1,251 matches
-
propovăduiesc toată ziua apostolii, slugile și robii lui). L-a alungat ca pe un criminal, fără milă, cu o sabie de foc. Și oare de ce? Pentru că el este Dumnezeul zavistiei și pizmei. În locul libertății propovăduiește robia, În locul revoltei, supușenia, În locul desfătării, schimnicia, În locul cunoașterii, dogma... Oh, popor samarinean, oare nu pizmașul acesta ți-a distrus casele? Oare nu el a trimis pe ogoare seceta și lăcustele? Oare nu el a pustiit casele de ciuma năprasnică? Și-atunci, ce fel de Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
din umbra caselor și recunoscînd printre ei pe Petru cu ucenicii săi sprijiniți În toiege... „iar pînă atunci, sub acoperămîntul mohorît al cerului, Între zidurile neguroase ale pămîntului, În temnița vieții, să disprețuiți bogăția, așa cum vă Învață ei, să nesocotiți desfătările trupului, să vă lepădați de femeie, acest urcior de nectar, această urnă a plăcerilor, În numele raiului lor Înșelător și de teama iadului lor născocit, de parcă viața n-ar fi tot un iad...“ „Unii se Învoiesc pentru Împărăția pămîntului, alții pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
un iad...“ „Unii se Învoiesc pentru Împărăția pămîntului, alții pentru Împărăția cerului“, zise Petru, sprijinit cu mîinile de toiag. „Disprețuiește bogăția numai cel avut“, zise Simon, mijind ochii spre el. „Se desfată În sărăcie numai cel sărac; se leapădă de desfătările trupești numai cel ce le-a Încercat.“ „Fiul Domnului a Încercat patimile“, zise Petru. „Minunile lui sînt mărturia nevinovăției“, adăugă un ucenic al lui Petru. „Minunile nu sînt deloc mărturia nevinovăției“, zise Simon. „Minunile slujesc ca supremă dovadă În fața gloatei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
e tot pămînt, oriunde l-ar semăna omul. Adevărata Îngemănare e cînd bărbatul se Însoțește cu femeia“. „Orice bărbat cu orice femeie?“ Îl Întrebă Petru care de uimire fu cît pe-aci să-i privească. „Femeia este o urnă a desfătării“, zise Simon. „Iar tu, făptură sfielnică, Îți astupi urechile, să nu le Întinezi cu blasfemii, sau Îți ferești privirea, chiar fugi cînd nu mai ai ce zice.“ Acum se va stîrni sfada lor teologică despre Elohim, despre pedeapsă, căință, sensul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
i se vlăguise de atîta tihneală, iar sufletul Îi era bîntuit de vedenii. Chemă În sinea sa numele Domnului și chemă În sinea sa și dulcele nume al Priskăi, retrăind poate cele petrecute, retrăindu-le cu Înfiorarea muribundului și cu desfătarea Îndrăgostitului. Toate cîte se petrecuseră În sufletul său și În trupul său, nici el nu mai știa cînd, acum Îi apăreau ca-n vis, poate chiar fusese doar un vis, coșmarul vieții și coșmarul morții, coșmarul iubirii neîmplinite, coșmarul timpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sufletul să-și amintească de paradisul pierdut, de grădinile raiului și de minunățiile raiului, de care el nu era vrednic, poate de aceea Domnul Îl purta pe aripile Îngerilor peste acele grădini, tocmai ca sufletul să le presimtă dulceața și desfătarea, să simtă mireasma tămîii și adierea narciselor, blîndețea rugăciunii, tocmai ca să-i cadă și mai greu chinurile iadului, cît Îi mai răsunau În Închipuire rugăciuni și cîntări, cît Îi mai erau Încă vii În simțire izul tămîii și al făcliei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
din grotă, legănat ca-ntr-o barcă pe umerii robuști ai purtătorilor săi, care Îl va inunda ca o apă, Îi va scălda sufletul În limpezimea albastră, văluroasă, ca În apa botezului, pînă la gît, amețindu-l cu o blîndă desfătare care venea din trecutele trăiri ale sufletului său, vise depărtate ce-i biciuiau ochii ca o văpaie, ca aripile pîrlite ale Îngerilor, Încît el va Închide ochii strîns, dureros de strîns, iată, nu de beznă și năluciri, ci de preaplinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nor, de un albastru mistuitor, de un albastru tămăduitor, de un albastru albastru - o minune a cerului? Oare și ăsta era tot vis? Și atunci simți bucuria trupului său care se despuiase de Învelișul muced, vîscos al beznei, era o desfătare copilărească a pielii, a măruntaielor și a oaselor, o bucurie a oaselor, o bucurie animalică, o bucurie de amfibie, de reptilă, cînd trupul, În durerile facerii, se slobozește de pielea zoioasă, de Învelișul muced, de pojghița vîrtoasă a negurii vremurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
