336 matches
-
Pariziana însăși devine, cu timpul, o ființă mai comună. Textele de la sfârșitul secolului al XIX-lea defaimează femeia mondenă, "oisive, frivole, inutile, inconsciente de șes devoirs, elle est le contre-modèle de la femme de foyer" [Martin-Fugier, p.14]. Printre cauzele acestei demitizări figurează izolarea morală a femeii, instabilitatea sentimentului de dragoste, mediocritatea sau influențarea îndrăgostitului 58, falsă identitate 59 ș.a. Destinul Parizienei demitizează dragostea romantică. Maupassant surprinde într-un singur alineat dramă legăturii cu o astfel de femeie, în care raportul dominat
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
lăsat amprenta asupra structurii operei literare și asupra configurației epicului. Se observă o filiație a acestui personaj de la scriitor la scriitor. Registrul reprezentării Parizienei este de la cel romantic la cel ironic. Imaginea Parizienei cultivata de autori a contribuit la mitizarea/demitizarea personajului. Fiecare romancier a creat diferite variante prin conturarea unui personaj contradictoriu și ambiguu și a diferitelor tipuri de Pariziene. În persoana femeii pariziene, care are un caracter și o personalitate singulară, românul francez a creat un etalon original în
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
tot ce e nou, decepționata chiar și de bărbații cei mai iluștri, Pariziana se plictisește repede și îi abandonează. Scenariul se repetă în aproape toate românele timpului 301. Legăturile de durată nu mai sunt la modă302. Suntem în prezența unei demitizări progresive a dragostei: "Monsieur, prenez garde à l'amour! îl est embusqué partout; îl vous guette à tous leș coins; toutes șes ruses șont tendues, toutes șes armes aiguisées, toutes șes perfidies préparées! Prenez garde à l'amour!... Îl ne
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
a propriei senzualități). Identitatea pariziana este schimbătoare, înșelătoare, un "semn flotant". Împovărata de toate neajunsurile, femeia de la sfârșitul secolului al XIX-lea este concepută în contradicție totală cu portretul idealizat de la începutul secolului. În românul realist/naturalist se constată o demitizare progresivă a imaginii femeii și o eliminare a eroinei, pe parcursul jumătății a doua a secolului al XIX-lea. Parcursul narativ al acestui personaj în spațiul românului este sinuos, urmând meandrele intrigilor și pasiunilor ascunse. Românul secolului al XIX-lea privilegiază
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
capacitatea de a scoate animalicul la suprafață din admiratorii săi: Îl avait envie de tomber à șes pieds, de s'y rouler, de mordre să robe, de cirer quelque chose" [Maupassant, Notre cœur, p.103]. Aceste scene se înscriu în demitizarea Parizienei. Demitizarea se poate produce cu vârsta: "C'était elle! cette grosse femme commune, elle? (...) Etait-ce possible? Une douleur violente m'étreignait le cœur, et aussi révolte contre la nature même, une indignation irraisonnée contre cette œuvre brutale, infame de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
a scoate animalicul la suprafață din admiratorii săi: Îl avait envie de tomber à șes pieds, de s'y rouler, de mordre să robe, de cirer quelque chose" [Maupassant, Notre cœur, p.103]. Aceste scene se înscriu în demitizarea Parizienei. Demitizarea se poate produce cu vârsta: "C'était elle! cette grosse femme commune, elle? (...) Etait-ce possible? Une douleur violente m'étreignait le cœur, et aussi révolte contre la nature même, une indignation irraisonnée contre cette œuvre brutale, infame de destruction" [Maupassant
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Despre călăi, mă prind/ Că te întreb, Partid:/ De ce i-ai pus în zid, în loc să-i pui... la zid?” (Zidul Kremlinului). Este la T. o întreagă paletă a atitudinii comice: bonomie și condescendență, ironie, zeflemea, sarcasm și invectivă. Acțiunea de demitizare și demistificare coboară în sfera rutinieră a cotidianului, a familiarului, degradat chiar atunci când pornește de la motive sacre: „Săraci și goi, ca adevărul,/ Ar fi trăit în rai o viață,/ De-ar fi costat și acolo mărul/ Cât costă azi, la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290088_a_291417]
-
popoarelor mari, încă nu trebue să ne rușinăm de cameșa săracă de pe trupul nostru. Căci, pentru noi, ea este adevărata cămeșă a fericitului" (Patrașcanu, 1937, p. III). Pe planul concret al interpretării istorice, istoriografia critică se exprimă în sensul unei demitizări parțiale a metapovestirii istorice românești. De exemplu, teza originii italice a coloniștilor romani este demontată complet, arătându-se că aceștia proveneau din cele mai exotice părți ale imperiului (Asia, Egipt, Africa, Siria etc.), iar unii dintre ei nici măcar nu erau
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
din profet al românismului într-un unificator inconștient de semnificația profundă a acțiunii sale. În concluzie, merită subliniată încă o dată tensiunea funciară ce subîntinde memoria națională în interbelic, care se configurează pe fondul dialogului tensional dintre naționalismul critic, orientat înspre demitizarea parțială a metanarativei istorice naționale, și fanatismul naționalistic, orientat către exaltarea virtuților românești arătate în gloriosul trecut național. Merită de asemenea subliniată legea actualizării politice a memoriei colective, așa cum o arată evoluția ideii de regalitate (elaborată în memoria națională în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
