450 matches
-
râde în portocali coțofana); de asemenea, unii topoi suferă modificări; frecvență altora se intensifică sau se reduce. Astfel, în prima parte a creației motivul păsărilor marchează de obicei trecerea de la un anotimp la altul. Uneori păsările sunt profeții morții și dezolării, iar imaginile ce le au că protagoniste lasă să transpară dorința eului de a se elibera de sentimentul apăsător de întemnițare. Datorită relației cu operele grecești și latinești, incepand cu volumul Poezii noi simbolistică păsărilor se schimbă, ele începând să
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
latură paradoxală, împingînd mai departe chiar principiile de construcție din tradiționala commedia dell'arte. Persoanjele lui sînt surprinse într-o clipă de supremă revoltă, cînd își smulg, traumatizate, măștile de pe față. Gestul rămîne însă tardiv. În spatele lor nu vedem decît dezolare și neputință. Bibliografie John Cheever. Povestiri. Traducere din limba engleză și note de Ciprian Șiulea. Colecția Integrala prozei scurte. Proză XX. Iași: Polirom, 2012. Un (anti)erou american Dispărut recent dintre noi, John Updike a fost unul dintre cei mai
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
primejdioasă. Împărțiți în trei grupuri, localnicii și cei doi străini reușesc să pătrundă în cetate fără a întâmpina nici o rezistență. Mai mult, poarta însăși este putredă, scările sunt roase de carii, totul în jurul lor respiră un aer de moarte. Tabloul dezolării care se înfățișează micii expediții este zugrăvit foarte convingător: "În față, spre inima cetății, alături pe drumul pe care se înșiruiseră, în loc să găsească rânduri dese de apărători, văzură spre groaza lor doar ruine și moarte. Casele erau prăbușite, zidurile crăpate
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de la romantism la simbolism și decadentism Tema geniului ca artist (scriitor, muzician, pictor, sculptor, actor, dramaturg etc.) ajunge în posesia simboliștilor și decadenților însoțită și de o concepție tragică asupra existenței, modelată de filozofia schopenhaueriană, preludiu al unei estetici a dezolării care caracterizează întreaga sensibilitate simbolist-decadentă căreia i se va ralia histrionic și Alexandru Macedonski. Acești "copii ai secolului" părăsesc scena scârbiți, vituperând sau construind o lume paralelă, în recluziunea acompaniată de o imaginație debordantă. Însă nu totdeauna izolarea în turnul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lui Chopin (1902), Spirit posedat (1902), Lumea (1902), Tragedia vieții (1910), Melancolia. Un anumit primitivism totemic combinat cu un macabru erotizat, aproape de sensibilitatea decadentă a sculpturii lui Biegas Boleslaw, le vom regăsi în câteva din sculpturile lui Teodor Burcă precum Dezolarea, Ursita, Prăbușirea. În Dezolarea, în mijlocul unei movile de cranii topite în blocul de ghips, stă un nud feminin a cărui postură corporală indică deopotrivă abandonul și extazul. Dincolo de exprimarea unei stări sufletești, fapt tipic pentru arta simbolistă, lucrarea precizează o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
posedat (1902), Lumea (1902), Tragedia vieții (1910), Melancolia. Un anumit primitivism totemic combinat cu un macabru erotizat, aproape de sensibilitatea decadentă a sculpturii lui Biegas Boleslaw, le vom regăsi în câteva din sculpturile lui Teodor Burcă precum Dezolarea, Ursita, Prăbușirea. În Dezolarea, în mijlocul unei movile de cranii topite în blocul de ghips, stă un nud feminin a cărui postură corporală indică deopotrivă abandonul și extazul. Dincolo de exprimarea unei stări sufletești, fapt tipic pentru arta simbolistă, lucrarea precizează o dimensiune decadentă prin simbioza
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
activului, ale unor realizări care au făcut istorie) sau atmosfera febrilă a unei instituții teatrale dintr-un oraș provincial. Reținem, de asemenea, mai multe planuri epice care se intersectează și se suprapun, dinspre un trecut recent înspre un prezent al dezolării, povești și visuri colaterale, introspecții pline de semnificație, monologuri cu tentă filosofică, subtile secvențe de analiză psihosomatică, gândind că „viața ne e dată pentru a o trăi până la ultima secundă”, în toată complexitatea ei. Descrierile portret devin adevărate mini-studii de
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
cititorului câteva incommoda: clima scitică, teroarea pe care i-o inspiră dușmanii care-l înconjoară pe poet cu săgețile lor otrăvite, cu cruzimea lor și inhumanitas, frigul intens care transformă până și marea în uscat... Și totuși, în mijlocul unei asemenea dezolări, sulmonezul încă mai găsește motive de satisfacție: aici poetul nu este urât (non sumus hic odio) spune el, folosind o litotă, care nu se știe până la ce punct este pur și simplu figură poetică sau corespunde unei reale dorințe a
