463 matches
-
își deschide ampla prefață cu precizarea că nu va întreprinde o analiză a poemei ca fond de idei și realizare estetică. Demersul introductiv insistă pe probleme de istorie și istoria culturii contextuale scrierii lui Ion Budai-Deleanu. Se mai adaugă o descripție a conținutului, sistematizată pe “cântece”, conform structurii date, utilă pentru inițierea cititorului francez. În respectul rezervei poetului de a-și fi numit opera “poemă” și nu epopee, prefațatorul o consideră ca atare și nu preia clișeul încetățenit și automat folosit
Țiganiada în franceză by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/12984_a_14309]
-
plin de echivocuri și aluzii, "luminându-se pe sub înțelesul aparent de o abia reținută latență sexuală." Finul comentator constată apoi că la Creangă avem de-a face cu un epic pur, viteza în descrierea faptelor nu lasă loc analizei sau descripției, tablourile de natură abundă numai la scriitorii culți. Or, humuleșteanul aparține tipului popular și rapsodic. La el, "interesul epic al narațiunii e pretutindeni singura preocupare artistică; îl absoarbe pe autor, ca și pe cititor." Ca și G. Călinescu, Vladimir Streinu
Centenar Vladimir Streinu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/15173_a_16498]
-
maniheism, al conflictului de clasă, o fatală împărțire între bogați și săraci. Și în diferențierile categorice, ilustrare a sciziunii, dăinuie însă aproape mereu un extraordinar instinct al viului și al dramatismului autentic. Un caz aparte prezintă Gabriel Garcia Marquez. Formidabila descripție a istoriei în romanul Un veac de singurătate îl situează drept cap de serie în literatura postbelică, nu numai din America Latină. Totul s-ar putea înlănțui într-o logică armonioasă dacă nu ar fi umbra partizanatului politic. Nu se desparte
Pe un grafic în mișcare by S. Damian () [Corola-journal/Imaginative/12644_a_13969]
-
la începutul lui 1959, cînd, în anii '58-'59, dă la tipar numai "biografii contemporane"? Sînt posibile măcar trei răspunsuri. Primul: descriind în aceste "biografii" Bucureștiul periferic, poate că și-a adus aminte de această nuvelă, ce abundă în asemenea descripții. Al doilea: în anii '58-'59 el își proiecta, foarte meticulos, evadarea în Occident; poate că, publicînd nuvela, voia să se asigure că lasă o probă despre schițele și intențiile sale referitoare la Cronică. În fine, al treilea răspuns, vulgar
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
punctual inovațiile, tipul de critică, metodele și instrumentarul critic. Această perspectivă convoacă, prin distanțare și polemică, trei tipuri de atitudine și metode critice: față de biografismul istoricizat propune o biografie intelectuală, a formației și ideologiei epocii cu efectele ei asupra poetului; descripțiilor pe orizontala tematic-descriptivă le opune analiza structuralistă; în final, impresionismului descriptiv al criticii îi contrapune o critică genetică a operei, prin configurarea internă a devenirii unei poezii, pe linia analizelor variantelor intermediare în defavoarea textului definitiv. Cum se observă, este vorba
Centenar Dimitrie Popovici - Receptarea lui Eminescu by Cornel Munteanu () [Corola-journal/Imaginative/14651_a_15976]
-
cu sursă bizantină, și anume Rugăciunea. Numai că, spre deosebire de Paciurea care s-a oprit la ornamentica bizantină, la exterioritatea previzibilă și mecanică a drapajului, Brâncuși extrage din tipologia bizantină austeritatea lăuntrică și monumentalitatea indescriptibilă a sacralității. Fără cea mai elementară descripție și fără nici o aluzie individualizatoare, hieratica Rugăciunii constă în resorbția substanței în atitudine, în dematerializarea formei sub presiunea unui sentiment energic și imponderabil în același timp. Și, în fine, ultima ipostază a resurecției nonfigurativului în concepția lui Brâncuși, este momentul
Trei ipostaze ale absolutului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12476_a_13801]
-
