612 matches
-
ample digresiuni ce implică elemente esențiale de sociologie, psihologie, istorie și chiar filosofie. Însuși Lev Tolstoi, unul dintre giganții și constructorii nu numai ai romanului, dar și ai uriașului său prestigiu, În modernitate, În epopeea Război și pace, face largi digresiuni ce frizează o nouă și revoluționară filosofie a istoriei. Cred că nu e inutil să adaug că toate aceste „elemente” ale construcției romanești - story-ul, personajele, arta dialogului, polifonicul acțiunii, nemaivorbind de stil și atmosferă, sunt pe cât de dificil de Învățat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
secol” În proza europeană - e adevărat, existentă doar În opera unor maeștri aflați Încă În minoritate, atunci și acum! Proza nord-americană, cu excepția lui Faulkner care și-a „permis” „burți” de-un alt tip, nu discursive sau conceptuale, dar totuși „burți”, „digresiuni”, majoritatea autorilor buni, de marcă, se țin de regulile stricte ale povestirii și tipologiei: În secolul trecut, ca și În acesta, la ei prevalând forța caracterelor - adesea univoce! -, a atmosferei și cea evenimențială. De parcă, așa cum o spuneam mai sus, „continentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
s-ar fi ridicat, acum aproape un secol, din apele calme ale „oceanulului” vechiului roman! Iar bunii prozatori sud-americani, care și-au făcut intrarea atât de triumfătoare pe scena Europei după al doilea război, cultivă și mai puțin gustul pentru „digresiunile” de tip Dostoievski sau Th. Mann; arătând o bună cunoaștere a sufletului „umil”, dar altfel decât marele Rus, ei Îl Înconjoară cu elemente fantastice, ce țin, de fapt, de recuzita basmului. Și aceasta explică, printre altele, uriașul interes pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
fi libertatea, hazardul, erosul, adaptarea, norocul, destinul - mai bine zis capacitatea de destin - etc. Iar ca „memorii”, la fel: cititorul nu află istoria și firul unei vieți de creator, datele, secvențele sau scenele, evenimentele biografice sunt mereu Întrerupte de teorii, digresiuni care nu au Întotdeauna legătură directă cu activitatea și destinul autorului ce semnează aceste rânduri. Chiar și portretele care apar În acest text sunt, nu rareori, doar „socluri” pentru „alte statui”, așa cum Brâncuși În lucrările sale din ultima perioadă dădea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
unele europene, mai ales În cazul unei reale hermeneutici nietzscheniene sau dostoievskiene. Și astfel, ca dovadă, am scris și publicat primele trei romane, a căror tematică nu se depărtează prea mult de tradiția modernă a romanului autohton. Cu unele „evaziuni, digresiuni”, e drept, care anunțau viitorul „orizont și ambiție tematică”, dar care au fost destul de prost, de stângaci, de insidios remarcate chiar și de criticii de vârf, ce-mi erau și prieteni, unii dintre ei. (Vezi analiza finală a sagacelui Ion
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
discutînd despre ghinionul de a trăi în epoca lui Midas. *„întîmplarea dă gîndurile și tot întîmplarea le ia: nu există nici o artă în a păstra sau a dobîndi. Gînd pierdut, voiam să-l scriu; încerc să scriu; mi-a scăpat. Digresiune” (Pascal, „Cugetări”, în Scrieri alese, 1967, p. 97). *O aniversare care mă face nostalgic: Ducu a împlinit 19 ani. În comparație cu mine, care la vîrsta lui eram de asemenea student, el îmi apare mai matur și mai bine adaptat la viață
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
să vindem mult vecinilor noștri pentru a putea să cumpărăm mult, să stârnim dorințele lor pentru produse de bună calitate și solideă Dar bag de seamă că mă rătăcesc în domeniul vast și cam arid al economiei politice. Dacă această digresiune, spre care am alunecat pe nesimțite vorbind de înnoirile modei și de frivolități, nu va părea prea nelalocul ei, aceasta va fi dovada că moravurile sunt un întreg în care totul depinde de totul. Să ne întoarcem la cea care
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
gesticulația sa, de neastâmpărul său, de incapacitatea sa de a se fixa, atât în spațiu cât și în discurs. Imediat ce interlocutorul său încearcă să centreze discuția, Nae sare la un alt subiect. Nu este vorba aici de o artă a digresiunii, de un glisaj intelectual fin, ci de incapacitatea de a se fixa în proiectul unei idei, de a se aplica reflecției. Acest neastâmpăr discursiv coincide cu deambulația sa eratică, cu mișcările necontro- late, cu agitația permanentă. Nae este recipientul unei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
