2,039 matches
-
Ne cheamă Sfinxul din Carpați Să fim alături frați cu frați În miezul țării noastre sfânt La ceas de mare legământ. Ne cheamă Sfinxul din Bucegi, Simbol de voievozi și regi Ce-aici românii i-au avut Din cel mai depărtat trecut! Pe munții românești urcați Sub semnul magic din Carpați, Pecete-adâncă, din bătrâni Peste suflarea de români. Pecetea limbii românești Rostind măiestrele povești Cu Sânziene, Feți Frumoși... Sau cântece cu viers duios Țesut la poale de Carpați Și-oriunde Țara
ZIUA LIMBII ROMÂNE LA MONTREAL PE 31 AUGUST, 2013 [Corola-blog/BlogPost/93475_a_94767]
-
Ne cheamă Sfinxul din Carpați Să fim alături frați cu frați În miezul țării noastre sfânt La ceas de mare legământ. Ne cheamă Sfinxul din Bucegi, Simbol de voievozi și regi Ce-aici românii i-au avut Din cel mai depărtat trecut! Cu sufletele-alăturați, De-aici spre patru zări zburați Spre frații ce-n străin pământ, Țin rădăcina prin cuvânt Și-ntinse aripi ce vâslesc Spre tot ce-i graiul românesc. Spre tot ce-avem mai bun, mai sfânt Clădit și
ZIUA LIMBII ROMÂNE LA MONTREAL PE 31 AUGUST, 2013 [Corola-blog/BlogPost/93475_a_94767]
-
cărții, Sophie Neveu, nepoata sa, și profesorul american Robert Langdon, pe firul misterului Sfântului Graal este poziția În care custodele se așază, Înainte de a-și da obștescul sfârșit, pe podeaua Marii Galerii a Muzeului Luvru: dezbrăcat, cu brațele și picioarele depărtate, Întocmai ca În cunoscutul desen al lui Leonardo, pe care Îl aflăm astăzi reprodus pe unde cu gândul nu gândești. Este acel desen În care un bărbat cu picioarele apropiate și mâinile Îndepărtate În lateral, În unghi de nouăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
am tras cu forță și l-am rotit, până am ajuns deasupra lui, ținându-l repede între picioare. M-am lăsat pe el încet. Catarama mă înțepa în piele. Am început să-i desfac pantalonii. A închis ochii, cu buzele depărtate. M-am oprit exact când am ajuns la ultimul nasture. Capul i se zbătea dintr-o parte în alta, anticipând. —Nat? am spus. Ochii i s-au deschis. —Ce? a întrebat frustrat. — Nu ar trebui să fii în altă parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
haina. Era din vicuna neagră și părea grea ca o piatră de moară în jurul gâtului. Părul lui grizonat era atât de lins, că probabil și-l aranjase în oglinda din hol. Vanitate, vanitate. Stătea acolo, în dreptul ușii, cu picioarele puțin depărtate, încât corpul forma un triunghi negru, uitându-se fix la mine. —A venit să-mi spună ceva, a spus Catherine Hammond, cu vocea tremurând pentru prima oară în seara aceea. M-am gândit că probabil a realizat ce se întâmplase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
sărit și l-am scos afară, ținându-l în mână în timp ce mă îndreptam spre locul unde zăcea. Dar înainte să ajung la el, am văzut că nu mai am în fața cui să mă protejez. Nu numai picioarele îi erau straniu depărtate, dar și gâtul era răsucit într-un unghi ciudat. Prea ciudat. își rupsese gâtul. Cuțitul mi-a căzut din mână pe podeaua de ciment. M-am așezat lângă el. Avea o mână afară, lângă mine. L-am atins, apucându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
disperarea cu atât mai tare, cu cât mai aproape a fost el de scopul final care-i scapă printre degete, deși înțelegeam perfect că apropierea scopului nu înseamnă obligatoriu și atingerea lui, că poate exista un obiectiv cu mult mai depărtat decât acel scop imediat. Cred că în acest punct sentimentul se separa de rațiune, practica de teorie, că trebuia căutat unde anume pot exista ele ca egale și, pe de altă parte, în ce punct rațiunea și afectul nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de note ruptă așezată sub el; apoi se lăsă pe spate, și speteaza murdară a scaunului începu să trepideze. Violoncelistul își pleca fața cu sprâncenele ridicate își lipea urechea de degetul care luneca pe strune, în timp ce violonistul, stând cu picioarele depărtate, își agita torsul, plin de pasiune. Îmi era jenă de fața lui fericită care, cu atâta bucurie, te invita s-o privești; îmi era jenă că nimeni, absolut nimeni nu-i dădea atenție. Săltându-mă în vârful picioarelor, trăgându-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
