668 matches
-
românească. Tot mitropolitului i se mai atribuie predosloviile către cititori din Noul Testament și Psaltiră... . Prima este deosebit de prețioasă prin ideile lingvistice și istorice pe care le cuprinde. Unele formulări, privitoare la teoria circulației cuvintelor, precum și la explicarea istorică a diversificării dialectale, au devenit celebre, ideile conținute fiind dezvoltate de lingviștii de mai târziu. SCRIERI: [Predoslovii], BRV, I, 166-170, 184-190. Repere bibliografice: Iorga, Ist. Bis., II, 325; Densusianu, Opere, III, 54-58, 242-243; Ștefan Meteș, Istoria Bisericii și a vieții religioase a românilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289683_a_291012]
-
pot să afirm cu temei că problema italiană nu are echivalent în restul lumii capitaliste. Nici o țară nu a posedat la fel ca țara noastră o cantitate de culturi „specifice și reale”, o asemenea cantitate de „mici patrii”, de lumi dialectale, și în nici o țară nu a existat apoi o „dezvoltare” atât de năvalnică. În celelalte țări se mai produseseră deja anterior vaste procese de „aculturare” la care ultima (și cea definitivă), cea a consumului, se suprapune cu o oarecare logică
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Iar în toată lumea săracă din jurul meu, dialectul părea destinat să nu dispară decât în vremuri atât de îndepărtate, încât păreau abstracte. Italienizarea Italiei părea că trebuie să se bazeze pe un amplu aport de jos în sus, pe un aport dialectal și popular (și nu pe înlocuirea limbii-pilot literare cu limba-pilot a întreprinderilor, cum s-a întâmplat mai apoi). Printre celelalte tragedii pe care le-am trăit (eu chiar personal, pe pielea mea) în acești ultimi ani, a fost tragedia pierderii
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
a dialectului împreună cu cultura regională pe care îl exprima - golire datorată aculturației noii puteri a societății consumiste, puterea cea mai centralizatoare și deci cea mai potențial fascistă pe care istoria o amintește - sunt explicit tema unui poem al unui poet dialectal, intitulat chiar Limbă și dialect 2 (poetul este Ignazio Buttitta 3, iar dialectul - siciliana). Poporul e întotdeauna, în esență, liber și bogat: poate fi pus în lanțuri, despuiat, i se poate pune căluș 1, dar este în linii mari liber
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
cine are o cultură proprie și se exprimă prin intermediul ei este liber și bogat, chiar dacă ceea ce exprimă el este (față de clasa care îl domină) lipsă de libertate și mizerie. Cultura și condiția economică coincid perfect. O cultură săracă (agricolă, feudală, dialectală) „cunoaște” realist doar propria condiție economică și prin ea se structurează sărac, dar potrivit complexității infinite a existenței. Doar când ceva străin se insinuează într-o asemenea condiție economică (ceea ce se întâmplă astăzi aproape întotdeauna din cauza posibilității unei confruntări continue
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
în ochi” care este corpul, „suntem tot săraci și orfani”. Această poezie atât de tragică are un echivalent într-un alt poem, cu titlul Ranchiuna 2. Și aici, concluzia (perfectă din punct de vedere expresiv) nu lasă nici o speranță. Poetul dialectal și popular (în sensul dat de Gramsci) adună sentimentele săracilor, „ranchiuna” lor, mânia, explozia lor de ură: se face, pe scurt, interpretul și mediatorul lor; dar el, poetul, este un burghez. Un burghez care se bucură de starea sa privilegiată
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
italianului din centru a acelui sărman dialect rămas cu totul marginal: o epavă și o rușine. Trebuie spus îndată că, deși schimbă radical motivele acestuia - proiectându-le de la stânga, și nu de la dreapta -, Camon este primul care consideră această lume dialectală a sărmanilor săi părinți drept „o epavă și o rușine”. A cincea stare este, în orice caz, una dintre reușitele cele mai originale ale prozei din ultimii ani. Camon (după cum își va fi imaginat cititorul parcurgând acest preambul) este și
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
efecte profunde în planul raporturilor geopolitice regionale. Cucerirea arabă a impus Islamul sunnit ca religie în tot spațiul ocupat și limba arabă ca limbă de oficiere a serviciului religios, într-o manieră asemănătoare limbii latine în religia romano-catolică; marea varietate dialectală a limbii arabe a impus însă pentru consens fonetic folosirea oficială a arabei literare. Interferențele locale cu diferite credințe preislamice, interpretările coranice diferite și veleitățile de putere ale diverșilor imami și suverani locali au determinat edificarea în cadrul Islamului a numeroase
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
un nu știu cum ș-un nu știu ce - M. Eminescu) și unul cu topica SVO (Și sănătate și fericire este! - I. Agârbiceanu). 104 La acest subpunct se dau trei exemple cu topica VSO (La casa unde este fecior și fată - E. Petrovici, Texte dialectale; La Movileni nu este nici arendaș, nici proprietar - M. Sadoveanu; În căruță nu era nici scaun, nici fân - I. Slavici) și unul cu topica SVO (Fag și stejari e numai la boieri - "Graiul nostru"). 105 Acordul la singular cu GN
