450 matches
-
prin cuvinte, prin povestirea ascultată, se va produce, în cea de-a doua parte, întâlnirea dintre waki și shite ca fantomă. Ky:gen sau credința în fantome și posibila ei deriziunetc "Ky\:gen sau credința în fantome și posibila ei deriziune" Intervenția din interludiu a personajului ky:gen, care nu se îndoiește câtuși de puțin de existența fantomelor, deși nu le-a văzut niciodată, pare menită să așeze în centrul edificiului no credința nestrămutată a acestui om simplu că morții, ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
exact același nume ca și interludiul comic care, într-o zi de spectacol cu cinci piese no, punctează trecerea de la o piesă la alta, ca și cum ar ține să arate astfel că, în teatru, credința în invizibil coexistă cu posibila ei deriziune, într-o alternanță exemplară a „miracolului” văzut ca manifestare supranaturală cu „miracolul” parodiat și ridiculizat. Iată-l, de pildă, pe regele Emma, marele judecător din Infern, prezent deseori în aceste interludii. Puternicul și temutul rege este redus aici la o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și înconjurată de „oastea” băutorilor de ceai! Ce bătaie de joc la adresa pieselor no „cu fantome de războinici”! Șirul exemplelor ar putea continua: multe interludii ky:gen, veritabile antracte între piesele no, îndeplinesc funcția de dubluri parodice, construite deseori pe deriziunea explicită a unei versiuni tragice. De pildă, este cazul ky:gen-ului Makura monoguru, care tratează parodic tema bătrânului împins la sinucidere de o iubire care i-a luat mințile și căruia îi corespund versiunile tragice ale aceleiași teme din
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui fanteziste în legătură cu cei ce bat în poartă (poarta infernului, bineînțeles) anticipează, în cheie parodică, adevăratele fantome ce vor apărea în curând. La fel de bine însă se poate produce și fenomenul invers. În credința însăși în existența fantomei își face loc deriziunea: nu acesta este adevăratul sens al scenei în care Hamlet își roagă prietenii, pe Horațio și Marcellus, să jure că nu vor sufla o vorbă despre întâlnirea lui cu spectrul, rugăminte întărită chiar de către fantoma a cărei voce se aude
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Moartea privită în față sau eroul mascat 65 II Scena teatrului no, răscruce a memoriilor și a aparițiilor Shite sau spațiul intermediar 75 Scena teatrului no, răspântie a trei memorii 78 Ky:gen sau credința în fantome și posibila ei deriziune 80 Spațiile marginale și întâlnirea ființelor rătăcitoare 83 De la experiența morții la experiența nebuniei 87 Indeterminabilul visului și al apariției efective 92 Locuri și obiecte cu valoare mnemonică: importanța costumului 100 Actorul-dansator, avatar al colossos-ului: o estetică a privirii și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
relevabilă printr-o manifestare proteiformă declanșată și reprodusă la nivelul mentalului colectiv subzistent, neideologizat. Altfel spus, o rezistență informală care s-a localizat la nivelul comunicării, psihologiei și mentalităților colective s-a manifestat prin folclorul anticomunist, paraliteratură, prin umorul și deriziunea față de ideologia și liderii comuniști 9, prin lucrări de literatură cultă ale unor scriitori mai mult sau mai puțin disidenți, În piese de teatru cu o semantică eufemist anticomunistă. În cazul de față este vorba despre o implicare sociabilă În
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
străjuit de o pânză imensă pe care se prelungesc cruci și morminte, unde își dorm somnul de veci speranțe, vise și cadavre, montare denunță eșecul idealului pervertit de acțiunea socială ideologie degradată în concretul vieții. Decăzută în cea mai sinistră deriziune, speranța redresării existențiale devine un bâlci grotesc, un circ pestriț, mortificat și agitat, o debandadă deșucheată în care țopăie principiile egalității, fraternității, dreptății și justiției, în bâlbâielile aberante ale unor găinari mărunți, puși obsesiv și iremediabil pe furtișaguri, trândâvie, escrocherie
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
minunea a fost posibilă. "Încercăm", mi-a spus Chiriac... Și astfel, cu doi actori de excepție, Ilie Gheorghe și Marian Râlea, și cu închipuiri tinere Veronica și Ioana calea destăinuirilor râsul plânsului s-a iluminat. Un spectacol despre magia și deriziunea ce sălășluiesc în arta actorului, despre dragostea neliniștitoare a publicului pentru arta întrupării ființei în semn... Noaptea bufonilor ne trece prin vrajă, prin înălțare, prin poezie, neuitând niciodată dublul însoțitor: degradarea, ridicolul, bătrânețea, singurătatea... Cred că spectatorii talentați se vor
