400 matches
-
Refuzînd, de la un punct încolo, „academiile cubiste și futuriste”, predicînd spontaneitatea pură, relativismul absolut, refuzul nietzschean al moralei, logicii și sentimentelor, virtuțile șocului și contrastului, nebunia purificatoare, haosul regenerator și coincidența contrariilor, Tzara a fost cel care i-a conferit Dadaismului adevărata identitate, chiar dacă nu a fost adevăratul său inițiator. Vinea/Tzara: duplex poetic. Tendințe „centripete” și „centrifuge” O bună parte a poemelor lui Tzara au fost, după plecarea acestuia din țară, încredințate lui Ion Vinea, care le-a publicat - parțial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
bufonilor Villon și Rabelais nu reprezintă decît un avatar al ei... Oricum, migrația „particulelor” textuale din producțiile românești în cele franceze ilustrează un proces complex de reconfigurare a identității sale poetice „migratoare”, aflată într-o vitală metamorfoză. Ion Vinea și Dadaismul. Primele ecouri Dada în România Atitudinea ambiguă a lui Ion Vinea față de Dada — favorabilă în principiu, dar rezervată în fond — este exprimată de la început într-o scrisoare către Marcel Iancu și Tristan Tzara datînd, probabil, din iulie 1916 (cf. comunicării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mi-a plăcut foarte mult. Ești la capătul tendințelor tale de acum doi ani. De acum, încotro?”. Asemenea lui Cendrars, Modigliani e tratat cu severă superioritate: „Prea ușor desenul lui Modigliani, sau cum îl cheamă”. E limpede că Vinea privește Dadaismul de sus, de pe poziția unui maestru din umbră. De sus și de la... distanță. În continuare, aflăm că numărul unic din Cabaret Voltaire — cu o copertă-afiș realizată de M. Iancu — îi fusese arătat și lui Arghezi, iar acesta evitase — prudent — să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Trandafir are dreptate să aprecieze - într-o fișă de dicționar - că: „Dacă piața românească a operei de avangardă a atins și formule extreme, vizibile în eclectismul profesat în paginile revistelor, ea va manifesta în egală măsură anumite suspiciuni cu privire la un dadaism recunoscut în general drept cea mai provocatoare dintre orientări. În parte pentru că dadaismul fusese conceput să se plieze pe formulele amplu ierarhizate și «birocratizate» ale marilor literaturi (o literatură tînără ca aceea română, marginalizată și ignorată de fenomenul dada, ignoră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
românească a operei de avangardă a atins și formule extreme, vizibile în eclectismul profesat în paginile revistelor, ea va manifesta în egală măsură anumite suspiciuni cu privire la un dadaism recunoscut în general drept cea mai provocatoare dintre orientări. În parte pentru că dadaismul fusese conceput să se plieze pe formulele amplu ierarhizate și «birocratizate» ale marilor literaturi (o literatură tînără ca aceea română, marginalizată și ignorată de fenomenul dada, ignoră la rîndul ei)” (Dicționarul General al Literaturii Române, vol. I, A-B, Editura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ierarhizate și «birocratizate» ale marilor literaturi (o literatură tînără ca aceea română, marginalizată și ignorată de fenomenul dada, ignoră la rîndul ei)” (Dicționarul General al Literaturii Române, vol. I, A-B, Editura Univers Enciclopedic, Academia Română, București, 2004, p. 278). Însă Dadaismul - „programat” pentru Centru, deși venit dinspre periferiile Europei - are și un traseu politic special: amorsat, ca o cultură anarhică a „Carnavalului”, în mediile cosmopolite de artiști imigranți dintr-o țară neutră, el va ajunge în anii imediat următori să „cucerească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
