KorAP: Find »[drukola/base=descăleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...12 13 14 ...23 >

573 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647

întețește, iar picăturile mari cad în praful de peste tot, ca niște bombe. Cămilele speriate se agită pentru că nu li s-a scos piedica de la picioare. Servitorii aleargă care încotro, în jurul bagajelor. Moti Lal continuă perseverent să discute cu Forrester, care descalecă și scoate șaua de pe cal. Moti Lal nu este stăpân aici, o, nu, e doar un însoțitor în care familia are încredere. Au lăsat în seama lui escorta tinerei spre casa unchiului ei din Agra. Este cam neobișnuit, desigur, există

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
creierului, virtualității paranoide, care pe animale le fac nervoase și temătoare. Îngrijitorii își împing călcâiele în dosul urechilor mari și sensibile ale elefanților, murmurându-le acestora să pășească încrezător, să nu se teamă. Pădurea ia locul ierbii înalte și invitații descalecă, mergând pe jos spre locul unde Maestrul Regal de Vânătoare al nababului a decretat că poate fi atras un tigru. Șeful vânătorii, el însuși o fostă slugă, cu o mustață care se extinde extravagant în sus, pe fiecare obraz, le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648

mațele. Mă trezesc în zori și aud în depărtare tropotul unor copite de cal. Mă gândesc că visez. Însă nici nu mă dezmeticesc bine, că în fața mea se ivește un călăreț. Mă simt amețită din cauza oboselii și a foamei. Omul descalecă și se îndreaptă direct spre mine. Fără să spună o vorbă, îmi înmânează un pachet legat cu panglică. Zice că e de la taotai-ul orașului din apropiere. Alerg speriată la mama, care deschide pachetul. Înăuntru sunt trei sute de tael-i de argint

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
Îndepărtându-mi funiile de la mâini și de la picioare, îi spun: — Ridică-te și spune-mi cine te-a trimis. Soldatul se ridică și îmi arată cu degetul în spatele lui. Puțin mai încolo, un bărbat călare întoarce capul. — Yung Lu! El descalecă și îngenunchează. Cât pe-aci să fiu fantomă! strig eu. Sau sunt deja? — Vorbiți, ca să aflu, Majestatea Voastră, zice Yung Lu. Izbucnesc în plâns. — Majestatea Voastră, murmură el, este vrerea Cerului că ați supraviețuit. Își șterge transpirația de pe frunte. Încerc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631

curtea că se duc În Baltă ca să adune lintiță pentru boboci. Opriră În dreptul măturilor și unul dintre ei, cel scund, se repezi după plasă. O legară de cadrul unei biciclete, după care o porniră din nou. Când ajunseră În Rudărie, descălecară și-și umplură buzunarele cu pietre: nimeni nu putea trece nevătămat dacă nu se lupta cu câinii rudarilor. Mulți, mari, nemâncați, stăteau trântiți În praful din mijlocul drumului și abia așteptau ca vreun străin să le calce locurile. Dacă acela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
un zbârnâit gros și Înfiorător când zburau. Nu mulți ar fi avut curajul să intre În dărăpănătura aia, mai ales că șerpii colcăiau În voie și-n odaie și-mprejurul ei. Când auzi de Canton, Blondul puse piciorul În pământ și descălecă bicicleta. Era palid și-și mușca buzele. Văru-său: „Ho, mă, fricosule, că nu intrăm! Mergem În jăpșile dinspre Canton, ce să căutăm Înăuntru? Vrei să prinzi carași zburători sau ce?”. Blondul, fricos și prostănac, nu zise nimic și se luă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

