1,410 matches
-
ordin cronologic și nu de ordin pur și simplu logic. Bianchi n-a considerat niciodată dualismul ca pe un „obiect ideal” și, În consecință, n-a acceptat că dimensiunea pe care o au În comun orfismul, platonismul, gnosticismul și curentele dualiste ale Occidentului este În primul rînd de ordin logic. În loc de a se naște una din alta, aceste concepții derivă toate dintr-o sursă comună: mintea omenească 24. 4. Dualismul occidental: o cronologie Sistemul dualismului intersectează totuși timpul Într-o succesiune
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
perioada dintre 607-628, cînd scaunul patriarhal rămăsese vacant. Aceștia trebuie să fi fost cei din urmă mesalieni. Acuzația de mesalianism Își mai face apariția și după aceea, Însă doar ca formă goală de conținut 49. Doctrina mesalienilor nu este propriu-zis dualistă sau, În orice caz, nu mai mult decît este dualistă ortodoxia creștină. Răul, după ei, sălășluiește În oameni sub forma unui demon. Trei ani de rugăciune alungă demonul, aducînd Înapoi Sfîntul Duh. Acesta se instalează În om Într-un fel
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
să fi fost cei din urmă mesalieni. Acuzația de mesalianism Își mai face apariția și după aceea, Însă doar ca formă goală de conținut 49. Doctrina mesalienilor nu este propriu-zis dualistă sau, În orice caz, nu mai mult decît este dualistă ortodoxia creștină. Răul, după ei, sălășluiește În oameni sub forma unui demon. Trei ani de rugăciune alungă demonul, aducînd Înapoi Sfîntul Duh. Acesta se instalează În om Într-un fel vizibil și tangibil, asemenea unui foc care Îl transformă Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
1941, Hermann Dörries a Încercat să demonstreze că scrierile lui Simeon, atribuite lui Macarie cel Mare, erau Într-adevăr mesaliene. Într-o foarte frumoasă carte publicată În 1978, Dörries Își schimbă opinia, arătînd că Simeon nu era nici mesalian, nici dualist 53. Simeon credea că răul stăpînește lumea, iar de-acolo nu l-au putut extirpa nici legislația romană și nici mesajul biblic 54. Este o putere ocultă care determină destinul neamului omenesc, Însă nu aparține naturii umane; dimpotrivă, este contra
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Augustin, ne dezvăluie numerus praedestinatorum, numărul locurilor din ceruri pentru Cei Drepți. De același tip de speculații se arată interesate și bogomilismul, catharismul sau Kabbala luriană. Dar În astfel de istorii nu există nici un element gnostic, cu atît mai puțin dualist. Căderea Diavolului este aici o povestire coranică; Diavolul nu este un al doilea principiu, iar cerurile sînt, toate, create de Dumnezeu dintr-o substanță - culoarea roșie - provenită de la arhanghelul Azazil. Ne vedem obligați să conchidem că nici unul dintre paralelismele puse
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
bogomilismul nu afirmă că lumea de aici ar fi produsul unui al doilea principiu. În ciuda prezenței unui mit aparent bizar, premisele bogomilismului par a fi ortodoxe; consecințele de ordin antropologic și etic care derivă din ele au Însă puternice nuanțe dualiste. Mișcarea se cuvine definită drept pseudodualistă (vezi, În continuare, capitolul 8). Bogomilismul este menționat pentru prima dată În Bulgaria, În preajma anului 950; după 972 face obiectul unui ample refutații din partea unui preot pe nume Cosmas. Nu se știe nimic despre
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lor ne este cunoscută numai din surse tîrzii (din secolele XIV-XV), care Îi atribuie un dualism radical. Potrivit ereziologilor de mai Înainte Însă, biserica „sclavonilor” profesa, dimpotrivă, o doctrină monarhiană asemănătoare cu cea a bogomililor. Dacă bosniacii ar fi fost dualiști radicali În secolul al XII-lea, atunci s-ar dezlega enigma catharismului. Însă cum nu erau, ea persistă. Într-adevăr, au existat două grupuri distincte de cathari: unul de credință bogomilică și un altul care predică un dualism radical de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
presupusului gnosticism al lui Heidegger se va face spre sfîrșitul acestei cărți. Aici se Încheie scurta noastră cronologie a dualismului. Istoria dualismului nu formează În nici un fel obiectul prezentului studiu. Această cercetare se ocupă exclusiv de structurile mitice ale curentelor dualiste occidentale, de la gnosticism la catharism, și de discuția cu privire la existența unui gnosticism modern. De fapt, chiar dezbaterea În jurul gnosticismului și al nihilismului modern aparține tot sistemului dualismului occidental și poate fi analizată ca o prelungire a acestuia; numai că a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de nord-est, Eurasia de nord, Australia, Oceania și Țara de Foc. Din Asia dualismul s-a răspîndit În America de Nord, Europa și Africa. Avem de a face cu o perspectivă genetică ce ar putea fi superfluă. Din pricina caracterului previzibil al reacției dualiste În fața lumii, aceasta nu trebuie limitată la anumite zone geografice. 5. În legătură cu Trickster-ul, bibliografia cea mai recentă se află inclusă În articolele din The Encyclopedia of Religions, vol. 15, datorate lui L.E. Sullivan (Tricksters: An Overview, pp. 45-46), R. Pelton
