625 matches
-
De aici încolo, tot ceea ce era sau ar fi trebuit să fie imposibil, devine real. Literatura este prima care abordează critica moravurilor. Sebastian Brandt înfierează în textele sale deopotrivă desfrâul și ignoranța călugărilor, ca și slăbiciunea autorităților laice. Luând în derâdere moravurile vremii, scriitorul acuză în Corabia nebunilor (1494) faptul că Europa timpului său “devine o lume așezată cu susul în jos”. Brandt își găsește sursa de inspirație în viața poporului, raportându se la tradiția carnavalului, la personajele pungașilor-înțelepți, întruchipate de
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
l-au autorizat pe președintele S.U.A. să le reprezinte. 28 aprilie 1939. Într-un discurs rostit În Reichstag, Hitler răspunde mesajului președintelui S.U.A., F.D. Roosevelt, din 14 aprilie 1939, enumerându-i răspunsurile negative primite din partea statelor chestionate și respingând În derâdere propunerile conținute În mesajul președintelui. Din cele 27 de guverne gestionate, singur guvernul român a adresat un „răspuns mușcător“, arătând că guvernul german era mai În măsură să știe dacă vreo amenințare plana asupra României din partea Reichului. (Petre Bărbulescu, Ionel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
eu, Constantin Ionescu, directorul liceului Lazăr, îți cer să-i imiți pe domnii profesori, în fața domniilor lor, cu asentimentul domniilor lor, pentru că socotim aceasta drept o manifestare artistică; ascultăm cu toții producțiile unui talent, și nu interpretăm acest fapt drept o luare în derâdere a domnilor profesori. Așa că, fără să te mai lași rugat, începe! ― Bine, domnule director, dacă spuneți dumneavoastră!... Și cu o nemaipomenită îndrăzneală, parcă de când lumea aș fi avut spectatori atât de selecți, i-am spus unui profesor mai tinerel de la
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Nu le încrucișați, nu le ridicați. Este foarte important. Puteți vorbi dacă vreți, dar dacă vreun spirit vi se adresează prin intermediul meu, vă recomand să fiți politicoși. Nu cred că avem printre noi persoane care să-mi ia vorbele în derâdere, astfel că vom stabili un contact adevărat, dar încă o dată, vă rog, polițete, politețe, politețe. Este foarte important. Și din nou vă amintesc că există un mare risc în toate acestea, iar dacă întrerupeți fluxul în vreun fel, pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
milă, iar când, după câteva ore, este chemat la linie să lovească, prima mingie îi atinge picioarele fără să-și dea seama, atât este de cufundat în propria sa tristețe. Când se întoarce la pavilion, echipa adversă îl aplaudă în derâdere, lovindu-și cizmele una de alta, zâmbind superior. Guturaiul de fân este o experiență cu totul nouă. Este ca un șoc, de parcă zona englezească rurală se răzbună, făcând deosebire între cei care îi aparțin și ceilalți care doar pretind asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
debutului, personalitatea literară crește asemeni copiilor la orfelinat, unde îngrijirea chiar fără cusur nu poate suplini căldura și dragostea maternă. Talentul e însoțit de cinism, moravurile se înăspresc, virtuțile au revers, poezia și farmecul tuturor începuturilor vor fi luate în derâdere. După Eugen Lovinescu, nimeni n-a iubit mai mult la noi profesiunea de scriitor și nimeni n-a luptat mai mult să-i păstreze întreaga noblețe ca Miron Paraschivescu. Avea pentru asta tot ceea ce trebuia, entuziasm și capacitatea de a
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
gând sau o tărie ca să-i facă despărțirea ușoară. Cum puteam să-i spun?! Marile secrete nu se dezvăluiesc nimănui... Ne purtăm chiar cu cei mai apropiați, ca și când nu le-am avea, chiar cu riscul de a fi luați în derâdere, batjocoriți sau umiliți... ― Mă rog, zise el atunci în fața tăcerii mele: Eu sper (și ți-o spun asta ca să mă ții minte), că m-ai înțeles!... Că dacă nu m-ai înțeles, exclamă el cu totul detașat de astă dată
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
bolta de viță din curtea din față, să-mi vină o idee care să mă pună În mișcare. Nu la muncă, Doamne ferește, că știi bine cât de puțin Îmi place - asta ca să mă exprim blând și să nu iau În derâdere munca (a de ne făcu pe toți din maimuțe oameni). Pe tine cum de te mai rabdă pământul, băi puturosule? Faci umbră degeaba țărânii! Omului i-a fost menit să lase ceva În urma lui, nu numai haznale pline cu căcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
