542 matches
-
rău decât orice doctrină germană a lebensraum-ului). Varianta germană rămâne însă înscrisă puternic în istorie datorită preluării în ideologia nazistă, în care evreul era portretizat drept Celălalt absolut, prin natura sa, cel care aduce capitalismul, modernitatea și industrializarea în spațiul edenic tradițional, corupându-l. Antisemitismul însă nu era limitat la aria germană, și nici nu avea cele mai agresive forme ale sale în acel spațiu, ci în Rusia și în Europa de Est, și chiar și în lumea anglo-saxonă, portdrapelul libertăților și al
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
enigmatice asupra cărora privirea mundanului cotidian nu trebuie să zăbovească. La fel sunt abordate și accidentele sublime, sincopele majestoase în indefinibilul străfulgerării prin care pot lumina viața unei ființe umane integrate cotidianului. Una dintre aceste paranteze insulare ce, uneori, punctează edenic parcursul individualității umane este experiența perturbantă a erosului. Întâlnirea cu cel care ne devine drag deșteaptă și activează în noi amintirea unui ev atemporal unde ne redescoperim superiori față de persoana ce credeam că suntem. Alături de chipul pictural adorat în incandescența
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
sub spectrul unui control îndelungat și eficient, sub imperativele ce nu le permit sustragerea din mecanica amprentării sociale, mecanică ce cuprinde cum deja a fost evocat, și vârstele vieții umane. Un alt exemplu de paranteză magică, de interval și sincopă edenică ce ar putea interveni în viața omului cotidian este reprezentat de inspirația și actul creației artistice. Individualitatea ce posedă o tainică înclinație pentru deschiderile frumosului și armoniei sensibile se poate întâlni cu clipe de extaz în care își proiectează întreaga
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
temple ale înălțării omului peste sine sunt tolerate de cotidianul social din dorința de a controla orice exces al spiritului avid de libertatea evadării spre grațiile veșniciei. Așadar, alături de reala dorință a multor semeni de a se întâlni cu ecourile edenice cuprinse în creațiile artistice se află vigilența socială care acceptă artistul și induce chiar impresia susținerii acestuia pentru a înlesni descătușarea fragmentară a copleșitoarelor energii prezente aici. Astfel, anihilarea banalității cotidiene de către o resurecție spirituală generalizată prin excesul de frumusețe
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
un fapt real, operaționarea lui concretă nu poate fi determinată decât prin și de către voința umană. În acest sens, misticul ne spune că demonul tentează, ispitește fiind un negustor, un ofertant abil care, cu răbdarea unui înger intrat în dizgrațiile edenice, pândește peste temporalitatea clipelor adamice de îndoială și orgoliu rătăcitor. Ce aruncă el în fața omului dublicitar și instabil este promisiunea unui altceva care întrece cu mult darul Divinității. Această noutate bizară este asemeni unei porți sculptate în fildeșul demiurgiei cosmice
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
fericire din paradigma vieții individuale, fiecare dintre noi ne dorim continuarea sau reluarea nesfârșită a acestei clipe ce este asemeni unui atom închis și imun la nenorocirile care pândesc din penumbra existenței. Dar această zăbovire în interiorul unei astfel de insule edenice nu poate dura la nesfârșit. Temporalitatea nu distruge o astfel de oază a unui sublim existențial coborât peste destinul individual al unor ființe umane, ci smulge brutal și nemilos aceste ființe din paradigma fericirii lor, paradigmă pe care o proiectează
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Senzația că fericirea trece prea repede nu este, așadar, doar rezultanta dorinței de a o stopa atemporal ci și ecoul relativității ca trăsătură a lumii profane, ecou care străpunge sufletul extaziat întru bucurie spre a-l atenționa neîncetat că veșnicia edenică nu se oferă din extensiile imanentului și că doar oglindiri paradisiace punctează efemer temporalul deșertăciunilor umane. Așa cum fericirea întâmpină insular tranzitarea de către ființa omenească a nebuloasei profanului, tot astfel și suferința își deschide amarul existențial în clipe de agonie și
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
adevăr temelie deja ancorat în ancestralul spiritului uman. Întregul ritual vizează trezirea acestui ancestral, acestei potențialități rămasă ca pecete trans-dimensională a creației ființei omenești de către energiile divine. Zeul șoptește sacerdotului substanțialitatea ritualului ce se revarsă spre credincios asemeni unei adieri edenice menită să-i reamintească rostul transcendent al survenirii și proiecției sale în existență. Aici revelarea acestui sens primordial pentru destinul omenesc indică statutul efemer și secvențial ce definește în mod real mundaneitatea desfășurată prin succesiunea palierelor temporale. Precum templul este
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
