456 matches
-
sta-U, bea-U, vrea-U, precum și compușii lor, cu flexiune regulată sau neregulată, dacă nu au în structura temei de prezent sufixul -EZ-: a reda - reda-U, a preda - preda-U, a se deda - mă deda-U, a relua - reia-U, a prelua - preia-U etc. Primesc dezinența (semivocalic): • verbele a căror radăcină se termină în vocală, dacă nu au în structura temei de prezent unul din sufixele -EZ-, -ESC-, |SC-:a (se) apropia - (mă) apropi-I, a încuia - încu-I, a jupui - jupo-I, a îndoi - îndo-I, a măcăi - măcă-I
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vocală, dacă nu au în structura temei de prezent unul din sufixele -EZ-, -ESC-, |SC-:a (se) apropia - (mă) apropi-I, a încuia - încu-I, a jupui - jupo-I, a îndoi - îndo-I, a măcăi - măcă-I, a mârâi - mârâ-I. La cele mai multe din aceste verbe, dezinența se suprapune ultimului fonem al rădăcinii, dominându-l. La persoana a II-a singular, în afara lui -¹, ultrascurt (asilabic), cu frecvența cea mai ridicată, cânțI, lucrezI, coborI, soseștI, parI, vinzI, prinzI, în funcție de structura fonetică a rădăcinii, dezinența poate fi reprezentată de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cele mai multe din aceste verbe, dezinența se suprapune ultimului fonem al rădăcinii, dominându-l. La persoana a II-a singular, în afara lui -¹, ultrascurt (asilabic), cu frecvența cea mai ridicată, cânțI, lucrezI, coborI, soseștI, parI, vinzI, prinzI, în funcție de structura fonetică a rădăcinii, dezinența poate fi reprezentată de un I vocalic sau de un semivocalic. Primesc -I vocalic verbele care la persoana I prezintă dezinența U (vocalic): umbl-U, afl-U, umfl-U, umpl-U, consacr-U etc. / umbl-I, afl-I, consacr-I etc. Primesc semivocalic verbele care au la persoana
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ultrascurt (asilabic), cu frecvența cea mai ridicată, cânțI, lucrezI, coborI, soseștI, parI, vinzI, prinzI, în funcție de structura fonetică a rădăcinii, dezinența poate fi reprezentată de un I vocalic sau de un semivocalic. Primesc -I vocalic verbele care la persoana I prezintă dezinența U (vocalic): umbl-U, afl-U, umfl-U, umpl-U, consacr-U etc. / umbl-I, afl-I, consacr-I etc. Primesc semivocalic verbele care au la persoana I dezinența -® semivocalic: ști-U, scri-U, da-U, continu-U etc. / ști-I, scri-I, da-I, continu-I etc., verbele care au
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi reprezentată de un I vocalic sau de un semivocalic. Primesc -I vocalic verbele care la persoana I prezintă dezinența U (vocalic): umbl-U, afl-U, umfl-U, umpl-U, consacr-U etc. / umbl-I, afl-I, consacr-I etc. Primesc semivocalic verbele care au la persoana I dezinența -® semivocalic: ști-U, scri-U, da-U, continu-U etc. / ști-I, scri-I, da-I, continu-I etc., verbele care au dezinența semivocalic la persoana I: apropi-I, încu-I, îndo-I etc. și cele mai multe din verbele a căror rădăcină se termină în sonanta n
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
U (vocalic): umbl-U, afl-U, umfl-U, umpl-U, consacr-U etc. / umbl-I, afl-I, consacr-I etc. Primesc semivocalic verbele care au la persoana I dezinența -® semivocalic: ști-U, scri-U, da-U, continu-U etc. / ști-I, scri-I, da-I, continu-I etc., verbele care au dezinența semivocalic la persoana I: apropi-I, încu-I, îndo-I etc. și cele mai multe din verbele a căror rădăcină se termină în sonanta n, supusă unui proces de palatalizare totală: a pune - puI, a spune - spuI, a veni - viI etc. Dezinențe codiționate de tipul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbele care au dezinența semivocalic la persoana I: apropi-I, încu-I, îndo-I etc. și cele mai multe din verbele a căror rădăcină se termină în sonanta n, supusă unui proces de palatalizare totală: a pune - puI, a spune - spuI, a veni - viI etc. Dezinențe codiționate de tipul de flexiune al verbului: Împlinirea, la nivel morfologic, a formelor verbale și, totodată, a sensurilor gramaticale, atrage după sine, pe de o parte, anularea celor mai multe din omonimii, restrângerea, prin urmare, a polivalenței temelor verbale, pe de alta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
