469 matches
-
de înțelepciunea subiectului gânditor și în versiunea dedicată actului. Astfel, modelul conștiinței de sine optative este daimonul, care coboară din exterioritatea oraculară în care l-a plasat tradiția antichității grecești și devine voce interioară a unei modalități negative de prescripție ("daimonul este oracolul interiorizat"51). El inaugurează o tradiție de concepție care acordă un loc central conștiinței de sine în universul tematic al metafizicii în general ("comentând semnificația daimonului socratic... Hegel afirmă că aici suntem, pentru prima dată, în prezența conștiinței
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
antichității grecești și devine voce interioară a unei modalități negative de prescripție ("daimonul este oracolul interiorizat"51). El inaugurează o tradiție de concepție care acordă un loc central conștiinței de sine în universul tematic al metafizicii în general ("comentând semnificația daimonului socratic... Hegel afirmă că aici suntem, pentru prima dată, în prezența conștiinței subiective de sine, treaptă și moment necesar în dezvoltarea conștiinței absolute"52). Daimonul "judecă" situația existențială și alertează subiectul într-un sens sau altul, el devine, ca partener
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
un loc central conștiinței de sine în universul tematic al metafizicii în general ("comentând semnificația daimonului socratic... Hegel afirmă că aici suntem, pentru prima dată, în prezența conștiinței subiective de sine, treaptă și moment necesar în dezvoltarea conștiinței absolute"52). Daimonul "judecă" situația existențială și alertează subiectul într-un sens sau altul, el devine, ca partener interior păzitor, un virtuoz al "abținerii" ca modalitate privativă de raportare la complexul circumstanțial. De la el pornind, eticul transgresează condiția comună a opțiunii către o
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
A te comporta reflexiv este echivalent cu a te lăsa în puterea generoasă și eficientă a unui impuls interior provenit din straturile adânci ale rezervorului individual de înțelepciune (sursă ferită de eroare a tuturor mesajelor cu semnificație etică). În judecata daimonului pot fi citite, însă, și ecourile "informaționale" ale conștiinței reflectorii, cea care face apel la funcția reprezentațională a conștiinței și care este figurată în tradiția metafizică de modelul oglinzii (care "plasticizează una dintre funcțiile fundamentale ale conștiinței: funcția... reflectoriu-cognitivă"53
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
modele se completează astfel reciproc în specificul funcțional al "aparatului" gnoseologic individual și rezumă drumul fenomenologic al elementului etic de la sursele sale obiective până la cea mai profundă preluare subiectivă a sa. Ele sunt simetric antagonice în privința sensului acțiunii lor. Dacă daimonul orientează întregul demers actant din interior spre în afară, oglinda preia din realitate cerința explicită (adică întreaga configurație situațională) și o aduce în fața forului reflexiv pentru testul adecvării. Acesta din urmă devine țintă principală a efortului conștiinței de sine și
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
efortului conștiinței de sine și opune în vederea unei "confruntări" arhetipale două orizonturi de potențialitate, două unități ale aspirației către o soluție unică (punct comun al întâlnirii subiectului cu realitatea). De aceea, prin contrast, dacă oglinda vizează explicitul în ecuația existențială, daimonul își atinge măsura excelenței (și prin aceasta accesează o condiție a măiestriei în etică) în satisfacerea cerințelor implicite, în întâmpinarea neprevăzutului, în anticiparea avizată a aspectelor nepătrunse care ajung, tocmai ele, să definească miezul esențial al situației. Aici conștiința intervine
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
trăirea evenimențială atinge gradul său suprem de completitudine, regăsindu-se împlinită și înnoită din toate perspectivele, adică aflându-și articularea destinală care o leagă de firul conducător general al unei vieți. Apoi, rolul conștiinței de sine individuale devine social, transgresează daimonul și oglinda pentru asumarea destinului de călăuză spirituală și elaborarea unei științe etice izvorâte din generalizarea concluziilor trase în urma aventurii individuale. Prin puterea pildei și prin rezervorul infinit de asemănare care este faptul comunitar dintotdeauna, figura percutantă și remarcată a
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
din generalizarea concluziilor trase în urma aventurii individuale. Prin puterea pildei și prin rezervorul infinit de asemănare care este faptul comunitar dintotdeauna, figura percutantă și remarcată a excelenței în etică își diseminează benefica influență pentru a forma și a desăvârși alți daimoni și alte oglinzi, pentru a resuscita deopotrivă disponibilități latente ale dotației native și coagulări colective ale unei năzuințe generale spre progres. Ea este centrul autoritar al unei interacțiuni complex participative, care unifică acoperitor voințele individuale și care dă sens ființării
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
