532 matches
-
dialoghează, personaje presupuse, ipoteze de epică), textul lui VVM se înfundă într-o eseistică extrem de pretențioasă, pe care nu știi când să o iei în serios și când să o consideri o formă de deriziune. Cel mai mult m-a descumpănit în această carte ambiția autorului de a deveni, totuși, filosof, în ciuda disprețului său pentru toată filosofia. Dezlănțuit pamfletar împotriva tuturor valorilor (singurele acceptate sunt poezia și cinematograful), negându-și virulent toți contemporanii, de la Iorga la Arghezi, VVM își menajează o
Un roman împotriva cititorilor by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10722_a_12047]
-
asta măcar, ar trebui să se întâmple invers, de vreme ce despre viziune nu e mult de discutat. Ion Bogdan Lefter a fost și este un postmodern. Cât privește sumarele celor două cărți-pereche, ele nu provoacă, iarăși, cine știe ce nedumeriri. În prima, poate descumpăni o clipă interesul exagerat care li se acordă unor Valentin Petculescu și Vasile Gogea. Dar până la urmă recuperarea unor marginali e una din sarcinile cele mai importante ale unui critic literar. În legătură cu aceștia, minuția lecturii cu public pe care-o
Analiză prin sinteză by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6224_a_7549]
-
ci cuprinde și ample comentarii, care pot orienta pe iubitorul dansului care o parcurge, ajutându-l să înțeleagă o serie de fenomene care s-au desfășurat în paralel, într-un secol extrem de bogat dar și de o diversitate care poate descumpăni. Anexele, și ele binevenite, cuprind tablouri de ansamblu și puneri în paralel ale marilor inovații ale dansului modern și o bibliografie bogată. Din păcate, față de ediția pe care o am eu, Bordas, din 1995, identică în ce privește textul, s-a renunțat
Evenimente la încheierea stagiunii by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5438_a_6763]
-
intui în ea felurite semne ale "teatrului viitorului". În decembrie 2001, la Festivalul Național de Teatru, aveam să văd Idiotul, tot în regia lui Andryi Zholdak, dar în interpretarea actorilor Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu. Mărturisesc că spectacolul m-a descumpănit. Discursul scenic, dincolo de imperfecțiunile specifice unei reprezentații anume, jucate "în deplasare", mi s-a părut construit parcă prea în disprețul acelor spectatori care caută nu doar imagini, ci vor să găsească și înțelesuri. Puținele cuvinte rostite pe scenă - din roman
Andryi Zholdak sau dinamitarea convențiilor by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/15093_a_16418]
-
însă situația se schimbă în clipa în care Ion I. Ion află că i-a fost decernată medalia de onoare pentru meritele sale pe câmpul de luptă. Pensionarul aflat în război doar cu administratorul blocului are toate motivele să fie descumpănit. Deși soldat în august 1944, el nu-și amintește nicio faptă de arme care să- i valideze eroismul, cu excepția unei singure întâmplări, în aparență lipsită de orice pondere eroică. Așa încât face investigații ajungând la unul dintre soldații alături de care se
Viceversa by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5921_a_7246]
-
Prozatorul a lăsat experimentalismul abrupt și provocator în seama scrierilor sale de tinerețe și s-a transformat într-un povestitor din ce în ce mai tradiționalist, care triumfă în romanul Femeie, iată fiul tău. Nimic perimat în el, astăzi! Mărturisesc că romanul m-a descumpănit la prima lectură și nici acum la a doua nu m-am dumirit ușor. }esătura epică pare încâlcită și cartea nu-și dezvăluie semnificațiile fără efort. Prozatorul a mizat pe o insolitare blândă a cititorului, pentru că orice scriitor care se
O narațiune rizomatică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10785_a_12110]
-
cu timpul. Treci între două vieți și clipe inegale, împărțind arar și îndoielnic peste Acest minut incert al arătării tale Și nu știu dacă seară sau amintire este. Crești în cuvîntul meu și în cuvînt descrești, Precum un zbor nesigur descumpănind pe ape. De ce te pierzi aici și-n care lume ești în clipa cînd te simt departe și aproape? Poezia se intitulează Cîntec incert, a apărut în "Universul literar" la 18 martie 1928 și îi aparține lui Mihail Sebastian.