două disidențe „revoluționare”: în Franța - Suprarealismul (care va sfîrși prin a-l „devora”), iar în Germania - Constructivismul. Haosul anarhic, negator, suficient sieși, își va canaliza după război energiile spre aceste două direcții, în căutarea unor finalități sociale. Primele ecouri ale Dadaismului în presa românească sînt înregistrate în jurul anului 1920 (de fapt, aproape toate noile mișcări artistice „revoluționare” din Europa sînt semnalate prompt în România). Principala publicație care le găzduiește este Rampa Nouă Ilustrată, care, în numărul din 7 aprilie 1920, publică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
texte similare apar și în Ideea europeană: un articol anonim, în nr. 42 din 30 mai-6 iunie, prezintă pe scurt „estetica dadaistă”). În nr. 23, 1 mai 1921, al Adevărului literar și artistic, E.R. (Emil Riegler?) prezintă succesul mondial al Dadaismului, „asemănător marilor circuri în turneu” („Dadaismul“). Treptat, textele descriptive lasă locul comentariilor ostile sau rezervate. Numărul 8/1920 al revistei ieșene Viața românească citează la „revista revistelor” un text al italianului R. Cantalupo, intitulat „Dada sau demența precoce“. Sub semnătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
europeană: un articol anonim, în nr. 42 din 30 mai-6 iunie, prezintă pe scurt „estetica dadaistă”). În nr. 23, 1 mai 1921, al Adevărului literar și artistic, E.R. (Emil Riegler?) prezintă succesul mondial al Dadaismului, „asemănător marilor circuri în turneu” („Dadaismul“). Treptat, textele descriptive lasă locul comentariilor ostile sau rezervate. Numărul 8/1920 al revistei ieșene Viața românească citează la „revista revistelor” un text al italianului R. Cantalupo, intitulat „Dada sau demența precoce“. Sub semnătura „Sbilț”, un articol din 2 august
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ironic un număr recent din revista 391. Aceeași Lucrezzia revine, în 25 decembrie, cu un articol despre vernisajul, la Paris, al unei expoziții de Fr. Picabia. În Lupta din 15 noiembrie 1920, un anume „Dr. D.” comentează, sub titlul „Expresionism, Dadaism“, marea expoziție Dada din Berlin, taxînd fenomenul de „infantilism și incoherență”. Arătînd că în Germania reacțiile au fost dure, autorul opinează că „probabil viitorul va condamna acest curent în artă și literatură”. Se înșela... Tradiționalistul N. Iorga nu ratează nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a lui Dada care o continuă” sînt „în afară de artă” (nu neapărat și cubismul lui Bracque și Metzinger), iar promisiunea versului liber a ruinat disciplina necesară a versului clasic („Probleme de poetică: Decadența“, în Sburătorul literar, 10 iunie 1922). Către 1927, Dadaismul începe să fie însă privit ca un fenomen istoricizat, iar contribuția conaționalului Tzara - „capitalizată” simbolic de nume cu pondere critică și artistică. Sub titlul „Despre cei clari și cei obscuri“, în numărul din 4 mai 1928 al Rampei..., Camil Petrescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Petrescu publică un eseu despre tradiția clasicizantă în opoziție cu tendințele avangardiste recente (Dada, Suprarealism ș.a.). Referințele invocate în sprijinul propriului punct de vedere - rezervat față de „cei obscuri” - aparțin unor gînditori precum Valéry, Vanderéme, Thibaudet sau E.R. Curtius. În articolul „Dadaism și creație“ (Viața literară, II, nr. 57, 15 oct. 1927, fragment din proiectatul volum Digresiuni asupra conceptului de poezie), Vladimir Streinu ironizează cu o finețe dusă pînă la imperceptibil „metafizica” dadaistă, combătînd-o cu propriile arme: „...Noi, care într-alte vremi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu propriile arme: „...Noi, care într-alte vremi ne-am fi prosternat zeităților astăzi defuncte, să așezăm cucernici pe Dada în ordinea acestui sacru incomprehensibil. Ca un predestin pentru orașul viitoarei solidarități internaționale, anticipînd rostul antantist între popoare al Genevei, dadaismul