din textul literar a ceea ce până la el a constituit un model exemplar, ne referim la drama roman- tică și la un scriitor care o ilustrează exponențial, Victor Hugo. Ceea ce-l deranjează pe Caragiale ține de artificia- litatea discursului și inoportunitatea digresiunii care blo- chează derularea acțiunii, diegeza. Succesiunea firească a evenimentelor este întreruptă pentru inserția unui discurs, a unei retorici, a unei reflecții care contrastează cu impe- rativul unei situații tensionate. Caragiale sesizează arti- ficiul romantic ca artificial, semn că autorul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în această calitate îi evocă pro- zatorul nostru, este stilul literaturii romantice care manie- rizat relevă doar artificiile retorice. Există aici și o stilistică pe care dramaturgul român o respinge, una care acordă preponderență figurilor de stil. Încă odată, arta digresiunii romantice, retorica avântată, sublimitățile discursului sunt deja procedee uzate pentru Caragiale. În articolul O, Levant, Levant ferice..., Mircea Cărtărescu observa încântat la eroii lui Bolintineanu enormul și artificialul gesticulației roman- tice, „autoparodia gesticulației lor patriotarde” sau „enorma bufonerie a unor
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ajutătoare); * întrebări convergente, unidirecționate (de tipul când?, unde?, cum?, cine?, ce? etc.), respectiv întrebări divergente, pluri-direcționale (de tipul de ce?, ce ar fi dacă...? etc.). NOTĂ. Întrebările trebuie să răspundă anumitor exigențe vizând: * conținutul: * raportarea la temă; * eliminarea, în principiu, a digresiunilor; * forma: * întrebări simple, vizând un singur aspect; * exprimare corectă, concisă; * formulare logică; * corectare prin exemplul educatorului/educatoarei sau sugestie de reformulare de către copil sau de către un coleg a acestuia (cum altfel am mai putea răspunde?); o etapa finală vizând sistematizarea
Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului: (etapa preşcolarităţii) by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Administrative/1425_a_2667]
-
Monica Heintz pare a înțelege „mentalitățile” atunci când discută despre etica muncii. Persistă însă, în ambiguitate, atunci când își dezvoltă discursul în introducerea și în concluziile volumului. Aceasta însă nu impietează prea mult calitățile de excepție ale volumului. Mi-am permis totuși digresiunea de mai sus dată fiind utilizarea sistematică a mentalităților în construcția explicațiilor din lucrare, ca și diversitatea tematică pe care o propune autoarea. Nu o să mă opresc aici asupra structurii volumului (studiile de caz sunt rezumate inițial, apoi este descris
[Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
înfruntau în intrigi, Italia refuză să-și asigure poziția dominantă pe care ar fi putut să o dețină la Geneva, angajîndu-se în aventura abisiniană spre nefericirea sa, iar pe termen lung, a lumii întregi. M-am lăsat dus de această digresiune asupra războiului italo-etiopian care nu a izbucnit decît la doi ani după plecarea mea definitivă de la Roma, fiindcă a marcat nașterea și dezvoltarea a ceea ce începea să încolțească atunci cînd, în primăvara lui 1932, reveneam în fruntea Legației noastre de pe
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
riscuri; În multe dintre discursurile mele „la masă”, prin care am devenit „celebru” prin aceea că „nu-mi place să fiu Întrerupt” - adevărat, am prostul reflex, ce-mi vine probabil din sângele meu german, de a discursa la masă cu digresiuni multiple, cum o fac și În cărțile mele, or, spiritul latino-balcanic nu are „nervul” potrivit pentru aceasta (nici cel parizian, de altfel, dar „ei” sunt ceva mai obișnuiți cu „ciudații artiști străini!”Ă și atunci, nu rareori, „mi se taie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
căpățâna ta. Aveam, am eu cu adevărat nevoie de toți acești termeni, noțiuni, concepte, cum vreți să le spuneți, În arta mea? Deoarece, Într’ adevăr, nu puțini comentatori inteligenți ai cărților mele s-au uimit nu o dată de „excesul” de digresiuni teoretice” pe care le fac În romanele mele, În loc să mă mulțumesc a povesti, ca orice romancier ardelean „viguros”, despre ființe și fapte prinse, evident, În chenarul și zbuciumul lor social. Pământul, casa, femeia, cariera, Întâmplarea tragică, istoria - fără majusculă, istoria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ciclurilor istorice mari, aceleași care pardosesc, de fapt, aparenta evoluție a structurilor sociale și politice ale omenirii. Nu ne vom afunda acum În aceasta (de altfel, mi s-a făcut deja reproșul de a Împăna cu prea multe și ample digresiuni aceste memoriiă; dar, dintr-un spirit de modestie și pentru că așa Îmi stă În fire, interesante pentru lector mi se par nu atât fragmentele mele de existență, fragmentele biografice ale unui autor român care a trăit cea mai mare parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