La 27 iunie e coborât în cripta cimitirului din apropierea locuinței în prezența fiului mai mare Mateiu, a lui Vlahuță, Delavrancea, Gherea cu soția, Dumitru Gusti din Iași, Cerna și Ivașcu. Mărinimia guvernului care subscrie darnic pentru funeralii este luată în derâdere. Trupul neînsuflețit al lui Caragiale este adus în țară cinci luni mai târziu, în cea mai mare discreție, fără știrea nimănui, într-un vagon de marfă, fiind primit în Gara de Nord de același Mateiu Caragiale, Emil Gîrleanu, Iancu Brezianu, Bogdan-Pitești. Sicriul
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
a face contrabandă cu tutun. Șansa de a purta o ultimă bătălie cu timpul, cum o considerase el. Și acceptase fără a se gândi prea mult la urmări. "Contrabanda" nu era decât un nume pompos, pe care-l luase în derâdere, pentru o acțiune lipsită de orice fel de primejdii. Era, într-adevăr o treabă facilă, care se dovedise de cele mai multe ori plictisitoare, deși exploatarea și comercializarea tutunului erau interzise din timpuri imemoriale. Unii spuneau că înainte chiar de plecarea primilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
eu acum puțintel, fiindcă la liceu, nici nu mai aveam loc în cancelarie de atâția adepți ai „democrației” portocalii. Păcat că fiică-mea și ginerele meu sunt tot profesori, dar pentru majoritatea acelor tâmpiți cu carte, numiți acum parcă în derâdere profesori, nu pot să spun decât, doar că așa le trebuie și dacă se poate, un pic și mai rău, ca să le ajungă până la os „democrația” portocalie. Dar chiar dacă dromaderii aceștia, s-ar mai pocăi acum în al doisprezecelea ceas
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
demolate la Paris, care pentru vedere ar fi mai ceva decât o bârnă respectabilă în ochiul lor, ci văd micul pai din ochiul lui Ceaușescu, care modernizând, pe bună dreptate, cloaca împuțită și mizerabilă numită București și alintată parcă în derâdere „Micul Paris”, nu a avut încotro, când s-a împiedicat de 3(trei, nu trei sute) biserici, dintre care două le-a mutat, iar una, care și așa era o dărăpănătură, ce constituia un pericol real pentru siguranța fizică a celor
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
bine, el n-o să spună niciodată Dan Voiculescu, ci Felix Motanul, nu Sorin Vântu, ci Nuș, nu Ion Iliescu și Bufnița de la Cotroceni (deși nu mai este acolo) și tot așa mai departe găsind pentru fiecare adversar un nume în derâdere care în mod cert la psihologia lejer miștocărească a românului obișnuit se lipește de respectivul în conștiința mulțimii ca marca de scrisoare. Oare nu are nimeni curajul în țara aceasta de mămăligi secular-inexplodabile, să-i spună pe post acestei hahalere
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
atenția. Crede că ar trebui să stau lângă bujori. Dar Măr, Ping, a fost numele meu, îi zic. Asta face legătura cu trecutul meu. Veșnicia mă atrage azi deoarece simt mirosul morții. Această fotografie va fi ori poza mea în derâdere, ori cea care-l va înlocui pe Mao pe Poarta Păcii Cerești. În cele din urmă, fotograful se potolește. Trage scaunul meu cât mai departe de meri posibil, pentru ca aceștia să nu fie în centru. Acum are o problemă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
trece la lucru. - Ce-o mai fi și asta: toată ziua, bună ziua, la moș Iacob? - mama, Învățătoarea, femeie geloasă. Ce tot faci la el? - Cum ce?, mă miram eu. Lucrăm! - Ei, dacă lucraaați...Degeaba zâmbea mama și ne lua În derâdere: Moș Iacob și cu mine lucram. Ce? Orice! Sigur că Moș Iacob avea „foncție”: era premare al satului ( În fine, delegat - Însă cum Mana era cel mai important cătun din lume...) dar și altceva, mult mai Însemnat: era Moș Iacob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
fixeze cearceaful. — Și dacă nu pot să fac copii? Atunci ce se-ntâmplă? Mă împachetezi la loc și mă trimiți înapoi într-o cutie pe care-o să scrii „defectă“? Bărbatul a dat ochii peste cap. Nu lua lucrurile în derâdere. Problema asta se poate rezolva cu fertilizare in vitro și așa mai departe. —Metodele astea nu au întotdeauna succes, l-a întrerupt ea. —Ei, o să ne ocupăm de asta atunci când o să ajungem acolo. Deocamdată noi nici măcar nu putem să cădem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ceea ce, prefăcându-se, descoperea, ca Newton care și-a Întins ditamai aripile, Însă continua să mediteze asupra Cabalei și a esențelor calitative? Sala Lavoisier de la Conservatoire e o mărturie, un mesaj cifrat, un compendiu al Întregului muzeu, o luare În derâdere a orgoliului gândirii solide a rațiunii moderne, susur al altor mistere. Jacopo Belbo avea dreptate, Rațiunea dăduse greș. Mă grăbeam, se apropia ceasul. Iată metrul, kilogramul, măsurile, false garanții de garanție. Învățasem de la Agliè că secretul Piramidelor se dezvăluie nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
