853 matches
-
de dezamăgire. Doamne, ce proastă sunt ! Nu e Jack. Și nu e doar o siluetă, ci sunt două. E Connor și o tipă care probabil e noua lui prietenă - și se pipăie de mama focului. Mă fac mică În scaun, deprimată la maximum, Încercând să-mi astup urechile. Dar degeaba, aud tot. — Îți place ? Îl aud pe Connor șoptind. — Mmm... — Pe bune, chiar Îți place ? — Sigur că-mi place ! Și nu mă mai tot Întreba atâta ! — Scuze, spune Connor și urmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Acum aflu nu numai că ideea mea n-a folosit, dar Klava s-a despărțit de soț și, până să se-apuce de a doua facultate, a rămas un fel de dezrădăcinată, în Bucureștiul ăsta care acum zece ani o deprima. Se mutase din apartamentul pe care i-l știam, cel din centrul vechi, la mezaninul unei case verzi semiprăbușită, cu o pisică bătrână umplând tot cadrul geamului. Se mutase la bloc, fără telefon, dar mi-a rămas mobilul - îl mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Luke. Să‑mi vărs toate supărările, iar el să mă îmbrățișeze lung și necritic. Să‑mi spună că pierderea e a lor, nu a mea, cum mi‑ar fi spus ai mei sau Suze. Dar în loc de asta, el m‑a deprimat și mai tare. Are dreptate; mi‑am ratat toate șansele, nu? Am avut șanse pentru care alții ar face moarte de om, și mi‑am bătut joc de ele. Michael aprobă din cap, grav. — Se întâmplă, zice. Din păcate, idioții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
dramaturg din Shanghai, Tien Han. Se numește Incidentul de pe lac. Yunhe participă la audiții, dar are ghinion. Rolul e primit de colega ei de cameră, o fată cu părul rar al cărei frate e instructor la școală. Yunhe se simte deprimată în timpul premierei operei. E incapabilă să-și înfrâneze invidia. Disconfortul i se citește pe chip. În timpul spectacolului, își uită îndatorirea - aceea de a ieși dintr-un copac. E torturată pe dinăuntru. Ea se consideră a fi o mult mai bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
că e dovadă de egoism din partea lui Tang Nah să se accepte ca fiind un ratat. Prietenii lui sunt egoiști că-i stau în preajmă în timp ce talentul lui se duce pe apa sâmbetei. Ei îi cumpără de băut când e deprimat. Junli dă, chiar, petreceri speciale ca să-l înveselească. Îl invită pe Tang Nah să rămână la el acasă, ca să mă poată evita pe mine. Tang Nah îi zice lui Junli sufletul său pereche. Odată, Tang Nah mi-a mărturisit lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
toaletă, trebuie să mă așez pe vine deasupra unei haznale. Are vreo trei picioare în diametru. Nu e decât o scândură de lemn peste gaură. În zilele ploioase, suprafața devine extrem de alunecoasă. Și numai când mă gândesc la asta, mă deprim chiar mai mult decât sunt deja. Am învățat să umblu cu arme, să arunc grenade, să mă târăsc prin tufișuri, peste stânci. Lupt și muncesc. Pentru mine, comunismul e ceva intangibil, precum luna din iaz și floarea din oglindă. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de noapte. Mâinile i se umflă de la ger. Săpunul îi alunecă printre degete. Într-o noapte, încerc să discut cu Mao despre doamna Roosevelt. Tu nu ești doamna Roosevelt. El își aruncă pantofii din picioare și suflă în lumânare. Mă deprim brusc. Tot restul lunii, încerc să citesc. Însă nu mă pot nicicum concentra. Pentru că mi-am neglijat îndatoririle, aproape că a avut loc un incident - Nah mai că nu a căzut în latrină - și asta mă face să pun cărțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
dor de rolul meu. Îmi este dor de scena mea. Pentru o vreme, frumusețea locului îi ocupă timpul. Apoi se satură. Se retrage. Vizitează mai puțin. Curând, încetează să mai vină. Se închide în Grădina Nemișcării și ajunge să fie deprimată. E disperată după un public. Vorbește cu oricine se nimerește în apropiere. Servitorii, bucătarul, noul animal de casă - o maimuță care i-a fost oferită de curând în dar de Grădina Zoologică Națională, sau oglinda, peretele, chiuveta, scaunul și toaleta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Dunhill, să știe ce să-i aducă data viitoare! Fiecare frază a unui astfel de taler cu două fețe trebuie interpretată ca prorocirea Pythiei! Secretomania În luptă cu vanitatea, să te facă să crezi că ești la mâna lor! Îl deprimă și primele zile din martie, fără anotimp. Dacă te uiți, așa cum face el acum, la limbile anemice de zăpadă căzute În timpul nopții peste straturile din grădină În care n-au mai rămas decât tulpinile Înnegrite, cu spinii muiați de umezeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