anularea celor mai multe din omonimii, restrângerea, prin urmare, a polivalenței temelor verbale, pe de alta, crearea unor noi omonimii. Se anulează, în general, omonimia, din interiorul categoriilor gramaticale de timp și mod. Apar alte omonimii, la nivelul sensurilor gramaticale introduse de dezinențe. Două sunt omonimiile generale „cauzate” de dezinențe la tema prezentului: • persoana a III-a plural - persoana a III-a singular • persoana a III-a plural - persoana I singular Dezvoltarea uneia sau alteia din aceste două omonimii depinde de tipul de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a polivalenței temelor verbale, pe de alta, crearea unor noi omonimii. Se anulează, în general, omonimia, din interiorul categoriilor gramaticale de timp și mod. Apar alte omonimii, la nivelul sensurilor gramaticale introduse de dezinențe. Două sunt omonimiile generale „cauzate” de dezinențe la tema prezentului: • persoana a III-a plural - persoana a III-a singular • persoana a III-a plural - persoana I singular Dezvoltarea uneia sau alteia din aceste două omonimii depinde de tipul de flexiune al verbului. În același sens, diferă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
III-a plural - persoana a III-a singular • persoana a III-a plural - persoana I singular Dezvoltarea uneia sau alteia din aceste două omonimii depinde de tipul de flexiune al verbului. În același sens, diferă, totodată, și realizarea concretă a dezinențelor care determină omonimia. Prima omonimie caracterizează verbele care aparțin tipului I de flexiune și clasei 2.a. din tipul II. Dezinența omonimiei este -|: (el, ea, ei, ele) cânt|, lucreaz|, coboar|. Cealaltă omonimie caracterizează marea majoritate a verbelor din celelalte tipuri
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aceste două omonimii depinde de tipul de flexiune al verbului. În același sens, diferă, totodată, și realizarea concretă a dezinențelor care determină omonimia. Prima omonimie caracterizează verbele care aparțin tipului I de flexiune și clasei 2.a. din tipul II. Dezinența omonimiei este -|: (el, ea, ei, ele) cânt|, lucreaz|, coboar|. Cealaltă omonimie caracterizează marea majoritate a verbelor din celelalte tipuri de flexiune. Dezinența omonimiei este -Ø: (eu, ei, ele) văd, apar, vin, sosesc, vând, prind etc. sau, în cazuri mai rare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
omonimia. Prima omonimie caracterizează verbele care aparțin tipului I de flexiune și clasei 2.a. din tipul II. Dezinența omonimiei este -|: (el, ea, ei, ele) cânt|, lucreaz|, coboar|. Cealaltă omonimie caracterizează marea majoritate a verbelor din celelalte tipuri de flexiune. Dezinența omonimiei este -Ø: (eu, ei, ele) văd, apar, vin, sosesc, vând, prind etc. sau, în cazuri mai rare, -® (semivocalic): scriU, știU. Prezintă aceeași omonimie verbele neregulate a da, a sta, a bea, a lua, precum și compușii lor: daU, staU, beaU
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a avea și a vrea se sustrag oricărei omonimii: (eu) am, vreaU - (el) arE, vrea - (ei) aU, vor. Verbul a vrea păstrează omonimia persoana a III-a plural - persoana a III-a singular doar în limba vorbită: (eu, ei) vreaU. Dezinențe condiționate de modul verbului Variațiile dezinenței privesc modurile a căror expresie se constituie pe baza temei prezentului, adică, indicativul, conjunctivul și imperativul. Între conjunctiv și indicativ se afirmă două elemente de variație a dezinențelor: • conjunctivul prezintă pentru toate verbele omonimia
