882 matches
-
Când se întoarse, el adormise pe canapea. Angelica se întrebă ce-ar zice părinții lui dacă l-ar găsi așa, plin de spermă și cu pula scoasă, dar iarăși nu era treaba ei, și în concluzie își luă geaca din cuier și plecă acasă. THE PARTING VISIT Astă-seară am iesit din masonerie. O organizație mult prea plictisitoare pentru un tip ca mine, un om al acțiunii, al faptelor. Niciodată nu am gustat faza asta cu ritualuri, vorbărie, simboluri, magie și căcaturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
coliziunea. Se alese cu o înjurătură citită pe buzele acestuia însoțită de un semn al unui pumn amenințător ieșit prin geamul deschis, dar în loc să-i reproșeze, îi mulțumi în gând că scăpaseră amândoi teferi. Ajuns acasă, rămase stupefiat. Chiar lângă cuierul de la intrare, era o valiză, pardesiul Doinei pus peste ea și un pachet de cărți, care erau desigur cărțile de școală ale Biatricei. Nimic nu era mișcat de la locul său, dar valiza și cărțile fetei arătau că familia era pe cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
se înfurie, indiferent de motiv? Pe de altă parte, oare putea Alice să lase o supărare meschină să devină motivul ieșirii la o cafea cu soțul Amandei Hardwick? Câteva secunde mai târziu, Alice se ștergea pe mâini și lua din cuier haina ei și a Rosei. Hugo stătea temător lângă intrarea în cafeneaua supermarketului. Era acolo de cincisprezece minute, iar Alice nu se vedea pe nicăieri. Toaletele și camera de schimbat scutecele copiilor se găseau chiar vizavi de locul unde stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
întreba cine vrea să rezolve problema, voluntarii săreau pe capete); Gino se prăbușea din bancă și se plimba printre rânduri cu fața tumefiată; Andrei scrijelea AC/DC, Metallica și Megadeth la perete; Cezar stătea cu spatele la catedră, moțăind sub hainele din cuier. Singurul care-o pățea era Suciu, tocilarul clasei. Suciu lua vitamine pentru creștere: Cavit, glucoză și vitamina B Complex; credea că îi fac creierul mai mare (Mihnea îl convinsese că și sexul). Învârtea pe bancă o linie de plexiglas, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
apăsând moale clanța, cu mănușa. Am pătruns într-o cameră lungă și îngustă. Pe mijloc, o masă cafenie își întindea burduful tăbliei dintr-un capăt într-altul. Două neoane chioare luminau mobilierul de recuzită: o scară proptită de perete, un cuier cu un palton (probabil al scriitorașului), vreo treizeci de scaune. Jurai că ai nimerit marți seara, la un cenaclu studențesc de pe Schitu Măgureanu. Dincolo de ușă, priveliștea cădea ca la teatru: scena, firul microfonului, cortina vișinie. Lipseau doar fețele congestionate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un zgomot constant, entuziast, apoi din ce în ce mai scăzut. Am prins un bip. Mihnea și-a consultat iPod-ul. Era tânărul Lupu, anunțându-ne că putem trece la acțiune. Impostorul tocmai își terminase numărul. Mihnea m-a tras într-un colț, în spatele cuierului. Mi-a făcut semn să tac, se-auzea zgomot de pași venind dinspre scenă. A pregătit sacul, îl ținea desfăcut, cu-amândouă mâinile. Ne-am strâns prietenește, înghesuiți în spatele paltonului, eu respirându-i în ureche. Dacă ne-ai fi pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am strâns prietenește, înghesuiți în spatele paltonului, eu respirându-i în ureche. Dacă ne-ai fi pus două pălării cu boruri, ai fi zis că jucăm în Brokeback Mountain. Pașii au trecut de ușă, au scârțâit pe parchet, apropiindu-se de cuier. Mi-am oprit respirația. Cel mai mare scriitor român în viață ajunsese chiar lângă noi, se pregătea să-și ia paltonul. Cu-o mișcare expertă, Mihnea i-a tras sacul pe cap. V. Două secunde Derapajul nu mai putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cinci degete mai mici cu care poate pleca oricând la plimbare), culoarea tristă a grișului cu lapte și cacao, servieta tatălui (din piele maro, brăzdată de șanțuri în relief, cu capsele pișcăcioase, metalice și pusă mereu în același loc: sub cuier), mirosul pufos de cozonac sau consistența teribilei mâncări de bame (băloasă, infectă - doar mâncarea de prune o mai poate egala). Dacă scormoneai prin amintiri, dădeai de sticlele de „Cico“ și „Fru-Cola“ strânse pe balcon, auzeai răcnetele blocurilor la meciurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-mii (ceaușiste, negre, din piele de porc), mănușile de-armată ale lui taică-meu (kaki, cu un deget, făcute-n ’53; insistase să le păstrez), mănușile bunicii Aneta (alea crem, pe care le-am ciuruit la fotbal). Zăceau toate pe cuier, aranjate pe schimburi și categorii. În fiecare an, îmi completam colecția, spre disperarea Mariei. Singurele pe care nu le sufeream erau alea de bucătărie: lipicioase, galben-cauciucate, ca niște cizme de lucru. Mândria colecției mi se părea perechea bleumarin, Thinsulate, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