stînga și În dreapta sa, Înainte să se Întrebe dacă era vis, Înainte să poată pricepe minunăția mîntuirii trupului său, În mirosul carului din acea zi de vară, Își aminti de dulcele nume al Priskăi, iar trupul fu brusc scăldat de desfătare, Încît văzduhul se Înmiresmă de adierea trandafirilor. Oh, ce bucurie! Și doar amintirea trupului ei și a sufletului ei În acel ceas de tihnă, În acea maree de extaz, atunci, la porțile palatului, cînd vacarmul mulțimii Încetase, iar scîrțîitul carului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de cei pentru care trecutul a fost, prezentul este, iar viitorul va fi, căci viața li se va scurge ca o apă. Doamne, ferice de cei care noaptea visează, iar ziua Își amintesc de visele lor, căci vor trăi În desfătare. Doamne, ferice de cei care pe timp de ziuă știu unde se duc pe timp de noapte, căci a lor va fi ziua și a lor va fi noaptea. Doamne, ferice de cei care pe timp de ziuă nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fără a exclude Însă unele „premise anarhiste“. Dacă Îl vom fi Înțeles bine pe Franckel, acest „riguros imperativ moral“ (citatul e din Ben Haas) nu excludea deci, din codexul său, anume premise hedoniste: În ciuda oricăror așteptări votca, cînepa indiană și desfătarea trupească erau așezate pe același plan cu cititul, călătoria și pelerinajul. Franckel vedea În toate astea, și eu nu-l cred prea departe de adevăr, nivelul cel mai de jos al interferenței celor două energii, unde arta și morala se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
confruntau la modul elementar „dincolo de bine și dincolo de rău“: adevărata dilemă morală Începea și se termina În planul vanității, restul fiind În afara moralității. Anumite paralelisme pe care Franckel le stabilea din perspectiva Învățăturii budiste ca și a practicii bonzî - unde desfătarea trupească nu era o piedică În calea absolutului și care se numea Tao - s-ar zice c-ar fi fost mai degrabă consecințele speculațiilor lui Ben Haas decît Înrîurirea nemijlocită a Înțelepciunii Orientului. Așadar, faptul că Ben Haas, la cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
să trăiască laolaltă cu prăvăliașii, și, dominându-le pe toate, Înălțându-se cu un avânt curat, azuriu, marile turle visătoare ale bastimentelor Holder și Cleveland. A iubit Princetonul din prima clipă - frumusețea lui leneșă, semnificația lui doar pe jumătate Înțeleasă, desfătarea naturală a stufului În lumina lunii, frumoasele, prosperele mulțimi adunate la jocuri și mai ales atmosfera competitivă instaurată În grupa sa de studiu. Din ziua când, epuizați, cu ochii mari, bobocii În echipament de sport s-au Întrunit În sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
tot ceea ce-l duce pe filosof în direcția jubilării, dacă aceasta nu trebuie plătită cu o alienare. Nicio plăcere cirenaică nu trebuie obținută cu prețul unei neplăceri prezente sau viitoare, aceasta apărând de îndată ce libertatea individului este știrbită în vreun fel. Desfătarea lui Aristip coincide cu cea a unui anarhist care nu pune nimic mai presus de libertate, nici măcar îsau mai ales) plăcerea... -9Plăcerea trăită în mod conștient. La antipozii criticii clasice opuse dintotdeauna hedonismului, desfătarea nu poate fi trăită împotriva conștiinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
individului este știrbită în vreun fel. Desfătarea lui Aristip coincide cu cea a unui anarhist care nu pune nimic mai presus de libertate, nici măcar îsau mai ales) plăcerea... -9Plăcerea trăită în mod conștient. La antipozii criticii clasice opuse dintotdeauna hedonismului, desfătarea nu poate fi trăită împotriva conștiinței ori fără participarea acesteia: căci, pentru a exista cu adevărat, cea dintâi are nevoie de cea de-a doua. Satisfacția animalică - a se citi și a se reciti Lactanțiu! - nu l-a interesat niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Satisfacția animalică - a se citi și a se reciti Lactanțiu! - nu l-a interesat niciodată pe Aristip. De altfel, cum ar arăta o plăcere căreia conștiința, rațiunea, cultura și reflecția nu i-ar da nicio formă? Ce ar fi o desfătare nemodelată de inteligență? O descărcare nervoasă parcurgând mușchii unei broaște pe care cercetătorii au lăsat-o fără encefal, un spasm pierdut în cosmos, o cheltuială inutilă diluată în azur... Plăcerea la care aspiră Aristip este deci voită, dorită, aleasă, stăpânită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
incorect cu bună știință. Astfel, în Grădină sunt admise și femei, ceea ce nu se întâmplă la adepții filosofiei oficiale, și ele sunt considerate egale cu bărbații; acest fapt este suficient pentru a le imagina nu atât filosofând, cât servind pentru desfătarea trupească după meditație: un pas este de-ajuns pentru a-l transforma pe stăpânul Grădinii în proxenet - și, de ce nu?, în proxenet al propriului frate; desigur, bugetului pentru hrană îi erau consacrate sume importante, atâta doar că era vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pentru a umple găurile din opera lui Epicur asupra acestor chestiuni: într-adevăr, Lucrețiu laudă meritele unei vieți naturale - se spune -, ca la început, când oamenilor le place să prânzească pe iarbă, preferând feluri de mâncare simple, cântând sau regăsind desfătările conversației cu câțiva prieteni aleși... Numai că acest tablou idilic ne prezintă umanitatea așa cum era la originile ei, cultura cum era la început, deja departe de natură! Aceste dorințe țin de lumea culturii, nu de natură... Nenaturale, bineînțeles, dar necesare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