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sustrag oricărei omonimii: (eu) am, vreaU - (el) arE, vrea - (ei) aU, vor. Verbul a vrea păstrează omonimia persoana a III-a plural - persoana a III-a singular doar în limba vorbită: (eu, ei) vreaU. Dezinențe condiționate de modul verbului Variațiile dezinenței privesc modurile a căror expresie se constituie pe baza temei prezentului, adică, indicativul, conjunctivul și imperativul. Între conjunctiv și indicativ se afirmă două elemente de variație a dezinențelor: • conjunctivul prezintă pentru toate verbele omonimia: persoana a III-a plural - persoana
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în limba vorbită: (eu, ei) vreaU. Dezinențe condiționate de modul verbului Variațiile dezinenței privesc modurile a căror expresie se constituie pe baza temei prezentului, adică, indicativul, conjunctivul și imperativul. Între conjunctiv și indicativ se afirmă două elemente de variație a dezinențelor: • conjunctivul prezintă pentru toate verbele omonimia: persoana a III-a plural - persoana a III-a singular: (să) cântE, lucrezE, apropiE, doarm|, soseasc|, coboarE, urasc|, aflE, dea, ia, aib| etc. • la persoana a III-a singular (și plural, pentru conjunctiv), dezinențele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezinențelor: • conjunctivul prezintă pentru toate verbele omonimia: persoana a III-a plural - persoana a III-a singular: (să) cântE, lucrezE, apropiE, doarm|, soseasc|, coboarE, urasc|, aflE, dea, ia, aib| etc. • la persoana a III-a singular (și plural, pentru conjunctiv), dezinențele indicativului și conjunctivului se inversează, în realizarea lor concretă, și anume: • au dezinența -E, la conjunctiv, persoana a III-a, verbele care prezintă la aceeași persoană a indicativului (singular) prezent, dezinența -|, adică verbele din tipurile I de flexiune și II2
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a III-a singular: (să) cântE, lucrezE, apropiE, doarm|, soseasc|, coboarE, urasc|, aflE, dea, ia, aib| etc. • la persoana a III-a singular (și plural, pentru conjunctiv), dezinențele indicativului și conjunctivului se inversează, în realizarea lor concretă, și anume: • au dezinența -E, la conjunctiv, persoana a III-a, verbele care prezintă la aceeași persoană a indicativului (singular) prezent, dezinența -|, adică verbele din tipurile I de flexiune și II2.a.: (el, ea) cânt-|/să cânt-E, lucreaz-|/să lucrez-E, coboar-|/să coboar-E etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
persoana a III-a singular (și plural, pentru conjunctiv), dezinențele indicativului și conjunctivului se inversează, în realizarea lor concretă, și anume: • au dezinența -E, la conjunctiv, persoana a III-a, verbele care prezintă la aceeași persoană a indicativului (singular) prezent, dezinența -|, adică verbele din tipurile I de flexiune și II2.a.: (el, ea) cânt-|/să cânt-E, lucreaz-|/să lucrez-E, coboar-|/să coboar-E etc. • au dezinența -|, verbele celorlalte tipuri și clase de flexiune, care își exprimă persoana a III-a a indicativului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la conjunctiv, persoana a III-a, verbele care prezintă la aceeași persoană a indicativului (singular) prezent, dezinența -|, adică verbele din tipurile I de flexiune și II2.a.: (el, ea) cânt-|/să cânt-E, lucreaz-|/să lucrez-E, coboar-|/să coboar-E etc. • au dezinența -|, verbele celorlalte tipuri și clase de flexiune, care își exprimă persoana a III-a a indicativului prezent, singular, prin dezinența -E: (el, ea) vind-E/să vând-|, doarm-E/să doarm-|, soseșt-E/să soseasc-|, urășt-E/să