491 matches
-
neașteptată a gustărilor, îi împăcă imediat pe toți adversarii săi. El însuși spunea că această încheiere a fost „o întoarcere ingenioasă, avocățească a lucrurilor“. Râsul vesel se iscă din nou, musafirii se înviorară; toți se ridicară de la masă ca să-și dezmorțească picioarele și să se plimbe pe terasă. Numai Keller rămăsese nemulțumit de discursul lui Lebedev și era extrem de surescitat: — Atacă civilizația, predică barbaria din veacul al doisprezecelea, se fandosește, și o face chiar fără nici un pic de inocență sufletească: cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prin toate iluziile vieții. Cel ce s-a molipsit de eternitate nu mai poate lua parte la istorie decât prin voința de autodistrugere. Căci, între semeni, nu ești creator decât pe propria ruină. Omul e singura ființă care s-a dezmorțit din beția timpului. Și toată străduința lui este să reintre în el, să redevină timp. Privilegiul izolării în natură derivă din ruptura conștiinței de devenire. Doar mergând alături de timp omul e om. De aceea, de câte ori se plictisește de condiția lui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
batista, Își suflă nasul și-și șterse fața. Dar lacrimile i se uscaseră deja; se ridică fără ajutor și păru că merge puțin mai bine și are mintea mai destinsă. Duncan Îi luă haina. Domnul Leonard se ridică și se dezmorți, apoi sorbi puțină apă dintr-un pahar. CÎnd domnul Mundy Îi dădu banii, Îi luă ca și cum și-ar fi cerut mii de scuze. — Și diseară, bineînțeles, adăugă el, o să vă pomenesc În binecuvîntarea de seară. O să fiți gata pentru asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
am să vă dau pașaport, curînd-curînd, domnilor! în orice caz, ar fi nimerit să începeți a face mai multă mișcare, barem prin seră, dacă nu prin parc. Afară e încă iarnă, ce-i drept, dar ar trebui să vă mai dezmorțiți oasele, domnilor!... Ar fi foarte, foarte bine! ― Parcă n-o să ni le dezmorțim iar pe front, doctore? zise Varga înviorat. Sper că ne dai un concediu de convalescență, doctore! E imposibil să ne trimiți numaidecât în luptă, cu rănile de-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să începeți a face mai multă mișcare, barem prin seră, dacă nu prin parc. Afară e încă iarnă, ce-i drept, dar ar trebui să vă mai dezmorțiți oasele, domnilor!... Ar fi foarte, foarte bine! ― Parcă n-o să ni le dezmorțim iar pe front, doctore? zise Varga înviorat. Sper că ne dai un concediu de convalescență, doctore! E imposibil să ne trimiți numaidecât în luptă, cu rănile de-abia cicatrizate! ― Desigur... negreșit! răspunse medicul cu zâmbetul scăzut. Întrucât depinde de mine
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Mai ales îi era rușine pentru că niciodată nu știa ce să vorbească cu ele. Chiar Marta, și chiar după ce s-au logodit, îl încurca de multe ori, de se roșea ca o fecioară. De-abia uniforma și războiul l-au dezmorțit și i-au șters sfiala. De-a treia zi, când s-a îmbrăcat militărește, a cucerit o casieriță sentimentală jurîndu-i credință veșnică și uitînd-o pe urmă în brațele alteia. Pe unde îl ducea soarta, iubirile trecătoare îl întîmpinau și i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în cale, hămăind furios. Apostol îl domoli cu o șoaptă și câinele i se gudură la picioare, bătând pământul cu coa-da-i stufoasă, parcă i-ar fi fost rușine că nu l-a recunoscut mai curând... Zgomotul portiței și lătratul dulăului dezmorțiră casa întunecată. O licărire galbenă răsări în dosul unui geam, dispăru și se ivi iar în antreu, apropiindu-se de ușa dinspre curte. Apostol urcă treptele și bătu. Lumânarea se opri șovăind... Din altă odaie se auzi glasul doamnei Bologa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
câteva împușcături, aproape, în față. Zgomotul se prelungi cu ecouri din ce în ce mai moi. " Am ajuns!... Slavă Domnului!" își zise Bologa, ca și când pocnetele de arme i-ar fi vestit bucurie. Dar bucuria i se înecă pe dată într-un noian de gânduri dezmorțite de ecourile împușcăturilor. Își dădu seama că a fost prins pe când voia să treacă dincolo și se spăimântă. În aceeași vreme își imputa că a plecat fără măcar să chibzuiască ce face și chiar fără armă, încît acuma... Se simți deodată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cuvânt cu nădejde fierbinte, i se coborî în suflet încrederea și-și zise, ridicând capul spre albastrul însorit al văzduhului: "De ce să mor?... Nu vreau să mor! Viața e doar... Viața!..." Și îndată