tron; Și iat-o, înspumată, sălbateca splendoare. O! nesfârșită hoardă și hohotul sonor! Un viu puhoi coboară colinele Heladei, Un clocot peste care strident, străbătător, Vibrează-nfricoșata chemare a Menadei. "El, El aprinsa torță al cărei scrum sunteți, În vinul desfătării, aleargă să vă scalde, În vinul viu și tare al noii sale vieți... Mulțimi prinse-n vâltoarea efluviilor calde O, voi înfiorate noroade, la pămînt! Zdrobiți centura ființei, topiți-vă cu glia; Iar peste lutul umed și trupul vostru frânt
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
mici de vată Se prelingeau de-a lungul plăpândului țesut Iar rodnicia florii sorbea, cutremurată, Și-n somn prelung un umed, străbătător sărut. Din cupele tivite ori zdrențuite-n spume, Din rodul în dospire se desfăcea trândav, Un vis de desfătare, un vis sătul și grav De lucruri presimțite abia, dar fără nume. Încât, cu pași nesiguri, cu trupul dus agale Și mintea stătătoare ca undele în iaz, Într-un târziu, când ziua trecuse de amiaz Împovărat de simțuri, mult istovit
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
dintr-un simțământ înalt: sobrietatea și înțelepciunea care cruță truda materiei și lasă spiritului, numai, vrednicia unei statornice veghi. Poate că, în drumurile prin trecut al unei vieți astăzi închinate binelui general, stă o tinerețe entuziastă, oprită cu mirare la desfătarea aparențelor. Bănuiam poate caietul de versuri, smuls din alte mâini, și ars, din oroarea de a fi admirat în ceea ce e încîntător și provizoriu, ca o corolă și nu voit și concludent, ca un rod. O ipoteză confirmată de altfel
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
poezii sunt parnasiene, privesc adică universul exterior impasibil, unele poartă și mărturisirea unui gând propriu, ajung chiar până la romantismul tiradei. De remarcat că în Dionisiacă Ion Barbu anticipează pe Blaga din Pașii profetului, făcând să răsune chemarea corului menadelor la desfătările bahice: "O, voi, înfiorate noroade, la pămînt,/ Zborobiți centura ființei, topiți-vă cu glia./ Iar peste lutul umed și trupul vostru frînt,/ Enorm și furtunatic să freamăte Orgia!" Curând poetul nu se va mai recunoaște în aceste versuri nici chiar
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Indiferent de vârstă, ochi, culoare, Io fi'nd o companie ideală ; Sunt fată bună, înțelegătoare, Ador plimbări în parcuri, pe alei, Sau pe străduțe-n seară, pe sub tei, La munte cu mașina sau la mare ; În camping, pentru mine-i desfătare, Pe frunze, lângă foc, pe înnoptat, Îmi place să mă-ntind ca pe un pat, De-om fi la pescuit sau vânătoare ; La cinele romantice, târzii, Sub flori și lumânări, de vei lua, În timp ce voi mânca din mâna ta, Privindu
ANUNŢ ÎN ZIARUL LOCAL de VALERIU CERCEL în ediţia nr. 965 din 22 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364351_a_365680]
-
cel mai rău decât toate este nepocăința și neaducerea aminte de ieșirea cea din urmă, adică de mutarea din viață. Acestea sunt călătoriile căii celei cumplite, pe care mulți călătoresc. Dar și sălașul cel cuvenit lor îl vor afla. În locul desfătării, foamea; în locul beției, setea; în locul odihnei, chinul; în locul râsului, tânguirea; în locul alăutei, plângerea; în locul îngrășării trupului, viermele cel neadormit; în locul jocurilor, a fi împreună cu demonii; în locul meșteșugirilor drăcești, întunericul cel mai dinafară și gheena focului și cele asemenea acestora. În
EFREM SIRUL DESPRE MÂNTUIRE de ION UNTARU în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361326_a_362655]
-
cu gingășia și inocența unei făpturi alese, Autoportretul realizat dintr-un catren definind-o pe deplin: "Sunt eu o notă, în cântul Tău, Iubite, / Către urechea lumii prea grăbite? Sau sunt cântarea însăși, de gura Ta rostită, / A fi, spre desfătare, o taină zugrăvită?" În aceeași tonalitate, printr-o versificație de prim rang, Florin Ionel Cernat ne oferă o oglindă a spiritului său neliniștit, comunicând nu numai încercările de a le înlătura, dar și dorința de a se sacrifica pentru a
RECENZIE REALIZATĂ ANTOLOGIEI “ARTĂ SFÂŞIATĂ”( 73 DE POEŢI CONTEMPORANI) de VALENTINA BECART în ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361356_a_362685]