376 matches
-
sine. Fără îndoială, mantra fusese spusă greșit, pentru că Mioara se trezi exact acolo unde nu voia să se afle. La marginea Parcului Monument. Era imensă precum Gargantua, ba, mai mult, atingea norii cu creștetul. Întinse brațele, unul îi trecea peste dihania învolburată a Dunării până în Insula Mare a Brăilei, celălalt până la Siret. Când crescuse? Unde era camera, nu era ea, camera se afla la locul ei, pe bulevardul Karl Marx nr. 51 cu Mioara Alimentară croind perdeaua de mătase. Abia întinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
defect de refracție a imaginilor prismei. Orașul era mândru de urâțenia lui. Strâmbătatea gândurilor oamenilor se imprimase acestui oraș, tremura urât, cu tentaculele în evantai al străzilor delirând spre Dunăre. Delirul Dunării se transmisese și țărmurilor, între care mormăia nemulțumită Dihania. Macheta unui arhitect neinspirat cu blocuri în care apartamentele erau cutii de pantofi cu pereții mereu în transformare. Pentru că delirul injectase oamenii cu morbul schimbării: să facem urâtul perfect! Și ca-n jocul de domino, morbul dintr-un cartier își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ne-am dat drumul pe munții de grâu din partea de sud a orașului. Zeci de mii de oameni, excavatoare, buldozere, macarale, tancuri, veterani ai războaielor mondiale lopătau grâul în vagoanele strălungilor trenuri și noi schiam pe pârtiile afânate până la malul dihaniei leneșe, Dunărea, unde marinarii, profesorii, muzicienii, actorii, miniștrii, pușcăriașii și gravidele încărcau grânele în șlepurile care-și așteptau rândul cuminți, înșirate unele în spatele celorlalte, tocmai de la izvoare. * * * Î ncerc să mă reclădesc din țesălatul cailor asudați, din nări ies aburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de gheață cu obrajii roșii, paralel cu drumul uneori înainte, uneori în urmă dar tot pe lângă el uneori aproape, uneori departe ocolind pădurea ca să răsară în față prin gura de peșteră a depărtării, tensiunea i-a îmbujorat obrajii pentru că urmărește dihăniile care nu o lasă până nu o zdrobesc și oglinda gheții o răsfrânge, o sfărâmă, cioburi de Lună sub copite, sar așchii de Lună înghețată. Un strigăt nefiresc opri caii din zborul avântat și spectrele se buluciră unele într-altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ucigaș. Locul lui era în spatele gratiilor, într-o grădină zoologică... Luminile roșii trecură peste capota mașinii. Sirenele se opriră. Billy auzi o portavoce. — Aici poliția. Ieși din mașină imediat. Foarte încet și cu mâinile la vedere. Nu pot! strigă el. Dihania e afară! — Ieși din mașină imediat! bubui vocea. Cu mâinile sus. Billy așteptă puțin, apoi ieși, ținând mâinile sus, clipind în reflectoarele puternice ale mașinilor de poliție. Un polițist se apropie și îl împinse la pământ. Îi puse rapid cătușele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
la care alții nu se Încumetau. Între ei Își permiteau un limbaj prietenesc, dar numai ... Între ei! Până la Rediu au Întâlnit un tractor cu remorcă și două cărucioare trase de niște țigănuși care s-au speriat de moarte crezând că dihania ce venea pe nesimțite Îi va strivi sau Îi va mânca de-a dreptul. Adjutantul i-a ocolit cu grijă, Îi văzuse prin camera cu infraroșii din dotarea mașinii și la fel a procedat și cu cele câteva pâlcuri de
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
ani de zile... Noaptea s-a lăsat pe nesimțite și Antoniu ar vrea să-și continue cu voce tare istorisirea, dar Kawabata a adormit din nou, cu trupul acoperit de câteva straturi de zdrențe. I se face milă de această dihanie adormită, cu care Împarte În porții egale, copioase, mizeria. Din cocioaba lui Ben, se aude lătratul anemic al câinelui. E semnul că bătrânul cloșard Îi vorbește! Antoniu deschide cartea cu Psalmi și Începe să citească: ,, Cel care locuiește În locul În locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cocioaba lui Ben, umbră scheletică și străvezie. Antoniu Îl cheamă lângă el, cu un fluierat scurt. Îi mângâie pe cap și câinele dă din coadă docil. În ochii lui, ce sticlesc de foame se citește o o mare speranță. -Măi dihanie străvezie, uite cum râde luna de noi cu gura până la urechi. Câinele Își ridică și el privirea către cer, din reflex, și latră la lună stins, vlăguit. Antoniu scoate din buzunar o chiflă pe care i-o Întinde câinelui, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și