ordonă ca grupul să se înapoieze la Azuchi. În timp ce intrau în cetate, Nobunaga își struni calul și se întoarse spre o clădire cu aspect străin, din mijlocul unui pâlc de copaci. De la o fereastră se auzea sunet de vioară. Seniorul descălecă pe neașteptate și intră, urmat de câțiva dintre însoțitori. Doi sau trei iezuiți îi ieșiră grabnic în întâmpinare, însă Nobunaga înainta deja prin casă cu pași mari. — Domnia Voastră! exclamară preoții, surprinși. Aceea era școala care fusese construită lângă Biserica Înălțării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
se născuse samurai. — Calul dumneavoastră, stăpâne, spuse Masataka. Vasalii încă nu-l observaseră pe slujitorul care aducea calul lui Mitsuhide. Distrași de evenimentele zilei, continuau să stea adunați în grupuri, discutând situația. Chiar când Mitsuhide se pregătea să plece, cineva descălecă în fața porții. Era un mesager de la Nobunaga. — Senior Mitsuhide, plecați? se interesă omul. — Încă nu. Mă gândeam să mai trec o dată pe la castel, să-i salut pe Domnia Sa și pe Seniorul Ieyasu, apoi să plec. — Seniorul Nobunaga era îngrijorat că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Mitsuhide era un stăpân foarte blând. Asculta atent sfaturile vasalilor și le înțelegea neliniștea. Când ajunseră la păduricea de brazi din fața porții, Dengo luă calul lui Mitsuhide de căpăstru și se opri lângă șa, gata să-și ajute stăpânul să descalece. Pe podul de peste șanț se aliniase un șir de vasali de-ai lui Mitsuharu. Unul dintre aceștia deschise o umbrelă și o oferi respectuos. Masataka luă umbrela, ținând-o deasupra capului lui Mitsuhide. Mitsuhide trecu podul. Privind în jos printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
iar străzile din Sakamoto își recăpătau, treptat, vechea înfățișare. Pe când cei doi călăreți treceau prin sat, cotind pe drumul care urca spre Templul Enryaku, soarele de dimineață începuse, în sfârșit, să sclipească pe apele lacului. Ce facem cu caii, după ce descălecăm la urcuș? întrebă Genemon. — A fost construită o capelă nouă pe locul celei vechi. Trebuie să existe și niște acareturi prin apropiere. Dacă nu, îi putem lăsa cu îngrijitorul de la capelă. Un călăreț singuratic își îndemna calul, ca să-i ajungă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
râul Shirakawa, trebuia să coboare povârnișul Muntelui Uriyu și să iasă pe drum la miazăzi de Templul Ichijo. Urcaseră încontinuu, dar, din acel punct, drumul avea să coboare tot timpul. — Odihniți-vă! Mitsutada îi trecu lui Mitsuhide comanda trupelor. Mitsuhide descălecă și el, pentru a se odihni un scurt răstimp. Dacă ar fi fost zi, ar fi privit diversele străzi ale capitalei. Acum, însă, contururile orașului erau cufundate în întuneric și nu se deslușeau decât formele acoperișurilor de temple și pagode

