365 matches
-
tineri, le socotesc binevenite, pentru că pun pe gânduri, clintesc inerții, cu condiția, totuși, să nu fie numai dure (și uneori insolente), nesprijinite pe o argumentație critică. Din păcate, excesele într-o direcție atrag, ca totdeauna, excese de semn contrar, înfiorarea cultică atrage, ca reacție, vehemențele negatoare. Faptul se întâmplă și în câteva dintre intervențiile la discuția din Dilema, altfel atât de oportună, cum spuneam. Intră apoi în joc, stricându-l, aroganța unor tineri literați, deloc simpatică, deși ar fi putut fi
CONSECVENȚĂ ȘI BUN-GUST by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16979_a_18304]
-
a vinului, publicată acum câțiva ani. Istoric al literaturii române vechi, între altele, Răzvan Voncu pornește să exploreze metodic domeniul și ajunge astfel să documenteze nu numai vechimea viței pe meleagurile noastre, ci și vechimea legăturii sale simbolice cu practicile cultice creștine în aceste locuri. Lăsând la o parte respingerea tezei - cu o mare priză la consumatorii actuali de vin - că Burebista ar fi desființat culturile de viță din regatul său (inexplicabil de ce mai multe restaurante au adoptat acest nume ca
Vinul și literatura by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2871_a_4196]
-
oglindă expresivă prin însăși tensiunea obiectului ce se oglindește. Sangvin, gelos, suferind la culme contrarietatea, poate fi raportat, firește, la "cristalizarea" stendhaliană și în genere la Eros ca "boală", obsesie, monoideism. E vorba de Erosul obștesc care instituie o imagine cultică a idolului său, dogorîtoare emanație a simțurilor, care se potrivește ori nu se potrivește cu realitatea, din ultima ipostază decurgînd drama. Egoismul și cruzimea sînt omologabile aci în liniamente tradiționale, "realiste", după cum notează d-na Irina Petraș: "Calitățile, capriciile, dorințele
Erosul lui Camil Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12399_a_13724]
-
care ironia, meditația gravă, responsabilitatea morală și spiritul ludic se împletesc pînă la contopire. Și asta pentru că arta lui Serghei Manoliu, tipică pentru un răsăritean transplantat în Apus, marchează chiar acest spațiu de intersecție al imaginarului cu praxisul și al culticului caduc cu un pietism fără transendență. Pe scurt, artistul româno-francez nu face nici pictură, nici sculptură, nici grafică și nici măcar instalație sau performance, dar, într-un anumit fel, toate sunt prezente, într-o mai mare sau mai mică măsură, în
Icoane ferecate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16286_a_17611]
-
care România a răspuns provocărilor secolului XX nu este străin de procesul acesta de disoluție rapidă a valorilor. Dacă românii au abdicat in corpore în fața totalitarismelor, faptul comportă o asemenea explicație. Naeionescianismul - în varianta lui originară ori în varianta lui cultică - s-a născut și a crescut din aceste slăbiciuni ale culturii române, adică din modul carențat șsic!ț în care ea își asumă - și, implicit, cultivă - valorile politice moderne" (Mitul Nae Ionescu, București, Ed. Ars Docendri, 2000p. 196).
