403 matches
-
însă nu în limitele impuse de organizație. De cele mai multe ori, aceste constrângeri comportamentale, atitudinale și emoționale impuse de organizație determină injustiții: la violența verbală a unui pasager, însoțitorul de zbor ar trebui să răspundă cu calm și profesionalism. Aceste interpretări dramaturgice sunt educate în timp30 ca o abilitate/îndemânare pe care cineva o poate învăța și controla. Astfel, practicile coreografice, managementul reacțiilor și strategia răspunsurilor sunt corelate nu doar cu modurile în care subiecții sunt monitorizați, ci și cu nivelul de
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
o abilitate/îndemânare pe care cineva o poate învăța și controla. Astfel, practicile coreografice, managementul reacțiilor și strategia răspunsurilor sunt corelate nu doar cu modurile în care subiecții sunt monitorizați, ci și cu nivelul de auto-conștientizare al individului. Cu toate că sinele dramaturgic este o strategie de supraviețuire importantă pentru individul aflat sub supraveghere, acesta nu semnifică nici o acomodare sau un conformism pasiv, nici o rezistență sau o opoziție totală la supraveghere și control 31. Vocea și tăcerea ca resurse comunicative strategice utilizate în
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
competență sunt teoria socială, paradigme sociologice (în special postmodernism) și teoria organizației. A coordonat parteneriate de cercetare științifică în istorie orală în colaborare cu Indiana University și Purdue University. A inițiat domenii noi în activitatea didactica: sociologia vizuală și sociologie dramaturgică. În seria SOCIOLOGIE au apărut (selectiv): • Adopția copiilor în România, Anca Bejenaru • Asistența socială în tranziție, Alain Vilbrod, Ion I. Ionescu • Biserica și asistența socială din România, Ion Petrică • Călătorie în marea burghezie, Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot • Cercetarea calitativă a
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
simboluri și Încerc o lectură În cheie psihosociologică. Satul trăiește În două registre, viața lui curge În două șuvoaie: pe scena publică, la vedere, și Într-o zonă ascunsă, de culise. Viața cotidiană ca un spectacol continuu (folosesc aici paradigma dramaturgică a lui Erving Goffman, reprezentantul interacționismului simbolic), relații sociale instituționale, formale, agrementate de simpatiile și antipatiile personajelor reale, dar și o zonă secretă, tăinuită, ezoterică, cu drame colective sau individuale atroce. toate personajele desfășoară interacțiuni febrile În zone misterioase, camuflate
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
v?zut �nmul?indu-se paradigmele ostile func?ionalismului. Ordinea social? este instabil? ?i contingent?, reconstruit? mereu de c?tre actori, spun Erving Goffman, Howard S. Becker, Anselm Strauss, Harold Garfinkel, Aaron Cicourel ?.a. care construiesc teoria �etichet?rîi�, modelul dramaturgic, etnometodologia, sociologia cognitiv? etc. Sociologia �?i extinde c�mpul de studiu la noile forme de consum, de cultur?, de marginalitate, de protestare, la politicile sociale ?i culturale, la via?a local?, b?tr�ne?e, imigra?ie, devian?? juvenil?, s
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
deviant este conferit unui individ (sau unui grup) de c?tre cei care �l identific? ?i se ocup? de el. Aceea?i teorie orienteaz? analizele statutului bolilor mentale (Goffman, 1961) sau al muribunzilor din spital (Glaser ?i Strauss, 1965). � Modelul dramaturgic. Canadianul Goffman, care a predat la Berkeley, analizeaz? procesele interac?iunii (1959) dup? un model �n care orice actor social caut?, dincolo de rolurile institu?ionalizate, s? ofere altuia o imagine de sine care s?-i asigure controlul interac?iunii. Strategiile
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
dup? care sistemul social este integrat �n jurul valorilor �mp?rt??ițe ?i a normelor reglatoare; �teoria rolurilor� a lui Ralf Turner (Roșe, 1962) arăt? c? acestea s�nt mai cur�nd produse prin rutinizarea conduitelor cotidiene. Mai mult, modelul dramaturgic este fundamental antipozitivist atunci c�nd refuz? s? dea ac?iunii sociale un alt sens dec�ț cel produs �n cursul ac?iunii �ns??i. ��Curentul �etnometodologic�. Paradigmă interac?ionist? se radicalizeaz? aici fiindc? �ns??i ordinea simbolic? devine contingent
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
Ceea ce nu poate contribui la clădirea unei drame scenice. Nu mă îndoiesc nici o clipă că, dacă mercenarii realismului socialist de la Kremlin și-ar fi procurat un minimum de date existențiale despre idolul hegemoniei roșii, s-ar fi găsit imediat penițele dramaturgice subalterne care să cânte binefacerile Teroarei. Trebuie să subliniez faptul că, în franceză, cuvântul "teroare", atunci când este raportat perioadei Robespierre, se caligrafiază cu literă mare, ca termenii Evul Mediu sau Renașterea. Eu am avut nemăsurata șansă de a găsi în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
