830 matches
-
din existentul empiric sau simbolic după o serie de reguli care aparțin aerului bizar, impregnat de libertăți, propriu ordonării percepției din vis. Structurarea versurilor mizează pe abrevierea relațiilor uzuale dintre obiecte, pe deformarea consecuțiilor, pe raționamente false sau absurde, pe disimularea într-o exersare mecanică a mecanismelor cauzale. Uneori perspectiva acestei poezii este motivată prin adecvarea ei la o conștiință infantilă: „S-a-ntors tata din război,/ Fără cap, fără cap,/ Noi ne-am dus pe la vecini,/ Țopăind, țopăind,/ Și ne-am lăudat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287647_a_288976]
-
mare decât s-ar părea. Firește că toți marii scriitori ai lumii sunt inepuizabile fântâni și toate generațiile vor găsi mereu în ei ceva nou. Dar există în cultura noastră un anumit esopism și o tradiție, să nu zic a disimulării, dar a metonimiei și antonomazei, care înlătură implicitul de la îndemână; el nu se relevă de la sine. De aceea, clasticii noștri sunt încă insuficient cunoscuți în esența lor adâncă. 2. Eu cred că e timpul să rupem această tradiție esopică și
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
tabuurilor și a presiunii ideologice maxime. Paradoxal, ceea ce se celebrează aici este păstrarea onestității În condiții ambientale de dezastru total. Reflexul acesta moral nu e văzut Însă ca o virtute, căci România anilor ’80 era o lume a șmecheriei și disimulării atotputernice. Dimpotrivă, el apare ca o infirmitate sau e tratat ca o formă de cinism. Cu aerul lui de cretin incurabil, Bulă ia În derâdere, descoperindu-i derizoriul și impostura, Întregul establishment al comunismului În degringoladă. Aparent, numele personajului evocă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
explicit acest lucru; Roxane nu-i declară lui Bajazet că a ajuns la capătul puterilor, i-o arată însă, abandonându-l pe dumneavoastră pentru tu. Ea îl lasă să înțeleagă astfel că s-a schimbat cadrul relațiilor lor, că de la disimularea și respectul conveniențelor a trecut acum la violența supremă. Ea iese atât din cadrul normelor morale, cât și de limbaj: acel Bajazet pe care ea îl tutuiește acum este cel căruia îi impune alegerea între a asista la asasinarea ființei iubite
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
metamorfoza, o va determina să acorde o atenție sporită propriei persoane, dar care o va aduce și pe prăpastia disperării. Este deosebit de interesant acest traseu inițiatic al femeii în tainele iubirii: începe de la ezitări și incertitudini, se instruiește în tainele disimulării, cultivă misterul acestei legături, ceea ce potențează intensitatea trăirilor, pentru a sfârși într-o pasiune devorantă. Fiammetta este de o sensibilitate aparte, capabilă de gesturi patetice, are o imaginație vie, creează scenarii ale reîntâlnirii cu cel drag, pornind de la cuvinte până la
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
puțini cititori le au”1044, simplitatea stilistică este adoptată doar ca o mască. Defectele prefigurate în capodoperele celor doi scriitori vor apărea și în alte epoci: „În timpul Renașterii toate câte țin de <<jocul dublu>> - minciuna, spionajul, înșelarea, travestiul, masca, simularea, disimularea, folosirea identității false, provocarea, vânzarea de prieteni [...] constituiau, parcă, o molimă comportamentală, o boală psihologică cu caracter epidemic.”1045 Personajele negative, donnele demonicate, aduc însă, în cadrul operelor, o notă de realism: sunt conștiente că viața trebuie trăită din plin, răspund
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
față de noi înșine, sinceritatea literară refugiindu-se în mediul său de predilecție, reprezentat de jurnalul intim, autobiografic, memoriile și chiar corespondența privată. Rămâne, însă, următoarea întrebare: nu este neobișnuit faptul că tocmai într-o epocă de maximă stilizare, convenționalism și disimulare s-au scris unele dintre cele mai autentice Memorii din întreaga literatură universală? Confesiunile lui J. J. Rousseau ar putea fi un exemplu evident mai ales că acesta se autodeclară "adept al sincerității absolute"92, în așa măsură încât și
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
romancier de școală dostoievskiană și îl compară, în alt plan, pe protagonistul din Donna Alba cu Julien Sorel, personajul lui Stendhal. Pe critic îl încântă „poezia de foșnete și mătăsuri” a romanului Adela de G. Ibrăileanu, în care identifică o disimulare romantică, și remarcă influența lui Marcel Proust și a lui Camil Petrescu în opera lui Anton Holban (Ioana). De menționat că despre marile romane ale lui Camil Petrescu nu s-a pronunțat, discutând numai ideile estetice ale scriitorului. Îi reproșează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
pledând pentru demascarea și îndreptarea răului. Ipostazele în care apare personajul sunt variate. Acesta mimează prostia pentru a deruta și a deveni invulnerabil. Contrastul dintre esență și aparență aduce în prim-plan un personaj pus pe glume, hâtru, maestru al disimulării, care știe să-și dezarmeze opozanții prin jocul său nuanțat, precum și pentru modul cum pregătește răzbunarea, când nimeni nu se așteaptă. Personajul tipologic este Păcală, eroul popular îndrăgit, care, prin felul cum sancționează răul, ilustrează istețimea ca trăsătură spirituală proprie