Tabuizare, mitificare, transparență by Ovidiu Pecican () [Corola-journal/Journalistic/6971_a_8296]
-
iar un asemenea ritual cere ca libretul, partitura, actul regizoral și element mitic să se strîngă toate într-o liturghie laică pe care spectatorii s-o guste ca pe o epifanie. Cînd însă drama se preschimbă în cultură fără rădăcini cultice, ea devine scălîmbăială cabotină sau spectacol de cabaret. O astfel de dramă nu e „muzicală“ decît în latura partiturii, caz în care ignori voit libretul, viziunea mitică și intenția dramaturgică. Tocmai de aceea Wagner prefera, în locul platei Musikdrama, termenul de
Ventrilocul lui Dumnezeu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3650_a_4975]
-
într-o limbă în care profunzimea și frumusețea încetează să fie rivale. Hegel nu a scris niciodată frumos, și cu toate acestea fascinația jargonului îi e indubitabilă, grație atracției venite din partea unei limbi impostate, de vaticinație ce înaintează în cadențe cultice. Și în 1806, cînd Hegel termina la Jena manuscrisul Fenomenologiei, fiind silit nu numai să părăsească orașul sub șarja trupelor napoleoniene, dar chiar să-și ia gîndul pentru zece ani de la cariera universitară, în 1806 nici un contemporan n-ar fi
Capitolele vieții by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3810_a_5135]
-
din fostele arii de locuire celtică. E suficient să amintim azi obiceiul românesc al colindului cu „capra”, întru totul asemănător colindului galez cu „iapa” (y fari lwyd); sau comparați vasilca propițiatorie românească cu englezescul wassailing. Ilustrative pentru tot acest sincronism cultic sunt și două informații despre ler din chestionarele lui Densușianu, care îl indică pe împăratul Ler ca, nota bene!, întemeietorul colindelor: „Leru se zice că a fost un împărat de la care au și început colindele”. Coabitarea celților cu tracii nord
Shakespeare și colindele românilor by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2971_a_4296]
-
a geto-dacilor și druizii celților s-au făcut numeroase apropieri. Ca și druizii, preoții getodacilor au avut un cult misteric cu caracter noocratic și inițiatic, scrierea tabuistică, sacrificii umane și ritualuri de trecere centrate pe epifania unui zeu urano-htonian. Interrelaționarea cultică a celor două etnii are și o mărturie istoriografică, Origene spunând în Philosophumena, 1, 2, că: „Nu Pythagoras a introdus druidismul la celți, după cum susțin alți scriitori, ci discipolul său, tracul Zamolxis”. Pe această punte balcano-irlandeză creată de migrația vechilor
Shakespeare și colindele românilor by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2971_a_4296]
-
în interiorul cărora să poată primi o întrebuințare pe măsură, ele au avut parte de soarta relicvelor prețioase: au devenit exponate de muzeu sau articole de anticariat. Iar schimbarea destinației lor a fost însoțită de o lamentabilă bagatelizare a însemnătății lor cultice. Căzute din grația oficierii unei convenții sacre, ele au avut parte de o terfelire sui generis: au fost reciclate în spirit modern și, din odoare hărăzite ceremoniilor, au devenit detalii de decor profan: figurine, bibelouri sau podoabe de ornat lambriurile
Tragic sau creștin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7379_a_8704]
-
anume substanțialitate; ...aici unde nu au existat și nu există instituții de cultură muzicală dar există o tradiție a continuității vieții muzicale practicate de mai bine de cinci secole la nivelul colectivităților locale, în spațiul stradal al burgului, în spațiul cultic sau în cel familial; ...aici unde civilizațiile se ating aducând conviețuirii echilibrate, ...aici unde, în perioada interbelică, în prima jumătate a secolului trecut, a poposit însuși George Enescu pentru a face muzică de cameră; ...aici, Festivalul Internațional de Muzică Academică
Sezonul estival by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14908_a_16233]
-