simplu, te-ai topit, te-ai evaporat. Te-am acceptat atâta amar de ani și până la urmă ai șters-o englezește făptură bicisnică, m-ai părăsit fără veste. Cine știe ce corbi s-au Înfruntat din ficatul tău umflat de băutură, dihanie bătrână. Îmi pare rău că nu-ți mai aud sforăitul și nu mai respir mirosul de mahorcă al țigărilor tale. Între timp, În cocioaba noastră a poposit Plăcințica, făptură de vis creație a lui Dumnezeu, amestec de soare și stele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Ara... ca să zic... excelent, Cu mult spor și cu interes, Un plug cumpărat recent, Cam scump, din import; Cum era cătrănit, Ca un veritabil resort A... sărit Plugul cel ruginit Și-a vorbit Mai mult... suduit: -Ești cea mai urâtă dihanie! Din cauza ta, pocitanie, Treaba nu-mi merge și-s supărat! Toți mă cred demodat, Și că în prezent Nu mai sunt ...eficient, Și am cel mai slab...randament! Nu știu dacă s-a supărat Plugul modern dar a... tăcut La
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
Șî comandantu’ o fost rănit ușor. Era un om tari cum sî cadi comandantu’ aista. Nu să dăde’ în lături nici di la o treabî. Împinge la tun alături di noi. Numa’ ci îl auzăi: „Hai, băiețî tati’, sî scoatim dihania din glod, cî altfel am feștelit-o”. Pune umăru’ șî parcî era mai ușor când îl videm cum sî opintești lângă noi... ― După război ai mai aflat ceva de el? - a întrebat Dumitru. ― N-am mai știut nimica, pentru cî
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
un podeț aruncat peste un pârâu... „L-om trece noi” - ne-am gândit, continuându-ne drumul... O pantă destul de mare ne-a ieșit în întâmpinare. Nu-i vedeam întinderea. Așa că am mers înainte. Încet-încet, însă, caii nu mai puteau trage dihania de tun. Eram doar la artileria grea. Atunci, „trupeții”, am pus umărul la împins tunul. Cu mare greu, am ajuns la podețul cu pricina... Ne-am oprit. Apa pârâului se auzea curgând învolburată într-un hău adânc. „Atenție!” - a răcnit
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Atenție!” - a răcnit „răcanul”. „Ca să intrăm pe pod, trebuie să ne rotim cu nouăzeci de grade dreapta. Treceți la roțile tunului!” Ne-am executat fulgerător. „Înainte, marș!” - s-a auzit una din comenzile plăcute „răcanului”. Caii s-au opintit, urnind dihania din loc. Noi împingeam cu toată puterea. Un pas, doi și... podețul începe să scârțâie din încheieturi și să se încline milimetru cu milimetru, dacă pot spune așa. Mă aflam în partea din aval a pârâului, care se arăta - după
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
de tun cu lanțul dat de gospodar și când totul a fost gata am îndemnat: „Hai, băieților, că sunteți de ispravă. Ați tras la plug, ați tras la car, v-ați opintit la sanie, dar acuma o să urniți din loc dihania asta de tun. Hai, că la cazarmă am să vă dau tot ovăzul cailor de la acest tun”... Dacă ați fi fost acolo, v-ați fi minunat cât de frumos și lin au pornit plăvanii. Nu știu cum ar fi scos tunul din
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Moor...moor... Apăi, nu mai muri, ci vino și îmbucă din săracele noastre bucate, rosti, cu gura plină, bătrânul, în timp ce tovarășii lui mai tineri se necăjeau cu o bucată de pastramă de oaie. Dar în loc de om, speriați, drumeții văzură o dihanie stranie, nici om, nici urs, care ajungea la jumătatea stejarului. Pe loc, cei trei o luară la sănătoasa, dar dintr-o smucitură, dihania îi trase îndărăt și-i așeză la masa improvizată. N-o să vă fac nici un rău, pentru că mi-
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
tineri se necăjeau cu o bucată de pastramă de oaie. Dar în loc de om, speriați, drumeții văzură o dihanie stranie, nici om, nici urs, care ajungea la jumătatea stejarului. Pe loc, cei trei o luară la sănătoasa, dar dintr-o smucitură, dihania îi trase îndărăt și-i așeză la masa improvizată. N-o să vă fac nici un rău, pentru că mi-ați dat de mâncare! murmură dihania, dar ecoul le atinseră timpanul. Eu sunt Sfarmă Piatră șimi am sălașul pe aceste meleaguri. Eu conduc
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
care ajungea la jumătatea stejarului. Pe loc, cei trei o luară la sănătoasa, dar dintr-o smucitură, dihania îi trase îndărăt și-i așeză la masa improvizată. N-o să vă fac nici un rău, pentru că mi-ați dat de mâncare! murmură dihania, dar ecoul le atinseră timpanul. Eu sunt Sfarmă Piatră șimi am sălașul pe aceste meleaguri. Eu conduc Ținutul de Piatră. Noi căutăm Peștera Uitării! spuseră, pe nerăsuflate, cei doi frați. La greu lucru v-ați încumetat, rosti gânditor Sfarmă Piatră
