434 matches
-
optimist). Martirajul scriptural idee modernă, instrumentată însă postmodern constituie, de altfel, Blazonul de arhonte și marea obsesie a lui Daniel Corbu. O dovedește, cu asupra de măsură, cultivarea excesivă a imagisticii devoțiunii totale și a supliciului voluntar: răni, cuie, ghilotină, eșafod, coroană (iar "peste coroană se vor găsi mulți care să scuipe"!), "îmbeznate lințolii" ș.a. Ardența totală a sacrificatului de voie apare justificată de faptul că poezia înseamnă disciplinarea haosului lumii ("poezia e haosul condamnat la visare" Weekend secret), conjugarea contrariilor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Românească, București, 1994; Piatră de încercare, Editura Junimea, Iași, 1995; De dragoste și moarte, Editura Helicon, Timișoara, 1996; Intrarea în apocalipsă (ediție bilingvă, română și franceză), Editura Cogito, 1997; Arta nostalgiei (poeme cuantice), Editura Cartea Românească, 1997; Întotdeauna ploaia spală eșafodul, Editura Axa, Botoșani, 1997; Clipa zboară c-un zâmbet ironic, Editura Dyonisos, Craiova, 1999; Dintr-o haltă părăsită, Editura Augusta, Timișoara, 2000; Pornind de la zero (antologie de versuri), Editura Cartea Românească, București, 2000; Între două lumi, antologie de versuri în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
traiect simbolic; nodurile pe linia vieții sunt cele care transformă insul (oricum contorsionat, diferit, hărăzit cu dureroasa conștiință a singularității în suferință: "eu sunt un labirint/ un cuvânt sinucigaș"), într-un condamnat situat în permanență pe un cumplit Drum spre eșafod. La capătul căruia pare a se întrezări, în plus, golul total, neantul însuși. Unicitatea ființei apare atunci amenințată de spectrul dispariției, al trecerii spre un dincolo perceput, de dincoace, ca unul al negării totale, al dizolvării. O certitudine subsecventă este
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cade în mreje, călăul (portretizat în ciclul intitulat chiar călăul neființei), nu apare la rândul lui atât ca un sinistru mesager mereu amânat al morții, cât ca un straniu celebrator al vieții. Poemele precum tăcerea călăului, balada celui uitat pe eșafod, crucifixion sau călăul în mormântul lui Iisus îi compun, cu migală și tensiune ideatică, alte și alte fațete: filosofard și sensibil, pătruns de raskolnikoviene interogații și deținător al apei vii, sfințite de orice păcat, călăul scapă de la început de încadrarea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
publică. Codul civil al lui Napoleon frânează emanciparea femeii pe parcursul secolului al XIX-lea, având o delimitare strictă între caracterul privat al feminității și cel public al masculinității. În acest context, Femeia Nouă, cu pași mărunți, discret, dar eroic, pe eșafod, pe baricade, în cluburi, în presă, în exil sau în saloane, desfășoară o considerabilă energie în vederea emancipării sale. Soluționarea problemei de gen constituie o condiție de ruptură cu mentalitatea tradițională și de avansare a societății în direcția modernității. Principiul excluderii
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de Rênal nu ezită să-l viziteze la închisoare pe Julien, în văzul tuturor, inclusiv al soțului ei. Ele încearcă totul împotriva imposibilului său. Zadarnic. Julien face ceea ce trebuie pentru ca tribunalului să-i fie imposibil să nu-l trimită pe eșafod: îi insultă pe aristocrați și pe burghezi. Ne putem lăsa convinși că sfîrșitul lui Julien era înscris în trecutul său, în sufletul său. Putem să explicăm, prin sociologie și psihologie, că originile sale sociale, experiențele prin care a trecut au
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
elogiul adus sacrificiului Mântuitorului în fața altarului este înlocuit cu un elogiu al senzualității și al păcatului reflectat în dublul său simbol al tentației: femeia și șarpele. Pentru Stück, această mizanscenă malițioasă a unui erotism decadent care transformă patul nupțial în eșafod corespunde artei sale care se încarcă cu o serie de licențe provocatoare, proiectând dorințe inavuabile într-un scenariu al seducției, al extazului erotic și al morții. Henriette Väth sesizează impactul simbolic al acestei inversiuni decadente, instrumentate simbolic de Stück. "Deși
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a operelor, începînd chiar cu celebrele Pajere care își distribuie sensul între fantastic și real, călăuzind lectura unor texte impregnate de umbre mitologice și istorice sau aflate din vechi cronici; Remember actualizează ultimul cuvînt rostit de un rege englez pe eșafod și se dedică unui misterios Aubrey de Vere a cărui personalitate disjunctă pare nutrită de fantezia unor la fel de misterioși pictori și prozatori ca Ruysdael, Mignard, von Dych, Cavalerul Lely, Barbey d'Aurevilly repere ale unui exotism exterior nutrit de experiențe