care ironia, meditația gravă, responsabilitatea morală și spiritul ludic se împletesc pînă la contopire. Și asta pentru că arta lui Serghei Manoliu, tipică pentru un răsăritean transplantat în Apus, circumscrie chiar acest spațiu de intersecție al imaginarului cu praxisul și al culticului caduc cu un pietism fără transcendență. Pe scurt, artistul româno-francez nu face nici pictură, nici sculptură, nici grafică și nici măcar instalație sau performance, dar, într-un anumit fel, toate sunt prezente, într-o mai mare sau mai mică măsură, în
Artiști din diaspora by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10873_a_12198]
-
a indica două exemple din viața mai recentă a literelor noastre, extremele imaginii de sine a românilor sunt întruchipate de Sentimentul românesc al ființei de Constantin Noica și de Sentimentul românesc al urii de sine de Luca Pițu. Între celebrarea cultică și deriziunea notorie, imaginea românismului pare a nu-și afla un echilibru și o stabilitate. Toate aceste observații indică o îngrijorătoare criză identitară în care se zbate (se pare că în mod tradițional) sufletul românesc. Între o falsă glorie trecută
Condiția de victimă by Valentin Protopopescu () [Corola-journal/Journalistic/17172_a_18497]
-
Cristian CARAMAN 1. Puterea spirituală a muzicii Muzica, precum alte arte, este ea însăși un răspuns la tiparele și ordinii creației lui Dumnezeu. Muzica sacră are un loc bine conturat, ca principiu sonor, artistic și cultic, în circuitul valorilor perene ale culturii muzicale universale. Puterea muzicii este diversă, ea, aproape, poate fi considerată permisivă, transformatoare și curativă. Muzica acționează asupra ascultătorului în mai multe moduri: unii o asimilează pur și simplu la nivel instructiv, alții o
Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
fel de corp bărbătesc, ci doar pentru acela al lui Iason. Femeia M nu mai poate renunța la drogul ei, la bărbatul ei pentru care a renunțat la tot, inclusiv la structura ei de magiciană, decăzând din castă, devenind blamabilă, cultic vorbind, o paria, o outsider. În ce mă privește, astfel am judecat-o întotdeauna pe Medeea: ea reprezintă un tip de femeie care nu mai există astăzi, pentru că nu mai există iubirea-ură, dar și pentru că dragostea și-a pierdut intensitatea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
dogme pentru care mintea și inima trebuie să fie alături de voință în actul înțelegerii. Atâta timp cât există omenirea, va exista și discursul religios, ca latură a ființei sale lăuntrice, dar și ca latură a manifestării exterioare a credinței, exercitată prin forme cultice în afara și în interiorul bisericii ca lăcaș de închinare. Prezentul volum dorește să devină, la rându-i, un instrument de lucru pentru viitoarele abordări ale subiectului discursului religios în media, sau cel puțin să ofere anumite date noi referitoare la evoluția
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
posibilitatea accesării de informații și filme care să întregească aspectul discursiv religios în ansamblul său. În Occidentul protestant, lipsa unui cult efectiv al icoanei a dus la necesitatea ca imaginea religioasă să fie dublată de alte forme vizibile, fără valoare cultică, dar cu oarecare valoare culturală, mergând pe un palier extrem de variat, de la kitsch la adevărate opere cinematografice. Fenomenul tot mai pronunțat al cinematografiei religioase este dovada unei echivalări pe care filmul și-o revendică în fața picturii occidentale catolice: aceea a
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
funcție anamnetică) declanșează o serie de măsuri reformatoare, de asanare a vieții religioase din regat, contaminată de idolatrie, magie, vrăjitorie etc. Pe noi însă nu ne interesează aici decât mărturia despre existența unei cărți sfinte care instituie și reglementează viața cultică în Iudeea la începutul secolului al VII-lea î.Hr. Ulterior, este admisă în canon și literatura profetică, atât de importantă în perioada de restriște a exilului babilonian. Ageu, Zaharia și Malachia formează ultima serie (în viziunea rabinică) de profeți inspirați
