2,549 matches
-
istoriei, măreția concepției sale fundamentale este și astăzi vrednica de admirație (...)"34. Observăm că, deși îi recunoaște meritele în ceea ce privește descoperirea unei înlănțuiri cauzale a istoriei și dezvoltării umane în general, Marx îi reproșează lui Hegel idealismul, faptul ca metodă să dialectica cuprinde doar contradicțiile existente la nivelul gândirii, al filozofiei, nu și cele aflate în procesele de productie reale, răsturnate la diferite intervale prin revoluții și transformate astfel în noi moduri de producție. "Metodă mea dialectica nu numai că este - în ceea ce privește
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
idealismul, faptul ca metodă să dialectica cuprinde doar contradicțiile existente la nivelul gândirii, al filozofiei, nu și cele aflate în procesele de productie reale, răsturnate la diferite intervale prin revoluții și transformate astfel în noi moduri de producție. "Metodă mea dialectica nu numai că este - în ceea ce privește baza ei - deosebită de cea a lui Hegel, dar este exact contrariul ei. Pentru Hegel, procesul gândirii, pe care, sub denumirea de idee, el îl transformă chiar într-un subiect de sine stătător, este demiurgul
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
în capul omului (...). Mistificarea pe care dialetica a suferit-o în mâinile lui Hegel n-a împiedicat câtuși de puțin că el să fi expus pentru prima oara în mod cuprinzător și conștient formele ei generale de mișcare. La el dialectica stă cu capul în jos. Ea trebuie răsturnata, pentru a descoperi sub învelișul mistic sâmburele rațional"35. Gândirea realității, susține Marx, reprezintă rezultatul metodei materialiste, opuse celei idealiste, hegeliene; felul în care oamenii trăiesc că suma a relațiilor de producție
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
concentrează, se adâncește în sine și se mișcă de la sine, pe când metodă de a se ridică de la abstract la concret nu e decât modul în care gândirea își însușește concretul, îl reproduce că ceva concret pentru spirit"36. Mai mult, dialectica lui Hegel ar deveni contradictorie și chiar irațională, deoarece ar condamnă la dispariție tot ce există în numele realității care nu s-a împlinit pe sine și se află încă în conflict cu realitatea înțeleasă că rațiune în devenire 37. Consider
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
pune lucrurile, lumea per ansamblu în mișcare într-o direcție emancipatoare. Nu ii reproșase Hegel lui Kant că lucrul în sine este numai un produs abstract al gândirii, fără acoperire în realitate? Această prezumtiva "întoarcere cu capul în jos" a dialecticii hegeliene de către Marx, de care s-a făcut atâta caz, este lipsită de obiect. Dialectica hegeliana începe ca Idee, ca rațiune, alcătuită din concepte individuale, dar ea nu are nicio valoare atâta timp cât nu neagă realitatea și nu o transformă în
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
lui Kant că lucrul în sine este numai un produs abstract al gândirii, fără acoperire în realitate? Această prezumtiva "întoarcere cu capul în jos" a dialecticii hegeliene de către Marx, de care s-a făcut atâta caz, este lipsită de obiect. Dialectica hegeliana începe ca Idee, ca rațiune, alcătuită din concepte individuale, dar ea nu are nicio valoare atâta timp cât nu neagă realitatea și nu o transformă în ceva interior, nelăsând-o să subziste pentru sine. Nu afirmă Hegel în Știință Logicii că
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
lipsită de orice constrângeri instituționale și implicit economice. Paradoxul este că Marx își dorește această libertate politică radicală tocmai într-o lume post-politică, o lume care a suprimat statul și, odată cu el, orice formă de reprezentare politică substanțială. Concluzii: o dialectica insurmontabila Kant, Hegel și Marx au fost principalii gânditori raționaliști care au avut în vedere spinoasă problemă a relației dintre libertate și necesitate. În versiune kantiana, libertatea apare doar că moralitate individuală, eventual conectată exclusiv prin gândire, dacă așa ceva este
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
politice, pp. 226-227. 37 Marx, Engels, Opere Alese, vol. ÎI, p. 392. 38 Hegel, Filozofia spiritului, pp. 275-276; vezi și Vasile Musca, (ed.), D. D. Roșca și Hegel, Editura Viitorul Românesc, București, 1995, pp. 157-181. 39 Max Horkheimer, Theodor Adorno, Dialectica Luminilor. Fragmente filozofice, traducere de Andrei Corbea, Editura Polirom, Iași, 2012, p. 240. 40 Ibidem, pp. 20, 23, 55, 57-58. 41 Karl Popper, Societatea deschisă și dușmanii ei, vol. ÎI, "Epoca marilor profeții: Hegel și Marx", traducere de D. Stoianovici
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
F., Știința Logicii, traducere de D. D. Roșca, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Buurești, 1966; HEGEL, G.W.F., Enciclopedia științelor filozofice, partea a III-a, "Filozofia spiritului", traducere de Constantin Floru, Editura Humanitas, București, 1996. HORKHEIMER, Max; ADORNO, Theodor, Dialectica Luminilor. Fragmente filozofice, traducere de Andrei Corbea, Editura Polirom, Iași, 2012. KANT, Immanuel, Antropologia din perspectiva pragmatică, traducere de Rodica Croitoru, Editura Antaios, Oradea, 2001. KANT, Immanuel, Critică facultății de judecare, traducere de Vasile Dem. Zamfirescu și Alexandru Surdu, Editura