urasc-|, par-E/să par-|, prind-E/să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tipurile I de flexiune și II2.a.: (el, ea) cânt-|/să cânt-E, lucreaz-|/să lucrez-E, coboar-|/să coboar-E etc. • au dezinența -|, verbele celorlalte tipuri și clase de flexiune, care își exprimă persoana a III-a a indicativului prezent, singular, prin dezinența -E: (el, ea) vind-E/să vând-|, doarm-E/să doarm-|, soseșt-E/să soseasc-|, urășt-E/să urasc-|, par-E/să par-|, prind-E/să prind-|etc. Observații: • Fac excepție de la această regulă de paralelism „alternativ” al dezinențelor de indicativ și conjunctiv pentru persoana a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
III-a a indicativului prezent, singular, prin dezinența -E: (el, ea) vind-E/să vând-|, doarm-E/să doarm-|, soseșt-E/să soseasc-|, urășt-E/să urasc-|, par-E/să par-|, prind-E/să prind-|etc. Observații: • Fac excepție de la această regulă de paralelism „alternativ” al dezinențelor de indicativ și conjunctiv pentru persoana a III-a prezent singular verbele a căror rădăcină se termină în vocala i: apropi-E/să apropi-E, scri-E/să scri-E etc. • Verbele care primesc în mod excepțional dezinența -| la indicativ dezvoltă același paralelism conjunctiv-indicativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
această regulă de paralelism „alternativ” al dezinențelor de indicativ și conjunctiv pentru persoana a III-a prezent singular verbele a căror rădăcină se termină în vocala i: apropi-E/să apropi-E, scri-E/să scri-E etc. • Verbele care primesc în mod excepțional dezinența -| la indicativ dezvoltă același paralelism conjunctiv-indicativ, dar în sens invers sub aspectul realizării concrete a dezinențelor, în raport cu celelalte verbe din tipul de flexiune la care aparțin: (el) ofer-|/să ofer-E, față de (el) vin-E/să vin-|, soseșt-E/să soseasc-| etc. La
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezent singular verbele a căror rădăcină se termină în vocala i: apropi-E/să apropi-E, scri-E/să scri-E etc. • Verbele care primesc în mod excepțional dezinența -| la indicativ dezvoltă același paralelism conjunctiv-indicativ, dar în sens invers sub aspectul realizării concrete a dezinențelor, în raport cu celelalte verbe din tipul de flexiune la care aparțin: (el) ofer-|/să ofer-E, față de (el) vin-E/să vin-|, soseșt-E/să soseasc-| etc. La imperativ singular, forma afirmativă, dezinențele intră într-un alt „joc” de omonimii cu indicativul. Dezinența pentru
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
paralelism conjunctiv-indicativ, dar în sens invers sub aspectul realizării concrete a dezinențelor, în raport cu celelalte verbe din tipul de flexiune la care aparțin: (el) ofer-|/să ofer-E, față de (el) vin-E/să vin-|, soseșt-E/să soseasc-| etc. La imperativ singular, forma afirmativă, dezinențele intră într-un alt „joc” de omonimii cu indicativul. Dezinența pentru persoana a II-a a imperativului este, în general, omonimă cu dezinența pentru persoana a III-a a indicativului: dezinențele -|: (el) cânt-|!/cânt- | (tu)!, (el) lucreaz-|!/lucrez- | (tu)!, (el
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a dezinențelor, în raport cu celelalte verbe din tipul de flexiune la care aparțin: (el) ofer-|/să ofer-E, față de (el) vin-E/să vin-|, soseșt-E/să soseasc-| etc. La imperativ singular, forma afirmativă, dezinențele intră într-un alt „joc” de omonimii cu indicativul. Dezinența pentru persoana a II-a a imperativului este, în general, omonimă cu dezinența pentru persoana a III-a a indicativului: dezinențele -|: (el) cânt-|!/cânt- | (tu)!, (el) lucreaz-|!/lucrez- | (tu)!, (el) coboar-|!/coboar- | (tu)!, sau -E, în funcție de tipul de flexiune al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]