1,046 matches
-
etajul ăla a fost reținut pentru noi... Și ne-a împărțit acolo, ne-a pus câte unul sau doi într-o celulă. Celula era goală, nu exista nimic în ea, nici masă, nici scaun, nici pat, numai dușumeaua... Era cu dușumele atuncea... Și dormeam cu hainele de pe noi jos pe dușumele, că altceva n-aveam, nici pătură... Și în noiembrie a venit frigul... Ne-a adunat atunci pe toți într-o singură celulă, o cameră mai mare, și-așa am stat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
împărțit acolo, ne-a pus câte unul sau doi într-o celulă. Celula era goală, nu exista nimic în ea, nici masă, nici scaun, nici pat, numai dușumeaua... Era cu dușumele atuncea... Și dormeam cu hainele de pe noi jos pe dușumele, că altceva n-aveam, nici pătură... Și în noiembrie a venit frigul... Ne-a adunat atunci pe toți într-o singură celulă, o cameră mai mare, și-așa am stat până în luna mai când ne-a transferat la Satu Mare, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
niciodată momentul... Se oprește, se pune cu mâinile în șolduri și zice: Mai dă o dată! (râde - n.n.) ăsta o prins bota cu amândouă mâinile, da’ când să lovească, Costică o făcut doi pași în camion și ăla lovește de cântă dușumeaua camionului de numa’... (râde - n.n.) Toată lumea a plecat deodată din Târgșor sau v-au împărțit pe loturi? Toți elevii, tot ce-a fost acolo i-o’ luat după detenție: până la 3 ani inclusiv, pe toți i-o’ îmbarcat și i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
Securitate în penitenciarul Tribunalului. Acolo am stat zece luni... Îmi amintesc când am fost băgat în camera număru’ 49, o cameră mare, in mod normal pentru opt-zece oameni, și acolo am stat in înghesuială 35-40 de oameni, fără paturi, pe dușumea, și îmi amintesc că atuncea... peste trei săptămâni nici n-am avut lingură, numai un castron stricat, și întotdeauna când am primit mâncarea a trebuit ca să aștept până când ceilalți mănâncă și dup-aia am primit inprumut o lingură. Acolo au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
sala de clasă, de parcă cineva ni-ar fi rupt beregata la toți deodată. Profesorul de română, era un personaj cu totul fascinant. Înalt, spătos, cu o coamă neagră mare pe umeri, cu lavalieră nagră la gât, cu ochi negri pătrunzători... Dușumelele gemură sub pașii lui, rari și grei, în timp ce urcă la catedră... Apoi, ne învălui cu privirile sale cu sclipiri de aur, care ne dădură pentru o clipă fiori. Primul subiect era scrierea unui text după dictare. Din care, am reținut
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
jalnic. Văzând ușa centrală deschisă ... mi-am închipuit că este încă funcțional ... și eventual cu internat în care să cer voie a locui în cele câteva nopți. Dar ... stupoare... Peste tot uși deschise, geamuri sparte, fân împrăștiat pe parchet sau dușumele. În sfârșit, de la un vagabond bătrân ... ce lenevea pe un așternut de fân ... aflu că în aceste camere au stat caii nemților până la plecare. Norocul meu. Într-un colț de cameră alăturată, mi-am făcut și eu un pat din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
nu era decât o ruină pe care foștii proprietari, mutați la București, o dădeau ieftin. Înghesuiți în cele două camere rămase în picioare, niște chiriași se străduiau să pună pe foc tot ce se vedea în rest: acoperișul, grinzile, plafoanele, dușumelele. Pereții se prăbușeau, pretutindeni împărățea molozul, dar ce o încântase pe mama era grădina. După război, mai toate casele erau în ruină. Mama a cumpărat un beci și, cu cărămizile scoase, timp de douăzeci de ani, a refăcut locuința până ce
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
forțele de care dispuneam, la igienizarea locuinței. S-au deschis geamurile, s-a aerisit locuința, tot inventarul acela prăfuit a fost scos afară, s-au curățat pereții de pânza de păianjen, s-a măturat și, mai apoi, s-au șters dușumelele cu o cârpă umedă. Vai, Dumnezeule! Ce mai lucra, ce mai muncea Silvica! Era sufletul, era inima întregii activități. Parcă o văd aievea în fața mea: simt că este aici, lângă mine, și pot vorbi cu ea așa cum o pot face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
nevoia unui protector și a unei protecții speciale, suplimentare, dincolo de ceea ce îmi ofereau părinții mei. Ei bine, acest plus de gingășie, de dragoste și dăruire de sine le-am găsit în sora mea mai mare, Silvia. Ea începuse să spele dușumeaua de la perete, mergând cu spatele spre interiorul camerei. Ligheanul cu apă era în dreapta ei, iar eu în dreapta ligheanului. Pe măsură ce Silvia se îndepărta de zid, trăgeam și eu ligheanul în ritm cu ea. În felul acesta, plecând din fașa fiecărui perete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