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
o discuție preliminară despre disjuncția text - nontext, pe de o parte, iar, pe de altă parte, trebuie admis că, în cazul comunicării orale, produsul enunțării constituie de asemenea un text (text-discurs), înregistrat și transcris în vederea unui tratament analitic adecvat (texte dialectale, corpusuri de limbă vorbită). În sens larg, textul este un cuvînt, o propoziție, o poezie, un roman, o piesă de teatru, un anunț, un articol științific etc. Mai mult, se apreciază că și limbajele non-verbale sînt concretizabile în texte filmice
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ce unește cerul de pământ, luna și soarele ce fug de pe cer, calul cu două capete, dintre care unul vorbește omenește, pietrele nestemate topite de focul din cer, toate aceste imagini nu au o funcție decorativă, ci una simbolică. Pronunțarea dialectală, transilvăneană și arhaică, notată de copiști, mărește farmecul straniu al tâlcurilor cu vădite trimiteri eschatologice. Ediții: Cele mai vechi cărți populare în literatura română. VIII. Cărți populare de prevestire. Cele douăsprezece vise în tâlcuirea lui Mamer. Învățătură despre vremea de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286159_a_287488]
-
prin aglomerarea verbelor de acțiune la aceeași persoană, mod, timp, număr. Alteori, dinamismul este sugerat de interjecții ("iaca poznă"), construcții eliptice ("fuga la scăldat"), repetiții ("...numai iacătă-mă-s și eu, veneam, nu veneam"), cuvinte regionale care contribuie la culoarea dialectală ("duglișule", "cuc armenesc", "găbuiesc", "te-am căptușit", "tuflind", "am bojbăit", "chisăliță", "oleacă", "s-o drămăluiască"). Creangă își asumă rolul de povestitor și uneori se adresează cititorului prin propoziții interogative ("Eu, atunci, să nu-mi caut de drum tot înainte? ", ironia
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ca și apropierea dintre Ghiță și Iorgovan pe temeiul unei așa-zise proveniențe etimologice comune (Iorgovan → Iorgu → Gheorghe → Ghiță sic!). De fapt lucrurile stau cu totul altfel: Dicționarul onomastic românesc al lui N.A. Constantinescu consideră că "Iorgovan" e un substantiv dialectal al cărui sens e acela de,,liliac"(planta) sau "mălin roșu". El vine din varianta srb-cr. jorgovan < tc. ergevan. Iată, așadar, cum dintr-o greșeală s-a prăbușit un întreg construct "mitic" pe care cercetătorul l-a clădit mai departe
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
Iorgovan, lucrurile sunt un pic mai simple decât ar părea credem noi. Alegerea scriitorului s-a centrat pe un nume destul de frecvent întâlnit în zona sa natală. Dicționarul onomastic românesc al lui N.A. Constantinescu îl consideră a fi un substantiv dialectal al cărui sens e acela de "liliac" (planta) sau "mălin roșu". El vine din varianta srb-cr. jorgovan < tc. ergevan. E interesant de semnalat faptul că atât dicționarul amintit, cât și studiul întreprins de Elisabeta Lăsconi menționează alături de numele Iorgovan pe
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
dependente de VD și VI cînd e vorba să se reproducă cuvintele celor implicați. VD pretinde a fi o relatare cuvînt cu cuvînt (deși se acceptă, atît în literatură cît și în contextele non-literare, că pauzele, reformulările, corecțiile și particularitățile dialectale sînt parțial, dacă nu complet eliminate). Într-un articol de ziar, relatarea în VD a unei celebrități din lumea sportului, de exemplu, pretinde a fi o înregistrare fidelă a cuvintelor rostite; dar vorbirea directă din proză este o simulare susținută
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
așa cum arăta marele patriot mai sus. în mod deosebit trebuie reținute însă unele particularități morfologice de vorbire, o parte specifică locuitorilor din comună, iar altele ținutului Moldovei de nord, care oglindesc realități lingvistice de epocă, forme de limbă arhaică sau dialectală și un stil popular de exprimare față de limba literară. Aș mai menționa un lucru foarte important, că există diferențe de vorbire și între locuitorii din satele comunei. în cele ce urmează voi da câteva exemple: amu - acum, chiatră-piatră, chieptene-pieptene, chicior
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
reapărut în versurile lui Arturo Graf, Giovanni Pascoli, Giuseppe Ungaretti sau Vincenzo Cardarelli. Un cântec în noapte auzit dintr-un interior, precum cel din Seara zilei de sărbătoare a fost preluat de Enrico Thovez, Vincenzo Cardarelli, Camillo Sbarbaro, de poeții dialectali Salvatore Di Giacomo și Domenico Naldini și, nu în ultimul rând, de Giuseppe Ungaretti. Dialogul leopardian cu propria interioritate din Sieși a fost reluat de Arturo Graf și Camillo Sbarbaro. Există, de asemenea, un întreg inventar de termeni tipici Canturilor