simți nevoia poruncitoare să vorbească, să se dezmorțească și să arate că trăiește. Se uită înviorat la sublocotenentul amuțit și zise cu glas umed și cu ochii zâmbitori, parcă ar fi spus o veste de necrezut: ― Frumoasă vreme, așa-i?... Lumea-i totdeauna frumoasă... toată lumea... Sublocotenentul tăcea zăpăcit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ca acasă și fuge la bucătărie, cafeaua turcească din ibricul micuț cu coadă lungă se umflă, apoi descrește, ca și când ar fi fost suflată de vânt, iar casa toată este inundată de aroma ei, și iată cana fierbinte în mâinile mele, dezmorțindu-mi degetele. El întinde o pânză pe ramă și începe să facă mișcări ritmice, se apropie, se depărtează, mă privește fix cu ochii lui sinceri, apoi se apropie de mine și îmi atinge părul, ai un elastic pentru păr, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
le ținea pe ale lui pentru el, iar când vorbea, o făcea numai când avea ceva important de spus. Ripley se ridicase. Își masa în continuare picioarele pentru a-și pune sângele în circulație și făcea flexiuni pentru a-și dezmorți articulațiile. Îi urmărea pe militarii care-i treceau prin față pentru a ajunge la un șir de debarale. Nici un supraom printre ei, nici un "Mister Mușchi", dar toți erau bine proporționați și rezistenți. Se gândea că, dintre ei, cel mai pirpiriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
cam mult, bătrâne... Metodiu se opri, mut de admirație și spaimă: extraordinar popor! După încă două ceasuri, nu cu mult înaintea asfințitului, vasul căpitanului Georgios intră în inima pașalâcului, marele port fluvial. Comandantul turc deschise amândoi ochii, se sculă, se dezmorți puțin pe loc, își aranja ținuta, iataganul. Pe maluri se zărea forfota obișnuită într-un asemenea oraș la acel ceas al după-amiezii: perechi de spahii ieșiți la o plimbare, copii jucându-se de-a „au venit turcii”, călești de nobili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și, În mâini: hârtie de jurnal, topită de zeamă, de moare, cleioasă. Ceva mai Încolo - nu știu unde, nu contează, oricum, nu e Mana noastră - ceva cu alarmaerian’. Sunt bune, la trenul refugiatului, alarmaerienele: ne oprim, coborâm din vagoane, să ne mai dezmorțim picioarele, să ne mai piară zgomotul din cap și bătutul În tălpi, de mersul-trenului; ne primblăm pe taluzuri, coborâm prin cele tufișuri Încă ne-bine Înfrunzite și ziceam că ne ascundem de avioane prin grâiele pân-la gleznă. Dacă trenul stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
închizi ochii și să respiri adânc de mai multe ori. Inspiri profund aer pe nas, apoi expiri pe gură lent, cu ochii închiși. La fel de bine poți face câteva mișcări de stretching. Dacă poți, mișcă-te puțin. Întinde-ți bine picioarele, dezmorțește-ți umerii, rotește brațele ca pentru încălzire. Întinde spatele și mișcă-ți capul la stânga și la dreapta. Rotește capul pentru a detensiona gâtul. Uneori, cinci minute de exerciții de întindere te pot face să te simți considerabil mai bine. Bineînțeles
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/861_a_1560]
-
nici o vedenie, mă, nu venise, ca mine, să caște gura acolo, nu, era prosternat de-a dreptul, c-o față de senil idiot, în transă, bătea mătănii, dacă-l înțepenea sciatica nu se îndura să facă douăzeci de genuflexiuni să-și dezmorțească articulația. Nu, și-ar fi luat concediu medical, ar fi apelat la împachetări cu parafină, băi galvanice și cine știe câte hapuri sau ar fi plecat pur și simplu în străinătate să se trateze acolo. I-am zis la ieșire, ce vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ori poate numai imaginația ori amândouă deopotrivă ele visau bărbați în haină militară toți căpătând fețele imprecise din fotografiile boțite, ținute sub pernă... Era plăcut dimineața, strugurii erau reci, aproape brumați, se retezau ușor, târnele se umpleau imediat. Mâinile se dezmorțeau de somn și treptat corpul se umplea de transpirație. Începea să dogorească iar brațele nu mai erau umede ci ardeau. Te înăbușea praful scuturat din butuci, foșnetul uscat aproape metalic al frunzelor, metal prin metal, soarele usca. Degetele păreau calcaroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