Centenar Sebastian - Departe și aproape by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/9211_a_10536]
-
introducerea articolului o: "a te uita ca o curcă în lemne" (123urban.ro, dicționarurban.ro). Dacă primele expresii discutate mai sus sînt perfect transparente (vițelul e uluit de un obstacol și de o modificare în obișnuințele sale, iar mîța e descumpănită de contactul cu un obiect semiotic specific uman), nu e la fel de ușor de înțeles prin ce devine prototipică situația curcii. Ca să explicăm expresia, trebuie să presupunem că lemnele sau crăcile nu sînt obiectul contemplației (așa cum ar presupune varianta cu prepoziția
"Curca în lemne", "broasca la barieră"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9143_a_10468]
-
mir de s-a zdruncinat din măruntaie întreaga pădure și vale până peste Dunăre în bălți. Oricare altă vietate, primind o asemenea izbitură, ar fi căzut lată jos și dusă ar fi fost pe ceea lume. Dar zmeul, chiar dacă se descumpănise destul de tare în urma păliturii, tot zmeu rămânea și nu putea fi îngenuncheat, cu una, cu două, de către un biet om făcut din carne, oase și sânge. Când pe sus, când pe jos, zornăindu-și solzii zbârliți și tăioși, când cu
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
care nu cuvântă Mierla mierla cu ciocul dauriu la clipa'n care noaptea piere și zorii stau să se arate un freamăt ascuțit e'n iarbă șerpii se pierd în tresărire văzduhul cade în netimp când mierla cu ciocul dauriu descumpănește vremea cântându-și trecerea spre ziuă Ispita pe când coboară lumina tăinuită tăcernice cununi să lase pe cuvinte mă prind uitări - plecările aminte și sete mi-e de sacra cădere în ispită mereu uitată, iarăși dornic regăsită ispita de-a despica
Poezii by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/16333_a_17658]
-
CA O RĂSCRUCE... Priveam cum bolta își dansează hora Deasupra noastră, într-un pas vioi, Eram alături, stingheriți și goi Sub săbiile, ce marchează ora; Descumpăniți, priveam spre norii grei, Spre frământarea lor tentaculară Și încordați eram ca o vioară Cu strune-ntinse peste trupul ei; Dar nu se auzea suspin de cânt, Nici clocotirea sângelui din noi; Eram alături statuari, noi doi Și mângâiați de
CA O R?SCRUCE... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83752_a_85077]
-
aproape de natură decât mine. Acordul meu cu viața era total, aderam la ea cu toată ființa mea, fără a refuza nimic din ironiile, din măreția și din servituțile ei. Mai cu seamă carnea, materia, fizicul, într-un cuvânt, care-i descumpănește sau îi descurajează pe cei mai mulți, în dragoste sau în singurătate, îmi aducea, fără să mă robească, bucurii statornice. Eram făcut pentru a avea un trup. De aici, acea armonie ce-mi era proprie, acea stăpânire de sine calmă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
câteva clipe Înainte de primul foc de pistol. Este adevărat că de cum ieșise În stradă se așteptase la așa ceva și era conștient de inutilitatea Încercării de a-și vinde scump pielea cu nenorocitul acela de cuțit scurt. Focul de armă Îl descumpănise la fel de mult ca pe ceilalți și În primul moment se crezuse ținta lui. Apoi Îmi auzi strigătul și, nepricepând deloc cum de mă aflam la asemenea oră În asemenea locuri, se trezise cu spada venindu-i vâjâind prin aer, căzută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Încheietura mâinii unuia din adversari, care, simțindu-se rănit, făcu doi pași Înapoi cu un blestem pe buze. Până să revină acesta la atac, Alatriste lansase deja trei asalturi ca trei fulgere În direcția celuilalt, pe care violența atacului Îl descumpăni și Îl sili să dea Înapoi. Aceasta Îi fu de ajuns căpitanului ca să-și consolideze poziția cu multă stăpânire de sine, iar când rănitul la mână sări din nou la el, căpitanul lepădă cuțitul din stânga, Își apără fața cu palma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
atât de bine! - Cu mine vorbiți? Dumnezeule! Nu mai fusese doar un gând. Gândul se transformase într-o rugăminte rostită tare și apăsat. - Vă rog să mă scuzați, n-am vrut să vă tulbur. De obicei... Se opri în mijlocul frazei, descumpănit de privirea albastră care îl cerceta, curioasă. O privi la rându-i. Era frumoasă! După aprecierea lui - și se pricepea la asta - nu avea mai mult de 40 de ani. Corp bine proporționat, ten deschis, câteva cute fine, abia perceptibile
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
l o fi găsind? zise Caterina lăsând sacoșa de cârpă jos. Cine, fa, Veta să nu găsească? Păi la aia lingi de pe jos, nu alta, așa-i de curat la ea. Auzi, să nu găsească Veta! Păi și-atunci? se descumpăni Caterina. Și-atunci, și-atunci. Dracu’ s-o pieptene de buclata dracu’..., că și când e să-și bage coada..., nu le mai descurcă nici... Ferească Dumnezeu. Hai pân’ la ea. Să nu fi pățit proasta ceva..., că ieri se
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