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ca să mai intereseze spectatorul nostru? Opera lui Mihail Sebastian este încă o operă necunoscută. Marile spectacole realizate, în special de Teatrul Național, au ridicat la un rang înalt lirismul lui, închizând drumul spre umorul burlesc și spre cunoașterea climatului de deriziune care străbate această operă. Ce mă interesează pe mine este alerta unei lumi somnabule, excitată de un eveniment erotic, lume ce își subordonează reacțiile într-o mascaradă ce permite dezvăluirea. Găsiți similitudini semnificative cu lumea noastră? Cred că epoca mă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
sfârșitul unei reprezentații". M-a privit, a zâmbit și a zis: "Încercăm". Există un mare risc în spectacolul meu, pentru că vizualitatea reprezentației se naște și se întreține doar prin jocul actorilor, prin acea partitură de interpretare care cuprinde universul teatrului...deriziunea și magia lui, burlescul și tragicul, dureros de vital, în dezinvoltura neliniștitoare. Spectacolul nostru trebuie să caute fațetele multiple, plurifocale ale celor doi mari dramaturgi, Cehov și Shakespeare. Teatrul nu are doar un singur chip. El depinde de epocă, de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în teatrul clasic și în teatrul modern Teatrul modern deconstruiește nu numai subiectul, trama, ci și structurile logice și convențiile dramaturgiei clasice: „O ultimă ipostază a tragicului în contemporaneitate, care nu poate fi ocolită, se datorează teatrului absurd sau al deriziunii, lui Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Arthur Adamov, socotiți autorii reprezentativi [...] Spre deosebire de existențialiști, în teatrul absurd nu există revoltă, nu există acțiunea personajului, nu aflăm posibilitatea unei opțiuni. Nu există conflict. Fatalitatea nu provoacă conflictul tragic, îi este consecința. [...] Fatalitatea ia
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
refacă traseul înțelegerii fără apăsarea uriașă a memoriei activ(at)e? Caragiale e scriitorul care a pătruns pînă în subconștientul nostru de lectură. Îl "citim" în tot locul, tentați să dăm situațiilor de limbaj, de viață, acelora atinse de aripa deriziunii, ori de sumbra "fatalitate" un corespondent (literar) notoriu. Pentru români, se-nțelege. Este, așadar, imposibil să ne bucurăm de promițătoarea "uitare", aceea care netezește atenția unei noi citiri. Formulat altfel, adevărul pare să fie acesta: recitirea nu descoperă ceva care
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
observă "regula", scriitorul nu i se poate supune. A ținut Caragiale la un "repertoriu" personal, care-l face azi recognoscibil, sau (cînd nu e vorba de autopastișă) geniul său comic se servește doar de acest repertoriu, autocitîndu-se, și duce astfel deriziunea spre alte, subtile, configurații? Atît de ale lui, dar apărînd în textele "poveștilor", temele comice ale lui Cargiale sînt "lipite", cusute cu ața albă a ironiei intertextuale, dobîndind o altă coloratură stilistică. "Să le numărăm...": odrasla, aici progenitura iadului, nici
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
obținut după o lungă asceză personală, garanție a calității sale, marca filosofului este netă; invers, dacă jocul premiselor este impersonal și își trage meritul din forța raționamentelor, marca științei este evidentă. Această afirmație ar putea fi numită, cu pompă și deriziune, teorema ideii fixe, deoarece ea se concentrează pe fixitatea și variabilitatea a două extremități ale raționamentului savant (Leroux). Utilizarea sa drept criteriu de evalu-are a naturii dominante a unei opere (este ea mai curînd filosofică, mai curînd științifică, sau ideologică
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
26, observație la care a râs". Glossa lui Obiektiv Obiektivovici ne propune o perspectivă zoomorfă a modului de producție: apare numit "mulgătorul sursei" prin care orice "informant" este deplasat în repertoarul animalier, cu toate derivele posibilee. În alt plan, dincolo de deriziune, să ne amintim că una dintre cele mai lungi Surate din Coran (a II-a) poartă ca titlu numele a acestui animal. Acolo aflăm o reprezentare cu totul inedită a raportului dintre suflet și credință: În firea pietrei se află
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
în epocă (mai ales în calitatea de "cadru didactic"). Cele mai multe exemple de neverosimil (ca argument pentru necredință "fundamentată științific") erau extrase din Evanghelii și priveau nașterea fără de prihană, motiv susceptibil, în "rostirea poporană" de a fi deturnat spre forme de deriziune facilă. 76 Datorez intromisiunea acestui termen în contextul dat finului (de suflet) al lui Iliescu, girantului și garantul celebrei "Cati"(cunoscută și sub numele de Abraam Buricka de la Educație), inimitabilului Vanghelie. Pentru "ejectarea" din partid (formulare pretențioasă), acest gurù al
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