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
existențe în care turpitudinile, mizeriile, nerușinările materiei în plină evoluție nu erau vrednice de arătat tineretului studios precum și oamenilor de treabă. Din contră, cu ajutorul cenzurii, am fi cunoscut doar partea în care materia ar fi avut doar calități decente, în ciuda dialecticii ei infernale". Așadar reflexul unui idealism imprevizibil, paradoxal (cinic!) apărut în chiar miezul dirijismului celui mai limitativ, mai dur, al conștiinței inchizitoriale. Și încă un exemplu, tulburător, al contrariilor care se atrag integrîndu-se într-un fel de fatală circularitate, aptă
Constantin Țoiu, memorialist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11161_a_12486]
-
prelungă, care ar semăna cu aceea, nesfîrșită, țiuitoare, pe care Beethoven a auzit-o în prima zi a surzeniei sale" (Lentoarea, Humanitas, pag. 82-83). Kundera pare copleșit de forța variațiunilor, fie ele și iluzorii, așa cum Thomas Mann era confiscat de dialectica sonatei tonal-funcționale. Interesant însă, amîndoi și-au găsit ascendența în muzica lui Beethoven, poate și pentru că Beethoven a fost cel ce a adunat, în condiții de maximă securitate și eficiență, principiul variațional și cel al sonatei sub același trainic acoperiș
Variațiunile Kundera by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11192_a_12517]
-
timp, în particular, îl trata pe Stalin drept Ťgroparul Partidului și al Revoluțieiť, spunînd textual: ŤStalin e cea mai eminentă mediocritate a Partidului nostruť". Pentru a trage o pertinentă concluzie proprie: ,Duplicitatea lui Trotski este exemplul cel mai frapant de... dialectică marxistă. Această mentalitate și acest fel de a judeca oamenii și evenimentele sînt caracteristice întregii ideologii comuniste". Nu e de mirare că, înțelegînd a utiliza un condei atît de acid pentru a da seama de josniciile timpului pe care și-
Condei acid - I by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11231_a_12556]
-
dovada spiritului critic. În cauză este un spirit critic întemeiat preponderent pe conștiința (probabil niciun alt concept nu revine mai des în structura cărții), dar și pe rațiune sau pe simțire. Spiritul critic întemeiat pe rațiune se observă în abordarea dialectica a faptelor. Probabil cel mai percutant exemplu este acela în care Djilas, spre finalul părții a treia (Dezamăgiri), remarcă opoziția dintre tururile ghidate de care avea parte orice călător străin în URSS (chiar și cei proveniți dintr-un alt stat
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
făcea să fim și mai mândri de independență noastră și de libertatea noastră de a gândi" (pp. 180-181). În ambele citate (că, de altfel, în toate celelalte care mai pot fi găsite), în discuție este un înțeles hegelian, constructiv, al dialecticii (acela de ciocnire între două contrarii care rezultă într-o afirmație nouă care le cuprinde pe amândouă) și nu marxist (în care negația exclude afirmația). Consecință spiritului critic întemeiat pe rațiune (exprimabil sub forma dialectica) este deosebit de prețioasă, căci Djilas
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
un înțeles hegelian, constructiv, al dialecticii (acela de ciocnire între două contrarii care rezultă într-o afirmație nouă care le cuprinde pe amândouă) și nu marxist (în care negația exclude afirmația). Consecință spiritului critic întemeiat pe rațiune (exprimabil sub forma dialectica) este deosebit de prețioasă, căci Djilas se convinge de multitudinea căilor în comunism al carei corolar este minimalizarea rolului URSS de reper absolut în transformarea comunistă a istoriei. În ceea ce privește spiritul critic întemeiat pe simțire (sau pe inimă), acesta se exprimă cel
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
o atenție deosebită la realitatea interioară și exterioară dintr-o dublă perspectiva morală (separația dintre bine și rău) și cognitivă (separația dintre adevărat și fals). Dovadă că acest lucru se întâmplă este chiar firul narativ al cărții. Așa cum există o dialectica a rațiunii, indiscutabil există și alta a conștiinței (atâta timp cât se păstrează accepțiunea hegeliana, dinamic-constructivă, a dialecticii). Dacă asemănarea este de formă, deosebirea ține de substanță. Așa cum a fost arătat că dialectica rațiunii, în cazul de față, presupune conștientizarea unor opoziții
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
și rău) și cognitivă (separația dintre adevărat și fals). Dovadă că acest lucru se întâmplă este chiar firul narativ al cărții. Așa cum există o dialectica a rațiunii, indiscutabil există și alta a conștiinței (atâta timp cât se păstrează accepțiunea hegeliana, dinamic-constructivă, a dialecticii). Dacă asemănarea este de formă, deosebirea ține de substanță. Așa cum a fost arătat că dialectica rațiunii, în cazul de față, presupune conștientizarea unor opoziții în realitatea exterioară, dialectica conștiinței presupune opoziții în realitatea interioară. Chiar dacă stimulul acestor opoziții interioare vine
