1,226 matches
-
asta nu pentru că aceste cheltuieli n-ar fi pe puterile mele, ci pentru că, în meschina ei sărăcie, ea nu poate concepe că se poate face asemenea risipă de bani. La următoarea intersecție, birjarul ne ajunse din urmă, ne depăși și, domolindu-și bidiviul, trase de hățuri de la dreapta la stânga, după care, lăsat pe spate, ne făcu semn să urcăm. După ce am urcat-o pe Zinocika, am trecut de partea cealaltă cât am putut de încet, deși eram foarte nerăbdător. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
acest lucru, îl luase ca pe o curiozitate, o informație interesantă și atât. Acum își dorea din suflet ca omul să nu-l fi păcălit. Era ud din creștet până în tălpi și aștepta cu nerăbdare să simtă cum ploaia se domolește. Din păcate nici drumul nu se mai vedea ca lumea. Panglica albicioasă dispăruse, apa îi schimbase culoarea, făcând-o aproape invizibilă în noapte. Fulgerele se răriseră, acum abia mai licărea câte unul în depărtare, lumina lor nemaiputând să alunge întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se încăpățâna să folosească apela tivul "băiete", ori de câte ori i se adresa. Știi ceva? se opri el pe loc, întorcându-se spre bătrân. Ia mai slăbește-mă! M-ai auzit plângându-mă? Nu mă mai dăscăli atâta! No, cătinel, băiete! îl domoli Calistrat zâmbind. N-am nici cea mai mică intenție să te cicălesc. Pur și simplu mă îngrijorează gândul că te-ai putea îmbolnăvi. Am nevoie de tine sănătos și în putere. În rest, n-ai decât să faci ce vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
așteptându-se să simtă senzația de arsură atunci când bioxidul de sulf, ori, ce mama dra cului, era gazul acela, îi pătrundea în plămâni. Alunecarea nebună încetase. Rămăsese întins pe spate, cu mâinile adunate peste față și ochii închiși. Vântul se domolise aproa pe de tot. Simțea căldura soarelui încălzindu-i dosul palmelor. Era atâta liniște, încât bâzâitul slab pe care îl percepea lângă urechea dreaptă i se părea că îi sparge timpanele. Desigur avea halucinații, în nări simțea mirosul ierbii strivite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se întoarse. Delegatul p.d.c. luă cuvântul ca să le amintească pronosticul său cu absenteismul care avea să țâșnească în săgeată și delegatul p.d.d. apăsă din nou coarda liniștitoare, alegătorii aveau toată ziua ca să voteze, trebuie că așteptau să se mai domolească furtuna. Delegatul p.d.s., însă, preferă să rămână tăcut, se gândea la figura tristă pe care ar face-o dacă ar fi lăsat să-i iasă din gură ceea ce spunea în momentul în care locțiitorul președintelui a intrat în sală, Patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
teren viran aproape în afara porților. Comisarul merse și merse și, deodată, fără să-și dea seama cum ajunsese acolo, se trezi pe strada unde locuiau medicul și soția lui, însă gândul lui nu a fost, E strada unde locuiește el. Domoli pasul, continuă să meargă pe partea opusă și se afla, poate, la vreo douăzeci de metri când ușa clădirii se deschise și soția medicului ieși cu câinele. Într-o mișcare instantanee, comisarul întoarse spatele, se apropie de o vitrină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ultimul cuvânt. Dante Își miji ochii. Cel de-al patrulea om. Așadar, coasa morții Îi curmase fuga? Simți cum o energie neașteptată Îi năvălește În vene, aprinsă de această Întorsătură nebănuită. Și starea de rău părea să i se fi domolit. - La hanul Îngerului, ai zis... Atunci, să mergem. Poate că e timpul să reluăm dialogul Întrerupt pe corabia aceea. - Dar ți-am spus că omul e mort! - Iar eu vreau să stau de vorbă cu el. Tot Îi putem asculta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
le poruncească străjerilor un teribil repulisti. Nu o să mai lase piatră peste piatră din spelunca aceea, iar Ceccherino, mistuit sub ruinele fumegânde ale văgăunii sale, va rămâne ca o cumplită Învățătură de minte pentru toți invertiții... Pe neașteptate, vocile se domoliseră, ca și când cerul i-ar fi ascultat Într-adevăr blestemele, iar Îngerul răzbunării care distrusese Sodoma ar fi urmat să sosească dintr-o clipă În alta, vestit de tăcerea ce se lăsa. - Așadar, Încă nu se știe nimic... termina de zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că Își bătuse joc de el. Dar mai avea timp ca să i-o plătească, Își zise el Înghițindu-și ocările care Îi veneau la gură. Altele erau acum considerațiile ce i se Îngrămădeau În minte. Nedumerirea și mânia neputincioasă Îi domoleau surescitarea, iar glasul rațiunii Îi șoptea din nou la ureche. Amara era bărbat... era și bărbat. Și dacă, În condiția sa masculină, tocmai ea era cel ce trebuia să vină, moștenitorul lui Frederic, care ar fi urmat să Îi reinstaureze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
