1,904 matches
-
poetului în această carte): "pe mare, se află trupurile înecate cu / cărțile în mână/ Pe fiecare carte scrie:/ democrație, libertate". Dacă elegia XXVI ne dă o idee-imagine despre condiția noastră de ostateci damnați și condamnați sub zodia morții nivelatoare, ultima elegie este un fel de epitaf și profeție politico-poetică: Nu m-am gândit / ce am să fac în timpul morții/de atâta democrație și libertate.// Morții mele cel mai rău îi pare/ că și-a pierdut mințile pentru poezie./ De aceea, eternitatea
Înger strâmtorat by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7127_a_8452]
-
că identitatea tare, ce se va impune negreșit oriunde și oricând, începe să lucreze pe chiar acest teren moale al eului nenăscut, neprofilat. Sunt, deja, din burtă, cel mai mare cântăreț al lumii"; "Iubesc, deja, pe toate femeile lumii"... De la Elegiile increatului se va trece, curând, la o naștere neobișnuită, memorabilă, "răpăitoare", "năprasnică". Moliciunea informului, plutirea ființei neînchegate sub "clopotul de apă" al uterului rămân cumva în urmă. Din coaja oului țâșnește un pui care se va înfige, deodată, în lumea
Naștere ușoară by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7336_a_8661]
-
toate stau împrejur: / Râul oprise apa din cale, / Vântul tăcuse din lin murmur. // Cât acolo turme de oi frumoase / Se răspândise pe livejui / Și ascultându-l iarba uitase, / Pătrunse toate de mila lui". Convenționalismul arcadian și moralismul fără de scăpare împreunează elegia cu meditația: "Viața voastră necazuri n-are: / E simplă, lină, fără dureri / Și-n toată lumea nici o suflare / Ca voi nu gustă multe plăceri (...) // Și drept aceea a tânguire / Fac să răsune fluierul meu, / Lăsând și turma în năpustire, / Vărsând și
Armoniile lui Cârlova by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7345_a_8670]
-
în lumea oamenilor, se sustrag regulilor de uzură și moarte ale acesteia. Timpul nu curge și pentru ei. Astfel se citesc Desprinderea de țărm sau Ambră, în care anii par un drum, iar lumea, "o insomnie de pași". Precum în elegiile abstracte ale lui Nichita Stănescu, eul se va contempla din afară, și nu dintr-un singur punct, ci din toate părțile deodată. Din multiplicitatea lumii, poetul a extras numitorul comun, pentru a-l redistribui acum în "jocul unghiurilor de materii
Insomnia by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7618_a_8943]
-
cel rotofei... / toate vârstele/ mi-au rămas șchioape, mioape. / Aritina, cocul ei auster/ sâmbetele ei îmbrăcate bine/ acele de croitorie/ legumele perpelite/ toate se îndreaptă încet/ spre mijlocul de negăsit/ al Pământuluiť. Ioan Al. Lupu își rescrie în ŤCronici și elegii amăgitoareť poeme de tinerețe, probabil nepublicate, cărora le adaugă răspunsuri Ťîn oglindăť ale vârstei sale actuale, de Ulise întors din călătorii: un fel de cronică în versuri a unei existențe de rătăcitor. Privirea ironică și realismul magic - specific literaturii latino-americane
Vise din cartierul de est by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7160_a_8485]
-
actuale, de Ulise întors din călătorii: un fel de cronică în versuri a unei existențe de rătăcitor. Privirea ironică și realismul magic - specific literaturii latino-americane - sunt punctele forte ale acestor poeme stufoase, adevărate nuclee pentru eventuale povestiri viitoare. Amărăciunea renunțării (Elegia fructelor tropicale) transformă râsul în plâns, cu folos liric; alături de exotism și umor, cucerește împletirea postmodernă a mai multor straturi culturale (de la homerica Odisee la Edwin Lugo): ŤMagdalena, o fată de la câmpie/ unde se-mbrățișează Apure cu Orinocco/ era o