nu În patria limbii sale pe care a servit-o ca un prinț, ca un prinț al spiritului ce era, ci... În Serbia! În țară au apărut câteva rânduri la „decese” În România liberă și... atât!Ă Am făcut această digresiune pentru a striga Încă o dată - În deșert, bineînțeles, cum am strigat și În alte rânduri! - că avem În țară și „producem”, În vremuri de restriște chiar și uneori, mai ales atunci, ca o formă a vigorii și a vitalității noastre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Pauli și clinicianul și psihologul C.G. Jung au Încercat, Într-un studiu comun, să depășească tocmai aceste „granițe” Între discipline ce amenințau deja să altereze profilul umanist al științei, artei și literaturii, ca și al creatorilor. Mă reîntorc din această digresiune - o fugă pentru mă regăsi! -, „digresiuni care nu sunt, poate, la urma-urmei, decât esența epicului”. Cel puțin, așa ne-o demonstrează un Marcel Proust, sau un Faulkner, dar și genialul eseist și clasicist Erich Auerbach, care În Mimesis, constată, Încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Jung au Încercat, Într-un studiu comun, să depășească tocmai aceste „granițe” Între discipline ce amenințau deja să altereze profilul umanist al științei, artei și literaturii, ca și al creatorilor. Mă reîntorc din această digresiune - o fugă pentru mă regăsi! -, „digresiuni care nu sunt, poate, la urma-urmei, decât esența epicului”. Cel puțin, așa ne-o demonstrează un Marcel Proust, sau un Faulkner, dar și genialul eseist și clasicist Erich Auerbach, care În Mimesis, constată, Încă din Odiseea lui Homer, această „naștere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
că "părintele istoriei" este totuși un grec, Herodot, cel care în Istoriile sale se străduiește să prezinte lucrurile și faptele din trecut așa cum i-au fost relatate. Spirit novator prin metoda "anchetelor" sale, Herodot n-a putut scăpa de tentația digresiunilor, amestec de realitate și ficțiune, fapt ce i-a atras și numele mai puțin lăudabil de "tată al minciunilor". Poate că și acest lucru îi va face pe filozofii greci de mai târziu să minimalizeze rostul istoriei. Atât în Legile
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
a apreciat textul meu; după doi ani de așteptare și de „lucru pe text” cu inimoasa mea redactoare de carte, Ioana Andreescu, mi-a declarat ritos, în ședință cu secția de proză, că manuscrisul și stilul meu păcătuiesc prin „mari digresiuni inadecvate tramei epice...”. La replica mea că același lucru se întâmpla la Th. Mann și Proust m-a privit senin cu ochii săi albaștri și mi-a declarat că nu-i plac acești autori! (Erau anii în care erau de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
nu o pot înțelege decât cei posedați de același „demon al creației”!? Într-adevăr, ce pot înțelege outsiderii, grăbiți de a-și ocupa măruntele lor fotolii sceptice, criticiste, nu rareori drapate sub mantia fâlfâitoare a oportunismului cultural?!... Îndrăznim prin această digresiune a resuscita atmosfera acelor ani, și nu de a lua apărarea acelor mari spirite care ne-au format și care au „asigurat” continuitatea marii tradiții culturale românești, sub a cărei cupolă, de altfel, s-au dus luptele pentru unitatea națională
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
personajelor absolut revoluționară, pe care amintitul Fiodor Mihailovici o duce la culme! El însuși neînțeles și, din această pricină, acceptat de critica de prestigiu nu numai în România, dar și în Franța abia după al doilea război... Fac această amplă digresiune pentru a vă face să înțelegeți temperamentul și ideile „discordante”, dar și poziția oarecum singulară a celui care-mi purta numele - de data asta, eu, acum, îi port numele, și eu cred încă o dată, cum am mai scris-o, într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
populație. Nu puțini au căzut pradă „anti-occidentalismului”, ca și „antiintelectualismului” său, de fapt un populism ieftin și grosolan ce avea succes, cum o spuneam, în cifre mari tocmai prin această destabilizare a populației. De altfel - pentru a face încă o digresiune de care, mi-este teamă, am cam abuzat în acestă scriere! - trebuie să adaug că și azi chiar - mai ales azi! -, sursa majoră a întârzierii normalizării României, în administrație, economie, justiție etc., întârziere care provoacă atâta bătaie de cap oamenilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
gravă față de un român „sudic”, într-o separare deloc morală sau valorică, ci una temperamentală și, uneori, de viziune, de reflexe. Și, pentru a schimba, cum fac de obicei în aceste scrieri - ori ilustrând un „fapt de viață” cu o digresiune teoretică sau, pe dos, întrerupând o dezbatere pur teoretică cu o anecdotă culturală sau biografică! -, îmi amintesc, acum, aici, la această „chestiune” atât de dezbătută și încă atât de confuză (o confuzie care o face teribil de explozivă!Ă a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]