te așteaptă o viață lungă... Hai că spusese o chestie perfect idioată. Dar spera că cineva va prinde o fărâmă din apropoul lui. Mămăița oftă. Che Guevara, nu. — Aveți copii? îl abordă frontal mămăița... — Nu... nu m-am însurat..., se descumpăni el, gândindu-se la ce ar fi însemnat pentru traducerea poemelor în metru antic o liotă de puradei agitați. Lasă, mamă, că ești băiat tânăr. Să te tot însori, trecu ea la per tu fără vreun preambul. Așa o fi
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
își propusese. Așa calculase, febril, pe drum, cei câțiva zeci de pași din capul străzii unde-l rugase pe Tudor să oprească mașina și-i interzisese printr-un gest scurt să coboare s-o conducă. Limpezimea și calmul bătrânei o descumpăniră. Cum poți să-i cauți pricină unei ființe care plutește în seninătate și nu vrea ceartă? Cum să scoți ghioaga și să dai într-o ființă plăpândă și dezarmată care-ți surâde ca un înger și de-a cărei lovitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
prejudecata. Format auditiv la școala recitărilor eminesciene în linia Vraca-Manolescu-Botta-Codrescu- Moldovan- Ca ramitru-Seciu-Bălănuță-Cozorici, unde artificiile rosti rii, retorica personală, amprenta actorului în stabilirea accen telor din arsenalul exclusiv romantic orientau discreționar lectura, sigur că glacialitatea partiturii lui Iureș m-a descumpănit. Dar nu mă las: mai pun o dată CD-ul. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră. 24 mai 2012 EPILOG Șir de plecări Ce bine ar fi fost dacă, odată citind titlul de mai sus, regia v-ar fi insinuat auditiv Șir
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
simțea acest lucru. La fiecare nouă lovitură, la fiecare nouă înjosire, o întreba în gînd: „Mă vezi oare, Mașa?". Astfel ședea el alături de soția sa, vorbea cu ea, depănîndu-și în taină gîndurile ascunse. Deodată, sună telefonul. Acum apelurile telefonice îi descumpăneau, așa cum se întîmplă cu telegramele nocturne, vestitoare de nefericiri. - A, știu cine e. Mi s-a promis c-o să mă caute în legătură cu angajarea la o cooperativă, murmură Liudmila Nikolaevna. Ea ridică receptorul, își înălță sprîncenele, apoi spuse: - Vine îndată. Și
Vasili Grossman - Viață și destin by Laurențiu Checicheș () [Corola-journal/Journalistic/6442_a_7767]
-
străbată printre țipete un spațiu în care încheieturile i se frecară de vîrfuri de degete și apoi, deși aerul nu era mai rece, o larmă de glasuri și tropotit de picioare sugerau că se aflau afară. Deschise ochii. Priveliștea îl descumpăni și-și pierdu și mai mult echilibrul încercînd să și-l recapete. Alexander îl sprijini: — încet, tată. O mulțime dezlănțuită, formată mai mult din copii păziți de mamele lor, luneca și se rostogolea pe deal spre o poartă mare deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
coborî o navetă în care pătrunse imediat. Încredința containerul unui inginer care se grăbi să îl deschidă. ― Pare în ordine, spuse el repede. Nici măcar nu au... Ce-i asta? Rim tresări și se ridică în picioare. Rapiditatea gestului său îi descumpăni pe toți cei din încăpere, care nu mai văzuseră niciodată un quint în acțiune. Rim înșfacă din mâinile inginerului ceea ce părea că îl îngrijorează. Când văzu ce anume îl neliniștise, reveni la un ritm normal al mișcării. Ținea în mâini
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
un glas ascuțit. Crey aruncă cu zgomot pe podea mnemocubul pe care îl ținea în mâini și strigă la rândul său: ― Ia, chiar protestează, popo! Numai asta ne lipsea acum! Niște proteste din partea unui mincinos trădător! Isidor rămase câteva clipe descumpănit de vorbele guvernatorului, dar reluă cu îndîrjire. ― Eu nu am trădat pe nimeni, de vreme ce singurele interese pe care le reprezint sunt cele ale Abației. ― Serios? Ultima dată când am tăinuit noi despre ceea ce încercăm să înfăptuim aici pe Praxtor ai
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Se opri la timp, cu greu; dar ea, îndreptându-se în șa și fulgerându-l cu privirea, își luă un ton sarcastic și completă fraza în locul lui: — Niște barbari, vrei să spui, nu-i așa? Sebastianus amuți. Ferocitatea fetei îl descumpănea. Ea, însă, insistă, implacabilă: Sigur că da! Păcat numai că tocmai barbarii ăștia violenți și ignoranți sunt cei care apără fundul pudrat și parfumat al împăratului tău și se luptă pentru el, în vreme ce generalii lui fac câte o plimbărică prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în schimb priviri mustrătoare și exclamații de nemulțumire; în final, însă, un bărbat cu fizic impunător, care, sprijinit cu ambele mâini de zid, scruta atent câmpia, le îngădui să se apropie. Bărbatul acela era Sangiban. 15 înfățișarea căpeteniei alanilor îl descumpăni pe Sebastianus. Se afla în fața unui bărbat de statură mai înaltă decât media, cu semne clare de obezitate, dar care părea mai tânăr decât vârsta pe care o avea - după toate aparențele, în jur de patruzeci. Avea capul mare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]