiului este continuu întărită, fără ca valoarea cosmică prin aceasta să se șteargă. Se poate discerne un proces analog cu "istoricizarea" ritmurilor și fenomenelor cosmice în iahvism (§ 57). Lupta cu monștrii și alte teme eroice tradiționale
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
înnoirea eshatologică în cadrul aceluiași scenariu. Sacrificiul săvârșit de către preotul zoroastrian anticipează sacrificiul final prin care Saosyant va efectua înnoirea. Prin urmare, oficiantul se identifică cu Saosyant și implicit cu Zarathustra 52. Mai târziu, cele două intenții ale sacrificiului - eshatologică și cosmogonică - sunt din nou unite. Tradiția păstrată în textele pehlevi citează o serie de sacrificii prin care Ahură Măzdă a creat Cosmosul, omul primordial și pe Zarathustra 53. Înnoirea eshatologică va avea loc în timpul sărbătorii de Anul Nou, și atunci morții
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
colabora la opera de însănătoșire universala a lui Ahură Măzdă și a arhanghelilor săi. Funcția răscumpărătoare a Dreptei Religii a fost întărită treptat prin glorificarea puterii creatoare a ritului. Deoarece scopul ultim era regenerarea universală, a fost valorizată funcția fundamentală, cosmogonică a sacrificiului: într-adevăr, înnoirea eshatologică nu numai că "salvează" omenirea, ci o făurește din nou, săvârșind învierea trupurilor. Acest lucru presupune o nouă Creație, indestructibilă, incoruptibilă. După cum vestește Yast, 19: 90: "Lumea materială nu se va stinge f. J.
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Ohrrnazd le va da celor înviați veșminte strălucitoare 69. Așa cum am văzut (§ 104), înnoirea universală și învierea trupurilor vor avea loc, ca urmare a sacrificiului împlinit de către Saosyant, asistat sau nu de Ahură Măzdâ. Acest sacrificiu eshatologic repetă întrucâtva sacrificiul cosmogonic; de aceea, el este la fel de "creator". Resurecția și corolarul ei, indcstructibilitatea corpurilor, reprezintă o dezvoltare îndrăzneață a gândirii eshatologice a lui Zarathustra; e vorba, în fond, de o nouă concepție a nemuririi 70. 66 Cf. M. Mole, Culte, mythe et
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
înseși textele lui Eliade, prozatorul încearcă și prin ficțiune, la scara personalității sale copleșitor rezervate, să resacralizeze lumea. Povestea ființei cufundate în paradisiace nostalgii și idealuri apare în toate textele narative ale lui Mircea Eliade. Cît despre funcția metafizică și cosmogonică a lunii, descoperim, alături de el, că e una din problemele cele mai fascinante puse societăților dominate de simbol. Cuvîntul care numește luna este cel mai vechi din toate numele de astre, în sanscrită mami, care înseamnă „eu măsor”; din negura
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Simona Modreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1377]
-
meu către sfârșit”. S-ar zice că-i o „pierdere de sine prin lacerare”, chiar dacă expresia nu-i a lui Ovidiu, nici a lui Mincu, și nici cu atât mai puțin a mea, ci a lui Klages, teoreticianul unui eros cosmogonic, care desigur nu e străin de paginile acestea. Pierdere dureroasă și ea, material și fizic dureroasă, judecând după alterările profunde pe care Mincu i le atribuie trupului lui Ovidiu al său (suferințe cumplite pe care nu mi-aș fi închipuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Dali din al său Jurnal al unui geniu: și acolo prezența unei zeițe ocrotitoare (Gala, soția pictorului; Aia în cartea lui Mincu), obsesia sadomasochistă a insectelor respingătoare, aspirația halucinatorie a unui rol profetic al artistului care are o irezistibilă vocație cosmogonică marchează o scriitură care amestecă - și adesea contopește - solicitările „codrului sacru” poetic, evocat indirect în funcția lui inițiatică, prin cufundarea onirică într-un inconștient fragmentar ce nu se teme de „reziduurile” sale și de „pleavă”, cum ar spune Hillman („Lăzile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]