433 matches
-
o vedea în vis/ cum îi înconjoară coapsele.../ scârțâind în bătaia/ tuturor gândurilor...". Închizându-se, astfel, simbolic într-o lume care își conservă halucinant și își re-substanțializează mereu propriii demoni, ascetul nu poate evada decât într-un sine de esență dostoievskiană. Desfășoară, prin urmare, confesiuni cu un evident subtext metafizic, ca în Feofan. Mulțimea vidă, Feofan. Înălțare sau Feofan. Clopotnița. Sunt, acestea, mici tratate despre esență și iluminare, despre iluzoriu și plăcere, despre a fi și a poseda, în care demonia
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mai nimic/ este mai nimic// este cea mai mică stea de pe cer". Fantasmele acestui mai nimic care este literatura bântuie prin mai toate paginile cărții de debut a lui Ovidiu Nimigean, într-o debandadă căutată, grație căreia întunecatele universuri epice dostoievskiene și camusiene se învecinează bine mersi cu Dimineața luminoasă a poeților autohtoni, drama exilatului tomitan consună cu suferința claustraților din Oran, iar desenele grotescului caragialesc sau arghezian cu reveriile suave ale neoromanticilor ori cu cele învălurite ale cerchiștilor. Coabitarea nu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fiecare român. Este o atitudine care lipsește poporului nostru, cum istoria supunerii la rău o spune. Spiritul civic de revoltă al scriitorului când acesta există e fapt singular și ineficient în raport cu o mulțime gata de servitute voluntară, ca în povestea dostoievskiană a Marelui Inchizitor, o supunere însoțită de vaiere în surdină, contra puterii politice devenită stat. Chiar dacă scriitorii resping tirania "corectitudinii politice", politicienii o acceptă și amețesc poporul cu demagogia ei. În eseistica occidentală, political correctness a devenit subiect de pamflet
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
la situația orfanei, care trebuie smulsă de sub dominația tiranică a mamei adoptive, inițiativă care va veni, firește, de la un „eliberator“. Nu mai este nevoie să spunem că acesta este unul dintre motivele cu numeroase variații de‑a lungul întregii opere dostoievskiene, unde „înșelatele și abandonatele“ poartă, de regulă, numele Liza, amintind astfel de prototipul galeriei, sărmana Liza din nuvela cu același nume a lui Karamzin. Că Dostoievski se va fi gîndit și la această filiație - dovadă stă titlul complet al nuvelei
[Corola-publishinghouse/Science/2088_a_3413]
-
cu încetul ia naștere ceea ce se numește înclinare spre visare și omul, pînă la urmă, nu mai este om, ci un fel de ființă ciudată de genul neutru - un visător“4. Evident, avem a face cu una dintre „ideile fixe“ dostoievskiene, dacă meditația asupra ei are limitele temporale atît de largi (1847‑1860Ă. Problema care se pune este aceea a permeabilității genurilor. Din jurnalistică, Dostoievski face literatură, de vreme ce fragmente de foileton sînt transpuse cuvînt cu cuvînt în autodescrierea celui ce se
[Corola-publishinghouse/Science/2088_a_3413]
-
De fapt, personajul este chiar ideea, incarnată într‑o foarte bizară ființă narativă, despre care, la drept vorbind, nu știm decît că are douăzeci și șase de ani. Știm mai mult despre locuința lui - aceeași cameră izolată, atît de specific dostoievskiană, menită să ascundă, să izoleze, în contrast absolut cu vastitatea ideii: „În general, el se aciuiază undeva, într‑un ungher izolat, de parcă s‑ar ascunde acolo și de lumina zilei, iar o dată instalat astfel, e tot așa de nedezlipit de
[Corola-publishinghouse/Science/2088_a_3413]
-
și are nevoie de un bărbat‑proteză, în care să‑și investească energia libidoului. Atunci de unde impresia de castitate care degajă din paginile nuvelei? Din faptul că între eroi aproape nu există atingere fizică. Este încă un element specific scrisului dostoievskian: absența vizualizării contactului fizic. Funcția haptică a privirii este imposibilă fără sprijinul pe imaginea lăuntrică a corporalității, care se formează tocmai din firele nevăzute ale atingerilor anterioare 6. Noi nu vedem cu adevărat ceea ce nu am atins cu mîna (mîna
[Corola-publishinghouse/Science/2088_a_3413]
-
dovedi destabilizantă pentru cei mai slabi de înger? Totul ține de plurivocitatea romanului și de abilitatea autorilor de a crea personaje care, fie ne seamănă în valori, pasiuni, obiceiuri, deci ne securizează, fie ne scutură din temelii conformismele, ca idiotul dostoievskian sau, mai recent, tulburătorul Max Aue din Binevoitoarele lui Jonathan Littell. Prin urmare, confirmare de sine sau confruntare cu sine? Partea solară sau umbra din noi? Alegerile ne definesc, după cum bine știm. Lucrurile se complică atunci cînd scriitorii își folosesc
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