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și Miron aceleia a faimoasei sale junci, tot așa poetul din Sulmona e o parte, și nu ultima, din operele lui Sextus: mai mult, e un dar, o operă a bunătății lui grijulii (tutela). În a patra epistolă, după atâta dezolare, Ovidiu dezvăluie bucuria unui fericit presentiment. El povestește că, în timp ce se plimba trist pe plaja din Tomis, i s-a părut că o aripă s-a zbătut în spatele lui. Nu a putut să zărească niciun corp, dar aceste cuvinte au
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ovidiu în Pontica, III, IV, 5: est opus exiguum vestrisque paratibus impar. Dar tot Ovidiu (ibid., v. 7) îl compară cu Machaon; A. Scholte 290, însă, are îndoieli asupra faptului că acesta ar fi fost în realitate medic 291. În dezolarea lui, Ovidiu a primit consolare din partea lui Rufinus, fapt care i-a adus speranță și mângâiere. Poetul îi mulțumește (ex Ponto, I, III) și se arată mai ales sfâșiat de dorul de Patrie (amor patriae); se roagă în mod paradoxal
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a-și impune viziunea despre viață și oameni aproape asupra fiecărei instituții americane au cunoscut progrese foarte mari". Rezultatul acestor realități, a declarat Helms, este "existența școlilor ateiste, infracționalitatea dezlănțuită, casele uitate de Dumnezeu, drogurile, avorturile, pornografia, permisivitatea, cinismul și dezolarea spirituală fără precedent în istoria țării noastre"64. Când mi-am luat în primire funcția la Națiunile Unite, dreapta creștină era deja o forță politică în ascensiune. Senatorul Helms era vicepreședintele Comitetului pentru Relații Externe din cadrul Senatului. Coaliția creștină a
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
în realitate, era o cauză provocatoare a maladiei", căci "pe unde sângerările se practicau (în ascuns), și mortalitatea era mai mare". Cu multă greutate oamenii puteau fi convinși să renunțe la asemenea "cure" stupide. Pe tabloul zugrăvit de Bălăceanu al dezolării stârnite de molimă, în ținutul Putnei apar și tușe apocaliptice: Cadavrele zăceau pe drumuri, făcîndu-se pradă animalelor carnivore; însumi în persoană am avut tristul aspect [spectacol] de a găsi pe șosea părți mici din corpuri de oameni..., care nu erau
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
de ani, îngălbenită ca o măsea putredă. Am intrat în curte. Aerul se făcuse atât de roșu, încît panourile de baschet, strâmbate grotesc, păreau negre ca smoala. Pustietatea urla, pur și simplu, în jurul meu. M-am întors acasă încremenit de dezolare. N-aș fi crezut niciodată că aveam să rămân acolo zece ani de zile, predând gramatică, mâncând cu muncitorii la bufetul de la Automecani-ca, strângând maculatură, sticle și borcane, făcând recensă-mîntul animalelor iarna, pe viscol, ținut la porți de oameni dușmănoși
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
transparență vădită a intențiilor, prin formulări retorice care nu fac decît să dea o formă protocolară și prețioasă lamentărilor comune. Dintre sute de catarge, de pildă, folosește retorica Întrebărilor fără răspuns, care pun doar pe gînduri și induc starea de dezolare a celui ce se identifică spontan cu catargele și păsările călătoare pierite În imensitatea unor oceane gemene prin indiferență și adversitate. Sonoritatea fîlfîitoare, pierită cînd ca o pîlpîire stinsă, cînd ca un plesnet de bici, a leit-motivului va-lu-ri-le, vîn-tu-ri-le umple
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
fruntea mea semne zodiacale nu-mi luați lupta cu norii (așa le-am spus) râdeau în hohote pe urmă a fost un pământ nou dar niciun nor nu s-a mai luat la trântă cu mine 6 septembrie 2011 Marea Dezolare Națională suntem depășiți de evenimente nu ținem pasul trăim debranșați de la viață fiecare casă devine un mormânt acolo sunt îngropate idei nu au parte nici de parastas un răspopit cântă prohodul viselor noastre femeile intră în guiness book prin cea
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
Plantă care nu cunoaște luxul pădurilor ce foșnesc, suspină, cântă, freamătă, vuiesc; ea nu poate face nimic din toate astea; țepii ei sunt muți; tulpinile se leagănă fără sunet; cel mult al aerului zgâriat de acest arici vegetal. Plantă a dezolării. Plantă a câmpurilor golite de vegetație. Plantă a tenacității ce se cheltuie într-atît în efortul de a rezista încît nu mai găsește energia de a se împodobi. Stă goală, fără podoabe, în fața soarelui. Ca și zeii de piatră crispați de
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
