113,833 matches
-
contingent, devreme ce stilul său capătă valențe policrome, forfotitoare, luxuriante, chiar dacă marcat de acea neasfințită mâhnire a finitudinii: "Nicăieri nu e zădărnicie, numai în mine se risipesc spicele-zilele. Un rost suprem întoarce țărânii datoria". Virgil Podoabă are sagacitatea de a defini arta narativă zaciană ca pe un "mixt psihologic memorie-imaginație". Din repertoriul căruia face parte și "oniro-patria", patria din vis redobândită, maramureșeană și deopotrivă sibiană, balsam sufletesc generator de reminiscențe livrești, dar și de dor de un loc fără nume, de
Călătoria, ruptură și întoarcere by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8170_a_9495]
-
Bivuacului rămâne ceea ce îl pune în criză cu lumea: "Sursă, firește negativă, însă nu mai puțin sursă. Atrabila, umoarea neagră, se transformă , ca la Charles d'Orléans, în interpretarea lui Starobinski, în cerneală". Iată un citat prin care se poate defini arta eseistică a lui Virgil Podoabă, de o altitudine și o probitate intelectuală ieșite din comun. Știutor de elină și latină, de limbi romanice, italienizant, superinformat pe textele marilor filosofi ai culturii, autorul nu întoarce spatele anecdoticii, biografismului savuros, făcând
Călătoria, ruptură și întoarcere by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8170_a_9495]
-
verbale folosite inadecvat, a unor rare truisme sau si-no-nimii redundante tip "ca un vis ta-citurn din beznă/ în mijlocul căruia mă întunec" (p. 23), Adam Puslojio scrie poezie la cea mai înaltă cotă emoțională și expresivă ("post-stănescia-nă", cum sigur și-o definește). Iată un ilustru exemplu de poezie de echilibru al antitezelor, un fel de glossă-artă poetică dedicată regretatului poet Ioan Flora: "Praful/ capului meu arde/ iată în stradă/ de câte ori eu/ gândesc mai liniștit// unde sunt acum/ înfrățite fericit/ pagina albă din
De la Adam citire by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8070_a_9395]
-
ar zice, văzând episodul de mai sus - deloc nemotivat în opțiune. Rând alb, acum, neapărat un rând alb, marcând trecerea la cu totul altceva... Un altceva, dar nu un altcineva decât ireductibilul, mereu nedezmin-țitul, mereu același - Etiemble. Finalul cărții îl definește, îl cristalizează încă mai bine. Jurnalistul anchetator observase că dintr-unul din dosarele răsfoite în timpul convorbirii a alunecat un pistol, care să-i fie rostul? Într-adevăr, răspunde cu simplitate cel întrebat, revolverul își va găsi rostul "când voi fi
Rezistența la neadevăr by Lucian Raicu () [Corola-journal/Imaginative/8352_a_9677]
-
îndosariază documente copleșitoare ale "holocaustului" nazist. Datele culese, zecile de nume și actele lor par mereu pe punctul de a sufoca o conștiință vie. Dar ele sunt aduse la zi și revizionate dintr-un unghi personal într-un text inspirat definit de Rodica Binder drept "un palimpsest al groazei" (Un roman documentar copleșitor, în "Orizont", 2, 2007). Ceea ce nu-i lucru puțin, într-o vastă bibliotecă a enormei - din multe perspective - probleme. Subiectul nu doar că rămâne actual, dar s-a
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
a putea să fiu motivată să lupt”, scrie Angela Marinescu la pagina 218 a cărții sale de însemnări autobiografice, Jurnal scris în a treia parte a zilei. Luate în sens invers, potrivit ponderii lor în viața autoarei, aceste trei elemente definesc personalitatea artistică a laureatei din acest an a Premiului „Mihai Eminescu” și constituie nucleul în jurul căruia gravitează obsesiv notațiile din acest fals jurnal. În aceste condiții cartea se transformă într-un, pe alocuri, dramatic document existențial, iar devoratorii de picanterii
Confesiuni nefardate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13132_a_14457]
-
glisarea din planul real spre fantastic, apariția miracolului în plină banalitate a vieții cotidiene, descrierea acidă a lumii contemporane, tot mai străină de valorile spiritului, care pare a-și fi rătăcit iremediabil busola într-o tranziție fără cap și coadă) definesc și această nouă apariție editorială. Personajele romanului suferă de un fel de schizofrenie dată de distanța tot mai mare dintre aspirațiile lor spirituale și realitatea înconjurătoare. Toate sfîrșesc prin a se îneca în mocirla tranziției, precum Sabina, misterioasa (prin destin
Tranziție fără Dumnezeu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13156_a_14481]
-
dincolo de orice criteriu estetic sau moral, ca forme de mitologizare a unei lumi corupte și a unei istorii viciate și linșate spontan sau executate ritual. Înainte de a modifica istoria însăși, de a-i descongestiona articulațiile gripate și de a-și defini un alt orizont, explozia mulțimilor, ori numai mesagerii ei, dezorganizează nivelurile simbolice ale realității. Statuia încorporează, așadar, în imaginarul colectiv, elementele vitale și coeziunea intimă ale unei realități nemijlocite care a devenit abuzivă și intolerabilă. Fără a ne mai întoarce
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
și, simultan, unul generativ: ,, Apoi Rugăciunea s-a mai ghemuit, s-a făcut broască țestoasă, focă. Apoi și-a dezdoit genunchii - pasăre măiastră, pînă s-a scurs prin vîrful stîlpului de pridvor...”. Pe Ion Țuculescu, oarecum în aceeași manieră, îl definește matematic în două propoziții memorabile: ,,Autoportretul cu ochiul scos al lui Țuculescu amintește de Van Gogh cu urechea tăiată, care-l fascinase pe vremuri, și de mîna imensă a lui Parmigianino, din oglinda sa blestemată - deci o înclinație spre obsesie