vorba. Ți-am explicat că venind în familia noastră, nu ai decât de câștigat. — Da boierule, vreau!este hotărâtă Prințesa, cu gândul că va lupta ca să ajungă cineva ca să poată să-i înfrunte pe nașparlii care au luat-o în derâdere. — Dacă-i așa, hai să ne-mbrăcăm să mergem cu fata la șatră, să vorbim cu ei, fiindcă avem multe lucruri de făcut și trebuie să ne pregătim până nu pleacă. Până să se îmbrace, i-au dat Prințesei să mănânce. Hai
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
asta pentru binele Prințăsăi, s-a arătat dârz Ismail, deși i se muiase inima de părere de rău. Prințesa s-a autoîncurajat și ea gândindu-se că va ajunge o doamnă ca să le arate „nașparliilor” ălora care o luau în derâdere cine este, și-a șters lacrimile cu poala fustei largi de țigancă la care în curând va trebui să renunțe, și cât de dragi îi erau aceste fuste! — Ia du-te, fă Rusaldo și fă-ne ceva de-ale gurii
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
și saltă bucuroasă, un picior din spate. Să nu-ndrăznești! țipă Fratele. Pizdeluș fuge consternat, schelălăind. Înapoi, pierzându-se, evaporându-se printre uluci și printre casele pocite și estropiate ale mahalalei, care se îndesiseră, înconjurându-i și împingându-i în derâdere, pe intrușii-exploratori, până la limita suportabilă a claustrofobiei; stăruind apoi să-i ațintească pe aceștia, năsâlnice, hapsâne și distante, ca babele cărturărese, prin orbitele chioare ale ferestrelor. Doar de pe prispa dughenei lui Mariusache Patru-Dește (singura coșmelie iluminată acceptabil, de o reclamă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
deșertăciunea” creștină ca și de „absurdul” raționalist. Un derizoriu al lipsei unui sens ultim și consistent al vieții, trăită însă mai degrabă cu înțelepciune ludică decît depresiv sau nihilist. Un derizoriu ce nu are astfel nimic de-a face cu derîderea, care este o atitudine față de realitatea umană, și nu condiția însăși a acesteia - iar Caragiale nu „se rîde” niciodată de oameni ! într-o lume al cărei temei este derizoriul, Mitică este astfel actorul vital care se ridică prin joc deasupra
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Caragiale nu recunoaște o sumedenie de Mitici ratați, ipocriți, veleitari, frustrați și așa mai departe... Din această perspectivă și în consens cu cele menționate mai sus, trădarea lui Caragiale vine, probabil, din confuzia cu iz de perversiune dintre derizoriu și derîdere : noi luăm în derîdere ceea ce Caragiale prezintă ca derizoriu - și, mai mult, ca atitudine stenică în fața condiției derizorii a existenței ! Caragialismul este astfel în noi, nu în Caragiale... în noi, dar nu în toți și nu totdeauna. Ca ilustrare conjuncturală
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
sumedenie de Mitici ratați, ipocriți, veleitari, frustrați și așa mai departe... Din această perspectivă și în consens cu cele menționate mai sus, trădarea lui Caragiale vine, probabil, din confuzia cu iz de perversiune dintre derizoriu și derîdere : noi luăm în derîdere ceea ce Caragiale prezintă ca derizoriu - și, mai mult, ca atitudine stenică în fața condiției derizorii a existenței ! Caragialismul este astfel în noi, nu în Caragiale... în noi, dar nu în toți și nu totdeauna. Ca ilustrare conjuncturală, filmul recent al lui
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
află de la autorități că sperma proletară este doar bonne pour l’Orient - și deci nevandabilă. Rîzi cu poftă, dar te cuprinde și o tristețe iremediabilă în fața condiției derizorii a omului post-socialist, pe care scenariul nu-l ia nici o clipă în derîdere. Caragiale va rămîne pentru totdeauna „contemporanul nostru”, nu știu însă dacă noi ne vom învrednici să fim contemporanii săi... Stai să-ți explic... — Cum a mers ? îl întreb eu pe S., un tînăr antropolog francez care a venit la muzeu
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
a devenit autor al absurdului doar la Paris, sub întruchiparea de Eugène Ionesco. Derizoriul este bon viveur și bon joueur : sîntem la porțile morții, unde nimic nu este luat în serios... Aceasta nu înseamnă însă că derizoriul ar fi doar derîdere, frivolitate și superficialitate. El are propria sa consistență și înțelepciune implicită, are greutatea unei vieți cu toate ale sale, dar nici prea prea și nici foarte-foarte. El evită excesele, extremele, Eros și Thanatos se anulează reciproc în calitatea lor de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]