care curgea în cascade apa e uscată ca-n palmă, de la moartea părintelui Ioan nu mai curge, spun călugării, fac turul mănăstirii ca cineva întors după o îndelungată absență și, pe măsură ce mă identific cu vechile amintiri mă scufund într-o dezolare fără margini, n-a trecut un an de când am plecat de aici, ci au trecut secole, doar în biserica cea nouă mă regăsesc înspăimântat printre picturile mele, se revarsă peste mine cu o forță teribilă tot timpul petrecut de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
adune lucruri moarte. Înainte să fie cadavrul unei fetițe În adăpostul numărul doi. Bucătăria era Înghesuită și Întunecată. Teancuri de cutii de carton mărgineau Încăperea, iar umezeala permanentă le Înmuiase la colțuri. Mucegaiul acoperise pereții, conferind locului un miros al dezolării. Iar În mijlocul camerei se găsea o masă de bucătărie jegoasă, cu scaune cu Înfățișare Înșelătoare. Bernard Duncan Philips, cunoscut drept Hoitarul, era așezat Într-unul dintre ele, iar inspectorul Insch se rezema de chiuveta de vizavi. Între ei licărea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
văd că nu se mai îndeplinește asta de multă vreme. E o impresie relativă, i-am răspuns. Soarele răsare întotdeauna, îți spun eu sigur... De unde știi? N-am dovezi deloc încât să cred în răsăritul acesta infinit... Flacăra privea cu dezolare la imensitatea depărtărilor... acolo, însă, eu vedeam începutul răsăritului. N-ai nevoie de dovezi, i-am explicat, și nu trebuie să aștepți garanții de nicăieri. E de ajuns doar să ai convingerea că va fi așa. Și să știi că
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
Era un vicleșug mai vechi; îi surprindea pe interlocutori fără apărare în primele secunde. Încercând să înțeleagă ce anume se ascundea în planul acela, Gajus întrebă simplu, cu un glas dezarmant: — Cum se numește? Pe fața lui Tiberius se citi dezolarea provocată de acea întrebare infantilă. Cu o indiferență plină de dispreț, răspunse: — Nu știu. Apoi fu cuprins de neliniștea lui obișnuită; așteptă ca tânărul să mai spună ceva, iar tăcerea lui era amenințătoare. Gândurile lui Gajus se succedau cu repeziciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de orice urmă de voință. Am simțit în palmă sudoarea palmelor ei rămasă pe mânerul plaselor. Am coborât scările ruginite, am ajuns pe prag. Ea a deschis ușa, eu am închis-o în spatele nostru. Totul era învăluit în aceeași neschimbată dezolare, cuvertura cu flori de pe micul divan, posterul cu maimuța ținând biberonul între labe, același miros de clor și otravă. Am simțit cum ceva se năruia în mine, o pastă moale și caldă se insinua încetișor sub carapacea mea. Impulsul sexual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
dar pe stăpânul său îl credea nemuritor. Pentru că stăpânul său era pentru el ca un zeu. Și mirosindu-l acuma mort, simți că-n spiritul său se prăbușeau toate temeiurile credinței sale în viață și în lume și o imensă dezolare îi umplu pieptul. Și, încovrigat la picioarele stăpânului său mort, gândi astfel: „Bietul meu stăpân! Bietul meu stăpân! A murit, mi-a murit! Totul moare, totul, totul, totul; totul îmi moare! Și mai rău decât să-mi moară totul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
facem decât să o adâncim. Și din ce, din ce oare dacă nu din singurătatea, din singurătatea noastră radicală, a luat naștere acea invidie, cea a lui Cain, a cărei umbră se întinde - bine spunea dragul meu Antonio Machado - peste dezolarea solitară a înaltului deșert castilian? Invidia aceea, cu drojdia ei dată în spumă, invidia care nu-i decât rodul invidiei cainite, invidia care se naște din turmele supuse ordinii, acea invidie a produs tragedia istoriei Spaniei noastre. Spaniolul se urăște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
De acolo trimit jos, spre turmă, pulsația chinuită a unui dinte găunos, înfipt în suflet ca o rădăcină într-o gingie goală și inflamată. Din gând peste gând, mi se înalță furnalul. El străpunge goluri de întuneric, de unde sirena infinitei dezolări cobește prăbușiri. O explozie cu salt în aer a cuptoarelor enorme, din care se va împrăștia sânge, va fi urmată de o clipă de calm infinit, premergătoare cataclismului, și trupul sfârtecat va avea, în sfârșit, odihna eternă. Câteodată îmi vibrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
hotărâtă și discut, pe drum, cu ghetele stropite de noroi. Mă opresc la vreo răspântie, cu ochii țintiți pe caimacul noroios, împroșcat de un vehicul pe manșeta pantalonului. Azvârl printre dinți apa adunată sub limbă în chipul hâd al unei dezolări catastrofale: în craniul bine conturat de rumegușul cenușiu al gândurilor mele. E o hârcă pe care o pălmuiesc cu sete, deși mă plimb fără grabă, cu mâinile înnodate pe șezut. Când însă mă iau cu ea la trântă, desprind brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]