912 matches
-
a doua venire, judecata de apoi, în rai și iad, (nu și în Purgatoriu)”. * Metodiștii primesc prozeliți așezându-le mâna pe cap. Ei „devin astfel diaconi și diaconițe ale noii religii”. VIII.5. Armata Salvării cultul are la bază o disidență metodistă. A fost creat în secolul al XIX-lea de pastorul William Booth (1829 1912), în urma unei campanii de evanghelizare în cartierele sărace din estul londrei. Obiectivele armatei Salvării nu sunt doar de ordin spiritual. Convingerea membrilor săi este aceea
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
nivel național și internațional, precum și o solidarizare a muncitorilor între ei, dar și a intelighenției cu muncitorii (deși doar o mână de studenți inițiaseră proteste și solidarizări, motiv pentru care fuseseră exmatriculați, gestul lor a fost emblematic). În 1987, fenomenul disidenței în România luase o oarecare amploare, iar figura lui Ceaușescu decăzuse deja din ipostaza liderului reformator, așa cum fusese ea vehiculată până prin 1980, prin diferite strategii de manipulare. De aceea, revolta de la Brașov era bagatelizată și minimalizată de autorități, chiar dacă ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
De aceea, soluția autorului este toleranța și reconcilierea - între victime și călăi, se presupune. În amplul interviu pe care i-l ia politologul Vladimir Tismăneanu (Marele șoc. Din finalul unui secol scurt, 2004), Ion Iliescu recapitulează succint așa-zisa sa disidență: în anii ’70, Ceaușescu l-a acuzat de „intelectualism” și l-a trimis la „reeducare” la Timișoara și Iași (unde a ocupat tot funcții de apparatcik!). Ideea și conceptul de revoluție din decembrie sunt apărate cu mai puțină vehemență ca
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
nu a fost, totuși, un persecutat al dictatorului (nu a fost arestat sau anchetat; nu s-au făcut presiuni asupra lui, nu a primit amenințări, nu i-a fost interzisă semnătura în ziare, chiar dacă a fost supravegheat de Securitate), iar „disidența” sa a fost pusă în circulație, dar nu a fost și reală: nu există nici o intervenție publică prin care Iliescu să i se fi opus lui Ceaușescu; nu a semnat nici o scrisoare de protest dintre cele trimise în Occident și
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
o insurecție. Scânteia revoltei timișorene nu i se pare deloc autorului a fi fost provocată sau gândită dinainte și regizată, ci născută din eroarea de calcul a organelor de represiune din România: „Afacerea Tökes a fost deci un caz de disidență greșit evaluat de organele de securitate” (p. 83). Fostul ambasador neagă teoria conspirației: „Dacă a fost vreun complot, atunci a fost unul amorf, fără căpetenii, fără organizare, fără mijloace și fără țintă. Se trăia într-o atmosferă de sfârșit de
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
Gorbaciov a inițiat procesul politic al prăbușirii lui Ceaușescu încă din 1987, după revolta muncitorilor de la Brașov, care a indicat limpede că și în România este posibilă o schimbare politică reformatoare. Așa încât, din 1987, Moscova creează în România structura unei disidențe la nivelul nomenclaturii, prin vechi apparatciki căzuți în disgrația lui Ceaușescu; aceștia sunt încurajați să trimită scrisori publice de protest în străinătate, în care să fie criticat Ceaușescu, dar nu și comunismul. Totuși, încă dinainte de 1987 exista o facțiune a
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
complotiștii români pro-moscoviți au primit acordul de a acționa (pentru aceasta ar pleda numărul mare de agenți sovietici și maghiari prezenți la Timișoara în ajunul și în timpul revoltei), dar posibilitatea complotului ar fi fost agreată și de SUA (care sprijinise disidența pastorului reformat Lászlo Tökes). În scenariul propus de Liviu Vălenaș, sovieticii pregătiseră trupe de intervenție în România, dar pătrunderea lor a fost respinsă de generalul Ștefan Gușe, care a evitat o nouă invazie rusească; trimiterea trupelor sovietice sau, mai exact
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
coincide cu aceea a lui Ion Iliescu, ambii exagerând rolul muncitorimii bucureștene, ca și cum revolta timișorenilor sau a celor grupați în Piața Universității și în Piața Romană din București, în 21 decembrie, ar fi avut un rol secundar). Măgureanu admite existența disidenței și a nucleelor de conspirativitate în România ceaușistă, dar consideră că acestea au avut un efect minim asupra regimului Ceaușescu. Afirmă, în schimb, că pentru decembrie 1989 au fost antrenate și pregătite șapte grupări străine, care să catalizeze și să
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
în paralel în anii ’80: pe de o parte este vorba despre „încercări conspiraționiste de puciuri militare”, iar pe de altă parte, de „proteste populare dezorganizate” - revolta de la Brașov din 1987 fiind exemplul tipic (p. 73). La sfârșitul anilor ’80, disidența românească era și ea nuanțată prin personalități singulare (Doina Cornea), vechi comuniști, scriitori (deși autorul precizează că în România nu a existat nici o societate a samizdatului, nici o societate civilă). Rady nu discută revolta de la Timișoara, întrucât o consideră validă din