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ortodoxă sinodală, vom obține un grafic pe baza căruia vom putea oferi un diagnostic. Pentru divergențele dintre LXX și TM folosesc excelentul capitol IV, redactat de Olivier Munnich, din La Bible grecque des Septante. Sfârșitul cărții Exodului. În LXX, instituțiile cultice sunt descrise de două ori. Prima descriere (cap. 25-31) concordă în mare cu descrierea din TM. Pentru a doua descriere, TM are însă foarte multe elemente suplimentare față de LXX. Capitolul 36, 8-34 oferă în greacă o formă abreviată. Cum „rezolvă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
păreau să aibă în acest timp un numeros public în spate. Unora le era de ajutor partitura desfăcută pe portative, alții aveau totul în cap. În rest, din Bayreuth, cu fandoseala lui respingătoare de plebe proaspăt îmbogățită în preajma monstruosului hambar cultic, nu mi-a rămas decât o silă care-mi zgândărește nervul râsului. Cu piepții fracurilor umflați, împopoțonată cu ciucuri, aristocrația banului se expunea. Iar amintirea unei excursii inițial nevinovate în împrejurimile împădurite s-a înscris într-o foaie proaspăt desprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Ada Kaleh/și prin cetate./ era un rai /să poți să stai printre flori, măslini,smochini și chiparoase. Stări de conștiință vecine cu extazul îi provocau ceremoniile de natură sacrală. De Rusalii, poeta avea, în pruncie, sentimentul că, în timpul oficierii cultice, cobora realmente din cer duhul sfânt: Rusaliile au coborât după zece zile de la Înălțare,/ mare sărbătoare pentru creștini!/ Sfântul duh era apa vie,era foc./ O elocventă emoție spirituală comunică dangătul clopotelor de la mănăstirile din muntele Athos: Când clopotele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
lui reacționar, dacă se poate imagina așa ceva) și adulat de cei care au o mare nevoie de identificare. Cel mai corect ar fi să-l privim pe Houellebecq drept scriitorul francez al ultimilor 20 de ani. Ajuns dincolo de porticul sanctuarului cultic, rătăcit printre bucăți mari de piatră rămase din sculpturile pedimentale meșterite de Timotei, observator Înmărmurit al teatrului, din cea mai Îndepărtată gradenă, ferecat preț de cîteva minute În cercul templului doric peripteral al lui Esculap, mîngîindu-i cu degetele șerpuitoarele proeminențe
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
aici - scriitorul Însuși. Scriitorul francez - cu atît mai mult cu cît este aureolat de studii superioare care-i confirmă abilitățile intelectuale - a făcut foarte multă vreme parte dintr-o castă dotată cu un obiect de cult și cu un instrument cultic: eul și oglinda. Oglinda este așadar semnificantul suprem al literaturii Înalte franceze, aceea care Își revendică titlurile de noblețe din poezia modernă și/sau suprarealism și se produce ca neîntrerupt act narcisic - Proust, Céline, apoi noii romancieri și oulipienii, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
încearcă să-i ademenească pe trecători cu daruri și cântece: "dar mă calcă pe picioare fripte de amiază o căruță cu flori vii și o faraoancă". Satul, pământul sunt așezate undeva între fantastic și real, în mitopee, într-o atmosferă cultică cu datini și credințe, anunțându-l pe Ion Gheorghe din volumele publicate mai târziu. Exemplele sunt numeroase: "Apa zării", "Serile vedeniilor", "Legenda". Pământul este surprins și în ritmica anotimpurilor, astfel că poemele devin stenograme ale vieții zilnice din perspectiva mișcărilor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și al magiei: Inorogul, balaurul, Licoarna, Formica, Vasiliscul și Faraoanca, Zimbrul, Pasărea măiastră, Grifonul, visează întemeierea Țării Românești, vremile lui Vlad Țepeș, Ion Vodă, războiul de in-dependență, dezvoltate în personificări ciudate, cu onomastică neobișnuită până la manieră. Cărțile populare, cronicile, atmosfera cultică sunt concentrate într-o formulă de joc gratuit, arghezian, sau în decantări abstracte barbiene. Astfel, poetul vorbește despre întemeierea Moldovei pornind de la întemeierea Romei, implicând motivul biblic al lui Moise, " Capra cu trei iezi" de Ion Creangă și legenda lui
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]