l-a exasperat în așa măsură pe N. Iorga încât patriarhul istoriografiei românești a denunțat "școala nouă de istorie" care își permitea să enunțe asemenea blasfemii drept antinațională. Panaitescu a mai afirmat în monografia sa critică în care țintea la demitizarea unei figuri devenită canonice a istoriei naționale și faptul că Mihai a fost instalat la putere de greci pentru a cârmui țara în interesul lor și că a fost o unealtă în mâna boierimii și nicidecum o figură titanică în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
femeii nobile ............................................... ................................. 55 IV. 3. Educația femeii din starea de rând și din mediul eclesial ...................... 89 V. Moralitatea personajului feminin ............................................... ....................... 136 V. 1. Etica în universul diegetic boccaccesc și în cel chaucerian...................... 136 V. 2. Donna angelicata - puritate alegorică și demitizare ................................ 157 V. 3. Donna demonicata sau nevoia emancipării feminine .............................. 233 Concluzii ............................................... ............................................... . .................... 280 Bibliografie ............................................... ............................................... . ................ 286 3 Cuvânt înainte Lucrarea „La donna angelicata- la donna demonicata în opeara lui Giovanni Boccaccio și a lui Geoffrey Chaucer” își propune și reușește să pună
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
de altă parte, în amplele analize din întreaga lucrare, în jurul acestor noțiuni opozitive angelic-demonic, autoarea înscrie o mulțime de nuanțe, adesea subsumabile unui fundal de coincidentia oppositorium, începând chiar cu substanța operei analizate (p. 39). Cum spuneam, ideea majoră a demitizării idealului angelic ori a procesului invers, cel al transfigurării pozitive a demonicului sunt urmărite cu statornicie în teza de față, chiar sprijinite de ilustrative citate din critica literară dedicată scriitorilor analizați. În ceea ce privește exprimarea ideilor proprii și a unui real demers
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
medievale, dar o (re)conexează de o perspectivă modernă a integrării în existență; judecarea personajului feminin demonic traversează astfel maleficitatea spre autenticitate și deplin al personalității, iar verosimilitatea și consistența personajului angelic se estompează spre inconsistent, într-o tendință de demitizare, spre care opțiunile interpretării Oanei Simona Zaharia se întorc adesea, reflectând o perspectivă de valorizare de-a dreptul modernistă. Autoarea are o atitudine bine conturată în hotărârea accepțiunilor („Este denumită de noi o donna demonicata pornind de la punctul de vedere
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
desfrânat, așa cum se întâmplă lui Dante și lui Petrarca în momentele lor de inspirație cele mai înalte și mai pure.” Francesco De Sanctis, op. cit., p. 364. 580 Christopher Nissen, op. cit., p. 7. 157 V. 2. Donna angelicata - puritate alegorică și demitizare Personajul feminin pozitiv, donna angelicata, cunoștea în secolul al XIV-lea și în cele precedente, o lungă tradiție, începând din epoca trubadurilor și ajungând la o desăvârșită cizelare în operele lui Dante Alighieri și ale lui Francesco Petrarca. Cu toate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ocupă un loc central în viziunea excepțională pe care o sugerează Divina comedie. Dar donnele angelicate din Vânătoarea Dianei sunt mult prea terestre și prozaice pentru a mai păstra superioritatea și imacularea modelelor de la care au plecat. Asistăm la o demitizare a imagisticii feminine, într-un spirit modern, care se apropie mai mult de realism. Cu Il Filocolo (1336-1338), Giovanni Boccaccio continuă să folosească un narator robit de pasiunea pentru o femeie, de data aceasta este îndrăgostit de Fiammetta, pentru care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nu s-a ales decât cu bine” G. Boccaccio, Decameronul, vol. II, p. 501. 812 Teodolinda Barolini, op. cit., p. 526. 813 „istorisiri religioase” Ian Robinson, art. cit., pp. 18-32. 219 niciodată tărâmul ironiei, reușind să pună totul sub semnul unei demitizări realiste.814 Povestirile religioase se aseamănă cu cele de dragoste, deoarece pun accent pe reliefarea sentimentelor, care sunt diferite de data aceasta, și Chaucer a nutrit pentru ele o afinitate deosebită. Această specie se distinge prin faptul că acordă personajului
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
în mijlocul acestora (este cazul lui Chaucer, prin naratorul care îi poartă numele). Boccaccio și Chaucer aduc eliberarea dintr-un mediu preponderent teologic, saturat de canoane și precepte constrângătoare (care are ca emblemă angelicul, ce în povestirile lor va cunoaște o demitizare), spre o lume dezordonată, dar firească și pitorească 1048 (aceea a demonicului, ilustrând mai mult dionisiacul sau epicurismul), doi termeni ce constituie, în cadrul abordării noastre, concepte de bază, asupra cărora am insistat în capitolul al doilea. 1047 Caleb Cushing, art.