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
North American tricksters, pp. 48-51), L.E. Sullivan (Mesoamerican and South American Tricksters, pp. 51-53). 6. Potrivit unei asemenea definiții, America de Sud era considerată ca fiind, cu excepția Țării de Foc, lipsită de dualism. Totuși par să existe și În această zonă mituri dualiste al căror protagonist este o femeie; vezi articolul meu „Feminine versus Masculine: the Sophia Myth and the Origins of Feminism” În H.G. Kippenberg (ed.), Struggles of Gods, Mouton, Berlin, New York, Amsterdam, 1984, pp. 65-98. 7. Vezi În special M.P. Dragomanov
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Legends: The Dualistic Creation of the World (1892-1894), trad. E.W. Count, Mouton, The Hague, 1961; vezi, de asemenea, Jordan Ivanov, Livres et légendes bogomiles (1925), trad. M. Ribeyrol, Maisonneuve-Larose, Paris, 1976. 8. Dragomanov, op.cit., n. 6. Firește că mitul dualist nord-american ar putea fi explicat drept un rezultat al migrării strămoșilor băștinașilor americani din Asia, Însă nu s-ar justifica astfel și absența dualismului din America de Sud. 9. Vezi Oskar Dähnhardt (ed.), Natursagen: Eine Sammlung naturdeutender Sagen Märchen Fabeln und Legenden
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Leiden, 1982, pp. 276-302. 23. Bianchi folosește termenul „misteriosofie”, inventat de savantul italian Nicola Turchi, pentru a defini acest tip de speculații care Înfloresc În jurul misterelor grecești. 24. În privința motivelor din care mintea omenească poate fi ispitită să producă soluții dualiste, am avansat În ediția franceză a acestei cărți o ipoteză Întemeiată pe abundența clasificărilor ierarhice duale și pe bicompartimentarea creierului uman, care determină o Împărțire neechilibrată a funcțiilor, ce explică și Întîietatea mîinii drepte asupra celei stîngi, aflată la baza
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Literatura cu privire la dualismul occidental nu constituie chiar o cantitate copleșitoare. PÎnă În prezent nu există nici un studiu care să cuprindă totalitatea conexiunilor dintre curentele Antichității tîrzii (gnosticii, marcioniții, maniheenii) și cele medievale (paulicienii, bogomilii, catharii). Prima lucrare amplă asupra mișcărilor dualiste medievale Îi aparține lui Ignaz von Döllinger: Beiträge zur Sektengeschichte des Mittelalters, vol. I: Geschichte der gnostisch-manichäischen Sekten im frühen Mittelalter; vol. 2: Dokumente vornehmlich zur Geschichte der Valdensier und Katharer (1890); reprint, Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt, 1968. De uz curent
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
succintă și frecvent reeditată a lui Steven Runciman, Medieval Manichees, 1949. Mai există Încă două prezentări generale ale dualismului medieval, Însă ele nu aduc mari contribuții cercetării problemei: Raoul Manselli, L’Eresia del male, Morano, Torino, 1963; și Milan Loos, Dualist Heresy in the Middle Ages, Academia-M. Nijhoff, Praga, 1974. Excelente studii asupra relațiilor dintre bogomilism și celelalte curente medievale se găsesc În cartea lui Dimitri Obolensky, Bogomilism: A Study in Balkan Neo-Manichaeism (1948), Hall, Twickenham, 1972 și În concluziile
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Giuliei Sfameni Gasparro: „Sur l’histoire des influences du gnosticisme”, În B. Aland (ed.), Gnosis: Festschrift für Hans Jonas, Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, 1979, pp. 316-350. Există și o tentativă, incompletă și neconcludentă, de a se compara Între ele mitologiile curentelor dualiste: Hans Söderberg, La Religion des Cathares, Uppsala, 1949. 26. Hubert Cancik, „Gnostiker in Rom: Zur Religionsgeschichte der Stadt Rom im 2. Jahrhundert nach Christus”, in Jacob Taubes (ed.), Gnosis und Politik, Fink-Schöningh, München-Paderborn, 1984, În sp., p. 179. 27. Vezi
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
l’Origénisme chez les Grecs et les Syriens, Seuil, Paris, 1962, pp. 16-66. 62. Nu este ușor de stabilit În ce măsură această dezbatere se referă la doctrina lui Origen Însuși. Este greu de ales Între cei care fac din Origen un dualist apropiat gnosticilor și cei care Îl consideră perfect „ortodox” (desigur, ortodox conform unor criterii stabilite la sute de ani după moartea sa), Întrucît căderea Intelectelor despre care vorbește Origen, determinată de exercițiul liberului lor arbitru, nu pare mai „dualistă” decît
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
un dualist apropiat gnosticilor și cei care Îl consideră perfect „ortodox” (desigur, ortodox conform unor criterii stabilite la sute de ani după moartea sa), Întrucît căderea Intelectelor despre care vorbește Origen, determinată de exercițiul liberului lor arbitru, nu pare mai „dualistă” decît căderea lui Lucifer, a cărei cauză este tot liberul arbitru, la Augustin. 63. Heinz Halm, Die islamische Gnosis: Die extreme Schia und die ’Alawiten, Artemis, Zürich, 1982, pp. 14-15. 64. Heinz Halm, Kosmologie und Heilslehre der frühen Ismî’Îlîa