anexe de gospodării se chinuiau în vâltoarea înspumată. Amaradia înnebunise, iar acum se manifesta la cote fulminante: case cu tot cu acoperișuri și pereți, cu uși și geamuri și tavane, bucătării de vară, garduri de lemn vopsite sau spălăcite, grinzi, căpriori, scânduri. dușumele, un talmeș-balmeș de lucruri muncite, dichisite, puse la locul lor cu dragoste și nădejde în Dumnezeu, totul era acum murdar, mânjit, anulat și aruncat pe apa sâmbetei într-o cumplită și sinistră bătaie de joc... Și iată Eu voi aduce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
starea ei deosebit de gravă. Două asistente o supravegheau permanent, încercând să-i calmeze durerile. Se dezvelea și dădea mereu din picioare. Înșira cuvinte ininteligibile. Cu un ultim efort disperat a ajuns până la marginea patului metalic: picioarele i-au căzut pe dușumea, iar asistentele au rămas fără grai când sora mea a pronunțat de câteva ori la rând un singur cuvânt: Acasă... acasă... acasă... Când mama a intrat în rezervă, Silvia tocmai plecase în călătoria fără întoarcere, iar asistentele, plângând, se străduiau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
PERSOANĂ sau PURICII DEZLĂNȚUIȚI În lumea asta sunt două feluri de oameni: bogați și săraci. Bunicii mei, cu o casă plină de copii, făceau parte din a doua categorie. Ca atare, în casa lor nu au scârțâit niciodată parchetul ori dușumeaua. Altele erau prioritățile. După ridicarea pereților, umplutura de pământ era bine bătută cu maiul pentru a o netezi, pentru a realiza o suprafață plană. "Maiul" era o sculă deosebit de importantă, căci, în absența ei, tasarea pământului era imposibilă. Era făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Noi, de asemenea, fuseserăm trântiți jos și acum încercam să ne ridicăm și să ne aranjăm uniformele, galbeni de frică. Diavolilor! Bestii nenorocite! Am să vă arăt eu vouă! Am să vă ucid pe toți, nemernicilor!!! S-a ridicat de pe dușumea și s-a repezit la dulapul cu material didactic, unde își ținea "ajutorul" lui nedespărțit. A început să ne lovească orbit de furie cu nuiaua pe unde se nimerea: peste cap, peste umeri, peste mâini, peste spate. Lovea fără milă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mulțumesc, draga mea. Nu te mai frământa atât. Sunt încercări pe care Dumnezeu ni le dă pentru a ne întări în credința Sa. Datori suntem a le primi pe toate fără a crâcni. Ai înțeles? Mama, așezată acum direct pe dușumeaua vagonului, cu Bebi în poale, se uita țintă cu ochii înlăcrimați la femeia din fața ei, care o încuraja și o îmbărbăta, care-i dădea energie și-i mobiliza forțele pentru a face față viitoarelor încercări. Lacrimile i se uscaseră pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
al observației, a descifrat cu rapiditate taina privirilor noastre, dându-și seama că noi toți doream același lucru: desfacerea plaselor și prezentarea conținutului lor. Zis și făcut. Mama a scos din prima sacoșă un ziar și l-a așezat pe dușumea. Mircea și Lică s-au repezit să țină de colțurile ziarului întrucât acesta era boțit și nu stătea perfect întins. Mama a scos din plasă trei pâini și le-a așezat pe ziar. Apoi, din aceeași plasă, a dat la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
lucrurile... Oare unde o fi Bărăganul ăsta?? În tot locul stăpânirii Lui binecuvintează suflete al meu pe Domnul. (Psalmi 102) Copii, a sosit momentul să luăm o gustare. Aveți puțină răbdare. Imediat! Jumătatea de ziar rămasă a fost întinsă pe dușumea, în fața noastră. Noi formam acum un cerc în mijlocul căruia, pe o foaie de ziar, se aflau pâinea, slănina și apa minerală. Mama a luat pâinea și, după ce a făcut semnul crucii cu ajutorul cuțitului în partea de jos a pâinii, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