cu repeziciune, să nu se piardă. Mărturisiți că ați scris și pe treptele de la intrare. Puteați, așadar, scrie oriunde? Nu aveați, la Dolhasca, și un colțișor al dvs., mai ocrotit, mai confortabil, mai stabil? Aveți, constat, un adevărat dar al descripției exacte, evocatoare. Faceți-mă, vă rog, să "văd" acel loc. Cum arăta el? Debordant, pasional, cum sînteți, cum izbuteați să vă "adunați", să vă integrați acolo? E.B.: La Dolhasca îmi aranjasem o masă în mijlocul camerei spațioase, pe ea erau bile
Emil Brumaru:"Aș citi trei sute de ani... Iubesc cărțile ca pe femei" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9336_a_10661]
-
nici opt, nici șapte, nici șase, nici cinci etc. Acest număr întreg este de neconceput: deci Dumnezeu există.» M-am gândit că și Sadoveanu trebuie să fi trăit o înfiorare asemănătoare când și-a botezat una din cele mai superbe descripții din Țara de dincolo de negură «Gâște sălbatice, adică numere incomensurabile»” (p. 103). Interpretarea aceasta, îmbibată de livresc și ambreiată de un tip de raționament paradoxal, consună cu aceea pe care tot Crohmălniceanu o dădea literaturii lui Sadoveanu în faimoasa Cinci
Mitologii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4431_a_5756]
-
a geniului celtic, însă și ca un pandant ori chiar ca o prefață a descoperirii, pe plan psihologic-medical, a subconștientului. Adepții clarității consacrate par a fi pierdut partida. "Obiectivismul" uzual se evaporă, extrovertirea e devalorizată: "În locul peisajului exterior și al descripției obiective, poezia modernă propune impresii spiritualizate; în locul anecdotei, momente sufletești ale duratei subiective; în locul sentimentelor gradate după normele procesive ale retoricii, stări morale discontinue". Procesul pare ireversibil, astfel cum au constatat "specialiști recunoscuți" precum Benedetto Croce (deoarece e invocat de
Despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14848_a_16173]
-
scrie el pentru public e o infimă parte din universul sfărâmat de ochiul său cercetător." (p. 117). Realismul consecvent este, atunci, unul ,letal", cu formula plastică a lui C. Stănescu; personajele se sufocă în plasa unei cercetări și a unei descripții prea minuțioase. Prin urmare, dacă e preferabil să ne oprim pe suprafețele netede, de ce n-am recunoaște-o, conștienți fiind nu numai de forța, ci și de limitele realismului? În Ficțiune și infanterie nu se întâmplă mai nimic, prozastic și
Testiban rescrie un roman by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11002_a_12327]
-
îl asculți în rugăciunile-ti solitare,/ fiica a Neîncrederii de ce nu mă crezi că El ne/ privește/ neîncetat și pentru fiecare din noi se apleacă de pe Cruce?" (Sfîrșitul verii ploioase). De asemenea în fraternizarea cu necuvîntătoarele, asimilate moralmente grație unei descripții somptuoase, efectuate cu condeiul celui care declara că, "tînăr, pe Francisc l-am cîntat": "Ne întîlnim înainte de cină, în pervazul bucătăriei,/ punctuala și timidă de fiece dată, ea, ăporumbita/ pudica, sau ăturturica biblică, neagră/ că o mireasă a Libanului din
Crestinism si păgînism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18066_a_19391]
-
căci busola mea nu mai găsește un sens al binelui”; „Aș vrea (...) să-mi amintesc anonimatul”. „Încerc să pipăi golul din fereastră,/ dar mi se pare mai gol cel din oglindă,/ în care-s mai puțin, tot mai puțin”. O descripție melancolică a unei case pe acoperișul căreia „au înfrunzit țiglele”, ale cărei ferestre prăfuite „nu se mai uită nicăieri”, emanînd „un miros de singurătate prelungă”, în rafturile căreia „dorm biografii și războaie”, nu face decît să extrapoleze simțămîntul auctorial al
Sensibilitatea în stare pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4935_a_6260]
-