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ilustrând cadrul naturii pitorești. Poezia doamnei Ghivireac nu este numai artă și frumusețe ci și o fină invitație la liniște, Împăcare, generozitate. Lăzărescu Paul - cercetător științific În domeniul dialectologiei, ziarist, autor la Noul Atlas lingvistic român, autor al lucrărilor: Texte dialectale Oltenia, Muntenia, coautor la Tratatul de dialectologie românească. Colaborează la ziarele Dreptatea, Cotidianul, România Liberă. Este un sprijinător consecvent la „Societatea Culturală Ținutul Herța”. Pavel Vasile - s-a născut la Probotești plasa Herța. După o scurtă perioadă de activitatea În
ROMÂNII DIN UCRAINA by VLAD BEJAN () [Corola-publishinghouse/Science/91686_a_107355]
-
operată a treia schimbare: „Făclie și organ de propagandă naționalistă”. Publicația este în primul rând un organ de informație și propagandă pentru problemele aromânilor. Cultura și literatura vor fi, așadar, prezente în măsura în care sunt relevante pentru această comunitate. Favorizate sunt studiile dialectale (structura dialectului, influențe, lexic, onomastică etc.), de obicei reproduse din volume sau din presă. M. publică, de asemenea, portrete, culegeri de folclor dialectal, corespondență inedită (a unor personalități politice îndeosebi), note, știri, informații. Literatura este aproape în exclusivitate în aromână
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287941_a_289270]
-
aromânilor. Cultura și literatura vor fi, așadar, prezente în măsura în care sunt relevante pentru această comunitate. Favorizate sunt studiile dialectale (structura dialectului, influențe, lexic, onomastică etc.), de obicei reproduse din volume sau din presă. M. publică, de asemenea, portrete, culegeri de folclor dialectal, corespondență inedită (a unor personalități politice îndeosebi), note, știri, informații. Literatura este aproape în exclusivitate în aromână. Colaborează cu versuri Victor Eftimiu, Vasile Muși, George Murnu, R.M. Nicolau, Petre Florescu, Gabriel Drăgan, Nicolae Dobre. Lui Tudor Arghezi i se tipărește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287941_a_289270]
-
Ion Goskin (Despre literatura macedoromână), Gr. L. Trancu-Iași și sunt reproduse două fragmente din volumul Românii nomazi de Theodor Capidan, apărut la Cluj (1926). În 1932 este inserată replica (favorabilă) a lui E. Lovinescu la poziția revistei în problema literaturii dialectale. Alți colaboratori: Toma N. Riconti, Ion Exarhu, Mihail Negru, N. Mihuțiu-Bănățanu. C.Tt.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287941_a_289270]
-
religioase (care erau scrise numai în latină), precum documente și contracte de diferite tipuri, iar apoi și opere literare (aparținînd genului epic), unele de o dimensiune apreciabilă. S-au creat astfel uneori tradiții locale ale scrisului, prin urmare limbi literare dialectale, corespunzătoare vorbirii din anumite centre economice, politice și sociale, avînd la bază dialectele locale. În perioada Renașterii însă (secolele al XV-lea al XVI-lea), s-a realizat tipul cultural vest-european cu o importantă componentă lingvistică, care-l deosebește fundamental
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
care au devenit limbi naționale comune o dată cu apariția conștiinței naționale și a formării statelor naționale. Ca atare, limbile literare care s-au format în perioada Renașterii, începînd cu limba literară italiană, au tins să se impună, chiar dacă aveau o bază dialectală, ca limbi unice de cultură pentru tot spațiul în care erau vorbite idiomurile, indiferent de fragmentarea lor dialectală, așa cum odinioară se manifestaseră limbile de cultură ale grecilor și romanilor în antichitatea pe care renascentiștii o redescoperiseră și doreau s-o
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
literare care s-au format în perioada Renașterii, începînd cu limba literară italiană, au tins să se impună, chiar dacă aveau o bază dialectală, ca limbi unice de cultură pentru tot spațiul în care erau vorbite idiomurile, indiferent de fragmentarea lor dialectală, așa cum odinioară se manifestaseră limbile de cultură ale grecilor și romanilor în antichitatea pe care renascentiștii o redescoperiseră și doreau s-o valorifice. În epoca modernă însă, limba literară unică a fost puternic legată de cea de națiune și de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
literare locale. Situația s-a schimbat radical în epoca modernă, cînd dialectul a rămas o diviziune teritorială a limbii populare, dar nu și a limbii literare scrise. Acum limba literară este supra-dialectală și chiar dacă a pornit cu o pronunțată bază dialectală (fiindcă are corespondent numai un dialect sau un grup de dialecte), tinde să se îndepărteze tot mai mult de ea, prin normare și prin achiziția de elemente total diferite de ceea ce conține dialectul. Ca atare, locuitorii cultivați ai tuturor regiunilor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]