văzut în utopie un simplu camuflaj ideologic al ereziilor gnostice din vechime. Prezentul apare ca un scenariu avortat al unui Trickster inuman. Ulcerată de resentimente și ispitită de reverii adamice, utopia a încercat - de la Campanella până la Marx - să proiecteze promisiunea edenică într-o istorie naturaliter entropică. Într-o lume industrială și tehnicizată (supremația „insistentei cereri de livrare”, în terminologia lui Heidegger: die Herausforderung), incapabilă de gândire poetică și imaginație simbolică, utopia este o escapadă cu pretenții de rigoare științifică. Totalitarismele de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vieții acestuia". c). Eul. 2.3. Mitul Eternei Reîntoarceri Prezentul studiu nu este interesat de miturile literare (sau de miteme) pe care le-am putea identifica în pagini eminesciene. Nici măcar miturile nu fac obiectul analizei noastre, deși vom întâlni cuplul edenic și propuneri literare de soluționare a problemei timp pământesc vs. timp paradisiac (Cezara). Ne-am oprit la Mitul Eternei Reîntoarceri, cu cele 4 Principii de funcționare (M. Eliade) pe care să le verificăm pentru Intertextualitate în aceste pagini, iar mai
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
mică dificultate. Termenul hipertext are dublu înțeles, acoperind și pattern-ul și variantele lui. Va trebui evitată confuzia conceptuală, prin termeni diferiți. Prima ecuație din sistemul simbolizării lumii sacre, analogia, este verificată în paginile prozei eminesciene. Mai mult, reeditarea condiției edenice apare ca un segment intratextual. Circumscrisă principiului în discuție, "reprezentarea unei vieți perfecte, paradisiace, se concretizează prin intermediul imaginii unei insule prea-fericite, a cărei repetiție analogică dă naștere grădinilor sacre, în mijlocul cărora templul este situat pe un ostrov înconjurat de un
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
teluric. După ce Dan-Dionis accede la Paradisul selenar, frământării disimulate în obscuritatea interioarelor, în nevoia de refugiu, în desenul cabalistic al păienjenișului și al hieroglifelor îi ia locul paradigma ordinii liniștite și limpezi din proximitatea domei lui Dumnezeu. De la nivelul dimensiunii edenice unde protagonistul își satisface nostalgia după entropia-zero, se deslușește fără dificultate spectrul de conotații al seriei intaratextuale a cromaticii.Vom urmări desenul constelației intratextuale (S5) care unește seria intratextuală a lui înalt/adânc (alta,-um,-us) cu seria intratextuală a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
înalt. Prezența în proza antumă Subscriem raportului antitetic pe care Ioana Em Petrescu îl stabilește între culorile roșu și albastru. Cu anumite precizări, care își propun să îmbogățească spectrul de nuanțe ale culorii lui alta,-um,-us. Albastru descrie seninul edenic. El liniștește, dar nu este vorba despre cronoterapie: albastrul face sintagmă antonimică păienjenișului, eventual concentrat într-un punct roș. De fapt, termenii antitezei sunt dezordine-ordine (reinstaurată). Din momentul căderii din Rai a lui Adam și a Evei, entropia a tot
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Maria (niciodată nu voi înțelege cum se împacă ipostaza monahală cu simțămintele și manifestările față de Maria...călugării lui Eminescu au nevoie de rasa neagră pentru a accede la sacru, dar și de iubirea Mariei/Cezarei pentru a ajunge aproape de condiția edenică) se explică prin valoarea entropiei, care tinde către zero, deci nimic nu tulbură apele din înălțimi: "...cu lacuri albastre (s.n.) și limpezi ca lacrima" (Eminescu: 2011, II, 49). Dintr-o perspectivă ce depășește spațiul teluric sau selenar-edenic, de o relevanță
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
1991, pp. 154-155). Varianta din ms. 2284, [Moartea Cezarei], ni se pare că nu ar confirma interpretarea, cel puțin nu în ceea ce o privește pe Cezara Euthanasius își construiește, într-adevăr, un mormânt sub ape. Iubita lui Ieronim, în sensul edenic, se îndreaptă către insulă și este prinsă în valuri, nu sălășluiește în ea. Poate, dacă nu ar fi ieșit din cercul paradisiac... Învinsă de talazuri, va ajunge în peșteră, fără suflare. Marea își revendică semnificațiile thanatice și i le ia
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
analizată în prezentul subcapitol descrie un fenomen de autogenerare prin care intratextul se desăvârșește, cu fiece reluare, motiv pentru care el ar putea fi surprins de o manieră specifică prin noțiunea autotext. Fără îndoială, nu arată la fel repetarea tabloului edenic în două texte diferite sau reiterarea acestui motiv în variante succesive ale aceluiași text; deosebirea este dictată de incongruența dintre ocurența și devenirea unui mit personal în opera eminesciană. În momentul în care sunt depășite granițele de gen, dar rămânem
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
meu, cu simpla îndatorire de-a însemna în ziarul tău tot ce ți se va petrece memorii pe care le voi citi și eu (Umbra mea Eminescu: 2011, II, 262). În varianta Umbra mea, eroul își propune să petreacă timpul edenic singur, undeva, la o distanță față de pământ suficient de (astronomic) mare, pentru a nu fi atins de ură. În cuprinsul acestui segment intratextual, accentul cade pe cronica petrecerii telurice a umbrei. În textul variantei, umbra este solicitată să noteze, în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