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
este chiar firul narativ al cărții. Așa cum există o dialectica a rațiunii, indiscutabil există și alta a conștiinței (atâta timp cât se păstrează accepțiunea hegeliana, dinamic-constructivă, a dialecticii). Dacă asemănarea este de formă, deosebirea ține de substanță. Așa cum a fost arătat că dialectica rațiunii, în cazul de față, presupune conștientizarea unor opoziții în realitatea exterioară, dialectica conștiinței presupune opoziții în realitatea interioară. Chiar dacă stimulul acestor opoziții interioare vine tot din exterior, definitoriu nu este de unde pornesc, ci unde sfârșesc. Astfel, dialectica conștiinței îl
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
există și alta a conștiinței (atâta timp cât se păstrează accepțiunea hegeliana, dinamic-constructivă, a dialecticii). Dacă asemănarea este de formă, deosebirea ține de substanță. Așa cum a fost arătat că dialectica rațiunii, în cazul de față, presupune conștientizarea unor opoziții în realitatea exterioară, dialectica conștiinței presupune opoziții în realitatea interioară. Chiar dacă stimulul acestor opoziții interioare vine tot din exterior, definitoriu nu este de unde pornesc, ci unde sfârșesc. Astfel, dialectica conștiinței îl poartă pe Djilas de la comunism ca soluție la problema râului, la diversitatea căilor
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
arătat că dialectica rațiunii, în cazul de față, presupune conștientizarea unor opoziții în realitatea exterioară, dialectica conștiinței presupune opoziții în realitatea interioară. Chiar dacă stimulul acestor opoziții interioare vine tot din exterior, definitoriu nu este de unde pornesc, ci unde sfârșesc. Astfel, dialectica conștiinței îl poartă pe Djilas de la comunism ca soluție la problema râului, la diversitatea căilor în comunism și, în cele din urmă, la dezicerea de comunism. Având în vedere că soluțiile exhaustive, dar concurente la problema râului nu pot fi
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
de mai largă amploare, toate acestea m-au ajutat să înțeleg mai târziu că nu există un singur ideal și ca pe acest pământ se află nenumărate sisteme umane interrelaționate" (p. 31). Aceasta este formularea-cheie pentru ceea ce s-a numit dialectica conștiinței. Comunismul a fost asumat de unii din frică (cu precădere în cazul statelor ocupate de Armată Roșie), de altii din interes, dar puțini au fost cei care au făcut-o din convingere, mai ales ca soluție la omniprezentă și
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
Să fac din ființă mea o zburătoare cu chip (...)/Degeaba vrei să perfecționezi lucrurile și chiar pe tine/...” (poemul „La infinit”). Despre „Ființă”, oricum ai da-o, fie științific, fie metafizic, fie filosofic, în general (chiar și în abordarea materialist dialectica), greu de vorbit! În istoria gândirii omenirii, doar doi înțelepți s-au încumetat să rostească, nu întâmplător, cuvantul și să spună câte ceva despre el. Primul, Parmenide născut la Elea, la începutul secolului V î.Hr.: ,,Vreau să-ți vorbesc (ci tu
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
pe tutea), sunt Dumnezeul bărbat și femeie ce vine să explice nu evoluția omenirii, ci sensul ei. ...Și nu numai atât! Greu însă de înțeles! Și mai ales greu, de către cei care, ani și ani au servit cu pocalul doar dialectica marxist-leninistă la bodegile totalitarismului de tip comunist. Ce să mai spunem? După atâta poezie, ne simțim și noi o idee mai instruiți, si, de ce nu, o altă, măi nobili. Că doar asta e menirea artei și a poeziei cu iz
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
cheamă, simplu, Condiție", condiția generică a poetului. Deși ni se înfățișează, ușor glumeț (un ton ce-l prinde bine), într-un travesti, putem recunoaște cu destulă ușurință, sub veșmîntul ostentativ ,provincial", trăsăturile Poetului ca atare, fără determinări civile. Astfel încît dialectica factorilor antinomici nu mai apare ca o replică la un context limitativ, ci ca o expresie a expansiunii sufletești, ca o zbatere în doi timpi a vieții lăuntrice proiectate pe infinit. Incredulitatea se compensează prin entuziasm și viceversa, într-un
Lucrătura versului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10985_a_12310]
-
extrem de încîntat de această formulare). Flaubert, Baudelaire și Renan sînt împotriva sufragiului universal, convinși că "nu domesticești sufragiul univeral prin el însuși" (Renan) - să nu uităm că societatea franceză a secolului al XIX-lea era pe jumătate analfabetă. Dar culmea dialecticii este atinsă de paradoxul formulat de același De Maistre în Considérations sur la France: "Dacă ne gîndim bine, vom vedea că o dată începută mișcarea revoluționară, Franța și Monarhia nu puteau fi salvate decît de către iacobinism", ceea ce-l face pe Compagnon
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]