forță spre gratii. Mișcarea a fost inteligent gândită și corect executată, însă din nefericire rețeaua de vergele era prea deasă, așa că o parte din materia aflată în recipient se prelingea încet, de pe vergele, pe peretele de scândură al vagonului spre dușumea. Un miros acrișor-dulceag s-a făcut simțit în imediata noastră apropiere. Nu-i nimic, Mircea, nu-i nimic. Lasă, nu fi supărat. Nu e vina ta, nu se putea altfel. A scotocit în sacoșă, unde a mai găsit niște resturi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Clar? Nu stă nimeni în picioare, nimeni! S-a urcat în mașină și am pornit. Acum aveam un alt mijloc de transport. Oare cât timp vom merge? Era de-a dreptul incomod și dureros să stai cu fundul direct pe dușumeaua mașinii. Și până unde vom merge? Și ce ne așteaptă acolo? Cum va fi?? Am pornit pe un drum de țară cum sunt și astăzi majoritatea drumurilor în România: mai mult praf, mai puțin pietriș, mai multe denivelări și hârtoape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
nu te vedea, de parcă devenisei nevăzut. Printr-un efort supraomenesc, îndreptățit de o dorință arzătoare, picioarele, pantofii tăi prăfuiți atingeau acum covorul. Simțeai moliciunea lui ca pe o binecuvântare. Nu mai erai arhivar, ci om ca toți oamenii. Țintuit la dușumea, căzut ca un bolovan aruncat, așteptai cu nerăbdare apăsătoare să intre în vorbă cu tine. Ea s-a plimbat tăcută prin fața ta, apoi a ieșit. Lovitura a fost năprasnică, te-a străfulgerat un fior rece pe șira spinării. Gândul îndoielnic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Casa natală de Bruno K. Öijer ("mă întorc uneori / la acea casă părăsită / pentru a-mi rememora viața / și de fiecare dată / tapetul atârnă sfâșiat / încă un pătrat e eliminat și strivit / ziare pline de funingine / în jurul sobei de teracotă / dușumeaua din plută coșcovită de umezeală / și totul e dispărut de acolo..."), de departe zidurile semețe ale Cetățuii sclipeau ireal în soarele primăverii. Copacul Rămăsese singură, bărbatul ei trecuse în lumea umbrelor. Uneori, se ducea să vadă locul unde se afla
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
au intrat În graiul popular, rezultat al unei Îndelungate apropieri româno-otomane și al adoptării de către români a unor produse, tehnici, obiceiuri sau mode turcești (din secolul al XV-lea și până la Începutul secolului al XIX-lea). „Cioban“, „musafir“, „dușman“, „odaie“, „dușumea“, „tavan“, „dulap“, „chibrit“ sunt cuvinte de origine turcă. Și gastronomia românească se declină În bună măsură pe turcește, Începând cu felurile de mâncare considerate astăzi tipic românești: „ciorba“ și „sarmalele“. Terminologia premodernă din arhitectură și urbanism vădește, de asemenea, o
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
atracție și o ambianță îmbietoare pentru novicii învățăcei. Singurul avantaj pe care îl oferea încăperea largă și lungă, mult prea mare pentru micul grup de școlari începători era că aveau loc să alerge nestingheriți în pauze, să ridice praful de pe dușumelele putrede și sparte în multe locuri, praf pe care tot ei îl inhalau în timpul lecțiilor. Dar gândurile i-au fugit prea departe lui Dumitru Dascălu, i-au trezit amintiri mai puțin plăcute și i-au prilejuit câteva reflecții. Condițiile incomparabil
CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
mătușica prin cap să-l botezi? Și ea, că-i o bestie! E o bestie! O fi, murmur, să-l ia dracu’ cu tot neamu’... Mi l-a luat pe Laur! Și hohotul de deznădejde dezechilibrează motanul care sare pe dușumea și se Întoarce numaidecât În poala ei, e o bestie, e o bestie e o bestie... Răgușeala ei acoperă mieunatul jalnic, eu i l-am dat, Dumnezeule, eu i l-am dat! Știam, mătușică, da’ acuma ce să mai... Eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și între pături, iar obiectele folosite - lingurița, o ceașcă, un păhărel - erau îngropate într-o gaură făcută la marginea camerei. „Când a aflat de toată treaba asta securitatea, de liturghiile care se făceau în celulă, au săpat, au scos din dușumea și au găsit acolo cărți de rugăciuni, acatistiere, vase de împărtășanie, până și Filocalii”. 1.3.6. Învierea Un capitol aparte poate fi dedicat sfintelor slujbe realizate în temnițe de-a lungul anilor și în special a Învierii. Virgil Maxim
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
satului, la câteva zeci de metri de interesanta și părăginita mănăstire. Frumos loc, atrăgător peisaj, superbă priveliște, tonifiantă atmosferă, dar... nenorocită casă! Dă-i cu reparatul! Consolidează temelii, fă trotuare, schimbă uși și geamuri, repară pereții, pune noi podele și dușumele, construiește și-o anexă. Adevărată fericire. Schimbă mai multe echipe de muncitori. Lasă-te păcălit și terorizat de echipa lui Ciprian, pe urmă pune-ți nădejdea În domn Culiță și văru’ său, apoi În alții și alții. În fine, ajungi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]