el, era suficient să pronunți numele „România“, și ușile apartamentului de la etajul cinci se deschideau larg, îmbrățișându-te într-o maree de praf și-acarieni: două becuri fuseseră deșurubate, aspiratorul lipsea, tigăile arătau ca pe vremea bunicii Aneta, iar de sub cuier mușcau vreo trei perechi de pantofi fără șiret. Doctorul Weidle părea simpatic, ciufut, te lua de la gară cu mașina și, la plecare, nu te mai ducea înapoi. La telefon nu suna, dar nici tu: telefonul purta rozetă și, pe cifra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
inginerul Grosescu îmi pregătise o surpriză: nu ne mai vedeam la Schottentor, cum convenisem, ci în Grinzing, sus, pe colină. Era ca și cum cineva îți dă întâlnire la Universitate și pe urmă te-așteaptă în Băneasa. Mi-am tras hanoracul din cuier și-am părăsit discret hotelul. Pe stradă, m-a lovit un vânt uscat și tăios, ca la sosire. Nu mai ningea, dar ți se congela fața. Ochii lăcrimau, obrajii frigeau. M-am uitat în stânga, apoi în dreapta, apoi am închis mobilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să staționeze 40 de secunde. După încă 10 secunde, am observat alt vatman traversând strada, din direcția opusă celei în care plecase primul. Omul s-a urcat tacticos, a deschis cabina cu propria lui cheie, și-a așezat paltonul în cuier, chipiul pe cap și-a închis ușile. După care a răsucit maneta și 38-ul a pornit din stație, imperturbabil, la minut. Am simțit că iau foc. Precizia asta dementă, de ceasornic reglat acum 300 de ani la Geneva, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
18, reconstruite cu lemnăria și mobilierul de epocă. N-ai fi putut alege un loc în Grinzing care să bată mai tare la ochi. Am împins ușile și-am spus frumos „Grüss Gott“ ospătarilor. Apoi mi-am agățat hanoracul în cuier, îndesând căciula și mănușile în mânecă. Le-am făcut cocoloș, cât să nu poată fi trase sau scuturate pe jos. Obiceiul avea iz comunist, reflexul se păstra gravat în programul cerebral care dirija gesturile. Doar cui nu i s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Rău-prevestitoare: și-un puști și-ar fi dat seama de asta. Așteptam fiecare să vadă ce pregătește celălalt. Inginerul Grosescu s-a ridicat brusc de la masă și, ferindu-se de paharul cu apă și lingurița curată, neatinsă, a pornit spre cuier. Și-a smuls paltonul (un maro încă mai spălăcit decât cel al sacoului și pantalonilor), l-a îmbrăcat și mi-a aruncat, din ușă: „Aveți Pif-ul până diseară. Îl puneți într-un plic sigilat, scrieți 172 pe spate și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lăsat pe masă 30 de euro, fără să mai cer nota. Suma acoperea și consumația inginerului și mai rămânea loc și de-un bacșiș potrivit, chiar măricel. Exact cât să nu dea naștere la suspiciuni. Mi-am recuperat hanoracul din cuier, bucurându-mă că mănușile și căciula sunt la locul lor. Încă o dovadă că eram la Viena. Apoi m-am înfofolit și, cu Pif-ul vârât în în compartimentul impermeabil al hanoracului, am ieșit din cafenea. Afară, m-am oprit pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să reproducă un citat pe care-l conținea cursul profesorului Moscovici, așa cum ni-l predase: "... Unii idealiști burghezi pretind, în mod eronat că între psihic și materie nu-i decât o legătură formală, întocmai ca aceea dintre o haină și cuierul pe care o agățăm, să se sprijine, când ne dezbrăcăm..." Atent la răspunsul studentului, profesorul Moscovici auzind acest citat, cine știe din ce motive intime, ascunse, s-a ridicat de la catedră și s-a îndreptat spre cuierul care se afla
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