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
simplu. Oricum, nu cred într-o singură formulă de istorie. Poți să faci și o istorie foarte seacă, o istorie cantitativă, cu șiruri de cifre și poate să iasă ceva foarte interesant. Depinde de proiectul pe care ți l-ai definit, de priceperea și forța de pătrundere a fiecăruia. Cred că sunt ultimul care aș putea să pretind o unică formulă de istorie. Alții pretind așa ceva și se supără dacă eu scriu altfel. Întotdeauna s-a scris și se va scrie
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
-i lași urme pe față, pe spate, pe ochi. Fără milă. Să pulverizezi într-una, nu contează ce, dar să pulverizezi. Să rîcîi.“. Un astfel de crez artistic sugerează poate un grad înalt de conștientizare a realului. Paradoxal, absența acestuia definește proza lui Răzvan Petrescu. Experiența trăită, incidentul banal și lipsit de orice sens - acesta e subiectul prozelor sale. În povestiri nu se întîmplă nimic, nimic semnificativ cel puțin. Realitatea se dezvăluie necontenit sub formă de șoc, un șoc existențial, atenuat
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
à propos de recenzii rele și spirituale, dl Cristian Tudor Popescu publică una intitulată Lolitele înțepate (ALIA, nr. 699) plecînd de la două cărți de poezie ale tinerelor Domnica Drumea și Ruxandra Novac. Cităm: „Prin poezia lor, și dincolo de ea, ele definesc o generație: cea a Lolitelor înțepate, fete care trec direct de la legănatul păpușilor în brațe la legănatul copiilor avortați în brațele înțepate în vene. Fete cu vaginul uscat, care n-au apucat să devină cu adevărat femei și poate nu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13179_a_14504]
-
o gîndire practică suplă, cu mai mari resurse de exploatare a libertății și de adaptare la noile condiții, și-au construit rapid locuințe impozante, cu spații generoase, de multe ori ieșite din scara strictă a funcționalității. Așa cum comunitățile medievale își defineau coeziunea și puterea economică prin construirea unor catedrale care mutau accentul de pe funcție pe reprezentare, și noii agenți ai economiei noastre de piață au urmărit, prin proiectul propriilor locuințe, transmiterea simultană a unui mesaj de putere. Unei anumite înfățișări exterioare
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]
-
sugestii importante privind imperativele poeziei proletcultiste se poate deduce și din obiecțiile pe care critica de întîmpinare le face cărților epocii. Pornind de la premisa că poezia agitatorică este o formă a retoricii și o „știință a persuasiunii”, profesorul Negrici îi definește specificitatea prin intermediul teoriilor semiotice și comunicaționale. În felul acesta poezia se transformă într-o sui-generis relație de comunicare între un emitent și un destinatar. Destinatarul poeziei nu mai este însă cititorul cultivat, „pervertit de modelele burgheze”, ci, dimpotrivă, țăranii semianalfabeți
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
în sine, căci nu e inteligent (și nu prea este o dovadă de cultură) să-ți îndepărtezi auditoriul, excedat de discursul tău sclipitor, devenit orbitor. În fine, politețea excesivă este obositoare și chiar enervantă. Firește, ar trebui mai întîi să definim ce înseamnă, de la caz la caz, “excesiv”. Este dificil, dar, din fericire, inutil. Cred că, în această privință, ne putem raporta liniștiți la bunul simț, la percepția colectivă, la regulile nescrise și acceptate (chiar dacă nu neapărat respectate!) de majoritatea membrilor
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
și ele ceva agitație printre pudibonzi. Să fie atunci limbajul? |la folosit de băieții de cartier, de proxeneți și de prostituate? Ei, bine, nu. Mai exact, depinde. Sigur, există o categorie de public (destul de largă, mă tem, și nu neapărat definită de vîrstă) pentru care utilizarea între copertele unei cărți a cuvintelor grosolane (nu neapărat cu trimitere sexuală) este necondiționat lipsită de scuze. Pentru restul cititorilor, însă, majoritari totuși, limbajul literar trivial este acceptabil în anumite limite. Există, în acest sens
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
Ionescu cu debutul său în limba română. O mulțime de scriitori și gînditori din secolul al XX-lea figurează în studiul amplu, intitulat Fenomenul românesc, din 1970, unde am încercat o sinteză a teoriilor despre specificul național, așa cum a fost definit el de autori ca sămănătoriștii, gîndiriștii, Nichifor Crainic, Dan Botta, Mihai Ralea, G. Călinescu, Ion Pillat, Mircea Eliade și mulți alții. - Pentru etapa ultimă... - Despre literatura română contemporană propriu-zisă încă n-am scris. Am publicat însă anul trecut un studiu
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]
-
ale unui prezent pe care Ileana Mălăncioiu îl vede prin lentila biciului moral. Daniel Cristea-Enache vorbește la un moment dat în carte despre o „judecată globală și fără apel” (a exilului românesc); e ceea ce probabil ar putea cel mai bine defini chiar spiritul în care scrie Ileana Mălăncioiu, fără acea libertate a verdictului, a judecății finale, ce rămîne întotdeauna la îndemîna bunului cititor. Ileana Mălăncioiu, Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache, Iași, Polirom, 2003, colecția Ego-grafii, 296 pag., f.p.