poeta în discuție își centrează decepția pe imaginea Craiovei natale pe care o numește, în deriziune, „orașul lui Heidegger” (?). Portretul urbei n-are nici o urmă de amabilitate, consemnînd alternativ datele obiective și cele subiective ale raportului cu actantul. Ușor retorică, descripția subliniază reacția afectivă pregnantă, umoarea răzvrătirii: „Craiova, orașul colbului,/ al băltoacelor de ploaie acidă,/ face din mine o cîrtiță oarbă,/ navigînd tîrîș/ cu un căluș de vorbe pe gură/ prin venele propriului destin.// Craiova mă îmbie să-i cînt numele
Feminitate versus provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13509_a_14834]
-
așadar, severă. (Cuvântul mi se pare a se preta de minune, cu atât mai mult cu cât amintește de felul radical în care definea Vico nașterea limbajului în comunitățile primitive, ca o sumă de viziuni inerent imprecise, dar scontând precizia descripției mitice, adică de poeme severe.) Trec în carte numai acele poeme cărora codul construit de Liiceanu li se potrivește din prima încercare. Autorul prefeței n-o spune, sau în orice caz n-o spune întocmai: „Acest privilegiu mi-a dat
Studii introductive (II) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4601_a_5926]
-
intrigii și analizei romantice. Epicul nu mai poate fi justificat prin desfășurarea neprevăzută de întâmplări și oameni. Vreau ca literatura mea, cu riscul de a schematiza, să fure ceva din problemele filozofiei. De aceea, cu riscul de a sacrifica realismul (descripției, analizei), voi crea numai personagii... care să deschidă orizonturi". În Adio, Europa! personajele nu au o identitate estetică realistă, fiind simpli purtători de cuvânt auctoriali. Autorul doar sugerează anumite trăsături caracterologice descriind fizionomii, cel mai adesea grotești, într-un stil
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
precum acestea: „Pe mine nu mă vizitează/ decât poezia și spaima.// la 60 de ani/ încă mă fascinează marile teme:/ iubire. ură. singurătate.”; un poem deosebit, unul dintre cele mai bune ale culegerii, se numește chiar Frica, acesta asociind la descripția psihică și elemente de fantastic sau de absurd senzorial care ne plasează într-o irealitate de coșmar: „frica naște halucinații/ năluci care mai apoi/ se încarnează/ în ființa tăcută a menhirilor// cum simte asta/ ghionoaia/ iese din bojdeuca ei/ și
Versuri convingătoare, lirism de calitate by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/2560_a_3885]
-
memorialistică a lui Paul Cernat: Supraviețuirea sub un clopot de sticlă, și ea derulează numeroase momente și strategii ale dezangajării, neimplicării, retragerii discrete din Sistemul pervaziv. Favorizată și de o structură psihologică defensivă, retractilitatea lui Paul Cernat oferă o dublă descripție: a socialismului bombat, convex-biruitor, lovind ca o bilă de oțel casele și viețile oamenilor: și, totodată, a individualității mefiente, disimulantă pe curba ei concavă, acceptând cu un zâmbet laș toate directivele pentru a nu respecta, în fond, nici una. Copilul și
Decrețeii II by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11496_a_12821]
-
vrei" (Răzoare) In temeiul acestei mîndrii ancestrale, spațiul se transferă în timp, în istorie. Devenit ușor discursiv, poetul proiectează umbra celor ce sunt ori au fost de puțină vreme pe fundalul grandorii celor ce-au fost mai de mult. Minuția descripțiilor rurale se dovedește a fi un suport al hiperbolei paseiste: „Îmi îndrept adesea fața către turnuri mari, slăvite, / Parcă-ntors din îndoială să le-aud în lemnul sfînt". Dar d-sa nu stăruie pe această cale ce ar risca să alunece
Un „centru al lumii“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6125_a_7450]
-
definită, el e dator, ca să se poată apăra, să-și bată capul singur pentru a stabili ce i se impută. Evenimentele se precipită, tonul narațiunii reflectă accentuarea dramatismului, cercul se strînge implacabil. În derularea epică frontiera nu e voit tranșantă, descripția diurnă, extrem de palpabilă și captivantă implică mereu și o dîră de fantastic, insinuat firesc. Ridicarea spre fabulația alegorică a fost tratată în roman cu precizia detaliului concret, ca și cum ar fi o parte a verosimilului. O anume îndoială asupra cadrului a