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
în care o realizau culegerile cu acele faimoase exempla: observăm că adevărurile scoase la iveală nu sunt orientate spre latura didactică a impunerii unui comportament adecvat sau spre oferirea unei alternative în a distinge binele de rău. De aici decăderea, demitizarea pe care o cunoaște donna angelicata, de care ne-am preocupat în subcapitolul al doilea al aceluiași ultim capitol. Decameronul și Povestirile din Canterbury reprezintă o imensă imago mundi, o panoramă umană, în toată varietatea sa de personaje și de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ideologizând problematica artei, prezintă tipicul ca exponent prin excelență definitoriu al r. În viziunea lui Engels, „realism înseamnă [...], în afară de fidelitatea detaliilor, redarea fidelă a caracterelor tipice în împrejurări tipice”. Susținând că dezvăluirea adevărului vieții, tipizarea ar însemna în orânduirea capitalistă „demitizarea”, „defetișizarea” (Georg Lukács), zdruncinarea optimismului burgheziei, marxiștii atribuie r. un caracter critic prin definiție. Arta ar deveni, pentru factorii de progres social, o armă de luptă împotriva unei lumi nedrept întocmite. Funcția ei socială e văzută cu un rol și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289156_a_290485]
-
blestem care constă în a-l întîlni prea tîrziu pe celălalt, dublul, pasiunea întregii ființe, trăită sau doar posibilă. Ei nu-și vor reveni niciodată din acestă disoluție a cărei imagine o poartă ca pe o ghiulea, victime ale unei demitizări sexuale învelită în triumful unei ontologii materialiste, atît de des prezentată ca un vis comunitar, cîtă vreme nu e vorba decît de un nou palier în ascensiunea individualismului. Nostalgici după un cuplu adevărat, ei nu vor ști niciodată cum să
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
este o continuare la Anii de ucenicie... Textele de aici vorbesc despre formare ca deformare, despre scriitor în societatea totalitară, despre premiul ce i-a fost retras autorului la apariția volumui Pe contur, despre cenzură, despre exil și limbă, despre demitizări. Intervențiile lui M. în presa americană, reluate în țară, au suscitat discuții în spațiul cărora chiar și comentatori liberali ai fenomenului aderenței oamenilor de cultură la forme de extremism au replicat prompt și nu totdeauna favorabil. În numărul din 5
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287978_a_289307]
-
constituie numărul 265, din 1998, al revistei Dilema, în care o serie de critici literari printre care se numără Nicolae Manolescu, Ion Bogdan Lefter, Mircea Cărtărescu, alături de tineri scriitori, formulează afirmații denigrante la adresa lui Eminescu, tăgăduind valoarea operei poetului. Tendința de demitizare, specifică postmodernismului, conduce la afirmații dure la adresa cărturarilor români, începând cu Eminescu și continuând cu Iorga, Eliade și Noica, catalogați "incorecți politic" și acuzați de toate tarele nației române. Referindu-se la unul dintre cei mai vehemenți detractori ai operei
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
atât, lectura devine o parte componentă a scriiturii, deoarece menirea scriiturii nu este aceea de a livra un anumit sens, ci de a "invita" cititorul ca în momentul lecturii să își creeze propria scriitură. Programul Tel-Quel își propune, de asemenea, demitizarea unor termeni ca operă sau autor și demonstrarea inoportunității unor expresii de felul "text adevărat", "text prim", "text ultim". Din acest punct de vedere, se impune o demarcație între ceea ce tel-quel-iștii numesc scriitură textuală (caracterizată ca "rețea literală cu mai
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
aduce în scenă relația plină de sinuozități dintre doctorul Sabin Dorobanțu și Olga, iar autorul, căruia personajele par să-i dejoace planurile, se inserează în text, convocându-le pirandellian, în ultimul capitol. Acesta este un bun mijloc de autoironie și demitizare a vocii auctoriale, devenind un discurs focalizat pe ideea de a demonstra că și din ratarea unui subiect de roman poate ieși o carte. Romanul Revolta manechinelor (2001) nu se mai înscrie în linia umoristică a celorlalte, H. folosindu-se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287443_a_288772]
-
albastru”, CNT, 1976, 13; Dana Dumitriu, Interpretări lirice, RL, 1976, 13; Ion Drăgănoiu, „Călărețul albastru”, RMB, 1976, 9851; Adrian Popescu, „La echinox de toamnă”, ST, 1978, 7; Cornel Ungureanu, „Fata din Piața Sfârșitului”, O, 1980, 5; Doina Uricariu, Jurnalul unei demitizări, LCF, 1980, 23; Mircea Vaida, „Fata din Piața Sfârșitului”, TR, 1980, 27; Victor Atanasiu, Formele spontaneității, RL, 1980, 42; Adrian Popescu, Sub semnul elegiei, ST, 1983, 6; Mircea Popa, „Răstimp între cuvinte”, TR, 1984, 17; Ștefan Aug. Doinaș, Cele șase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287963_a_289292]