de tip empatic și dintr-o știință subtilă a nuanțelor comportamentale care înconjoară asemeni unui halou spiritualizat mecanica rece a desfășurării pragmatice. De aceea, și în înțelegere motivațională, este necesară o asistare a actului prin implicarea unei voci interioare, modelul daimonului funcționând (și la nivel explicativ) cel mai caracteristic în elementul praxisului. Aici este vizibilă cel mai pregnant contribuția forului cenzorial interior, într-o situație care dirijează întregul proces deliberativ înspre preambulul decizional al actului, într-un context psihologic al maximei
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
Frey., Alois Stutzer, Editore Îl Sole 24 Ore Libri, Milano 2006". 4 4 Raffaele Calabretta, Doparie, dopo le primărie, ed. Nutrimenti Romă gennaio, 2010. 5 5 Ibidem, p. 13. 6 6 Letteralmente la condizione di uno "spirito buono" (eu=bene, daimon= spirito), cioè di chi è posseduto da un buon demone, da una buona sorte che gli permette di prosperare. Sito: La Botte di Diogene - blog filosofico, https://mariodomina.wordpress.com 12/10/2015. 7 R. Calabretta, op. cît., p. 141
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
ci apariția fără contur, neînchisă în rama vizibilului. O apariție deschisă, a Deschisului prin care vederea poate trece, in-forma ascunsă a unei imagini, așa cum ea se arată în poemul Mereu așa6: Și dacă vine larg ocolind peste arbori și spume/ Daimonul serii este pentru ca timpul vechi să devină seară nouă,/ Durata pustie și albă pierdută în clipe să devină lume și să treacă praguri/ Și să lase urme". Din nou, o punere în scenă a timpului, dar în ordinea inversă trecerii
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care iese din vedere. Trece și face loc, dă loc noului vizibil, ieșit din neființă la ființă, precum durata pustie și albă se pierde pentru a se regăsi în lumea fenomenală, trece pragul manifestării și durează în urma lăsată la vedere. Daimonul apare și dispare, înnoiește lumea și se retrage în urma pe care o lasă în timp. În timpul urmării și al vederii, pentru că urma însăși e trecere; ea arată ceva plecat și reîntors în propria arătare, reafirmat și recunoscut în semnul pe
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Cu alte cuvinte, citește pe chipul lumii timpul uitat, cel rămas în nevedere, scurs în pustiu, în golul larg al ochilor deschiși. Aici, în albul acestui prag nevăzut, uitarea timpului este iubirea, veșnicia fidelității 8. În prezentul care închide viitorul, daimonul vine la nesfârșit și luminează urmele zilei, trece mereu așa. Mircea Ivănescu sau imaginea absenței de imagine Dialectica prezenței și absenței care dă imaginea ca fenomen de substrat, în chiar posibilul începutului ce deschide vederea, lucrează în intervalul unor complementare
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ca și restul ființelor, crede filosoful), cum ar fi: barbarul, omul civilizat, demonul (purtător de rău, întruchipare cu o pletoră semantică de neignorat, dacă luăm în seamă rețeaua de semnificații alcătuită de mitologie, religie și filozofie pentru măștile purtate de daimon). Lumea aceasta dezavuată și denunțată de Cioran, din care el însuși face parte, este una care parcă a vrut și încă vrea să-și răscumpere inocența pierdută, prin lucrarea făcută laolaltă asupra omului de gîndirea sceptică, de luciditate, de modul
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
nemuritori”). Altfel spus, gesturile celui care jură, precum și cuvintele folosite fiind sacramentale, nu trebuie puse necontenit sub oblăduirea zeilor. Sebou horkon („respectarea jurământului”) stabilește ierarhia riguroasă a instanțelor de cult din tradiția orfică și pitagoreică: (I) zeii, (II) eroii, (III) daimonii, (IV) părinții. Iată aceste „porunci fundamentale”, care au și valoarea unor axiome curriculare: „Pe zeii nemuritori cinstește-i mai întâi cum e rânduit de lege (nómw w”" diakeitai)/ Și respectă jurământul (sebou oJrkon). Apoi cinstește eroii străluciți;/ venerează daimonii pământului
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
III) daimonii, (IV) părinții. Iată aceste „porunci fundamentale”, care au și valoarea unor axiome curriculare: „Pe zeii nemuritori cinstește-i mai întâi cum e rânduit de lege (nómw w”" diakeitai)/ Și respectă jurământul (sebou oJrkon). Apoi cinstește eroii străluciți;/ venerează daimonii pământului, săvârșind întocmai rituri legitime;/ părinții tăi cinstește-i și rudele apropiate” (traducere de Mihai Nasta, după textul cuprins în „Bibliotheca Teubneriana”, în volumul Theognis: PS.-Pythagoras, PS.-Phocylides, Chares, Anonymi Aulodia, Fragmentum Teliambicum, post Ernestum Diehl edidit Douglas Young
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
apoi personificate și au devenit trei zeițe. Cele trei Moire apar pentru prima oară la Hesiod (Theog., 900 sq.): ele sunt fiicele lui Zeus și Themis. % La început "torsul" era efectuat fie de către "zei" (Odiseea, 20, 196 etc.) sau de "daimon" (Odiseea, 16, 64), fie de către moira (Iliada, 24, 209) sau aisa (Iliada, 20, 128). Dar, în cele din urmă, la fel ca în alte tradiții indo-europene (dar și orientale), "torsul" destinelor a devenit atributul Torcătoarelor (Klothele) sau MoiraiCf. Volospa, str.