când văzu cine Îi curmase somnul. - Ce... ce vreți? bâigui terorizat. Părea gata-gata să leșine din pricina groazei că acel cortegiu de spectre era acolo pentru el. Abia după ce Îl recunoscu pe poet, tremurul ce pusese stăpânire pe dânsul se mai domoli un pic. - Pânzeturile negustorului Fabio dal Pozzo. Trebuie să le sechestrez. Dă-te la o parte, știu drumul. Apoi, fără să mai aștepte reacția omului Încă zăpăcit, Dante pătrunse În labirintul de rafturi din scânduri greoaie de stejar, călăuzind carul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
petrece, continuă cu hotărâre, Îndreptându-și mâna către masa de marmură din spatele lor. - Ca Toma necredinciosul, vrei să cauți adevărul În sânge, murmură astrologul cu glasul schimbat de ciudă. Sângele acela va stinge focul infernal al mândriei dumitale, Îți va domoli obrăznicia. Nu mă tem de provocarea dumitale. Așadar, intră În templu, dacă Îndrăznești să-l profanezi cu știința dumitale zăludă. - Pe poarta dinspre miazănoapte. În Baptisteriu se fac ultimele lucrări la mozaicul cel mare de pe cupolă și o lasă deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nu mai fie acum decât niște găuri negre și fără sfârșit, deschise spre fața ascunsă a lumii. — Veniți, îmi spuse preotul, nu are nici un rost să rămânem aici. L-am urmat cam ca un automat, în timp ce căpitanul încerca încă să domolească furia celor care nu se puteau întoarce acasă pentru a se-ncălzi în paturile lor. Nu era prima oară când statul major rechiziționa drumul. Trebuie spus că drumul era tare îngust și în stare jalnică, asta după ce trei ani fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
brațele și‑i înghite pe cei doi cu tot cu găleată. Să sperăm că n‑o să înghită și afișele care sunt din hârtie și, ca atare, vulnerabile la umezeală. O folie de plastic le protejează, dar nu suficient. Oricum, s‑a mai domolit furtuna; pereții caselor s‑au udat și ies în evidență, iar asfaltul strălucește din nou ca asfaltul ud dintr‑un film. Colegul acestui asfalt a jucat și el în film. Mama spune: dacă ar ști tatăl tău, care s‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
să fac o baie rece. În acel septembrie, se părea că pasiunea de pretutindeni, care mocnea deja precum o siguranță defectă, era aprinsă cu ușurință, iar eu îmi doream ca sângele fierbinte al germanilor sudeți din Cehoslovacia să poată fi domolit la fel de ușor cum fusese propria mea excitare. Ca polițist, înveți să te aștepți la o creștere a criminalității în timpul sezonului cald. În ianuarie și februarie, până și cei mai disperați criminali stau acasă în fața focului. Mai târziu în ziua aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
fie cinci, cinci și ceva, interveni atunci Dromiket 4, ca să nu dăm ocazia la interpretări. — Ce interpretări? se întoarse furios Felix S 23. Păi cum... nu vă amintiți... povestea de acum doi ani cu ora cinci. A, da, uitasem, se domoli Felix S 23. Ai dreptate. Ce poveste? făcu Getta 2. — O poveste... mormăi comandantul. Aveam meci de baraj la ora șapte cu o echipă din Saturn și la ora șase trebuia să terminăm stadionul. La șase fără ceva abia terminasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
iubitoare posesive și suverane ale arborilor Păsările negre dansând în ochii mei pătează neprihănita cernere cu lacrimi îndoliate în alese incrustații de filigran Inima zbuciumata sub povară gândurilor se adăpostește la focul Iubirii Lui ocrotitoare care îi săruta timid pulsul domolindu-i bătăile Ruptă de realitate urc treptele flacărilor mă ascund departe de respirația dominatoare a viscolului alb neobosit apoi aștept o nouă dimineață Necruțător și hapsân vântul se întoarce din drum pentru o ultimă rafala în timp ce noaptea sleita de puteri
Viscol by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83355_a_84680]
-
la al treilea cer. Îngerii amuțesc, consternați de tristețea care urcă în valuri, treaptă cu treaptă, implorând bucuria. Tăcerea strigă. Cerul uimit îngenunchează și el în solemnă așteptare. Încetul cu încetul, zbuciumul se stinge, ochii se deschid larg, inima își domolește suspinul, timpul o ia din loc, iar sufletul zâmbitor dă mâna cu pacea. Candela încă mai pâlpâie, ruga urcă, dar timpul nu se mai oprește până la al treilea cer.