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În mare măsură de cercetătorii gnosticismului; aceștia au Încercat să stabilească un set de „trăsături dinstinctive”, În raport cu care gnosticismul, creștinismul, platonismul, iudaismul și alte religii s-ar situa drept „invarianți” de tipul fonemului. Hans Jonas a recunoscut că gnosticismul este dualist și, prin urmare, diferit de orientările non-dualiste; a mai stabilit, de asemenea, că este anticosmic și nu procosmic și că se Înfățișează În două variante: una moderată și alta radicală. A numit gnosticismul de tip moderat siro-egiptean, iar pe cel
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și nici nu se conformează ci. Cu toate că au mai fost stabilite, de către Învățați precum Carsten Colpe și Ugo Bianchi, și alte cîteva trăsături distinctive, definiția gnosticismului ca invariant este deja completă atunci cînd se afirmă că „gnosticismul este o religie dualistă, caracterizată printr-un dualism anticosmic (fie moderat, fie radical; dacă e unul moderat, atunci include un sistem vertical devoluționar) și prin ideea de consubstanțialitate a omenirii cu originile ei noncosmice”. Dar și această definiție se dovedește, din păcate, prea generică
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
care o ia razna creează o lume inferioară ce are totuși asemănări cu lumea superioară, este acesta dualism? Iar dacă da, atunci unde este deosebirea dintre acest dualism și doctrina creștină? Totuși unele doctrine gnostice, fie că le definim drept dualiste, fie că nu. nu sînt „anticosmice”: ele se mărginesc la a atribui o inteligență și o putere redusă cauzei care a generat ecosistemul uman (universul). Și, În fine, platonismul Îi concepe și el pe oameni ca literalmente Înrădăcinați În divinitate
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În mod independent, Gimbutas și Pagels au Îmbrățișat, peste decenii, principalele teorii ale lui Schmitt și Eberz merită să i se acorde chiar ceva mai multă atenție. În 1962 un interpret marxist al catharismului, Gottfried Koch, a susținut că mișcările dualiste aveau În ierarhiile lor locuri rezervate femeilor. Koch a avut impresia - și, Într-adevăr, oricine nu este familiarizat decît superficial cu fenomenul o poate avea - că Între adepții catharismului cele mai importante erau femeile. Koch a stabilit deci, prin inducție
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
general o atitudine negativă față de femei, În baza evidenței statistice a negativității Sophiei Înseși. 8. De ce căderea? Am Încercat să arăt, În mai multe eseuri, că Sophia ocupă În mitul gnostic, ca personaj, o poziție care intervine În multe mituri dualiste ale lumii, cea de Trickster feminin 97. Nu am intenția de a prezenta aici numeroasele variante ale mitului Tricksterului feminin, de care m-am ocupat cu alte prilejuri. O serie de specialiști au crezut, se pare, că intenția mea a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de vinovăție care ia naștere atunci cînd cineva are o rudă apropiată care se poartă neobrăzat și nechibzuit, aducînd numai necazuri. Însă sistemul pus În acțiune de gnostici nu s-a epuizat. El s-a manifestat În așa-numitele curente dualiste nou-apărute, realizîndu-și Încă multe din potențialități. 16. Variațiuni docetiste Nu numai Vechiul Testament are un statut complex În cadrul exegezei gnostice, ci și Noul Testament, văzut În general ca rezultat al unui bricolaj de proastă calitate, executat de niște discipoli nepregătiți, lipsiți de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
unui tip de raționalism care, pornind de la premise opuse celor ale gnosticilor, atinge rezultate asemănătoare, la nivel superficial, cu ale acestora din urmă. Vom explora acest paradox aparent În ultimul capitol al cărții de față. Atunci cînd se analizează curentele dualiste după metoda trăsăturilor distinctive rezultă de obicei că ele au În comun o interpretare aparte a existenței lui Isus Cristos, numită docetism, de la cuvîntul grecesc dokesis, „apariție, fantomă”251. În realitate, docetismul apare În multe variante pur și simplu pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
că Marcion introduce În mod nechibzuit Materia printre principii ne dezvăluie că nu era interesat de coerența sistemului său de gîndire, fiind el În primul rînd filolog raționalist și teolog. Prin „trăsături distinctive”, doctrina lui Marcion poate fi definită ca dualistă, antiiudaică, encratită, docetistă și chiar vegetariană. Însă dualismul său este foarte complex. Se opun unul altuia, Însă nu au nici o legătură Între ele, două sisteme: lumea superioară a Dumnezeului bun și lumea de jos a Demiurgului. În termeni spațiali, există
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]