prizonier al problematizării propriilor obsesii, hrănindu-se din anticipări, închipuiri și dezmințiri succesive ca dintr-un delirant repertoriu de erori, frustrări și mustrări de conștiință. O conștiință a păcatului și a expierii, mână-n mână cu o irepresibilă tentație a deriziunii, inclusiv față de persoana cu care are o relație intimă de durată; deriziune în insolit tandem cu un devotament cvasireligios, probă stranie a nevoii copleșitoare de a iubi și de a fi iubit. Obiectul atracției fatale, obișnuita necunoscută din bar, apărută
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
succesive ca dintr-un delirant repertoriu de erori, frustrări și mustrări de conștiință. O conștiință a păcatului și a expierii, mână-n mână cu o irepresibilă tentație a deriziunii, inclusiv față de persoana cu care are o relație intimă de durată; deriziune în insolit tandem cu un devotament cvasireligios, probă stranie a nevoii copleșitoare de a iubi și de a fi iubit. Obiectul atracției fatale, obișnuita necunoscută din bar, apărută pe filiera hazardului (deși nimic nu este întâmplător în viața lui Timoteo
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
impune pe scena narațiunii de azi figura fără de timp și spațiu a revoltatului oniric și tenebros, Jucăria este în primul rând o performanță de expresivitate a textului, un compendiu al tuturor stilurilor epice posibile, de la origini până în prezent, inclusiv al deriziunii tip Urmuz. Căci ce altceva ar putea să însemne inventarierea mărunțișurilor din nesfârșita magazie a memoriei inutile sau deturnarea visului și a viului într-o penibilă copie a vidului mecanomorf. Excepție face autenticitatea, chiar dacă subversivă, a vocabulelor ce califică diversele
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
după ce aceeași carte era simultan blamată și considerată genială, recepta rumorile criticii cu aceeași indiferență cu care asculta murmurul ploii. Amintiți-vă ce diverse puncte de vedere a stârnit eseul critic Nu al lui Eugen Ionescu, o subtilă luare în deriziune a orientărilor polare ale criticii. Nu-mi îngădui să dezvolt opinia despre critică a tânărului și foarte talentatului prozator spaniol Carlos Ruiz Zafón. Romanul Jocul îngerului este o literatură despre literatură și soarta ei, este o literatură bogată în idei
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de vină, ci vânduții care o reneagă, nu fac nimic pentru ea, dar o locuiesc și îi mănâncă pâinea trudită de țăran. Problema postmodernismului a rezolvat-o inteligent, în proza lui, Petru Cimpoeșu. Votez cu ironia lui care ia în deriziune sloganul. Are un pamflet spumos, cu nume reale, curajos, Băi, fiți postmoderni, altfel nu ne primește în NATO! După ce-l citești râzând nu mai poți nici măcar să accepți termenul și nici să-l mai folosești. 12) V-ați dori o
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
amîndouă ne-a găsit, cumva, sub forma unor particule spulberate, devenite astfel prin fracționări succesive multiple, determinate de un individualism bolnav, pe fond de bunăstare și timp liber obligatoriu, particule ce nu mai știm, sau nu mai putem pudoare și deriziune postmoderne! să iubim pentru totdeauna. E deja mare lucru dacă reușim s-o facem mult timp, longtemps. Dar pentru a ajunge acolo, trebuie să forțăm mîna utopiilor, să eliberăm viața, moartea, ființa de lanțurile social"libertare". Paradoxal, șocant și nespus
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pozitivistă, înconjurîndu-se de metereze teoretice de îndată ce un sentiment oricît de fragil iubirea, sau bucuria de a trăi încearcă să scape de regulile jocului social, de condiționarea dorinței sau a dominației. Cel de-al doilea, "agrégé" de litere, încarnează pînă la deriziune mizeria unui profesor rătăcit, care își caută răspunsurile pe piața de consum amoros, din care este exclus pe motiv de stîngăcie și timiditate, condamnat să rătăcească între cluburi naturiste, cercuri de eșanjiști, cercuri orgiastice sau comunități New Age, înainte de a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
suntem incapabili să-l contrazicem, pentru că are grijă să o facă el la fiecare pas. Atunci cînd conștiința răului și a eșecului dialogului său cu Dumnezeu riscă să-l zdrobească, este salvat, aproape împotriva voinței sale, de acel spirit de deriziune, de acea ironie subversivă și totuși salutară care îi este constitutivă: "A trăi este o imposibilitate de care nu încetez să mă pătrund de vreo patruzeci de ani încoace..." (DR) În felul său sucit, oblic, răsturnat, Cioran a făcut enorm
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
CC) ; sau, "C.N. a mai spus că de la mine nu poți învăța, ci dezînvăța" (C). Culmea autoficțiunii cioraniene este probabil atinsă în momentele în care se preface că se îndoiește de propria judecată de sine, volută paradoxală care antrezează în deriziunea sa și pune cititorul în gardă împotriva oricărei hermeneutici abuzive: "Sunt oare un sceptic? Sunt oare un penitent? Nu o voi ști niciodată și e cu atît mai bine." (S) În același timp, este insidios mobilizat de un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]