Cerul înstelat deasupra mea... by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13234_a_14559]
-
ședințele cenaclului lovinescian. Tot pe atunci (1932), Hortensia Papadat-Bengescu avusese o vorbă inspirată: „Sburătorul este o atmosferă”. Când e să treacă la analiza unor opere, autoarea Traiectoriilor se oprește asupra scriitorilor din exil. Dumnezeu s-a născut în exil e definit ca un text-simbol, conținând transparente aluzii politice. Sentimentul dominant ar fi deznădejdea. Ca tehnică, autorul apelează la monologul interior. O altă carte care-i reține atenția, caracterizată elocvent, este volumul de poezii al lui George Ciorănescu Metaerotism imaginar. Dorul de
Un istoric literar de vocație by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13238_a_14563]
-
este creatorul celui mai paradoxal curent politic postcomunist din lume - extremismul laș (...) Creatorul PRM și-a pus pecetea inconfundabilă asupra partidului. El este un « om lipsit de curaj și de sentimentul onoarei» cuvinte prin care Dicționarul explicativ al limbii române definește termenul de «laș». La fel sînt toți membrii, simpatizanții și votanții formațiunii care îl divinizează pe CVT. Le e rușine să-și asume propria identitate, pentru că în lumea modernă democratică postcomunistă nu mai dă bine să spui că ești extremist
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13229_a_14554]
-
limbii române. De altfel, chiar sensul propriu al cuvîntului prezintă o anume deviere față de sursă: în Petit Robert 1991, biffer apare cu înțelesul de „tăiere de pe listă”, ștergere, anulare, suprimare printr-o linie energică. În DEX 1996, a bifa e definit ca „a pune un mic semn (în formă de «v») la numite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă etc. spre a ști că au fost verificate, controlate etc.” Cu un pas mai departe, reprezentînd lucrurile care trebuie
Bifarea by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13241_a_14566]
-
viața unei lumi și nu să o manipulez”. Brook caută să parvină prin teatru la viață, nu la viața cotidiană, ci la o viață concentrată. La Brook atracția pentru teatrul naiv se explică prin viziunea organică a lumii, viziune ce definește pe toți artiștii care aspiră la uniunea cu lumea și cosmosul. Naivitatea e de obicei o vocație înnăscută și nu obținută, și în acest sens Brook se înrudește mai degrabă cu Paul Klee, devenit naiv, ca și el, prin decizie
Cercul și fluviul by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13267_a_14592]
-
Și mă întreb dacă nu crezi că acest domeniu a cam fost supraevaluat în ultima vreme. - E o întrebare complexă, la care nu cred că pot răspunde în două fraze. Pentru că mă tem că termenul subcultură încă n-a fost definit destul de clar. Așa încît mă văd nevoit să schițez o istorie a noțiunii. La origine, conceptul de subcultură a apărut în sociologie; a fost propus de Școala de la Chicago a anilor ’30-’40 din secolul trecut. Apoi s-a produs
Despre subculturi by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13288_a_14613]
-
a oricărei creații artistice căreia îi lipsește însă tocmai iluminarea prin revelație. O concesie stranie între formația intelectuală clasică a lui Borges și previziunile, intuițiile postmoderne. Borges adaugă deseori „tocmai atunci când nu avem habar de un lucru tocmai atunci îl definim mai bine.” (Arta poetică) De aceea, toate povestirile lui Borges sunt cel mult niște virtualități. Posibilele sensuri ar putea fi valide (căci, la urma urmei, nu intenția autorului ne interesează - o spune chiar Borges) numai dacă realitatea pe care se
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
de cuvinte. Poate doar ludicul e mai ludic și mai gratuit decît în poemele de dinainte. Dar prima poezie, o încercare de definire a pisicii, lasă să se înțeleagă că nu doar despre pisică e vorba în versurile acestea: „a defini o pisică prin/ ipostazele ei - un pisoi orb și/ negru și nu știe decît/ să miaune mic și neajutorat/ devorat într-o noapte de maică-sa/ moartă și ea apoi într-un pod/ un ghemotoc pufos însuflețit/ ce toarce si
Jurnalul unei vieți by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13279_a_14604]