Vise din cartierul de est by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7160_a_8485]
-
Scriitorilor, au ținut discursuri mai multe personalități: Mihai Cimpoi, președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Gheorghe Duca, președintele Academiei de Științe a Moldovei, Varujan Vosganian, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, care a recitat și o elegie compusă de el în memoria poetului, muzicianul Victor Socaciu, istoricul Dan Berindei, poetul sârb Adam Puslojic, care a depus la crucea lui Păunescu un buchet de flori roșii, galbene, albastre și albe - culorile steagurilor României și Serbiei -, jurnalistul Marius Tucă
Adrian Păunescu a fost înmormântat cu onoruri militare () [Corola-journal/Journalistic/49553_a_50878]
-
a tuturor cărților sale. Cu greu i-am putea identifica precursori imediați sau colegi de formulă. Gustul îl împiedică să fie mimetic și totodată să aibă urmași. Autenticismului de grup el îi opune, nu fără un dram de melancolie, autonomismul. Elegie în intenție, cum sunt și alte poeme, destule, în Moartea parafină, Fapta și lacrimile dovedește în realitate o bună înțelegere a singularului. Ne naștem și dispărem pe cont propriu. Prietenia, cea mai caldă dintre prietenii chiar, nu poate să nu
Polemici cordiale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5968_a_7293]
-
mai pricepute în treburile de-afară. Unde e cel mai substanțial? A spus-o Călinescu, și putința de a-l contrazice, în spațiul unei moșteniri subțiri, e ca și nulă: în Ruinurile Târgoviștei. Iarăși, tonul nu e acela clasic de elegie. Pare, într-un fel, că ritmul nu se ține de cuvinte, fiind mult mai relaxat decât atmosfera apăsătoare pe care o pretinde. Cârlova preia un tipar, acela al locului care a strălucit prin vremuri mai bune, fără să reușească, întotdeauna
Un minimalist by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5976_a_7301]
-
e înrudită cu aceea din O, chilia mea sărmană, consolatoare în austeritatea ei. Același lucru îl spune Cârlova: „Dar încă, ziduri triste, aveți un ce plăcut/ Când ochiul vă privește în liniștit minut.” O reverie, deci, în sobre haine de elegie. Ne-au mai rămas, în totul, trei poezii. Una e Rugăciune, o tânguire de soarta aceleiași patrii. Ecouri din Văcărești și din cronici, plângând de răul lumii, de proasta ei tocmire se amestecă în această lungă tragere la răspundere, mai
Un minimalist by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5976_a_7301]
-
apăsată de orgolioasa trudă a inadaptării, „credință vinovată de toamnă" (ibidem). Poezia lui Ștefan Melancu ne oferă un tablou al acelei toamne în care timpul devine un „trofeu al netimpului", eternizat ca un simbol al unei structuri morale. Ștefan Melancu, Elegiile toamnei, Ed. Dacia, 2009, 90 pag.
O ipostază a iluziei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6065_a_7390]
-
Dinu C. Giurescu, în vederea întocmirii celei de a treia ediții, are amploarea unei cercetări și documentarea unei monografii. Citind-o, retrăiești nostalgia unui oraș dispărut, de unde și senzația stăruitoare că a parcurge istoria Bucureștiului e totuna cu a asista la elegia declinului lui. De fapt, trecutul urbei salvează blazonul prezentului, schimonosirea neomenească pe care a îndurat-o după 1945 fiind de proporții terifiante. Și nu e vorba doar de sluțirea macabră din anii comunismului, ci de obtuzitatea deceniilor recente. Dinu C.