lui Hungry Hop, care ajunseseră acum să bată regulat cu pumnii în ușa băii, strigând „Ce faci acolo?“, își dădură destul de rapid seama că se întâmplase ceva foarte rău. Baia se golea de provizii. Oare Hungry Hop era așa de deprimat și de tulburat că își petrecea ore în șir aruncând lucrurile în toaletă și trăgând apa după ele? Dar canalul de scurgere nu ar fi putut să faca față unui asemenea aflux de ofrande și oare unde era tricoul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
de majoritatea părinților. Ne turnă amândurora cafeaua și continuă, revenind implacabil la subiectul porumbeilor: — Nu fac decât să se Îndoape și să se Împerecheze, cât e ziulica de lungă. Și să se găinățeze pe peretele meu. Ticăloșii. — Ah, ce te deprimă În halul ăsta e atmosfera asta heterosexuală, i-am spus. Pun pariu că ai fi mult mai Înțelegătoare dacă ar fi vorba de o colonie de porumbițe lesbiene separatiste, bucurându-se În voie de dragostea neîngrădită. Janey nu Îmi Învrednici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
să-mi strâng părul, pe principul că asta m-ar face să mă simt mai bine. Noroc că garsoniera era Încă Într-o stare de relativă ordine, În urma puseului acut de curățenie de duminica trecută, așa că măcar nu m-am deprimat și mai tare la gândul că sunt o ființă murdară și necivilizată. Apoi, m-am Întins iarăși pe canapea și mi-am impus să stau nemișcată. Asta m-a ajutat puțin. Timpul se târa Încet. Pe la două după-amiaza, sună cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
nici un fel de cicatrice, apoi îmi smulge pixul din mână și semnează, aproape cu ochii închiși, un ghem de firișoare de cerneală albastră în josul paginii, treaba a fost făcută, este greu chiar și când este ușor, oftez, indiferența ei mă deprimă, deși lucrurile au mers ușor, nu a fost nevoie de discuții interminabile, de explicații, de consolări și încurajări. Ea scoate un pachet de țigări din dulăpiorul ei și mă servește, hai să ne mișcăm puțin, o ajut să meargă până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
afla un colțișor acoperit, în care erau mașinuțe pentru copii. Ne-am așezat pe un podium ca să privim ploaia. Hai, vorbește, spuse Midori. Știu că vrei să-mi spui ceva. Nu vreau să mă scuz, dar am fost cu-adevărat deprimat atunci și creierii îmi erau parcă încețoșați. Nu eram capabil să observ nimic. Am înțeles că, de fapt, tu erai cea care mă ținea la suprafață abia după ce nu ne-am mai văzut. În clipa în care te-am pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nu fac rău nimănui. Te deranjează? Hai să te speli. Poți să vorbești ce vrei și cît vrei. Cine crezi c-o fi fost piticu’ Ăla care vorbea de parcă le știa pe toate? Nu știu. Da’ o să aflu. — M-a deprimat. Hai, să mergem. Chelnerul cel bătrîn și chelios ne descuie ușa. Cum merge ofensiva, tovarăși? ne-ntrebă. — Bine, tovarășe. Totu-i În ordine. — MĂ bucur. Am un băiat În brigada 145. Îi știți cumva? — Eu sînt tanchist, spuse Al. Tovarășu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
nostru, întinde mâna și îi atinge umărul lui Davey. El se întoarce și zâmbește plin de căldură. O fată, zic. Davey, ticălosule! Și-a găsit o prietenă și nu mi-a spus! Și-a închipuit poate că m-ar fi deprimat și mai rău. Și cred că a avut dreptate. De fapt, în afară de Davey, toți prietenii mei au pe cineva. Dacă și el s-ar îndrăgosti, m-aș sinucide. Îmi amintesc că și Daisy, cea mai bună prietenă a mea, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
dacă voia doar să se folosească de mine, dar am avut impresia clară că dorea s-o scarpin eu de fiecare dată când o mânca în fund, chiar dacă ar fi măritată cu Barney. Uite pentru ce fel de femeie mă deprimasem eu atât - una care se mărită cu unul dintre frați și speră să se tăvălească și cu celălalt. Dacă s-ar fi măritat cu mine? Și-ar fi făcut de cap cu Barney de fiecare dată când nu eram eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