Candela inimii by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83373_a_84698]
-
pe piață. Să ne întoarcem însă la starea de abandon, pentru că acesta este scenariul pentru drama orgasmului, în care o intonație aproape „primitivă”, țipătul, cuvântul tabu se reinvestesc de sacralitate, odată cu acea alunecare în moarte sau în neant, care va domoli, de obicei, cu fiorul său glacial, crescendoul excitației. Orgasmul este plăcerea supremă, starea de fericire cathartică - sincopă a conștiinței, experiență a vidului și invazie, ulterioară, de împlinire și gratitudine. Fructul oprit este, în cele din urmă, cel mai savuros fruct
CUPLU ŞI SPECTATOR de DAN CARAGEA în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364422_a_365751]
-
văile necazurilor, așa decurge viața omului duhovnicesc; dar ea înscrie un real progres în aceste alternanțe. Bucuriile, pentru răbdare, sunt tot mai curate, mai spiritualizate, mai nepătate de mulțumirea de sine; necazurile sunt tot mai ferm răbdate. Propriu-zis, bucuriile sunt domolite de siguranța necazurilor ce vor veni, iar necazurile, răbdate cu un amestec de seninătate, de râs interior, cum ar zice Sfântul Ioan Scărarul, prin siguranța bucuriilor ce vor veni la rând. Deci, fie oricât de shimbătoare împrejurările externe în care
DESPRE SUFERINŢĂ, RĂBDARE ŞI NĂDEJDE DIN PERSPECTIVA CREŞTINĂ [Corola-blog/BlogPost/361292_a_362621]
-
văile necazurilor, așa decurge viața omului duhovnicesc; dar ea înscrie un real progres în aceste alternanțe. Bucuriile, pentru răbdare, sunt tot mai curate, mai spiritualizate, mai nepătate de mulțumirea de sine; necazurile sunt tot mai ferm răbdate. Propriu-zis, bucuriile sunt domolite de siguranța necazurilor ce vor veni, iar necazurile, răbdate cu un amestec de seninătate, de râs interior, cum ar zice Sfântul Ioan Scărarul, prin siguranța bucuriilor ce vor veni la rând. Deci, fie oricât de shimbătoare împrejurările externe în care
DESPRE SUFERINŢĂ, RĂBDARE ŞI NĂDEJDE DIN PERSPECTIVA CREŞTINĂ [Corola-blog/BlogPost/361292_a_362621]
-
ar fi întrebat dacă e normal ca în ziua de azi, când până și aerul costă bani grei, cineva să dea trecătorilor, cărți de pomană. Glasul scriitorului putea fi auzit numai în micile pauze sau când arareori, vacarmul muzicii se domolea pentru câteva momente. Solomon repeta la nesfârșit, cu trăsăturile feței înghețate într-o ingenuă grimasă, ca și cum ar fi avut un junghi la inimă: ”Citiți, măi copii! Citiți. Atâta vă costă, dragii mei: să citiți...” Era în al nouălea cer că
NICOLAE SUCIU de NICOLAE SUCIU în ediţia nr. 2152 din 21 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362776_a_364105]
-
de pe jos. Lumânarea îi cade din mână. Frunzele uscate de sub acel platan se aprind.) Profesorul: Uite ce ne învață jocul! Să dăm foc frunzelor din parc. (Elevul 3 își scoate speriat haina și lovește cu ea focul. Acesta s-a domolit un moment, pe urmă a luat și haina foc.) Profesorul: Acum cine este responsabil de acest incendiu? Elevul 2: Toți suntem responsabili. Afin: Ne-am jucat mai mult decât trebuie. Jocul nu are voie să-și depășească frontierele. Profesorul: Sunteți
VOLUMUL PARADIGME de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1507 din 15 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362728_a_364057]
-
Fă stomacul mic, limba tăcută, păstrează-ți mintea limpede, inima curată, blândă și smerită. Iată postul. Sfântul Vasile cel Mare - Postul nu înseamna numai sa mănânci rar, ci să mănânci puțin. Adevaratul post nu consta, de altfel, numai în a domoli propriul nostru corp, ci în a renunța la hrană în scopul de a da pâinea ta celui ce nu are. Sfântul Serafim de Sarov Referință Bibliografică: Citate memorabile (54) / Ion Untaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1075, Anul III
CITATE MEMORABILE (54) de ION UNTARU în ediţia nr. 1075 din 10 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363303_a_364632]
-
ai naturii, care îngăduiau cu măreția lor, trecerea saniei și a moșneagului, prin pădurea plină de taina Sărbătorilor Sfinte de Crăciun. Mitru se simțea copleșit și nedumerit de ceea ce urma să i se întâmple. Pădurea Soarelui (2) Viscolul se mai domolise și o dată cu asta, gerul amorțise. Stând lângă omul cu barbă pe sanie și privindu-l atent, reuși la un moment dat să îngaime: - Mo... moșule, ci... cine ești? Ce vrei? - Ei, Mitre! Cine sunt eu? Sunt unul din curierii lui
PĂDUREA SOARELUI (1, 2) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1433 din 03 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362411_a_363740]
-
chiștoace și o izbi cu toată forța de perete, mânjindu-i albeața. Învârti trabucul între dinți până îl străpunse cu totul, apoi ieși pe punte și privi strălucirea de cristal a mării, în speranța că doar briza îi va putea domoli nervozitatea. Suava Maria întoarse capul nedumerită: - Ce-i cu tine, darling? Ari era surprins de calmitatea ei și-și dădu seama că nu știa nimic, nu apucase să citească. - N-am nimic, draga mea. Afacerile astea nu mai merg așa cum
ARISTO de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 1070 din 05 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/362483_a_363812]