sudează aici conștiințele moderne împotriva obștescului. Este neliniștea pascaliană care se încearcă în forme sociale”. Criticul „polemizează” implicit cu cei care puteau invoca efemeritatea mișcării: „Durata scurtă nu este semnul inexistenței. S-ar putea dovedi că nici cultul lui Jupiter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cultul lui Jupiter, prin abolire, n-a durat mai mult. Școală literară? Organizare estetică, ce nu s-a fondat numai pe o singură formulă filozofică, în felul clasicismului ori simbolismului, ci pe concluzia tuturor filozofiilor. Iată dar poziția spirituală a dadaismului în vreme. Pentru aceea, Jacques Rivière, această mare «inteligență inaplicată», cum se numește el însuși... s-a potrivit unei elogioase Réconnaissance à Dada”. Această distanță ironică, dublată de recunoașterea stingherită a succesului mișcării se va regăsi în mai toate luările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Această distanță ironică, dublată de recunoașterea stingherită a succesului mișcării se va regăsi în mai toate luările de poziție ale criticii moderniste interbelice. Paragraful dedicat lui Tzara de către E. Lovinescu în Istoria literaturii române contimporane (1927) are o valoare simptomatică. Dadaismul este deja „legitimat extern” și - în consecință - recuperat în spirit „sincronist”, cu reverențiozitatea sobră de rigoare. „Nu trebuie să uităm că inventatorul dadaismului, d. Tristan Tzara, nu e decît compatriotul nostru, d. S. Samyro, care, împreună cu d-nul I. Iovanachi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Paragraful dedicat lui Tzara de către E. Lovinescu în Istoria literaturii române contimporane (1927) are o valoare simptomatică. Dadaismul este deja „legitimat extern” și - în consecință - recuperat în spirit „sincronist”, cu reverențiozitatea sobră de rigoare. „Nu trebuie să uităm că inventatorul dadaismului, d. Tristan Tzara, nu e decît compatriotul nostru, d. S. Samyro, care, împreună cu d-nul I. Iovanachi (azi I. Vinea), a scos cele patru numere ale revistei Simbolul (...) Lansînd în 1916 dadaismul, în una din cafenelele Zürichului, d. Tristan Tzara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de rigoare. „Nu trebuie să uităm că inventatorul dadaismului, d. Tristan Tzara, nu e decît compatriotul nostru, d. S. Samyro, care, împreună cu d-nul I. Iovanachi (azi I. Vinea), a scos cele patru numere ale revistei Simbolul (...) Lansînd în 1916 dadaismul, în una din cafenelele Zürichului, d. Tristan Tzara a intrat azi în istoriile de literatură franceză (de ex. René Lalou, Hist. de la Litt. Française, p. 435, sau Paul Fort et Louis Mandin, Histoire de la Poésie française depuis 1850, p. 312
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Fort et Louis Mandin, Histoire de la Poésie française depuis 1850, p. 312) și în antologiile franceze (de ex. Anthologie de la nouvelle poésie française, Ed. Simon Kra, p. 407) din care vedem că e «poet pur»”. După o succintă prezentare a Dadaismului (al cărui principiu ar fi „întoarcerea la inconștientul pur”), deși afirmă că „literatura franceză a d-lui Tzara nu ne interesează”, criticul indică poeziile „de aceeași factură” publicate în revistele românești de avangardă, „cărora nu li se poate nega influența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la care se poate ajunge prin «împerecherea cuvintelor din cele patru colțuri ale orizontului»” („La marginea orașului“) nu este însă un text dadaist, ci unul... predadaist, elaborat înaintea expatrierii și publicat, ulterior de către Vinea în Contimporanul... Printre promotorii autohtoni ai Dadaismului, nu putea să nu se numere Ion Vinea. Articolul „Dada“ apărut în Adevărul, anul XXXIII, nr. 11052, 15 aprilie 1920, este însă un text de susținere amuzată, detașat-complice. Calificat drept „libertarism estetic”, Dadaismul