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
au fost executate, nu dintr-o teribilă simpatie umanitară pentru cei condamnați, ci ca nu cumva peisajul englez să fie împînzit cu spînzurători. De asemenea, încetarea execuțiilor în locurile publice, de la interzicerea procesiunii de la Tyburn, în 1783, pînă la desființarea eșafodurilor din interiorul închisorilor, din 1868, a avut puține legături cu vreun angajament principial față de civilitate. Transferul execuțiilor în interior, camuflarea violenței de ochii publicului au fost uneori considerate de susținătorii fenomenului ca un mijloc de a potoli atacurile publice împotriva
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
de fericire, Ștefan zâmbind trist, Radu luminos ca un înger și Mateiaș serios, mișcându-și buzele ca în rostirea continuă a unei rugăciuni. Ultimul, bătrânul voievod, cu barba albă, adus de spate privea cum urcau treptele estradei, de fapt ale eșafodului, ca într-o înălțare cei dragi lui, mândria lui. Se îndreptă să urce și el. Se așezară la locurile lor pe fundalul unui zid de ieniceri. Călăii se înclinară în fața sultanului și apoi în fața osândiților, o plecăciune plină de respect
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
n-a putut nicicând gândi psalmistul, puse stăpânire pe cugetul lui, și încă un pas spre lumină, până când, ajuns în fața butucului, se identifică întru totul luminii: — Cred, Doamne, și mărturisesc! Îngenunche. Butucul îl vedeau doar cei din corturile din partea opusă eșafodului, el Ștefan Brâncoveanu nu vedea decât Tronul Slavei lui Dumnezeu. De sub eșafod, sângele șiroi începu să șerpuiască pe pavajul alb al pieții. Nu erau mulți curioșii care veniseră să asiste. Greci și turci priveau prelingerea sângelui și-și aminteau povești
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
încă un pas spre lumină, până când, ajuns în fața butucului, se identifică întru totul luminii: — Cred, Doamne, și mărturisesc! Îngenunche. Butucul îl vedeau doar cei din corturile din partea opusă eșafodului, el Ștefan Brâncoveanu nu vedea decât Tronul Slavei lui Dumnezeu. De sub eșafod, sângele șiroi începu să șerpuiască pe pavajul alb al pieții. Nu erau mulți curioșii care veniseră să asiste. Greci și turci priveau prelingerea sângelui și-și aminteau povești de groază spuse de bunici bătrâne, legenda marelui duce Notaras care, atunci când
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a avut cum să blesteme, mucenicii nu blestemă niciodată, ei pleacă rugându-se și împreunându se cu Hristos, ca și El sunt părtași la Liturghia cea Mare cu Jertfă de Sânge. N-avea cum să blesteme, a stat acolo pe eșafod, avându-L alături pe Tatăl Cel care și-a însoțit Fiul urcând pe Golgota, a stat, pe rând ca părinte cu Constantin, Ștefan, Radu și apoi, luându-l de mână, l-a dus spre jertfă pe Mateiaș. Era atunci să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
geniale surprind câte ceva din scâncetul de început al lumii. Creierul este, cu siguranță, cea mai odihnită zonă a corpului uman. Absurdul vitaminizează filosofia și arta. Suntem aripi ale cojii noastre de stea. Nu sunt curios cum se vede lumea de pe eșafod. Dacă vrei să te cunoști bine, mai informează-te și de la alții. Nici geniile nu reușesc să înjuge mai mult de 14% din creierul aflat în dotare. Pentru a se fortifica, talentul are nevoie de sprijin, caracterul - de ostilitate. Intelectualii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
culmile ridicolului. In artă, ca și în politică, cometele ies la rampă, nu stelele. Se pare că specia noastră și-a îngrămădit singurătatea în exemplarele ei de lux. Multor oameni nu li s-a îndeplinit decât ultima dorință : cea de pe eșafod. Capetele pătrate nu pot deveni normale, daca nu sunt date la timp de-a dura. Cea mai mare grijă a noastră este să rămânem în viață, nu să trăim. Din păcate, noaptea Anului Nou nu reprezintă decât o transbordare a
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
bunica maternă a lui Carol, era soră vitregă cu Joséphine de Beauharnais, marchiză de Quinqueran-Beaujeu, Claude de Beauharnais era văr primar cu generalul viconte Alexandre de Beauharnais, primul soț al Joséphinei de Beauharnais (născută Tascher de la Pagerie). Alexandre murise pe eșafod în 1794, în timpul Revoluției franceze. Rămasă văduvă, Joséphine de Beauharnais s-a recăsătorit cu generalul Bonaparte și, în 1804, a devenit împărăteasă a Franței. Din căsătoria Joséphinei de Beauharnais cu Alexandre de Beauharnais au rezultat doi copii, Eugène și Hortense
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
Academia de științe (1777) al cărui membru era de la vârsta de 25 de ani. Lavoisier se afirmă și ca geolog și economist finanțist cu funcții profesionale mari în stat și care l-au tras pe versantul întunecat al Revoluției până la eșafod la 8 mai 1794. Cu descoperirile lui Lavoisier începe biochimia ca știință. Fizicienii luminiști, dintre care unii erau medici, se implică și ei direct sau indirect căutărilor medicinei. în 1783, medicul Jean Paul Marat scrie Mémoire sur l’électricité médicale