METODE INTERACTIVE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - clasa a III-a by MARGARETA TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1588_a_2961]
-
Scurt, La moartea lui Zed, Ruga fericitului autor) ori în aceea „a măștilor” (Bocetul lui Ion Vodă Armanul mai numit și cel Cumplit), dar constituie și secvențe în poeme dramatizate sau descriptiv-narative (Monos, Glasul Petrului Cercel, Dormind, Iberia). Atenuarea lirismului, disimularea lui se vădesc și în zugrăvirea unor „întâmplări nelumești”, a unor întâlniri în spațiul visului ori al halucinației, sub formă de joc dramatizat, dialog esențializat. Numite de autor „nuvele”, narațiunile din Trântorul au fost considerate la apariție mai degrabă poeme
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
Evantai Semnificația evantaiului este dublă: - dacă mâna care îl ține îl agită, el permite circularea energiilor și recuperarea suflului creator; sporește astfel posibilitățile ce i se oferă subiectului (un evantai larg); - dacă este ținut nemișcat în fața ochilor, exprimă secretul, misterul, disimularea și se împletește cu simbolistica măștii (vezi acest cuvânt). Dezvăluie o atitudine rezervată, poate chiar o mască de lealitate și de sinceritate. Excremente, deșeuri, gunoaie Excrementele au același simbolism ca și deșeurile, gunoaiele, canalele de scurgere, coșurile de gunoi sau
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
Polemistul, printr-un factum elaborat, mizează pe adeziunea publicului, la care se raportează ca la o instanță critică responsabilă și imparțială. În cazul pamfletului, principala finalitate este delectarea publicului; captivarea atenției prin stimularea laturii imaginare, creative, a disponibilității pentru joc, disimulare, afectare, improvizație, poză sau, dimpotrivă, violentare și, prin asta, o defulare a urii, a agresivității, prin cuvânt. O logoterapie șamanică în care autorul și cititorul au o relație privilegiată. În pamflet, autorul are libertatea de a imagina ceea ce Marc Angenot
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ca modalitate literară operantă în text, ironia își relevă particularitățile atunci când e situată în proximitatea satirei și a parodiei, de care se diferențiază prin anumite particularități. Astfel, satira presupune o ofensivă nedisimulată, direct și explicit asumată, pe când ironia presupune tocmai disimularea atacului sub masca diasirmului, a antifrazei, a litotei etc. Satiristul are intenția de a-și flagela public victima, ca o măsură punitivă exemplară de a deconspira și eradica răul, pe când ironistul vizează o discreditare camuflată a țintei, ca joc al
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
să ne ferim. O trăsătură indubitabilă a insului arghezian este adversitatea lui socială mărturisită explicit: "Sunt vrășmașul jurat al lucrurilor existente (astăzi)" sau dedusă din pasaje în care refuză formalismul și amabilitățile ipocrite, respinge aparența dată de convențiile sociale și disimularea profunzimilor sufletești: "Simțim că ne doare idealul sau sufletul și ne văetăm că ne strâng pantofii"113. De asemenea, inaderența la sistem și înțelegem prin sistem orice structură ordonată și disciplinată după rigori științifice și metodice (școala) sau după o
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
din scrisoarea deschisă argheziană un teritoriu nu al refutației propriu-zise, ci al luptei onorabile pentru restabilirea propriei imagini, compromisă prin afirmațiile mincinoase ale preopinentului. De aceea, finalul (combinând epitropa cu diasirmul) corespunde orizontului de așteptare al unui public deprins cu disimulările argheziene: "Primiți, vă rog, onorate domnule Iorga, încredințarea că zi și noapte mă rog ferbinte pentru dumneavoastră, citind molitvele cele duhovnicești de cuviință". Sau: "Primiți, vă rog, Ilustre Economist, omagiile admirației mele" și, în ultimul caz: "Primiți, vă rog, domnule
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cod al onoarei. Abandonarea acestui spațiu presupune o variabilă doză de prudență, pentru a evita sancțiunea publicului. Prin urmare, vehemența (cu figurile sale extreme: invectiva, anatema, imprecația) trebuie suprimată în favoarea unui atac subtil, care se bazează în exclusivitate pe jocul disimulărilor și pe o argumentație coerentă. Din perspectiva enunțării, polemistul recurge la uzualele forme de somație 155: solicitări, apeluri sau chiar ordine care stabilesc un raport "viu și imediat" între locutor și partenerul său direct de dialog. Spre deosebire de abordarea satirică și