Reședința domnească by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6166_a_7491]
-
Roma crimele comise de Mafia împotriva comuniștilor sicilieni, însă nu este vorba de politică aici, ci de geografie, geografia Siciliei având drept puncte cardinale cadavre și istorii sângeroase. Însă nici aici regizorul nu lasă lucrurile să alunece spre tragic și elegie, când reporterul îl întreabă pe comunistul Peppino: „Dar pe tine de ce nu te-au ucis?". În final, doi copii se întâlnesc în goana lor spre ținte diferite, Tornatore închide cercul, istoria Siciliei presupune o eternă reîntoarcere; preț de o clipă
Baaria, mon amour! by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6296_a_7621]
-
forțat (să nu uităm că cei doi poeți s-au despărțit!), cronica lui Assouline este strălucită. În încheierea comentariului, el semnalează publicarea în Revue de Belles-Lettres (Genève, 2010, n° 1-2, pag. 260-287) a unei curiozități: un poem abandonat, numit Walliser Elegie (Elegie valaisană) și datat 1 aprilie 1961, destinat să facă parte dintr-unul din cele mai frumoase volume ale lui Celan, La Rose de personne (Die Niemandsrose). Întrucât printre redactorii revistei am găsit o persoană interesată de poem și eficientă
Elegie valaisană a lui Paul Celan și România by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/4883_a_6208]
-
să nu uităm că cei doi poeți s-au despărțit!), cronica lui Assouline este strălucită. În încheierea comentariului, el semnalează publicarea în Revue de Belles-Lettres (Genève, 2010, n° 1-2, pag. 260-287) a unei curiozități: un poem abandonat, numit Walliser Elegie (Elegie valaisană) și datat 1 aprilie 1961, destinat să facă parte dintr-unul din cele mai frumoase volume ale lui Celan, La Rose de personne (Die Niemandsrose). Întrucât printre redactorii revistei am găsit o persoană interesată de poem și eficientă, pe
Elegie valaisană a lui Paul Celan și România by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/4883_a_6208]
-
Zürich, Zum Storchen, scris în mai 1960, cu ocazia primei lui întâlniri cu Nelly Sachs, Oberhalb Neuenburgs, dedicat lui Lotti și lui Friedrich Dürrenmatt după o scurtă vizită la Neuchâtel în septembrie 1964, și, bineînțeles, cele două versiuni din Walliser Elegie. Paul Celan începe să scrie Elegia valaisană pe 1 aprilie 1961 la Montana, unde-și petrecea vacanța de Paști. O termină de scris pe 25 ianuarie 1962, după un nou sejur la Montana, în vacanța de Crăciun. În cel mai
Elegie valaisană a lui Paul Celan și România by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/4883_a_6208]
-
1960, cu ocazia primei lui întâlniri cu Nelly Sachs, Oberhalb Neuenburgs, dedicat lui Lotti și lui Friedrich Dürrenmatt după o scurtă vizită la Neuchâtel în septembrie 1964, și, bineînțeles, cele două versiuni din Walliser Elegie. Paul Celan începe să scrie Elegia valaisană pe 1 aprilie 1961 la Montana, unde-și petrecea vacanța de Paști. O termină de scris pe 25 ianuarie 1962, după un nou sejur la Montana, în vacanța de Crăciun. În cel mai bun caz, putem spune că nu
Elegie valaisană a lui Paul Celan și România by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/4883_a_6208]
-
său e încă în lucru, află despre sinuciderea Liei Fingerhut, tânăra de care s-a îndrăgostit în 1947, când și-au petrecut vacanța de Paști, împreună cu niște prieteni, în Carpați, în apropiere de Kronstadt (Brașov). Alegerea unei specii poetice ca elegia - „poem liric care exprimă o lamentație dureroasă, sentimente de melancolie”, spune dicționarul Robert - este cu atât mai puțin surprinzătoare cu cât Celan e marcat, la acel început de primăvară, de amprenta lăsată în regiune de Rilke: micul castel din Muzot
Elegie valaisană a lui Paul Celan și România by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/4883_a_6208]
-
atât mai puțin surprinzătoare cu cât Celan e marcat, la acel început de primăvară, de amprenta lăsată în regiune de Rilke: micul castel din Muzot, între Montana și Sierre, unde și-a regăsit forța și inspirația pentru a-și termina Elegiile duineze. Și, mai ales, mormântul poetului, din Rarogne. Un pelerinaj la acest mormânt nu poate să nu fie impresionant, chiar și pentru cineva care nu are sensibilitatea unui Paul Celan. Din vechiul burg urcă un drumeag spre un promontoriu stâncos