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
susțin Sava și Monac, atât asupra României, cât și asupra Transilvaniei și minorității maghiare; pastorul Tökes este catalogat a fi fost atât disident, cât și informator al Securității, având deci un statut dublu, așa făcându-se că Securitatea îi tolera disidența (p. 26)! Ungaria ar fi urmărit internaționalizarea problemei Transilvaniei printr-o serie de demonstrații antiromânești și prin punerea continuă pe tapet mediatic a cazului Tökes. Informațiile interne ale Armatei indicau, la momentul respectiv, că Ungaria urmărea să provoace incidente la
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
Cauza pentru care acuzarea Armatei a fost sublimată s-a datorat și faptului că în cadrul ei funcționau atât generali favorabili revoluției și schimbării politice din România, cât și generali marcați de regimul comunist, așa încât noua Putere a evitat astfel o disidență în sânul respectivei instituții - sau poate chiar o dictatură militară (deși acest termen nu este folosit, ci doar sugerat). Generalul Victor Athanasie Stănculescu afirma, într-o emisiune televizată, că ar fi putut să instaureze o dictatură militară și să preia
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
f.a. Crișan, Teodor, Decembrie ’89. Revoluție sau lovitură de palat. Analize, comentarii și concluzii privind spectrul politic din România în ultimul deceniu, 2000 Damian, Neculai, Scânteia vine din văzduh, Editura Eurostampa, Timișoara, 1999 Deletant, Dennis, Ceaușescu și Securitatea. Constrângere și disidență în România anilor 1965-1989 (traducere de Georgeta Ciocâltea), Editura Humanitas, București, 1995 Deletant, Dennis, România sub regimul comunist (traducere de Delia Răzdolescu), Fundația Academia Civică, București, 1997 Domenico, Viorel, După execuție a nins, Editura Militară, București, 1992 Domenico, Viorel, Ceaușescu
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
bine pentru sine și pentru Națiune. Întregul gen discursiv al afișului ține de acest act directiv particular. În schimb, atenuarea actului directiv prin invitație este însoțită de un act foarte puternic: apelul semnatarului, generalul de Gaulle, este un apel la disidență, la dezertare, la nesupunere. Emanînd de la un militar, această alegere apare ca deosebit de puternică. Directiva mai are o caracteristică: ea adoptă structura foarte formală a performativului: "[eu] poftesc". Fie o structură argumentativă globală alcătuită din trei macro-acte printre care explicația
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
care evidențiase contrastul dintre "omul ce lucrează" (din cetatea seculară)91 și "omul care se joacă" (locuitor al cetății nebunilor) raportoarele/raportorii știau că ludicul eseist nu-și avea loc printre ei, unde sărbătoarea "apare ca un vid". Iar când disidența a fost declarată, totul a devenit limpede ca apa fluviului care desparte malul intelectual (rive gauche) de cel "proletar" (rive droite) din Cacaina-City: trebuie să fii nebun pentru a pretinde că percepi transformarea iluziei politice ("idealul comunist") în delir politic
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
Armando Verdiglione lansa pe piața intelectuală un volum colectiv intitulat Dissidence de l'inconscient et pouvoirskkk. Unul dintre autori făcea distincția dintre "la politique du sourire" (cea a birocrațiilor naționaliste, imună la critică) și "la politique du rire" (cea a disidenței, care nici nu mai poate intra în cadrele politicului). Le décrochage du pouvoir et du Politique provoque ce mourir de rire ternissant l'image transparente de la mort que revêt une révolution pour se rendre respectable (et supportable). (Marco Focchi, Dissidence
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
care sunt încărcate programele de televiziune azi sunt micuțe copii, la limita caricaturii. Căci acea forță era pusă în slujba "terorismului virtuții" deci populară și chiar ecumenică, inclusiv în mediile cărturăreștiyyyy, unele cartofore, altele cartomancioase justificat de stat pentru combaterea disidenței, iar lupta negrei armada se va dovedi eficace chiar când regimul se va risipi: imaginarul celui care combate Puterea devine un produs al adversarului 136. Ceea ce se poate traduce vizual prin banda mult celebră pe care am stors-o de
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
Popa), „Bilete de papagal” (tablete de Virgil Stan), „Realitatea românească” (texte de George Carpat Vocke) ș.a. Agravarea situației din țară în ultimii ani ai dictaturii comuniste, aplicarea tot mai numeroaselor „măsuri” ceaușiste (demolarea Bucureștiului, distrugerea satelor), manifestările de protest și disidență dau substanță rubricilor de informații. Cele două pagini consacrate literaturii și artei între 1985 și 1987 cuprind, în cea mai mare măsură, informații despre interpreți de muzică ușoară și populară, actori și regizori stabiliți în Occident, interviuri (Horia Pușcașu, Nicolae