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
în Grecia antică, ceva sau pe cineva care se presupune că se află în interior, în spatele ușilor scenei. Această mașinărie, greu de manevrat, nu a fost utilizată din secolul al IV-lea î.H. Unii regizori recurg la ea astăzi. Eșafod. Estradă din lemn pe care se înalță, în Evul Mediu, un element de decor. Miracol. Piesă medievală al cărei subiect, împrumutat din Viețile Sfinților, trasează un episod din viața unui sfânt sau a Fecioarei. Mister. Dramă sacră medievală al cărei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ricanare sau grimasă. Această formă de umor care și-a găsit în atributul cromatic dat de André Breton expresia cea mai cuprinzătoare a sintagmelor sinonimice de tipul "umor de spânzurătoare" (germ. Galgenhumor, "veselie cruntă și în situații penibile"), "umor de eșafod", "umor macabru", umor sângeros, atroce, feroce etc. este o modalitate estetică reprezentată literar din cele mai vechi perioade, de la Petronius, la Rabelais, Shakespeare, Swift, Marchizul de Sade, E. A. Poe, Baudelaire, A. Jarry și apoi masiv la suprarealiști, în teatrul "cruzimii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sunet se zbate zadarnic țintuit de ochii tăi cealaltă preferă profunzimea incalculabilă a tăcerilor nerevendicate ridică din umeri placidă refuză ostentativ vuietul impetuos al valurilor în acest timp cealaltă jumătate a mea surâde îngăduitoare 3 iunie 2011 Inexplicabila părăsire a eșafodului singur se trăsese pe viață ca pe o roată supliciul fusese întâmpinat cu zâmbetul pe buze mulțimile amuțiseră gâtuite de mirare călușul tăcerii le înfundase gurile nu e bine nu așa (strigase călăul care nu înțelegea cum o victimă își
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
gurile nu e bine nu așa (strigase călăul care nu înțelegea cum o victimă își poate lua moartea în propriile mâini) nu te poți tortura singur domnule numai eu stabilesc etapele premărgătoare morții unele extrem de dureroase desigur cei prezenți în fața eșafodului așteptau doar doi porumbei gângureau indiferenți (pene de alb geamăt de roșu freamăt de carne sunetul oaselor măcinate) deodată ha ha ha hohotele condamnatului au fost surpriza serii ulterior au apărut legendele evident dar singura certitudine a rămas sinuciderea călăului
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
Cumpăr. Și celălalt? De data aceasta, se zice, pe Daumier l-a părăsit curajul. ― Șase sute de franci. ― Nu cumpăr, a replicat americanul. Pe aeroport, doi tineri se despărțeau. Ea (o tânără mexicană) plângea. S-a îndreptat spre avion ca spre eșafod. Acum flirtează cu un bărbos între două vârste, râzând des ca să-și arate probabil dantura superbă. Și bănuiesc că la Ciudad de Mexico o așteaptă altcineva. Ce ne-am face fără consolări? Mai ales că, are dreptate Gide, este un
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
pe care le vedem la lumina lanternei îmi amintesc ce zicea Laertes: "cel mai bun străjer este frica". Și nu doar din pricina întunericului. Capetele colosale cioplite în bazalt și găsite în pădurile mlăștinoase din La Venta par rostogolite de pe un eșafod uriaș. Falsă impresie. Căci nici unul din aceste capete nu a căzut de la vreo statuie. Toate au fost gândite așa cum arată acum, fără trup. Din motive necunoscute, pe sculptorii olmeci nu i-a interesat omul în ansamblu. Și, tot din motive
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
ar fi văzut. În ce măsură mai putem înțelege noi ce s-a petrecut aici? Judecăm cu alte criterii și rezultatele nu pot fi decât altele. Căpitanul echipei învinse își așteaptă moartea mai liniștit decât regii care au vrut să impresioneze pe eșafod. Această liniște ascunde ceva. Dar ce? Compasiunea e, poate, la fel de inutilă aici ca și ipoteza curajului, singurele idei la care suntem obișnuiți să facem apel într-un asemenea caz. Lipsit de ele, nu mai știu ce să cred. Constat, din
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
paisprezece ani ca să-ți vezi desăvârșită munca, Giotto nici măcar n-a apucat să-și vadă Campanila gata, Domul, porțile paradisului, mulțime de aparate de fotografiat, apoi orașul cu casele îngrămădite, străzi înguste, Palazzo del Podesta, fostă închisoare, în mijlocul curții cândva eșafodul, astăzi soarele și obiectivele aparatelor de fotografiat, Santa Maria Novella, cu fațada ca o coală de hârtie pe care un matematician cu fantezie a îmbinat la perfecțiune toate figurile geometrice cunoscute, Ponte Vecchio peste Arno, prăvălioare ce adăpostesc bijuterii rare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]