îl bătu pe umăr pe Vasilică. Cel mai periculos om al lui Mihailovici era prizonierul lor. No, bună treabă, băiete! îl felicită el. Măi, oltene, îi șopti la ureche, zâmbind, să știi însă că se spune cu mâinile și picioarele depărtate, nu crăcănate. Poftim? se arătă mirat agentul. Ah, pricepu el în sfârșit ce vrea să spună șeful său, ce mai contează? Crăcănate, depărtate, tot aia e. Comisarul se apropie de Toyota cu care venise Boris. Nu-i trebui mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Măi, oltene, îi șopti la ureche, zâmbind, să știi însă că se spune cu mâinile și picioarele depărtate, nu crăcănate. Poftim? se arătă mirat agentul. Ah, pricepu el în sfârșit ce vrea să spună șeful său, ce mai contează? Crăcănate, depărtate, tot aia e. Comisarul se apropie de Toyota cu care venise Boris. Nu-i trebui mai mult de câteva clipe pentru a constata că în vehicul nu se află nimeni. Sperase ca Toma să fie acolo. Se întoarse apoi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
În cugetul lor treaz de lunatici: auzea cum se surpa piatra sub tălpile goale ale acelora care-l purtau, cum se prăvăleau pietrele, sărind de pe o stîncă pe alta, ciocnindu-se sfredelitor și năprasnic, apoi tot mai domol și mai depărtat, zgomotul dispărînd Într-un ecou al cărui sunet nu Înceta, ci se stingea, căci nu atingea străfundurile de nepătruns, ca și cugetul lor treaz-ațipit. Poate era vis ori nălucire a cugetului său ațipit, un vis al trupului său păgîn, ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cerului. 10. Chiar o fi vis? Un vis - lumina zilei Domnului, lumina care lumina năprasnic, căci denecuprinsul se strămutase de la gîtuitura peșterii, căci poarta din zid se deschisese mulțimii răzlețite, cînd se arătase o altă lumină, desigur dumnezeiască, lumină rătăcită, depărtată și totuși apropiată, lumina unei zile cu soare, lumina vieții și a limpezimii? La Început fusese sineliul bolții cerului, depărtat, străluminat se seninul dinlăuntrul său, de deasupra capului său, azuriul potolit al mării liniștite și limpezi de după maree; apoi zări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
gîtuitura peșterii, căci poarta din zid se deschisese mulțimii răzlețite, cînd se arătase o altă lumină, desigur dumnezeiască, lumină rătăcită, depărtată și totuși apropiată, lumina unei zile cu soare, lumina vieții și a limpezimii? La Început fusese sineliul bolții cerului, depărtat, străluminat se seninul dinlăuntrul său, de deasupra capului său, azuriul potolit al mării liniștite și limpezi de după maree; apoi zări În sineliul blînd al cerului cîțiva nori alburii, ce n-aduceau nici a miei, nici a cireadă, albă cireadă cerească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ai purtătorilor săi, care Îl va inunda ca o apă, Îi va scălda sufletul În limpezimea albastră, văluroasă, ca În apa botezului, pînă la gît, amețindu-l cu o blîndă desfătare care venea din trecutele trăiri ale sufletului său, vise depărtate ce-i biciuiau ochii ca o văpaie, ca aripile pîrlite ale Îngerilor, Încît el va Închide ochii strîns, dureros de strîns, iată, nu de beznă și năluciri, ci de preaplinul luminii; dar le desluși felurimea de după pleoapele temeinic trase, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Luca, nu se refer decât tangențial la satele comunei Mărăști, acolo unde documentele cercetate impun o abordare comună. Comuna Filipeni a fost subordonată administrativ (vezi capitolul despre „Administrația comunei Filipeni”din prezenta lucrare), în decursul timpului, unor instituții cu sedii depărtate și nici acum, când depinde de județul Bacău, distanțele nu sau scurtat: sunt 36 km până la sediul de Județ, mergând pe șoseaua Oncești - Filipeni - Mărăști - Glodișoare - Secuieni - Traian - Bacău, în parte pietruită, până la Mărăști, restul asfaltată. Din cauza eroziunii solului argilos-nisipos
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
au fost înregistrate 900 avorturi la 1000 născuți vii. Legea cerea ca nașterile să aibă loc la Dispensar, în cazul în care nu se mai ajungea la Maternitatea din Bacău. Era aproape imposibil, ținând seama de întinderea comunei, de casele depărtate, de căile de acces, ca femeile gravide să fie urmărite, observate și trimise la Bacău. Drumul principal Lunca - Mărăști, până în Dealul Godovana era drum de pământ, imposibil de străbătut în timpul ploilor și zăpezilor. În asemenea condiții, nu e de mirare
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
sânge care amintește, la rândul ei, de un proces fiziologic nu tocmai plăcut. Să dispară cât mai repede, astfel e ca și cum nici n‑ar fi fost și se iartă. Rainer mai exersează de câteva ori o poziție ciudată, cu picioarele depărtate, despre care nu știe nimeni ce vrea să reprezinte, și gesticulează violent cu baioneta. Anna spune, stai liniștit că stric totul, și‑așa‑i destul de întuneric înăuntru. Imaginea pe care o oferă Rainer e jalnică, iar imaginea care iese e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