semnalează distanțarea față de magie sau religie 43. Hipertextul descrie adâncirea în mări cu "undoiete oglinzi", imagine prin care adâncirea se oglindește și devine înălțare. În hipotext nu se mai simte nevoia înălțării/adâncirii poate și pentru că protagoniștii au atins dimensiunea edenică. Numai în vis sunt descrise "ceruri cu oglinzi de argint și cu sale întinse" (oglindirea înălțării devine adâncire) pentru a căror accesare înălțarea este tacită (în Umbra mea nu regăsim niciun lexem din familia lexicală a lui "adânc" sau a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Umbra mea este suficient pentru a determina o arhitectură biplană. Semnul arab și imposibila lui decriptare sunt doar constatate în variantă, în timp ce nuvela le va problematiza și le va pune în "capul unghiului", în sensul că vor aduce începutul sfârșitului edenic pentru Dionis. (H5a) El puse jos dulcea lui sarcină pe malul mirositor al unui lac albastru ce oglindea în adâncu-i toată cununa de dumbrave ce-l încunjura și deschidea ochilor o lume întreagă în adânc. [...] El își întinse mâna asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
inclusiv ideea de poveste, nucleu intratextual relevant, cu atât mai mult cu cât filiația lui depășește opera și trece în biografia poetului. O regăsim în Sărmanul Dionis, ca și în varianta Umbra mea, ca un mod de petrecere a timpului edenic, semn că povestea se asociază esenței de adevăr a vieții; despre aceeași narațiune cu valoare mitică, pe care o asociem definiției formulate de Mircea Eliade pentru mit, Eminescu îi scrie Harietei Eminovici. Povestea se asociază jocului și desenează o constelație
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
circulația secvențelor și numelor, ca procedeu intertextual (Mc Hale: 2009, 13) și mai ales la apartenența arhitextuală inedită pentru Eminescu (roman). Intratextualitatea transpro-zastică generată prin filiație ar prilejui nuanțări interesante ale portretului feminin și o dezbatere productivă asupra exogenezei spațiului edenic, situate între mitologie și credința creștină din cărțile vechi românești, pe care bibliotecarul Eminescu le recomanda cu atâta ardoare. Intratextualitatea transgenerică merită un spațiu alocat publicisticii, domeniu descoperit de postmodernitatea critică, de la care avem analize pertinente și cea mai convingătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Cartea lui J. Urwics „Fără pașaport prin URSS” în care se descriau ororile sistemului concentrațional circulau ca un preludiu la „Vin americanii”. Cercul basarabenilor din țară se reunea mai frecvent fiecare participant profețind după zvonuri și imaginație. Unii pastelau viața edenică americană glorificând societatea de consum, alții jinduiau ordinea și nivelul de trai occidental visând ca Bucureștiul să revină la situația de micul Paris. Cei formați în democrația interbelică, deja vârstnici ne asigurau că numai „monarhia va salva România”. Încă nu
ALBUM CONSEMN?RI REPORTAJE 1989 - 2002 by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/83887_a_85212]
-
și pe care îl exorcizează prin intermediul unei „duble parodii”,parodia unei lumi-parodie. „Mitologia moftului” cuprinde varii subspecii, toate invenții ale presei, și efecte ale existenței-kitsch: „mitul revoluției”, „mitul progresului modern”, modelul cetățeanului responsabil, răsturnate parodic în imaginea rabelaisiană a unei „edenice” mahalale de absurd și perpetuu carnaval. Deși ia de multe ori forma unui joc speculativ, Planeta Moft este, în substanța ei, o temeinică cercetare a relațiilor dintre scriitorul (de literatură) și publicistul Caragiale, dintre universul său interior, cel al personajelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286357_a_287686]
-
străvadă peisajul inaparentului: "Paseri, mari paseri stymphaliene/ Ce bat din aripe de vis,/ Paseri mari cu himerice pene/ Nălucind un divin Paradis,/ Oh, àripile lor, ah, arìpile!". Păsările mitice 35, al căror zbor se profilează pe ecranul luminos al cerului edenic, nu sunt decât imaginile-còpii ale formelor pe care le "nălucesc". Totuși, imagini înaripate, străbătând câmpul posibilei lor nașteri în adevărul existenței, pure ființări ce rătăcesc în spațiul transparent dintre pământ și cer. La rândul lui, "cu tot sufletu-n vis
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
o despicătură nefirească/ ce te-a separat pentru totdeauna de luminișul ființei" (Pustiitorul, vol. Atotsfârșitul, 1995, în op. cit., p. 192). 56 "Clarviziunea inimii deslușind respirația/ veșniciei" (Fruntariile inocenței, vol. Trandafirul și clepsidra, în op. cit., p. 54). 57 Astfel de viziuni edenice nu sunt puține în poemele lui Dan Damaschin, spre exemplu în Fruntariile inocenței, în care asistăm la scene desprinse din starea de copilărie a lumii, pe vremea când "în roua unui suflet invulnerabilă se oglindea Firea", iar "un duh al
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]