508 matches
-
revistă: dușmanii teribili, frig groaznic, săgeți înveninate, coșmaruri continue...). Poetul se teme că va fi îngropat la Tomis. Ar vrea ca Maximus să îi ceară lui Augustus transferul în alt loc de exil: Ia, în mână, Maxime, cu a ta elocvență în limba latină (Romanae facundia, Maxime, linguae: v. 69), apărarea unei cauze dificile: aceasta e grea, dar, prin elocvența lui Fabius va deveni bună". Augustus, deși zeu, nu cunoaște situația foarte grea din Tomis (iese la iveală ce fel de
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
vrea ca Maximus să îi ceară lui Augustus transferul în alt loc de exil: Ia, în mână, Maxime, cu a ta elocvență în limba latină (Romanae facundia, Maxime, linguae: v. 69), apărarea unei cauze dificile: aceasta e grea, dar, prin elocvența lui Fabius va deveni bună". Augustus, deși zeu, nu cunoaște situația foarte grea din Tomis (iese la iveală ce fel de zeu era pentru Ovidiu: un zeu care ignora multe lucrur), altfel nu l-ar fi trimis în exil pe
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Africanus Fabius Maximus. Dacă apoi (ibid.) se desemnează ca tată a lui Maximus un celebru orator, nu înseamnă neapărat că el trebuie identificat cu celebrul orator Messalla Corvinus 376. Ne putem gândi și în acest caz că tatăl a cărui elocvență este faimoasă poate fi chiar Q. Fabius Maximus, tatăl lui Paulus și al lui Africanus și consul din 45 î.H. și, ca atare, orator mai mult sau mai puțin celebru 377. De altfel, în acele timpuri, "elocvența" reprezenta caracteristica
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a cărui elocvență este faimoasă poate fi chiar Q. Fabius Maximus, tatăl lui Paulus și al lui Africanus și consul din 45 î.H. și, ca atare, orator mai mult sau mai puțin celebru 377. De altfel, în acele timpuri, "elocvența" reprezenta caracteristica fundamentală a omului "politic". Nu negăm însă că o mai mare dificultate o prezintă faptul că Ovidiu (ibid., II, III, 55) se adresează lui Maximus chemându-l iuvenis rarissime 378, care i se potrivește mai mult lui M.
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
lor specială față de Livia 388 era totală și fără echivoc. Sărim peste unele versuri, care se referă la prietenia, încă din leagăn (v. 19-21), a poetului cu Maximus, la prietenia pe care i-o acorda lui Ovidiu tatăl lui Maximus, "elocvența limbii latine" [cum a fost numit în mai multe rânduri și locuri însuși Paulus Fabius Maximus], îndrumătorul spiritual al poetului (v. 75-78), dar și la prietenia fratelui lui Maximus (v. 79-80). Ajungem la elemente care duc trebuie să subliniem chiar dacă
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
abile în arta persuasiunii și experte în cauzele legale, și inteligente, și perspicace, și fericit înclinate spre un stil fermecător de exprimare, dar sublimi și cu adevărat superiori nu se mai nasc decât foarte rar. Atât de universală este sterilitatea elocvenței și a literaturii ce amenință secolul nostru! Pentru Dumnezeu (exclama el), va fi nevoie să credem în acea opinie curentă potrivit căreia adevărata hrană a măreției este democrația, pentru că numai în aceasta s-au împlinit și cu aceasta au murit
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
am fi fost crescuți la școala unei sclavii cât de cât legitime, aproape înfășați în regulile și în structurile acesteia, pe când mințile noastre încă mai erau fragede, fără a fi gustat din cel mai frumos și mai fecund izvor al elocvenței, vreau să spun (declara) libertatea, pentru care nu reușim să fim nimic altceva decât sublimi adulatori"...398. Aceasta este realitatea de fapt și de drept a banchetelor și a pasiunii pentru libertate pe care o manifestau participanții la ele. De
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
devine obiect sonor și mijloc de comunicare. Această realitate muzicală are nevoie pentru concretizare de participarea interpretului. Acesta este obligat de a parcurge fluxul sonor, realcătuind muzica, punându-se în slujba compozitorului, ca imperativ fundamental, retrăind chiar, procesul creator cu elocvență, originalitate și diversitate în același timp. Dacă interpretul este o verigă importantă și continuă a creației, receptorul (publicul) este supus unei activități de înțelegere a fluxului sonor, urmărind expresivitatea și ideea, mesajul și construcția, sensul și sonoritatea, adevărul și frumusețea
IMPLICAȚIILE MATEMATICII ÎN CREAȚIA MUZICALĂ CONTEMPORANĂ ROMÂNEASCĂ by Gabriel Pașca. Eugenia Maria Pașca () [Corola-publishinghouse/Science/1214_a_2100]
-