o haină și cuierul pe care o agățăm, să se sprijine, când ne dezbrăcăm..." Atent la răspunsul studentului, profesorul Moscovici auzind acest citat, cine știe din ce motive intime, ascunse, s-a ridicat de la catedră și s-a îndreptat spre cuierul care se afla pe peretele din dreapta noastră, în continuarea ușii de acces în sală; s-a oprit în fața unui raglan din capătul cuierului, a băgat mâna în buzunarul extern al acestuia, a scos o cheie legată cu un șnur subțire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
cine știe din ce motive intime, ascunse, s-a ridicat de la catedră și s-a îndreptat spre cuierul care se afla pe peretele din dreapta noastră, în continuarea ușii de acces în sală; s-a oprit în fața unui raglan din capătul cuierului, a băgat mâna în buzunarul extern al acestuia, a scos o cheie legată cu un șnur subțire și auriu, s-a uitat mirat la dânsa, a pus-o la loc și, schimbat la față, iritat, i s-a adresat lectorului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
mi-au făcut o glumă... o glumă cu totul și cu totul nelalocul ei... Cum se poate una ca asta? Ce glumă? Mi-au schimbat paltonul meu nou, raiat, cumpărat la-nceputul acestei ierni și mi-au lăsat în loc, în cuier, vechitura, leanca asta, pătura asta uzată, haina asta de calic. Lectorul Ienceanu făcu ochii mari, se uită la profesor, zâmbi ușor ironic și cu o abia perceptibilă satisfacție care putea să însemne, în prima clipă "Doamne, ce m-aș mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
și convingător: Nu! Nu se poate! Îi cunosc bine pe băieți! Nu-i cred în stare de-o astfel de glumă!... Însă, din clipa în care profesorul a intrat la bănuială că cineva din grupa 707 i-a luat din cuier paltonul său nou, lăsându-i în schimb un raglan vechi, demodat, lumea din încăpere s-a împărțit în două tabere: una a acelora care se străduiau să-și expună răspunsurile de pe bilet și să obțină nota corespunzătoare, iar cea de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
tare, nu atât pentru sine, cât mai ales pentru noi, cei aflați în sală: Bine!... Bine!... Vra să zică, nimeni nu știe nimic! Ia fiți puțintel atenți, dumneavoastră, toți cei ce vă aflați în sală: al cui e raglanul din cuier? M-ați putea lămuri și pe mine?... Toți se uită spre raglan, dau din umeri, însă nu se aude nici un răspuns concret la întrebarea pusă. Măi, băieți, raglanul acesta n-a căzut din lună! Eu am intrat primul în sală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
uită spre raglan, dau din umeri, însă nu se aude nici un răspuns concret la întrebarea pusă. Măi, băieți, raglanul acesta n-a căzut din lună! Eu am intrat primul în sală, cu domnul Ienceanu și când ne-am pus hainele, cuierul era gol!... Dar, acum nu e nicăieri paltonul meu cel nou! Cum e posibil?... Toată lumea tace mâlc. Minutele se scurg în tăcere. Numai afară continuă să ningă liniștit. Și ziua e frumoasă. O zi de iarnă calmă și ademenitoare pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
sală s-au oprit din lucru și ascultă. Cineva, dintre cei ce urmează la răspuns, Mișu Timofte, cel de-al doilea deținător al bursei excepționale "Nicolae Bălcescu" își dă cu părerea: ... După înălțimea sa fizică și după haina rămasă în cuier, numai colegul nostru Eugen Ciornei, cel de-al treilea care a răspuns de dimineață, pare să aibă un astfel de raglan... Ce notă a luat Ciornei? întreabă profesorul. Cinci! ... Numai cinci!... Se uită în caietul său și face constatarea lectorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
normal? Ce l-a apucat să creadă că-mi pun mintea cu el? Pentru un amărât de cinci, pentru care nici n-a fost atent la tot ce-am spus? Și, nici una, nici două, îmi arată raglanul său, așezat în cuier, lângă masa unde stăm. Este tot atât de vechi și demodat ca și cel din sala de examen! Și, e clar: nu el i-a luat paltonul. Așadar, mă fac luntre și punte și-l conving, totuși, pe Ciornei, presupusul vinovat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
din sală, lui Mișu Timofte: Uite ce-i, dragă Timofte, lasă-ți dumitale biletul și ciorna cu răspunsurile deoparte, acolo pe bancă și până ce-l ascult pe Focșa, mergi la catedra noastră, de Psihologie-Pedagogie și vezi, ce haine-s în cuier? În timp ce Timofte plecase la catedră, iaca și noi, eu și Ciornei sosim și intrăm în sala de examene: Domnule profesor își începe Ciornei monologul său explicativ, cu un glas scăzut, plin de obidă, dar, totuși, cuviincios aud că ați presupus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]