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Unde luăm masa? N-ar fi mai bine să mâncăm la Nishijin? Probabil că tuturor le e foame, dar nu ne putem opri la marginea orașului. Să mergem până în Kitano, replică Mitsuhide. La vreo douăzeci de metri depărtare, Yomoda Matabei descălecă și legă frâul calului de un par din albia râului. — Mitsutada și Masataka, treceți și voi doi râul și așteptați-mă pe malul celălalt. Curând voi veni și eu. După ce ultimii doi oameni ajunseră la o oarecare distanță, Mitsuhide se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
slujitori și șase vasali călări erau îmbrăcați mai ușor decât dacă s-ar fi dus la vânătoare cu șoimi. În ajun, călugării de la Templul Itokuin și preoții Capelei Atago fuseseră informați despre vizită, așa că, își așteptau cu bucurie seniorul. Imediat ce descălecă, Mitsuhide întrebă de un călugăr cu numele Gyoyu. — Shoha vine? îl întrebă Mitsuhide pe călugăr. Când Gyoyu răspunse că vestitul poet îl aștepta deja, Mitsuhide exclamă: — Cum? E deja aici? Ei, dar e perfect așa. A adus și alți poeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Seniorul Nobutaka! Dând pinteni calului, porni spre Râul Yodo. Râul, lat, aproape că dădea pe dinafară. Pe mal, forțele lui Nobutaka erau împărțite în patru unități a câte patru și trei mii de oameni. — Unde-i Seniorul Nobutaka? răcni Hideyoshi, descălecând, în mijlocul soldaților transpirați, care-l priveau trecând; când văzu că nimeni nu-l recunoșteau, anunță: eu sunt, Hideyoshi! Soldații făcură ochii mari de uimire. Hideyoshi nu așteptă o întâmpinare oficială. Îmbulzindu-se prin mulțimea de oameni, se îndreptă spre copacul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
apă, grămezi de pepeni și ibrice cu ceai de orz. În timp ce forțele lui Hideyoshi se îmbulzeau pe ulițe, prin mulțimea sătenilor apăreau chiar și femei, cu urări de bine. N-a mai rămas nici un soldat inamic pe-aici? Hideyoshi nu descălecă, ci doar privi fix drapelele soldaților săi, care se vedeau acum pe muntele din apropiere. — Nici unul, răspunse Hikoemon. Adunase toate rapoartele despre starea luptei primite de la diversele unități, judecase situația generală, iar acum îi raportă lui Hideyoshi: — Compania lui Matsuda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
se rezemă vlăguit de trunchiul unui copac și ridică ochii spre stele. Un călăreț se apropie și se opri în fața lui. — Prieten sau dușman? strigă Yojiro, sfidându-l cu o lance pe care o folosea drept baston. — Prieten, răspunse omul, descălecând. Doar privindu-i mersul clătinat, Yojiro își dădu seama că era grav rănit. Se îndreptă spre el și-i oferi brațul. — Gyobu! spuse Yojiro, recunoscându-și tovarășul. Ține-te bine! Te sprijin eu. — Tu ești, Yojiro? Unde-i Seniorul Mitsuhide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
deschise. — Tatewaki, de ce mă oprești? se răsti Mitsuhide. Era unul dintre vasalii săi superiori, Hida Tatewaki, care apucă grăbit frâul calului. Animalul, nervos, începu să bată cu copitele în pământ, neputându-se stăpâni. — Yojiro! Sanjuro! De ce nu l-ați oprit? Descălecați, stăpâne! spuse Hoda Tatewaki, mustrându-i pe vasalii lui Mitsuhide; apoi, înclinându-se spre el, continuă: omul din fața mea nu e Seniorul Mitsuhide cel pe care-l servesc eu. Războiul nu e pierdut după o singură înfrângere. Nu vă stă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
își înșirară scaunele de campanie în fața porții castelului, așteptând să sosească Nobutaka și Hideyoshi. Curând, Nobutaka apăru în fața lor. Cucerirea castelului era o victorie magnifică. Atât soldații, cât și ofițerii își îndreptară steagurile, privindu-l pe Nobutaka cu nespus respect. Descălecând și trecând prin rândurile armatei, Nobutaka îi saluta pe oameni dând din cap cu o expresie prietenoasă. Era aproape peste măsură de politicos cu generalii, salutându-i cuviincios și exprimându-și recunoștința. Luând mâna lui Sebei, spuse, cu o afecțiune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
frunte. Soarele urcase sus pe cer, iar arșița miezului de vară era în creștere. Călugărul o luă din nou înainte, pe cărarea îngustă. După un timp, poteca se strâmtă atât de mult, încât Hideyoshi și însoțitorii săi fură nevoiți să descalece. Chiar în acel moment, oamenii din jurul lui Hideyoshi se opriră. Cred că e inamicul, spuse cineva, alarmat. Hideyoshi și mica sa trupă tocmai urcaseră spre vârf. Pe coastă, în depărtare, părea să se afle un grup de soldați. Și acești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
seniorul. Poarta din față a templului era acoperită de șirul cailor care nechezau și al oamenilor ce-i felicitau pe noii sosiți pentru că ajunseseră cu bine. Hideyoshi era printre ei. Străbătuse călare scurta distanță din sat, dar, în fața porții, templului descălecă. Dându-i unui servitor căpăstrul calului, privi spre un grup de copii care stăteau în capătul șirului de oameni, la dreapta lui. — Trebuie că în munți sunt multe locuri de joacă, spuse el. Apoi, bătu prietenește pe umăr băieții și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Când văd că soțul meu s-a întors teafăr acasă, înțeleg perfect ce vrei să spui. A doua zi, se întoarseră la Nagahama. Soarele de dimineață se reflecta pe ceața albă. Urmând Râul Azusa, drumul se îngusta treptat, iar războinicii descălecară, ducându-și caii de căpăstru. Pe la jumătatea călătoriei, se întâlniră cu unul dintre ofițerii de stat major din Nagahama, care venise să le raporteze situația războiului. — Scrisoarea dumneavoastră cu privire la pedepsirea clanului Akechi a fost trimisă și la celelalte clanuri și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
atâta grabă. Katsuie și membrii statului său major îl priviră pe tânăr bănuitori. Se așteptaseră la o bătălie, iar emoția și anticiparea luptei li se înălțaseră până la cer. Iar acum, în mijlocul lăncilor lor și al fitilelor aprinse, tânărul acela elegant descăleca grațios, cu o plecăciune politicoasă. — Pajul Seniorului Hidekatsu? Habar n-am ce însemnează asta, dar aduceți-l aici, ordonă Katsuie. Să stăm de vorbă cu el. Katsuie coborâse pe iarba de la marginea drumului și stătea în umbra unor copaci. Instalându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
în castel. Cea mai mare bucurie, însă, nu era a lui Hideyoshi, ci a oamenilor săi, care priveau frumusețea unui spectacol grandios: toți vasalii se adunaseră cu familiile lor la poarta principală a castelului, pentru a-i ura bun venit. Descălecând, Hideyoshi îi dădu hățurile unui ajutor și, un moment, ridică privirea spre fort. Vara trecută, în Luna a Șasea, chiar înaintea marșului forțat spre Yamazaki și a marii victorii prin care fusese răzbunat a lui Nobunaga, stătuse în aceeași poartă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
general al Seniorului Katsuie. Nu are nici o importanță cine sunteți sau cât de tare vă grăbiți, nu e permisă intrarea călare. — Îndrăznești să-mi spui mie asta, Menju? replică enervat Genba, deși, conform disciplinei militare, nu prea putea să refuze; descălecă, așa cum îi ceruse Menju, și se răsti: unde-i unchiul meu? — Este în toiul unei consfătuiri militare. — Cine mai patricipă? — Seniorul Haigo, Seniorul Osa, Seniorul Hara, Seniorul Asami și Seniorul Katsutoshi. Dacă așa e, pot să mă alătur și eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
calului. Îi trimise un mesaj lui Sakuma Genba, întrebându-l ce era de făcut cu prizonierii. Răspunsul îi îndemnă să acționeze repede: Nu pierdeți vremea cu ei. Omorâți-i pe loc și continuați imediat înaintarea spre Muntele Oiwa. Fuwa Hikozo descălecă, scoase sabia și decapită un om. Apoi, le strigă tuturor membrilor avangardei: — Poftim! O sărbătoare a sângelui! Zburați-le capetele celorlalți și dați-le ofrandă zeului războiului. Apoi, în strigăte de luptă, porniți la atac asupra fortăreței din Oiwa! Soldații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]