este definit prin parafrazări ale formulelor lansate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Vinea în Contimporanul... Printre promotorii autohtoni ai Dadaismului, nu putea să nu se numere Ion Vinea. Articolul „Dada“ apărut în Adevărul, anul XXXIII, nr. 11052, 15 aprilie 1920, este însă un text de susținere amuzată, detașat-complice. Calificat drept „libertarism estetic”, Dadaismul este definit prin parafrazări ale formulelor lansate de către unii adepți ai săi (sînt menționați „tînărul poet” Francis Picabia — de fapt, acesta era mai ales plastician... — și „mirobolanta” revistă 391): „cea mai nouă dintre formule”, „disprețul oricărui sistem”, „desfiderea celei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
au «mărșăluit» în această glumeață cursă internațională. Întrebarea lor dovedește că bucureștenii sînt cei mai tari mistificatori ai continentului”. Peste ceva mai mult de un an, tot în Adevărul (anul XXXIV, nr. 11433, 3 august 1921) Vinea va vorbi despre Dadaism ca despre o „Atitudine sfîrșită“. Vulgarizat și asimilat, spiritul dadaist își pierduse caracterul anarhic, exploziv-novator din perioada 1915-1918. Revolta fusese deja disciplinată de noile „constructivisme” europene. Peste puțină vreme, Dadaismul va primi, de altfel, lovitura de grație din partea disidenței suprarealiste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
XXXIV, nr. 11433, 3 august 1921) Vinea va vorbi despre Dadaism ca despre o „Atitudine sfîrșită“. Vulgarizat și asimilat, spiritul dadaist își pierduse caracterul anarhic, exploziv-novator din perioada 1915-1918. Revolta fusese deja disciplinată de noile „constructivisme” europene. Peste puțină vreme, Dadaismul va primi, de altfel, lovitura de grație din partea disidenței suprarealiste a lui André Breton. În deplasarea lui Tzara dinspre centrul parizian către „periferie” (țările Europei Centrale), Vinea vede chiar un simptom al „decadenței școlii celei noi”: „Primesc ultimele manifeste ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
au căzut”. Autorul articolului, care se grăbește să vadă în epuizarea frondei dadaiste „un sfîrșit de atitudine: acela de revoluționar în artă, în literatură și în știință”, privește „ereziile” inovatoare în perspectiva mai largă a istoriei modernității. Inaderența temperamentală față de Dadaism (pe care îl acceptase în principiu, fără însă a-l lua în serios) devine acum manifestă: „De la începutul Evului modern și pînă acum, strigătelor de uimire ale obișnuinței bruscate urmau sancțiunile. Tăcerea, arderea pe rug sau retractarea, temnița și batjocura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să fi uitat însă că, în pictură, cubismul se născuse oficial în 1908, prin Braque și Picasso, nu în 1915, prin Marcel Iancu... În replică, tradiționalistul Al. Hodoș va publica în revista Țara noastră, nr. 6, 10 februarie 1924, articolul „Dadaism, cubism - etcaetera sau capacitatea de export a geniului românesc“. Potrivit acestuia, poezia modernistă ar fi „artificială și nesinceră”, căutînd extravaganța în vederea originalității cu orice preț. Apreciind că romantismul, simbolismul, poporanismul au fost „mărfuri de import”, autorul tradiționalist consideră că modernismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fost „mărfuri de import”, autorul tradiționalist consideră că modernismul de după 1917 e un „curent de export”, fără aderență la specificul nostru etnic. „Literatura de import” nu s-a putut afirma la noi decît atunci cînd a fost asimilată organic, în vreme ce dadaismul lui Tzara - de pildă - nu ar fi decît un „amestec de dezechilibru nervos și șarlatanie europeană”, o contrafacere a primitivismului, o „poezie bîlbîită”, pe care un popor cu suflet sănătos nu o poate accepta. Istoria își are însă ironiile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]