de jocuri recenzate de Roger Caillois, regentate de Stat, dar prezente în orice cultură, ca să nu mai vorbesc de refugiul în irealitatea nebuniei ca urmare a incapacității de a gestiona paguba plus nenorocul. Așa că... mai moale cu aducerea postumă a Dramaturgicului Ion Luca prin tribunale! Au scăpat de procese Daniel Corbu și Liviu Antonesei, justițiabili pe cinste, și o să ne împiedicăm de o "matriță mentală"?! Ultimii trei ani au fost, în ordine, "Anul Eminescu", "Anul Brâncuși", "Anul Caragiale". Ce "an" crezi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
căruia îi mai zicea și Cantemir, urmat și el de ș.c.l., ș.c.l." Cartea lui Ioan Derșidan, Monologul dramatic eminescian, este apreciată pentru faptul că autorul abordează opera eminesciană "în întregul ei", nu doar în exclusivitate cea dramaturgică, având asupra acesteia o dublă perspectivă de interpretare:"una istorico-literară, alta ontologică". Cu mare atenție sunt cercetate cele două volume ale lui Helmuth Frisch privind Sursele germane ale creației eminesciene (1999), (de "o importanță pe care nu ezit să o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
tiranic, încât cercetătorii s-au întrebat, cu justificată motivație, dacă Eminescu este un poet dramatic"). Atenție specială i se acordă Poeziei populare, apoi sunt discutate Traducerile (Avem și în acest caz repertoriate toate textele traduse, fie ele lirice, epice sau dramaturgice, dar și filosofice, istorice sau științifice). Publicistica este tratată pe linia subiectelor abordate ("Urmărind îndeaproape derularea evenimentelor pe scena politică europeană și internațională, publicistul se gândește tot timpul la impactul pe care acestea îl au sau ar putea să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pe care le purtăm în mod natural în noi, marea lecție a poeziei populare [...] poezia de dragoste și poemele de exaltare istorică a neamului, constituie aspectul romantic al experienței mele poetice"". În actul al doilea, cel mai dramatic și oarecum dramaturgic, îl aflăm pe poetul, în "Parcul Sanatoriului Dr. Șuțu", având "o înfățișare destul de îngrijită", în care se adresează publicului, asistat din umbră de câteva prezențe hilare, desigur pacienți al stabilimentului. Poetul perorează îndelung, insinuant ironic, comentându-și situația de om
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
mult cu cât poetul și poezia lui a însuflețit necontenit simțirea națională a celor desțărați, cum zicea Aron Cotruș. Dar tonul inflamat al encomiasticii discursului e vecin cu tocmai compromiterea intenției, și nu pentru că textul acesta nu are nici o valoare dramaturgică la urma urmelor nici nu-i putem pretinde așa ceva, el rămânând un scenariu de lectură menit a puncta meritele operei lui Eminescu și suferința lui umană, într-o efigie de bronz, cu toate conotațiile ei de sorginte festiviste ci pentru că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
care se consumă în prim-plan Plus Simbolurile. Cinematograful românesc a stat și mă tem că stă încă sub nefasta influență a cinematografului sovietic de tip Tarkovski, producând în serie regizori bântuiți de himere, afișând dispreț pentru story, intrigă, construcție dramaturgică. O (anumită) parte a criticii de film, favorabilă ea însăși Poeziei, Inefabilului, Simbolului, i-a încurajat împotriva oricărei evidențe. în fine, Publicul ”avizat”, strâmbând din nas la producția americană mediocră (pentru că oamenii aceia nu-și bat capul cu aburiș, ci
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
de sistem. Nimic nou, dar de data asta o spune Sergiu Nicolaescu, actor al Revoluției și senator al Tranziției. Dar această punere în oglindă a celor două Românii (cea falsă a lui Ceaușescu și cea adevărată a lui Iliescu-Constantinescu-Băsescu) este, dramaturgic vorbind, disproporționată : deși filmul începe în prezent, odată cu trimiterea jurnalistei (Maia Morgenstern, extrem de expresivă când face poze din elicopter) pe urmele copilului născut în catedrala din Timișoara, întoarcerile în timp, în decembrie 1989, la povestea lui Marinică (Cristi Iacob, care
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
de a filma totul numai din unghiuri subiective) despre cum fiecare nu crede decît ce vede sînt simple momeli ; Sitaru nu investighează riguros nici unul dintre subiectele astea. Perversitatea prostituatei e la rîndul ei artificială. Personajul e mai mult un dispozitiv dramaturgic decît o ființă umană posibilă : pare să se afle pe pămînt cu misiunea precisă de a scoate diavolii din acest cuplu. Perversitatea ei e o necesitate funcțională a poveștii și totodată principalul ei element decorativ ; e un mister teatral simpatic
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
cu Angelina vs Sistemul) și de la un punct încolo se lansează în improvizații. Nu vreau să spun că secvențele de la casa de nebuni sînt intenționat proaste ; el nu e un parodist. Nu cred că gîndește în termeni de ăștia literar dramaturgici (nu-i exclus să fie lipsit de discernămînt literar-dramaturgic), ci în termeni muzicali în combinații intuitive, uneori discordante, de motive mai mult sau mai puțin clasice, de note corecte (Jolie și numărul ei de martiră) și note excentrice (Malkovich în