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290364_a_291693]
-
psihanalizei s-au întărit cu valori care îi vor deveni clasice, ca cele ale lui E. Jones, K. Abraham și S. Frenczi. Sunt anii de așezare și de reașezare a direcțiilor ulterioare de dezvoltare a psihanalizei, când a avut loc disidența psihanaliștilor A. Adler și C.G. Jung. Acest lucru s-a produs pe fondul slăbiciunilor de debut ale teoriei lui Freud, a necesității realizării de remanieri, de extindere a fundamentelor sale teoretice și experimentale. S-a făcut acest lucru având în
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
ascultat și urmat de toți camarazii din lagăr, în afara celor câțiva disidenți, despre care nici nemții nu aveau o părere bună, dovada cea mai concludentă este că atunci când s-a pus problema formării guvernului de la Viena nu s-au adresat disidenței, ci lui Horia Sima. Petrașcu fiind șeful grupului de la Rostock, răspundea în fața nemților de toate cele petrecute în lagăr. Cum datele stabilite de ancheta inițiată de Nicolae Petrașcu în cazul complotului, demonstra complicitatea organelor de securitate antonesciene și cum era
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
ajuns și ce s-a întîmplat apoi, ne-au arătat-o cele ce s-au întîmplat în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, dar și în alte spații în care a proliferat mitologia intelectualului de stînga, locuri în care însă devianța, id est: disidența, avea să constituie celălalt braț al balanței (totdeauna dezechilibrate), cel ce va produce, pînă la urmă alături de efectul de dinamită produs de mesajele Gulagului sucombarea ideologiei totalitare. Edgar Morin surprinde aici un fenomen subtil: prestația unor gînditori, oricît de abstractă
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
unui „spiritus rector” în stare să adune laolaltă personalități variate, să unifice și să compatibilizeze, printr-un program estetic comun, forțe literare nu o dată divergente, iar la nevoie, să creeze necesara impresie de omogenitate și coeziune a grupării, în ciuda iminentelor disidențe individuale, fricțiuni și facțiuni interne. Dar, mai ales, acesta reprezintă instanța care le conferă girul simbolic celor mai valoroși membri ai c.l., care îi lansează, validează și legitimează prin diagnosticul critic favorabil și prin efortul de a-i susține
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286162_a_287491]
-
Sioniste (evreiești, n.n.). Singura organizație care nu a dus nici o activitate în această campanie, care nu a participat la nici o ședință de Federație este Tineretul Național Țărănesc - Anton Alexandrescu care în orașul și județul nostru este inexistentă”. Într-adevăr, această disidență țărănistă nu a avut mare succes la publicul consumator de politică din județul nostru, alegătorii preferând să voteze cu PNȚ - Iuliu Maniu, în pofida furibundei campanii de denigrare duse de partidul comuniștilor și ai aliaților de circumstanță ai acestora. Subcapitolul X
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
drepturilor omului și minorităților. Este director al Noii Reviste de Drepturile Omului. A colaborat la mai multe ziare și periodice și a publicat, între altele: Sistemele axiomatice ale logicii limbajului natural. Funcții și operaționalizare (ALL, 1992); Spre o filozofie a disidenței (Litera, 1992); Cel mai iubit dintre ambasadori. Cohen Stork în dialog cu Gabriel Andreescu (ALL, 1993); Patru ani de revoluție (Litera, 1994); Polemici neortodoxe (Noesis, 2001); Extremismul de dreapta în România (Centrul pentru Diversitate Etnoculturală, 2003); Schimbări ale hărții etnice
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
cursă lungă (1997); Locurile unde se construiește Europa. Adrian Severin în dialog cu Gabriel Andreescu (2000); Ruleta. Români și maghiari, 1990-2000 (2001); Națiuni și minorități (2004); Reprimarea mișcării yoga în anii 80 (2008); L-am urât pe Ceaușescu. Ani, oameni, disidență (2009). A editat Naționaliști, antinaționaliști. O polemică în publicistica românească (1996) și Problema transilvană (în colab. cu Gusztav Molnar, 1999). Mihnea Berindei este cercetător la Institut des Sciences Sociales du Politique/CNRS. A reușit să plece din țară în 1970
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Marie-France Ionesco, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, a avut colaborări la Radio Europa Liberă și a activat în Comitetul Francez, apoi în Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului în România cu sediul la Paris. Este considerat cel mai eficace susținător al disidenței din România, grație rețelei de contacte stabilite cu presa și cu sindicatele franceze. A fost un apropiat al revistelor antitotalitare L'Alternative, La Nouvelle Alternative și L'Autre Europe. În 1980, a editat suplimentul special dedicat României de revista L
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]