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
apăra, dar am poruncă să nu încalc granița Ținutului. Dar, dacă veți avea nevoie de puterea mea, vă dau acest fluier: de veți fluiera o dată, voi ști că sunteți la mare primejdie și voi sări să vă scap! îi încredință dihania, în timp ce înghițea și cel din urmă oscior al iepurelui prăjit. Așa cum apăruse, Sfarmă Piatră dispăru, ca înghițit de tânguirea molatică a nopții. Tustrei călătorii își făcură cruce și se culcară, gândindu-se la făptura nepământeană și la ce-i mai
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
a reținut și pe acestea. Hotărât, eram pe drumul cel bun. ― Ce tot faci de nu te mai vezi? m-a apostrofat într-o zi Charlot. ― Mă prepar pentru primul doctorat. S-a uitat surprins la mine ca la o dihanie, apoi mi-a aruncat o privire de milă. L-am întrebat: ― De ce, Charlot? Crezi că e mai bine să citesc în ajunul examenului, pe apucate? M-a privit încă o dată, apoi, cu un gest larg de actor, a rostit ca
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
clipă să-mi rup gâtul. Am bătut puternic în ușă, gâfâind, cu sufletul la gură. ― Cine e? răsună o voce. ― Eu, deschide! O femeie înaltă și voinică (un adevărat Goliat) se ivi în prag și mă cercetă ca pe o dihanie. ― Ce, vrei să spargi ușa? Mai încet nu știi să bați? ― Scuzați, n-am știut că... ― Pe cine cauți dumneata? ― Nu stă aici domnișoara... domnișoara... cum îi spune?! Buimăcit de surpriza că nimerisem în altă parte, cât și de săpuneala
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
o cârjă, o bucată de lemn uscat, numai să fie ușor, cu multe noduri și atât de lung încât să-ți vină ușor când vei fi nevoit să-l învârți pe deasupra capului sau în jurul tău, dacă ești atacat de vreo dihanie sau un om care te poate confunda cu un hoț. Apoi, dragule, nu uita că ești băiat mare, privește înainte ca atunci când vrei să descoperi ceva sau te afli într-o misiune pe tărâm necunoscut. Dacă așa vei face, vei
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
apere, toată suflarea să știe că trebuie să atacăm murind, apoi să atacăm pentru că suntem pe pământul nostru. Dacă toate-s pregătite, viteazule Amar, Bursu și Pădur să meargă către luptătorii lor și, dacă n-au ce face până apare dihania ce ne zdruncină viața, să joace bâza. -Fie precum dorește sfinția ta, au zis conducătorii luptătorilor uri, s-au închinat apoi au plecat, fiecare la locul stabilit din aria de luptă. Uran și Amar au încălecat pe cai și au
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
zile a cerut ajutorul preotului din sat. Acesta s-a ocupat serios de mine, astfel că după douăsprezece zile, în urma slujbelor săvârșite, m-a pus pe picioare. ...... fie că știm sau nu știm, îngerul nostru păzitor este întotdeauna lângă noi ..... DIHANIA Din cauza unor minți bolnave, tăvălugul celui de al doilea război mondial, a produs multe necazuri și țării noastre. După război teritoriul țării trebuia în primul rând curățat de urme apoi se trecea la reconstruirea României și refacerea ramurilor economice. Așa
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
arate, cu o parte de trup ieșind deasupra valurilor, iar cealaltă parte rămânând sub apă. Angelica, aproape moartă de frică, a scos un strigăt de deznădejde. Rogero, cu lancea întinsă, a dat pinteni hipogrifului, îndreptîndu-l în direcția Orc-ului. Dar dihania aceasta diferea de tot ceea ce natura obișnuiește să producă. Arăta ca o namilă fără formă, neavând din animal decât capul, ochii și gura, aceasta din urmă fiind prevăzută cu niște colți ca de mistreț. Lancea lui Rogero l-a lovit
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
cu pistrui pe vârful cârn, dar totuși drăgălași și zâmbitoare. Cât era ziua de lungă, alerga după fluturi cu aripi diafane, privea printre gene mijite cerul ce-și împrăștia cerneala în văzduh și desena nori imaginari care erau balauri, zmei, dihănii înfricoșătoare sau zâne uneori. Cânta fetița cântece numai de ea înțelese, alerga desculță prin roua dimineților, adormea legănată de vânturi călduțe și de vise plăsmuite în umbra pleoapelor. Când ploaia răpăia în drâmbe dese, culegea picuri în căușul palmelor și-
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]