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
bunuri culturale, însă toate acestea trebuie să-și afle receptorul. Și ieșeanul nostru este un receptor sensibil la stimuli de natura învățămintelor și impresiilor din afară, poate cu gândul că demonii din sufletul lui vor fi îmblânziți, chiar convertiți în daimoni lăuntrici, mult mai flexibili la schimbare, acceptând faptul că ei se întind de la triumfalismul negativ la cel pozitiv. Dacă ne oprim la prezent, și trebuie s-o facem, se impune o reechilibrare culturală, mai ales că elitele (sau parte din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
vorba lui Louis Painchaud, el este „un erou de tragicomedie”. De ce? Din alte două motive, care se adaugă celui de mai sus. După viziunea relatată de apostoli, numai Iuda Îi ține piept lui Isus, iar acesta Îl numește „al treisprezecelea daimon”. Textul are aici chiar termenul grecesc daimon. Traducătorii ediției National Geografic redau, iarăși tendențios, termenul prin „spirit”, trimițând, În nota de subsol, la sensul platonician. „Daimon” ar fi, În ochii lui Kasser și Mayer, o entitate pozitivă, cu rol de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
erou de tragicomedie”. De ce? Din alte două motive, care se adaugă celui de mai sus. După viziunea relatată de apostoli, numai Iuda Îi ține piept lui Isus, iar acesta Îl numește „al treisprezecelea daimon”. Textul are aici chiar termenul grecesc daimon. Traducătorii ediției National Geografic redau, iarăși tendențios, termenul prin „spirit”, trimițând, În nota de subsol, la sensul platonician. „Daimon” ar fi, În ochii lui Kasser și Mayer, o entitate pozitivă, cu rol de intermediar Între diferitele eoane sau sfere ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
apostoli, numai Iuda Îi ține piept lui Isus, iar acesta Îl numește „al treisprezecelea daimon”. Textul are aici chiar termenul grecesc daimon. Traducătorii ediției National Geografic redau, iarăși tendențios, termenul prin „spirit”, trimițând, În nota de subsol, la sensul platonician. „Daimon” ar fi, În ochii lui Kasser și Mayer, o entitate pozitivă, cu rol de intermediar Între diferitele eoane sau sfere ale universului. Or, trebuie spus că noțiunea de daimon, În literatura creștină, fie canonică, fie gnostică, nu are niciodată sens
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
termenul prin „spirit”, trimițând, În nota de subsol, la sensul platonician. „Daimon” ar fi, În ochii lui Kasser și Mayer, o entitate pozitivă, cu rol de intermediar Între diferitele eoane sau sfere ale universului. Or, trebuie spus că noțiunea de daimon, În literatura creștină, fie canonică, fie gnostică, nu are niciodată sens pozitiv, tocmai pentru a se diferenția de noțiunea păgână. A traduce termenul, În contextul nostru, prin „spirit”, constituie dacă nu o trădare semantică, cel puțin o soluție arbitrară, nejustificată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Îl taxează drept nebun (textul spune exact: „și-a ieșit din minți”). Marcu insistă pe opoziția Galileea versus Iudeea, mai precis, Galileea versus Ierusalim. Fariseii care-L acuză pe Isus de complicitate cu Beelzebul („Îl are pe Beelzebul” și „scoate daimonii afară Întru/prin mijlocirea arhontelui demonilor”) „coboară de la Ierusalim”. Întâlnim același raționament per absurdum ca și la Matei: Satana nu-l poate scoate afară pe Satana; dacă se divizează, Înseamnă că Împărăția lui nu mai stă in picioare, nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
mântuirea Întregului neam omenesc. Iuda devine astfel coautor al mântuirii, iar gestul său, un sacrificiu eroic. Nici un verset din Evanghelia lui Iuda nu susține această interpretare, propusă oarecum sub presiunea modei actuale. Dimpotrivă, textul vorbește despre Iuda ca despre un daimon, cuvânt care are un sens strict negativ, de „demon”, ca În toate textele creștine, inclusiv gnostice, iar nu pozitiv, „platonician”, cum forțează nota comentatorii „de șoc”. Iuda este al treisprezecelea daimon, cel mai rătăcit dintre apostoli, tocmai pentru că el Îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
actuale. Dimpotrivă, textul vorbește despre Iuda ca despre un daimon, cuvânt care are un sens strict negativ, de „demon”, ca În toate textele creștine, inclusiv gnostice, iar nu pozitiv, „platonician”, cum forțează nota comentatorii „de șoc”. Iuda este al treisprezecelea daimon, cel mai rătăcit dintre apostoli, tocmai pentru că el Îl va preda pe Isus preoților ca să fie sacrificat. Toate curentele gnostice refuză ideea sacrificiului trupesc al lui Isus și, implicit, ideea Învierii trupești. Pentru gnostici, sacrificiul și martiriul sunt rătăciri ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]