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și se dedă la nobila profesiune de gânditor se numește un intelectual". E, prin urmare, inferența unui întreg raționament prin apolog (Marc Angenot), destinat să deschidă lectorului apetența de a se aventura în căutarea sensului real. "Nebunul regelui"254 prefigurează disimularea argheziană prin asteism și diasirm, figurile de bază ale polemicii literare urbane. E un model de pamflet politic care combină ironia prin antifrază și zeflemeaua neagresivă, "glacială și nepăsătoare fața de obiect"255, și care simulează, cu o naivitate perfidă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de percepția personalității plurivalente a lui Iorga și va constitui una din principalele surse ale argumentației ad hominem; din această perspectivă, vanitatea e o trăsătură de caracter pe care polemistul o va denunța indirect uzând, în principal, de figuri ale disimulării și concesiei. Formele pe care le îmbracă refutatio sunt foarte diverse, în acest caz, însă există câteva predilecte, cum ar fi, de pildă, antonomaza, o armă a pamfletarului-ironist care se folosește de expresii, toate traducând orgoliul nemăsurat al savantului, grandilocvența
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
voci critice, unanim recunoscute, echivalează, aici, cu proba irefutabilă deținută de un martor-cheie, convocat la momentul oportun. Dimensiunea dialogică a polemicii literare și implicita polifonie a discursului rezidă nu numai în structura specifică a comunicării tripartite, ci și în jocul disimulărilor, al echivocului și paralelismului revelator, pe care le induc, în special, ironia, sub toate formele ei, și parodia, ambele fundamentate pe o dubă enunțare. Așa cum am arătat în partea teoretică a demersului nostru, în enunțul ironic, din perspectiva aceluiași Ducrot
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
într-o coloratură diversă, relevantă pentru abilitatea scriitorului polemist de a metamorfoza realul-cotidian în autentică literatură. 2) La nivel intradiscursiv, situația se prezintă mult mai complexemplu Totuși, se poate observa că cele mai multe din textele argheziene antiiorghiste au, ca dominantă polemico-strategică, disimularea (aici includem și figurile concesiei). Aceasta corespunde, în planul intenției, unui atac camuflat ce presupune o ambiguizare artistică, mizând, în planul receptării, pe satisfacția procurată de decodarea "nespusului". Prefăcătoria, masca, înscenarea ca ocurențe ale fictivizării în pamflet sunt paliere ale
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
-le" apucături ilare sau grotești și proiectându-le în situații comice diverse (sugerate fie prin fine ironii aluzive, fie prin dezvoltarea unor scenarii în care ipotipoza e la mare rang), camuflându-se, însă, strategic în spatele propriilor vorbe. Procedeul pregnant al disimulării este identificabil în mai toate atacurile argheziene care vizează adversari concreți, denominați direct sau prin recurs la antonomază și traduce dubla intenție a polemistului de a atrage lectorul în jocul deconspirării și de a-l incita să formuleze el însuși
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
figuri ale economiei lingvistice și pe forța lor de sugestie, și paradigmatică (alegoria, parabola, hiperbola, enigma)305, relevând abilitatea polemistului de a selecta, din tropologia polemică, figurile cel mai adecvate pentru a stimula latura imaginativă a receptorului. În discursul antiiorghist, disimularea argheziană este, de cele mai multe ori, sursa unui umor de o intensitate variabilă: de la surâsul persiflant sau malițios, la caraghioslâcul savant al unui simplu gest, până la comicăria generalizată a situației și râsul necenzurat sau până la deriziunea sarcastică, frizând umorul negru sau
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
doar un distih: Un om din Tecuci avea un motor dar nu i-a folosit la nimic. Oricum l-am defini, Mihai Ursachi își joacă rolul ca un actor, aparent nonșalant, în realitate copleșit de tristețe. Ironia e formă de disimulare, inclusiv de dedublare. Niște "povestiri" sunt două poeme cu titlu identic: Din reveriile domnului R. În realitate, "singuraticul" domn R. (supranumit Neboulon) din al doilea text e un purtător de cuvânt al poetului, un alter ego în dialog cu Marea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
este cel mai bine plasat ca să facă geometrie". Se considera atunci drept evident faptul că lumea se explică prin ceea ce ne ascunde. În această sferă, adevărul, cum spune Lévi-Strauss, "se indică prin grija cu care se disimulează". În videosferă, această disimulare atestă falsul, iar neîncrederea vizează inobservabilul. Ceea ce nu este vizualizabil nu există. Dispariția ființelor de cuvinte, acele lucruri care nu țin decât să fie spuse, mituri în stare pură, fundamente ale vechiului Real: Națiune, Clasă, Lege, Republică, Îndatoriri, Progres, Interes
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
lui Saturn (1998) investighează „paradisul tulburat” al lui I. L. Caragiale (în care domnește „puterea întunericului”), descoperind premonitorii accente ionesciene în Victimele datoriei, identifică în proza lui Gh. Brăescu eposul destinului capricios, comentează pentru prima dată umorul lui Lucian Blaga, strategia disimulării defensive în epica lui Zaharia Stancu. Bun cunoscător, deopotrivă, al chestiunilor literar-estetice și al celor politice (Z. Ornea), A. publică o masivă sinteză, Panteon regăsit. O galerie a oamenilor politici români (2000), în care figurează și scriitori-politicieni precum C. A
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285175_a_286504]