punctul maxim, pînă la marginea nerostirii. Căci laconismul aforismelor sau al notațiilor fragmentare îl rătăcește pe cititor mai mult decît pesimismul exprimat. Funcția terapeutică a scriiturii este cu sens unic ; autorul este, poate, satisfăcut, dar cititorul rămîne flămînd. Acest posedat dostoievskian, care și-a impus cămașa de forță franceză a stilului secolului al XVIII-lea și suferă într-o limbă gramaticală, se lasă să alunece insidios între eu și eu, ridicînd versatilitatea la rang de perfecțiune formală. De fapt, o spusese
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
trecere în revistă a topos-ului, cf. Sullivan, 1986: 168-170. 82 Pentru informații complete, cf. Ogden, 2002: 146-178. 83 Preluând o formulă a lui Octav Șuluțiu, "așteptarea transformată în elan", acest element epic devine, pentru Al. Protopopescu, "poate cea mai dostoievskiană trăsătură a literaturii lui Gib Mihăescu" (2002: 175), care așteaptă "realitatea în toată plenitudinea ei" (2002: 175). 84 Dintre nuvelele cu substrat similar din opera prozatoarei, amintesc aici The Cold Embrace, Eveline's Visitant sau The Scene-Painter's Wife. 85
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
din perspectiva interpretării sale. S-a ajuns până acolo încât doi dintre cei mai de seamă cunoscători ai operei slaviciene să susțină opinii diametral opuse. Suntem puși, parcă, în situația cel puțin bizară de a alege între un Ghiță "puternic, dostoievskian" pentru care "omorul are mai ales înțelesul unui act de dragoste, ba chiar și de paternitate"72 și un Ghiță slab, "de un tragism fără nimic măreț"73 al cărui joc duplicitar e perceput doar la prima vedere încărcat de
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
mi-ai spus-o tu mie asta la vreme!? zise ea înăbușită de plâns, și-l cuprinse cu amândouă brațele). Îi spune chiar că n-ar fi ucis-o dacă și-ar fi găsit adversarul alături de ea. Nu e nimic dostoievskian aici. Gestul final al lui Ghiță se vrea a fi unul reparatoriu pentru ea când de fapt este pentru el. Împingerea Anei în brațele sămădăului e simulacrul lui de "catharsis", încercarea lui de a se elibera de refulările pe care
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
se sinucide: Să nu fie învinuit nimeni, eu singur. Eroii tragici trăiesc sub semnul acestei afirmații o întreagă existență de care nu se dezic prin vorbe sau fapte. E motto-ul lor ființial. De la Dimitri Karamazov la Raskolnikov, personajele tragediilor dostoievskiene știu să recunoască și să accepte o înfrângere în conștiință. Ea aduce cu sine o schimbare radicală a eroului, dar "orgolioșii subteranei" au puterea de a renunța la tot, inclusiv la sinele de altădată. Procesul prin care Dimitri e condamnat
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
Spui că nu te-ai fi putut apropia, în trecut, de o femeie urâtă... Modelul feminin al tinereții mele a fost Sonia Marmeladova, nu Nastasia Filipovna, Grușenka ori Ekaterina Ivanovna. Apoi, Lisa, din Demonii, prea puțin amintită de către cercetătorii operei dostoievskiene, mi-a rămas ca un imens semn de întrebare, ca o promisiune ciudată, ca o atracție neverosimilă și ca o pedeapsă cumplită, prin moartea ei. Ea este omorâtă de niște răsculați, asemenea tatălui autorului. Era un personaj cu adevărat greu
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
fost redactor la "Revista Fundațiilor" după război, și care încercase să mă publice. Povestirea pe care i-o dădusem însă nu era realizată. I-am dat un fragment de roman care a apărut, cu Achim Moromete erou, într-o situație dostoievskiană. Acel fragment nici nu-l mai știu, dar atunci l-am scris cu pasiune și am primit și ceva bani pentru el... Bietul Corin Grossu, de la "Fundații", n-am mai știut ce-a ajuns, ultima oară când l-am văzut
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
a inventa chipul unui presupus om din Vest, un fel de zeu al libertății, al democrației și al civilizației. Pe măsură însă ce frustrările economice, sociale și culturale au crescut, în mintea acestor oameni s-a petrecut o reacție paradoxală, dostoievskiană. Sentimentul de vină s-a transformat într-un fel de trufie compensatorie. Valorile s-au inversat brusc: voi, cei din Vest, câștigați bine, trăiți confortabil, aveți tot ce vă doriți, dar asta vă face docili și indiferenți. Noi, în schimb
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
ar fi dorit", fără a ținti profitul ori recunoașterea. Surprinzător, succesul este asigurat prin seriile dedicate noilor Fantastic Four sau Spiderman, în care eroii sunt mai realiști, mai relevanți (Spiderman fiind sugestiv denumit de către Jacques Goimard și Claude Aziza "personaj dostoievskian într-o lume paranoică"654), vorbind "ca oamenii", păstrându-și caracterul și confruntându-se cu probleme palpabile (Fantastic Four își pierd sediul pentru neplata chiriei, Spiderman este hăituit de către propria sa identitate și se găsește într-o continuă încordare schizoidă