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
performanța unui prozator încă tînăr și aproape fără notorietate. Am fost surprins la lectura romanului Povestea Marelui Brigand de prezența unei tehnici narative rafinate, pe un suport de viață și de depozitare livrescă extrem de pretențios, un autor la fel de stăpîn pe descripția fidelă de epocă și pe resorturile inspirației magice, cu rădăcini indigene, dar și străine. Ce-am reținut cu satisfacție la Cimpoeșu e că el adună la etajul de jos, răbdător, amănunte veridice, le intersectează, le răsucește cronologic, le filtrează cu
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
de la un etaj la altul prin șantierele din zonă,/ să culeg ici un cîrlig, colo un pumn de chiț,/ sau de carbid./ Cald, ca o bucată de carne încă vie" (ibidem). Bagatelizarea, anecdota, truculenta sînt procedee preferate. Un fel de descripție naturalista e investita cu rol de poetizare à rebours, nonșalant punctata de comparații dezavantajoase (o "bîrfa" ontologica): Mirosul e primul indiciu că intri într-un loc bîntuit de oameni grăbiți. Apoi zgomotul, un fel de geamăt prelung./ Ți-e sete
Hiperbolă si litotă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18022_a_19347]
-
la Universitatea din Viena,- istoricul literar al cărui crez pozitivist decurge din chiar simpatia pentru rețetele realismului literar, după care criteriul reușitei scriitoricești consta în a construi "conștient" și intenționat "tipuri generale" și nu de a modela personaje prin simpla descripție, "copie după natură", a unor individualități, ba chiar a unor indivizi anume, nemijlocit identificabili. Va fi fost revendicarea explicită a lui Karl Emil Franzos de la o poetică a "tipurilor",- el însuși, în proza publicată odată cu prima parte a deceniului al
Ce ar fi putut învăța și n-a învățat Karl Emil Franzos din estetica lui Goethe by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/16441_a_17766]
-
subiectului, nelimitarea și certitudinea obiectului, care este natura în întregul ei. "Tipul" formal astfel definit devine, după Goethe, un fel de "fir al Ariadnei" pentru ceea ce el numește "labirintul constituției animaliere", în ultimă instanță un construct euristic ce mijlocește între descripția fenomenelor particulare și clasificarea lor conceptuală. În orizontul secolului al XVIII-lea, o atare viziune se articulează într-un început de gîndire tipologică, apărut deja, nu întîmplător, chiar în încercări de filosofie a naturii și de antropologie, în care îndoiala
Ce ar fi putut învăța și n-a învățat Karl Emil Franzos din estetica lui Goethe by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/16441_a_17766]
-
Si pe această filieră,- legată nu mai puțin de etnopsihologia lui Steinthal și Lazarus, foarte la modă în anii '60-'70 ai secolului trecut, ce l-a atras și pe Eminescu,- pe lîngă cea a autorilor realiști, convinși că, prin descripția fidelă a lumii, îi pot surprinde întemeierile, a receptat Franzos doctrina goetheană a "tipurilor", pe care pretinde a și-o asuma. Chiar foiletonul despre "femeile române", despre care era vorba mai sus, își propune să descrie un "tip național", specific
Ce ar fi putut învăța și n-a învățat Karl Emil Franzos din estetica lui Goethe by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/16441_a_17766]
-
din ProTV. A trecut și prin CNA, ca referent de specialitate. Actualmente, e director de creație într-o agenție publicitară. Mai interesantă, poate, e activitatea lui gazetărească, începută la România literară și extinsă către Dilema, Dilemateca, Arc, Contemporanul sau Contrapunct. (Descripția e riguros exactă. M-am abătut cu prea puțin de la textul prezentării.) N-ar mai rămâne de adăugat decât că recomandarea de pe ultima copertă vine din partea lui Mircea Cărtărescu, prin al cărui cenaclu debutantul de azi a trecut cândva. M-
Anonimatul celebrității by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7101_a_8426]