revenea acasă târziu, se oprea în bucătărie, se așeza pe un scaun rotund, cu pernă, își descheia bareta la pantof și-și privea talpa micuță, subțire ca de copil, o mișca într-o parte sau alta parcă voind s-o dezmorțească. E așa de deprimant, să știi că îmbătrânești, murmura ea și aștepta cu pleoapele plecate, cu mâinile pe genunchi, să fie contrazisă... Într-o seară, tatăl lui Ovidiu, parcă trezit din veșnica lui abulie, le vorbi tinerilor despre importanța momentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ei, cu porii feței contractați, cu nasul vânăt. Se dezbrăcă, se duse în baie tremurând ca varga, cu dinții clănțănind, își puse casca de plastic pe cap, ca să nu-și ude părul și lăsă jetul de apă fierbinte să-i dezmorțească țesuturile. O clipă realiză că duce cu ea însăși o luptă inutilă și fu gata să renunțe. I se părea atât de zadarnic totul! Nici vocea interioară nu mai spunea nimic, ședea și ea resemnată, pitulată într-un colț, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe o culme și șoferul ne-a anunțat că putem coborî pentru o pauză de cinci-șase minute. Priveliștea care s-a deschis în fața mea era absolut superbă. Mai rămăsesem doar patru pasageri în autobuz și am coborât cu toții ca să ne dezmorțim oasele, să fumăm și să privim de acolo, de sus, panorama orașului Kyoto. Șoferul s-a retras puțin ca să facă pipi. Un bărbat bronzat, la vreo cincizeci de ani, care s-a urcat în autobuz cu o cutie mare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
dulci promisiuni care-i făceau să roșească. Aceste promisiuni deschideau invariabil apetitul pentru Înc-o sticlă de șampanie. Când li s-a părut că sunt suficiente dopuri aliniate pe tejghea, femeile s-au prelins din poalele musafirilor, zâmbind când domnii Își dezmorțiră picioarele strâmbându-se de durere, și au Început să se plimbe, legănându-și șoldurile Îmbietoare, care contiunau să promită, Îndreptându-se către silueta obeză care stătea la o masă În cel mai Întunecat colț al Încăperii, cu un monoclu vârât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
îi este atribuită această frază : „Lui Dumnezeu îi vorbesc în spaniolă, femeilor le vorbesc în italiană, bărbaților le vorbesc în franceză, iar calului meu îi vorbesc în germană”. De fapt nu știu de ce vă spun toate aceste lucruri, ca să-mi dezmorțesc probabil puțin fruntea și să uit de moartea prietenului meu Leopold Hawelka. Dacă în acest moment ați intra în cafenea, m-ați vedea singur la ultima masă din stînga barului, plasată strategic chiar în colț. Sunt așezat pe o canapeluță
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
dă poartă păduchelnița doar dă podoabă, Îl oprise pă camionagiu să apese pă viteză decât dacă vrunu s-ar fi Înviorat să Întenteze o fugă fulgerată. Alta a fost chestia În Quilmes, unde mârlănimii i-a datără voie să-și dezmorțească bătăturile dân tălpi, da când răsplata iera așa dăparte, cine s-ar fi despărțit dă ceată? Până În clipoiu ăla, ar spune chiar Zoppi, sau mă-sa, totu a mers ca pă roate, da nervii s-a lățitără În mârlănimea destrăbălată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cu tine, dacă își găsește de lucru, tot mută scrumiera, ori paharul, răsucește între degete lingurița, cheile, trebuia doar să fii atent. Atent și precaut. Deci Basarab Cantacuzino, "Mumia de la Baldovinești", cum i se mai zicea, se hotărâse. Deocamdată își dezmorțea încheieturile, punea țara la cale. Trebuia deci să organizeze o acțiune de infiltrare între militari, să stabilească pînă unde se vîrîse Cantacuzino și de unde începea bonapartismul lor. Li se cam înfierbîntaseră mințile și se vedea de la o poștă că sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
așa oricare din persoanele importante, sus-puse, fie ele din armată ori din administrația statului, care ar fi întrebată despre fascia națională "Vulturul Alb", " Dacă este să spun totul, spun îi simpatizez, domnule, îi simpatizez pentru că ne obligă să ne mai dezmorțim, să ne mișcăm încheieturile, să vedem că viața merge înainte, nu stă pe loc. Uitați prea repede de tinerețe, parcă noi n-am fost ca ei, energici, înflăcărați, naivi, de o sfîntă naivitate, care, din păcate, s-a pierdut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în față într-o casă adevărată, iar de-a lungul curții întinse, făcuse aceste cămăruțe de închiriat. Singurul geam era cel al ușii. Sobă n-avea, dar avea o plită, sub care aprinse focul cu lemne și aerul se mai dezmorți. Scoase dintr-un mic dulap salam, sparse câteva ouă într-o tigaie și ne așezarăm la mica măsuță de lângă plită și mâncarăm. Avea și cafea. - După ce mă calific mă mut din odaia asta. - Merge greu cu calificarea? - Nu, dar leafă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]