Elegie valaisană a lui Paul Celan și România by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/4883_a_6208]
-
model literar al lui Celan), celălalt din Cernăuți, două imense centre de cultură aflate astăzi la hotarele unor vaste spații slave. Dincolo de amintirea reînviată a unei mari fraternități poetice, stimulat de Rarogne, așa cum o arată finalurile celor două versiuni ale Elegiei valaisiene, Celan începe să viseze, lamentându-se, la tinerețea lui (vacanța de Paști și cea de vară din 1947, petrecute în România) și la îndepărtatele lui afinități (Ossip Mandelstam, fratele lui întru poezie, și întinsa Rusie). Nu există nici o contradicție
Elegie valaisană a lui Paul Celan și România by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/4883_a_6208]
-
ales pentru a găsi posibilitatea de a fugi în Occident, pentru că, deși simpatizant al comunismului, în Bucovina a înțeles foarte bine realitatea sovietică și antisemitismul său. Pe fondul unei evocări a nefericirii condiției de evreu care marchează întreaga sa operă, Elegia valaisană trimite mai degrabă spre Est și spre România. Din Carpați până în Dobrogea și la Marea Neagră, amintirile se precipită, în număr mare, în memoria poetului. Alături de un omagiu adus în treacăt revoluționarului Cristian Rakovski (1873-1941), care, în vara anului 1913
Elegie valaisană a lui Paul Celan și România by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/4883_a_6208]
-
tratate de geografie universală din literatura noastră, superlativ apreciat de Nicolae Iorga. Dar în „Foaie pentru minte...”, publicația brașoveană, s-au tipărit și poezii identificate ca ale lui pe baza corespondenței cu G. Bariț, redactorul revistei: poezii de inspirație folclorică, elegii romantice de un emoționant lirism erotic, sau versuri ce cuprind ecouri de învățătură evanghelică. El este însă și unul dintre primii traducători în poezia românească din Schiller, alături de T. Cipariu și Andrei Mureșanu, ardelenii pașoptiști simțindu-se în mod vădit
Școala ardeleană în câteva restituiri literare by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/5269_a_6594]
-
a deja-cititului și deja-spusului și implicarea, în consecință, într-un dialog permanent, adesea dureros-elegiac, dintre scris și trăit, cu procentul de ironie relativizantă inevitabil. Pe traseul de la Gramatică târzie (1977), la Soarele și uitarea (1985), la Amânarea generală (1990), apoi Elegii în ofensivă (2003) și Litere și albine (2010), cutez să cred că acest raport a câștigat cât de cât în semnificație și profunzime. Până la urmă, această tematică pornită din inițiala „cumințenie” a putut ajunge la răsfrângerile atât de elocvente și
Ion Pop „Sentimentul inițial de solidaritate intelectuală și afectivă a rămas foarte viu pentru majoritatea «echinoxiștilor»” by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/5450_a_6775]
-
impresia că te afli în fața unui volum de alegorii, și nu de memorii incomode. Pe scurt, autorul e în culpă de omisiune voită, cruțîndu-și apropiații și pereclitînd volumul dintr-o prea mare indulgență. De aceea cititorul străbate un catastif de elegii personale, care vagi fiind, nu-l pot face să priceapă în ce stă trauma suferită de autor. Episoadele nu atrag din lipsa cărnii anecdotice, tonul fiind aluziv și voalat, ca într-un joc de umbre în care autorul, preocupat de
Scoriile trecutului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5147_a_6472]
-
am cuprins lumea» sunt lentilele poetului, instrumente ori dispoziții lirice cu care el caută interstițiile realului, pentru a-l pătrunde și modifica din interior. Fiecare fapt, cât de mărunt, și orice fărâmă de realitate capătă semnificație, elementele ajungând (ca în elegiile abstracte ale lui Nichita Stănescu) să facă una cu conștiința ce le percepe și integrează”, scrie de pildă Cristea-Enache despre primul volum citat. Abia presimțită până acum, trăsătura aceasta devine tutelară în Motocicleta de lemn. Cu abnegație aproape, Ștefan Manasia
Deducții by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5130_a_6455]