blândețe fetei, Îndrumând-o cum să satisfacă anumite plăceri carnale ale bărbatului. De exemplu, trebuia să se așeze Într-o poziție În care organele sale sexuale să fie neapărat expuse privirii bărbatului, adică atunci când se afla cu spatele la el, cu picioarele depărtate, să se arcuiască, Împingându-și posteriorul Înapoi, sau, dacă era cu fața la el, să-și Împingă Înainte partea inferioară a abdomenului. Keiko Kataoka părea să aibă o pricepere Înnăscută pentru astfel de gesturi, Însă nu era numai atât. Acest talent era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
strâns, după ce i se pusese ceva Între picioare, cât timp bărbatul nu fusese lângă ea. Însă nu putea să-și dea seama ce ar fi trebuit să facă să Îndrepte lucrurile. — Noriko! Ești legată de un scaun, cu picioarele larg depărtate, Îi spuse bărbatul pe un ton amuzat. Noriko nu Înțelegea nimic din ce i se spunea, nu putea desluși sensul cuvintelor, dar percepea intuitiv, din tonul vocii și din felul lui de a vorbi, că se afla acum În cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
un ser al adevărului, de aceea nu avea de ce să-și piardă simțul realității. Era suficient să dea ocol camerei cu privirea ca să-și dea seama de situația În care se afla. Era legată de un scaun, cu picioarele larg depărtate, iar În fața ei se afla bărbatul care Îi oferise atâtea orgasme În trecut și pe care Încă Îl mai iubea. Lângă el - o femeie Înaltă, care arăta impecabil În costumul ei elegant, adică eu. Noriko lucra ca vânzătoare Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
interioară cu o mică fântână arteziană În mijloc și, ceva mai Încolo, o stradă pe care nu se zărea nici țipenie de om. În momentul În care am deschis ferestrele grele, cu rame de fier, am auzit zgomotul mașinilor din depărtate. Un aer rece și uscat pătrunse În cameră. Era o briză uscată care mă pătrunse prin piele, insinuându-se parcă până În străfunduri. M-am Îndepărtat de la ferestră și am intrat În sala de baie. Mi-am examinat În oglindă fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Unde ani și ger, răboj Încrustară: cu satîre! d) Sună noaptea, fund de tuci. Tu ajungi, încaleci zidul, Scoți din traistă trei lăptuci, Pâinea oacheșe, ca blidul. Peste mlăștini somnul spulberi. Duhul mlăștinii adie, Un oraș se-ngroapă-n pulberi Depărtat, ca de hârtie. Și tu plângi că Cel-de-Sus N-are grijă de sărace, Că ți-e trupul frânt, răpus: Nu e nimeni să-l îmbrace, Lacrimi mari îți prind de gât Lungi zorzoane de nebună. Lasă, nu mai plînge-atît, Șterge
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
simplă înfrățire, pătrunderea lor oarbă!... - Când, când, interioarele mări vor izbuti Ca ele să se-mbine, ca ele să se soarbă? Când învelită-n caldul sărut, te vei topi? O, spune-mi: deși drumul e astăzi sulf și zgură, Din depărtatul șipot îmi va fi dat să beau? - Și-om prelungi povestea, ce-n lumea lor obscură Imaginile noastre de umbră, începeau?... DRIADA I Eu îl priveam prin geamul vărgat de lujeri, vara, Ori scris de colții iernii cu sterpe flori
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Într-un singur punct schița Domnișoarei Hus concordă cu plăsmuirea Penei. Amândouă, se pare, au dănțuit în veacuri diferite: săltăreț, pierdut sau lunatic cu cavaleri guarzi muscali ori rotunde pașale. * În desfăcutul suflet al Bucureștiului nocturn, umbra Penei Corcodușa și depărtata lumină a imaterialei Ilinca sunt zone de vibrație joasă și înaltă, polii între care strălucesc culorile celor trei Crai de Curte: Pașadia, "Eu" și Pantazi. Toți brăzdați de dungile negre ale duhului impur: principiul de pierzare care e Pirgu. Eroul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
prozaica persoană a marelui analist: gros și pătat de mâncări, totdeauna în redingote și joben, cu mustățile galbene de fum de țigară, iau seama că fraza în discuție poate fi la urma urmei și un intenționat efect grotesc. Nimic mai depărtat, mai nepereche, decât farmecul legendar al reginei punice și bufa înfățișare a profesorului berlinez! Preocupările științifice generale ale d-lui Wilhelm Blaschke corespund, în cariera sa didactică, unei năzuințe pe trei sferturi împlinite de a propovădui, pe glob, geometriile în
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]