311 matches
-
fiecare om poate avea semne privind soarta sufletului său după moarte. Astfel, pentru fiecare credincios, credința în propria sa salvare a devenit o datorie absolută. Orice semn de neîncredere era privit drept o dovadă a lipsei de credință și a damnării ulterioare. Succesul în această lume a devenit un semn important al salvării viitoare al propriului suflet. Weber vedea Reforma drept originea eticii protestante, deși recunoștea că în Evul Mediu exista oarece respect pentru munca seculară cotidiană. Biserica Catolică îi asigura
Etica protestantă și spiritul capitalismului () [Corola-website/Science/312361_a_313690]
-
Weber argumenta că protestanții au început să caute alte „semne” că ei pot fi mântuiți. Calvin și adepții lui îi învățau doctrina dublei predestinări, în care Dumnezeu a ales de la începuturile lumii anumiți oameni pentru mântuire și pe ceilalți pentru damnare. Neputința de a influența mântuirea proprie era o problemă foarte dificilă pentru adepții lui Calvin. Devenise prin urmare o datorie absolută de a crede că erai tu însuți ales pentru mântuire și pentru a elimina orice dubiu, lipsa încrederii în
Etica protestantă și spiritul capitalismului () [Corola-website/Science/312361_a_313690]
-
foarte dificilă pentru adepții lui Calvin. Devenise prin urmare o datorie absolută de a crede că erai tu însuți ales pentru mântuire și pentru a elimina orice dubiu, lipsa încrederii în sine era dovada unei credințe insuficiente și semn de damnare. Deci, încrederea în sine a luat locul garanțiilor harului oferite de către preoți. Succesul lumesc a devenit măsura încrederii în sine. Luther a susținut relațiile de muncă pe cale de formare. Weber califică aplicarea concluziilor lui Luther, observând că „vocația” divină nu
Etica protestantă și spiritul capitalismului () [Corola-website/Science/312361_a_313690]
-
rememorare subiectiva a unei etape a marilor elanuri. Sub forma monologului adresat, eul matur privește în urmă cu beatitudine, recuperând afectiv vârsta de aur a tinereții. De aici derivă și “ușoară nostalgie”, stare poetică diafană, care nu poartă încă stigmatul damnării sau tragismul luptei cu timpul. "Titlul" poeziei “” este un element de paratextualitate, alcătut dintr-o sintagmă: substantivul “nostalgie” și adjectivul “ușoară” antepus substantivului cu sens coordonativ. Titlul este în strânsă legătură cu textul poeziei întrucât rememorarea tinereții la vârsta maturității
Cu o ușoară nostalgie () [Corola-website/Science/309909_a_311238]
-
invocațiile haiducești din doinele și baladele populare: „Dulciule, ascuncule-n tăcere,/ pământe, pământe, vere,/ fă-te cristalin și morții tăi/ vedea-i-aș ca florile-n văi”. Prozele din volumul „Trântorul” fac parte din aceeași zonă a gândirii poetice emilbotteiene. Spectrul „damnării” motiv incurabil al întregii sale beletristici este aici mai vehement ca oriunde. Personajul tutelar se „repausează estetic, abandonându-se febril unei neînfrăne trâiri în ficțiune” (C. Robu). Gustul unei astfel de proze este învățat, probabil de la Fr. Kafka, tradus la
Emil Botta () [Corola-website/Science/297693_a_299022]
-
de calviniști din Noua Scoție. John Marrant a organizat acolo o congregație sub auspiciile lui "Huntingdon Connexion". Coloniștii erau în mare parte loialiști negri, afro-americani care au luptat pentru britanici în timpul revoluției americane. Calvin credea în ideea predestinării (mântuirea sau damnarea unui individ este hotărâtă de Dumnezeu de la bun început). Jean Calvin a călătorit la Strasbourg și, mai târziu, prin cantoanele Elveției. Aflat la Geneva, Guillaume Farel l-a rugat să-l ajute la reforma bisericii. Calvin a scris despre rugămintea
Jean Calvin () [Corola-website/Science/297534_a_298863]
-
poet, ADRIAN PĂUNESCU, contrar și dintr-o dată, și-a întors carul creației pe alt tărâm, tot atât de tulburător, cel al picturii! Onestitatea profesională ne îndeamnă să reținem, din obsesia existențială a pictorului, «Tripticul crucilor de răstignire». Ele, crucile, nu divulgă teluricul damnării, ci bucuria Învierii. La Damian, în ieslea părintească, cel de-al doilea venit în lume, dintr-o obârșie de țărani, poartă pe frunte misterul luminii!” Ion Dobrescu Craiova, 20 aprilie 1994 “Afirmat în ultimul deceniu ca unul din cei mai
Florin Preda-Dochinoiu () [Corola-website/Science/331700_a_333029]
-
o mlaștină putrezind, ca hainele femeii bolind. Ești plin de slăbiciune și lene ca frumoasele culcate-n hareme; prin nepăsarea-ți la pregătirile pentru moarte ești ca unul care nu crede în înviere, care nu știe să spere! VII (Zgârcenia - damnare, dărnicia - fericire) Ascultă, cine-i nefericitul hulit care banii i-a strâns, dar cinstea și-a risipit; căruia nici nu-i pasă că i-e averea întreagă, dar bunul renume se sfâșie și se dezleagă; cel cu haznaua plină de-
Al-Zamaḫšarī () [Corola-website/Science/333600_a_334929]
-
prin entropie, o simultaneitate fantastă și o cauzalitate ocultă a întâmplărilor, devenite expresii ale purei subiectivități dezarticulate și incoerente. În proliferarea plăcerii ludice, a fanteziei combinatorii și a libertății lingvistice neîngrădite, naratorul adaugă și ingredientele comediei negre; sentimentul angoasant al damnării și al rupturii de lumea din jur, care copleșește în final personajul, este anticipat de clipul electoral Trage apa ca să trăiești bine și de scenariul de film Catastrofa, prin care Dimitrie șarjează satiric dimensiunea ei grotescă. Această inserție fisurează pacifista
Val Mănescu () [Corola-website/Science/337550_a_338879]
-
27 noiembrie, ora 12.30, la Casa TIFF, va avea loc dezbaterea De la Străini la Străini - Azi moderată de teatrologul George Banu. Aceasta va fi urmată, de la ora 15.30, la Sala Studio, de vernisajul expoziției de pictură Nălucire și damnare de Botond Részegh. Ziua va continua cu spectacolul Medeea on Media din Coreea de Sud, regia: Kim Hyuntak care se va juca de la orele 16.00 și 22.00, în Sala Studio a teatrului. Tragedia Medeei este cauzată de monstrul numit mass
Weekend teatral la Festivalul Interferențe! by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105955_a_107247]
-
ergo automandatat, "pamfletarul nu se mai plasează, practic, nicăieri" decît în impulsul propriului eu. Se cade a vedea într-o asemenea autoexcludere orgolioasă rădăcina sediției argheziene, în care se intersectează condiția dată de "dezmoștenit" cu osîrdia celui ce-și transfigurează damnarea în prilej al edificării de sine. Firește, textele "satiriconului" devin astfel o autentică mărturie de viață proprie, o apologia pro vita sua. Situîndu-se sub zodia sumbră a negației, ele nu se mulțumesc a respinge un aspect sau altul al realului
Pamfletul arghezian (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-website/Journalistic/14624_a_15949]