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
încadrat clar în rama sen- sibilității expresioniste nu mai stârneau nicio mirare la Lucian Blaga însă abia peste câteva decenii. Sub raportul construcției dramatice, a construcției personajului și a complexității tabloului de moravuri, la acea vreme bur- gheze, pivotul operei dramaturgice rămâne O scrisoare pierdută. Nu este cam puțin ? Cea de-a doua axă este con- stituită de cele trei nuvele naturaliste, O făclie de Paște, Păcat și În vreme de război.... O analiză atentă relevă faptul că naturalismul lui Caragiale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
descoperi că e de fapt burta unei balene gigantice. Dificil pariu, totuși Florica Mălureanu a inventat un sistem original de saltele albe pneumatice, ale căror forme și volume erau modulate În cursul acțiunii, creând spații ce răspundeau destul de fidel cerințelor dramaturgice. George Constantin dispărea și reapărea În pliurile cavităților care Încercau să-l devoreze. Actorul avea de luptat la propriu cu decorul cinetic avangardist, care la orice pas Îl putea destabiliza, iar la figurat cu metaforele complexe ale textului, Însă, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
stimulatoare, I. Negoițescu acordă poemului o destul de redusă stimă). Există în postume mai multă discursivitate decât în antume și mult mai mult romantism elocvent, de tip hugolian, de exemplu în Memento mori, în Mureșanu, în altele, precum și, virtual, în proiectele dramaturgice. În postume, Sarmis, e mai curând neptunic, în schimb Gemenii, urmarea sa purtând aceeași dată 1881, are o încărcătură plutonică foarte apropiată, ca temă și cadru, de Strigoii (1876). O postumă din 1876, Femeia... măr de ceartă, e o imprecație
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
atât de frecvent la Caragiale, prezent și la Mazilu dar nu prin deformare ci prin modul plasării, nu e nici el altceva decât tot un comic de situație). Deosebirea dintre Mazilu și Caragiale e că acesta avea o structură funciarmente dramaturgică, iar primul una de „moralist”, de aceea teatrul lui e mai abstract : e un teatru de „moralități”, deci un teatru „de idei” ; paradoxul lui Mazilu constă în faptul că este el însuși un „om de idei”. Are așadar dreptate tânărul
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Pentru tematică se refugiază în lumea burgheză, sătească, viața pitorească, sau în liniștea târgului patriarhal. Victor Ion Popa a considerat că piesele sale au nevoie de cultivarea tradiției patriarhale, respectiv de combatarea arivismului și a prostiei. Din variata sa creație dramaturgică se desprind câteva lucrări care relevă preocuparea pentru dramă și pentru comedia sentimentală: • “Mușcata din fereastră”, 1928 • “Take, Ianke și Cadîr”, 1933 • “Acord familiar”, 1935
Victor Ion Popa și comuna Dodești by MIHAI APOSTU () [Corola-publishinghouse/Science/91678_a_93463]
-
fiind ispitit de posibilitatea să obțină acolo succesul literar mult rîvnit. Țara fermecată și cheile spre regatul poeziei Thomas Rowley, potrivit lui Chatterton, a fost preot al bisericii St. John din Bristol, pe la 1430-1460, creator al unei prodigioase opere poetice și dramaturgice în engleză medievală, traducător din latină și saxonă, scrib și negustor (Gregory 1789: 35; Brackett 2008: 66; Lee 2005: 523) și confesor al lui William Canynge, acesta din urmă membru de vază, primar de cinci ori al orașului. Acești doi
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
pe tot cuprinsul Ardealului” (Teatrul de vest). Rubrici: „Informații teatrale”, „Cronica dramatică”, „Ecouri”, „Medalion artistic”, „Artiștii noștri”. Versurile sunt semnate de Zaharia Bârsan, Dem. Psatta, Valeriu Mardare. Deși a publicat puțină literatură dramatică, revista se remarcă prin comentariile pe teme dramaturgice și prin tipărirea unor fragmente din opera câtorva autori dramatici importanți români și străini, însoțite de o cronică a reprezentației scenice, de o prezentare succintă a dramaturgului și a subiectului piesei: I. L. Caragiale (O scrisoare pierdută), Liviu Rebreanu (Plicul), B.
TEATRUL-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290114_a_291443]
-
Univers” (Mircea Ghițulescu). Unii protagoniști par evadați din teatrul lui Anton Cehov - visători fără vreun țel, învinși înainte de a îndrăzni să acționeze. După o perioadă de tatonări, de încercări cu nuanțe și posturi avangardiste, T. se reorientează către o scriitură dramaturgică „de expresivitate academică”, fără să renunțe la protestul adesea cu adresă polemică, incomod în raport cu obișnuințele, cu locurile comune sau concesiile, compromisurile din epocă. În 1972 își tipărește teza de doctorat, Dramaturgia lui Cehov (Premiul Asociației Scriitorilor din București), în care
TEODORESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290141_a_291470]