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
nedelicat să se insiste. Să analizăm cumpătat tomul. Acesta conține șase narațiuni. Nu voi ascunde, desigur, că am un penchant pentru Victima lui Tadeo Limardo, piesă În stil slav, care adaugă la fiorul tramei studiul sincer al mai multor psihologii dostoievskiene bolnăvicioase, dar fără a disprețui atracțiile prezentate de revelarea unei lumi sui generis, la marginea patinei noastre europene și a rafinatului nostru egoism. Nu m-a lăsat indiferent nici Lunga căutare a lui Tai An, care reia, În stilul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
amânăm plecarea, măi Vla-dimire? Tre' să rupem mâța, că nu-i chip! De atunci, timp de câteva săptămâni, se văzură la un whisky și la un kebab, în fiecare după-amiază. Dealtfel, Nae Calaican avea acea virtute rară de a fi dostoievskian fără să fi citit vreo carte care aparține acelui mare romancier al dezastrului sufletesc, marcând unele puncte cu întrebarea: Cum vrei să mergi, măi Vla-dimire, în pelerinaj, să te ușurezi de pă-cate, fă-ră să le ai? În-tâi tre' să ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cauze: - Copiii ăștia au nevoie de ceva extrem ca să se lecuiască! am spus la un moment dat, Încercând să trag o concluzie morală la capătul unei zile nerușinate. - Copchilașii? Bieții de ei! Chiar așa a zis: copchilașii! De-a dreptul dostoievskian Sorin ăsta, iar mie mai că nu-mi dădeau lacrimile. Sincer vorbesc! Sorin cunoștea o grămadă, se ocupa de ei la fundația unchiului său, trăia din plin toată treaba. Știa o mulțime de lucruri despre ei, despre bătăile și violurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
e un fanatic nici al ideii de divinitate, nici al vreunei alte idei și că n-avea rost să-mi pierd vremea cu el. "Bine, părinte", i-am răspuns și am ieșit rânjind... În loc să fiu neliniștit, turmentat ca un erou dostoievskian că dacă Dumnezeu nu există totul ne este permis, dimpotrivă, simțeam o jubilațiune liniștită că sânt liber de credință și nici un imbold de a săvârși ceva nepermis nu mă ispitea. Mai târziu, citind filozofi care aveau trufia de a demonstra
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
există orgolioși care nu ascund decât un vid, în timp ce..." Urma să spună că la mine ascundea nu știu ce comori sufletești. Devenea penibil și îl întrerupsei cu un nou hohot de râs, izbindu-l puternic pe umăr, să-l trezesc din narcoza dostoievskiană în care căzuse și la care ar fi vrut să iau și eu parte, eu, el și Matilda, bineînțeles de la ea îi venea starea aceasta. "Petrică, zisei, Matilda n-are cumva sânge rusesc?" Ba are, după tată, ca fată o
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
care o iubim. Măi creștinilor! așa se exprimase Matilda, adică mă punea pe același picior de egalitate cu bărbatul ei. Devenisem "creștin". Și ne lua de sus, ironizîndu-ne pentru calitatea discuției noastre. Arbitra! Ne cerea să ne împăcăm, în stil dostoievskian, eventual să plângem și să ne îmbrățișăm: Victor Petro-vici, să exclame el cu glas gâtuit, unde am ajuns, ce trepte ale josniciei am coborât, Piotr Nicolaevici, să-i răspund și eu strangulat de emoție, o iubim, o iubim amândoi, să
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
infinitului, cu infinitul însuși într- o armonie fierbinte. Simțea în sufletul său pe Dumnezeu, precum sufletul său se simțea în Dumnezeu... De aici încolo, toată viața lui Apostol până în fața ștreangului se desfășoară între el și Dumnezeu. Ca un personaj dostoievskian, se duce și îi cere iertare, umilindu-se, ticălosului notar Pălăgieșu, pe care îl lovise cu pumnul în gură. Îi cere iertare și Martei, din inimă, pentru logodna ruptă. Iată cum îi răspunde acum cinicului Gross : — Iubirea n- a ucis
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
glasul preotului : — Primește, Doamne, sufletul robului tău, Apostol... Apostol... Apostol... Pădurea spânzuraților este, fără îndoială, unul dintre puținele filme mari ale cinematografiei românești. Dar, pliindu-se cerințelor de atunci ale propagandei regimului comunist, realizatorii au transformat romanul profund religios, creștin, dostoievskian, străbătut de fiorul credinței al lui Liviu Rebreanu într-o operă artistic valabilă, dar laică, despre patriotism, dragoste de oameni și „Totul se plătește în viață !”, cum spune Bologa când află că l-a omorât pe nevinovatul Petre. O obiecție
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]