să mai sun, dacă tot nu am nimic relevant să-i spun persoanei de la capătul celălalt al firului?“ 4. Controlul. Tu deții controlul asupra momentului când îi suni, chiar dacă nu simți asta explicit din cauza faptului că îi suni când ești deprimat și slăbit, și când ți-e așa dor de ei, că ți se pare că mori în secunda următoare, dacă nu le auzi vocea și nu comunici cu ei, măcar cât de puțin. Gândiți-vă și la motivul 2. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
atât mai bine țării și lui, cu-atât mai bine! Purceadă înainte, s-ajungă cât mai jos! La răsăritu-i falnic, închin al meu prinos!" Pe naiba! Dă-l în mă-sa, de dipsoman! Personal, situația a ajuns să mă cam deprime. Mă crezi? Pe ce jucăm? Pe banii babei, evident! e de părere Fratele. Ascultă, planul A mi-e clar. Bem...! Dar cu planul B, ăla pentru căutarea papagalului, cum stăm? Ca-n gară...! Mai avem vreme. Nu te lăsa influențat
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de om cu ochii înroșiți de conjunctivită. Nu, mi-e imposibil să vorbesc despre el la modul realist. Cum să înfățișezi realist o parabolă vie? Orice tertip, orice întorsătură sau automatism stilistic care aduce cât de cât a proză mă deprimă, mă îngrețoșează. Să mai spun că, după ce a ieșit din închisoare, s-a apucat de băut si în cel mult un an a decăzut îngrozitor. Nu avea slujbă, iar singurele locuri pe unde îl puteai găsi în mod sigur erau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
respect pentru cei aproape nouă și care cred încă în ea. (Dar dragostea mea nouă și vie? îmi spuneam ascultîndu-l, pentru că avea și el dreptate, dar aveam și eu.) Această opoziție netă și viguroasă a d-lui Sen ne-a deprimat, pe mine și pe Maitreyi. Ne-am hotărât ca eu să plec o lună la Puri, prin octomvrie, și să mă întorc convertit gata. Atunci, nici o discuție nu va mai fi posibilă. De altfel, s-a întîmplat ca d-l
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de glicină. ― La noapte să nu mai încui ușa cu bara, mi-a spus ea fugind. A venit spre miezul nopții; de astă dată fără să tremure. Aproape a râs când m-a îmbrățișat. Eram fericit că păcatul n-o deprimă, că nu vine în ceasurile de dragoste cu teama că face un rău. N-am recunoscut-o, într-atît erau de sincere îmbrățișările ei, atât de însetate chemările ei, atât de măiestre mângâierile. Când am surprins-o mîngîindu-mă, nu-mi venea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și a trebuit să amân, însă acum am să mă apuc... Și ea, bineînțeles, îl încuraja ; sigur, îi spunea, este foarte normal să te apuci, la talentul tău, la cunoașterea ta de oameni... Pentru că, odată ieșiți la pensie, oamenii se deprimă, chiar firea li se schimbă, încep a avea gânduri negre, bărbații mai ales. Însă de lăsat nu trebuie să te lași ; după o viață întreagă în care ai fost tracasat, măcar acum să poți și tu să respiri. Și, în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
reușit și ea să fleurteze la bal, am pornit-o spre depozitul de lemne, cu o trăsură apărută, din fericire, ca din pământ. Norocul începuse să-mi surâdă și starea mea sufletească se înseninase și ea. De obicei, mahalaua mă deprimă prin sărăcia ei monotonă, astăzi însă, nu ! Chiar bojdeucile cu geamul de-o palmă, cu curți noroioase prin care mișunau purcei, câini, găini și copii mucoși, îmbrăcați ca vai de lume și la care striga acrită câte o femeie ofilită
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ora Înaintată sînt un adăpost natural sub care trăim cu naivitate convingerea libertății. Ajungem la tipul cu damigeana aproape epuizați, traversînd tot centrul și un cartier. Și cum, oricît am suna la ușă, nu răspunde nimeni, plecăm liniștiți și ușor deprimați spre casele noastre. Într-o vineri noaptea, chiorîndu-ne din cauza Întunericului și a vălătucilor albicioși și a excesului de băutură, tăiem din nou orașul, despre care ai putea spune că doarme și nu știe că Cel Mai Iubit Fiu al Poporului
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]