figuri sinistre, pline de viciu și de beție, oribile și hidoase precum crima, rușinea și degradarea înconjurau metropola; că pumnale se agitau sub paltoane zdrențuite; că acești tâlhari aveau să se năpustească asupra oamenilor de dreapta". Cităm acest eșantion de elocvență parlamentară pentru a arăta ce fel de vorbe usturătoare trebui să suporte ministerul Golescu. Or, aceste pretinse pericole erau inventate pentru o figură de retorică. Miniștrii, fiecare în parte, erau oameni foarte placizi. Aceste temeri himerice, exagerate fără temei, provocară
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
Dacu tine cum ie? Ce faci acum? Politică, fără Îndoială. Dintotdeauna te-ai priceput să vorbești În public! Loughton geme ceva de neînțeles că mă recunoaște. — Se pare că nu te mai pricepi, ei frățâne? La oratoria aia plină de elocvență. Oricum, treso șterg, ne mai vedem noi, mă răsucesc eu și merg agale prin piață. Din spatele meu aud un mârâit Îndurerat de suferință pură. Totuși sunt două cuvinte pe care eu, noi, eu, noi le putem distinge. Jeg. Celălat e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
decît în alte locuri este, în sine, un exemplu ilustrativ de fantezie creatoare. Urmîndu-l pe Dostoievski, Hingley sugerează că aceia care spun minciuni vranyo nu cred de la început în ceea ce relatează. Mai tîrziu însă, ei se lasă convinși de propria elocvență, deși poate că privind retrospectiv își dau seama că au inventat totul. Lozh, pe de altă parte, implică o intenție conștientă de a induce în eroare. Hingley asociază lozh cu perioada regimului lui Stalin, pe cînd, o dată cu venirea lui Hrușciov
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fundamentul experienței haiku." Ele nu trebuie identificate și separate ci resimțite ca "imperativele care fac acea experiență plină de sens și viață". Doar atunci concretitudinea experienței este forță și dinamism al imaginii surpinse În momentul haiku. Ce: identificare obiectivă sau elocvență a obiectului? Abordînd obiectul, Yasuda, pe urmele lui Dewey, socotește că "tiparul comun al experienței [...] este Întotdeauna o interacțiune Între Între o făptură vie și unele aspecte ale ambianței sale". Obiectul este acela asupra căruia focalizează experiența autorului de haiku
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
esențialiste", prin includerea în câmpul literar doar a "texte(lor) a priori marcate de pecetea generică, sau mai degrabă arhigenetică, a ficționalității și/sau a poeticității", în detrimentul celor foarte multe și variate care alcătuiesc "literatura neficțională în proză", adică "istoria, elocvența, eseul, autobiografia" etc. Această concluzie îl îndreptățește să recurgă la "poetica condiționalistă", adică la o abordare intuitivă și instinctuală a literarității întemeiată conform unei deschise, dinamice și subiective "judecăți de gust". Principiul genettian al acestei perspective este exprimat astfel: "Consider
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ironică, din partea unui destinatar imponderabil, în care se poate regăsi chiar un alter ego al polemistului. Considerată, la modul general, de Marc Angenot drept cea mai uzitată dintre figurile dialogice, prolepsa argheziană, deși frecvent întrebuințată în polemica antiiorghistă, depășeste limitele elocvenței, complinindu-se într-o poză artistică. Prin ea, polemistul construiește imaginea virtuală a unei posibile reacții din partea adversarului sau a publicului susceptibil de desolidarizare (cum am văzut mai sus), tocmai pentru a-i amenda reaua intenție sau invaliditatea. Atașată procedeului
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
nici creator, un geambaș de sensuri, un misit al înțelesurilor, un individ todeauna de a doua mână cel puțin, un dragoman, un portar cu lexicon". Prin procedeul acumulării, tensiunea intradiscursivă crește, iar tonalitatea capătă accente oratorice, amintind, din nou, de elocvența sobră a predecesorilor: "O sută de ani de școală ne-au dus la culturalism, forma politică a cărturăriei, a sentimentului și a experienței, și culturalitatea ne-a dus la presă, stăpânită în mare parte de hibrizi, nici cărturari, nici creatori
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Românească, București, 1974. Parpală, Emilia, Poetica lui Tudor Arghezi. Modele semiotice și tipuri de text, Editura Minerva, București, 1984. Regman, Cornel, Caragiale pamfletar și parodist, Eminescu, Arghezi și metafora satirică, Editura Minerva, București, 1972. Spiridon, Monica, Eminescu. O anatomie a elocvenței, Editura Minerva, București, 1994. Spiridon, Monica, Eminescu. Proza jurnalistică, Editura Curtea Veche, București, 2003. Tomuș Mircea, "Prefață" la Ce-ai cu mine vântule?, Editura Minerva, București, 1970. Țugui, Pavel, Arghezi necunoscut, Editura Vestala, București, 1998. Paler, Octavian, Polemici cordiale, Editura
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Cartea Românească, 1974. Parpală, Emilia, Poetica lui Tudor Arghezi. Modele semiotice și tipuri de text, București, Editura Minerva, 1984. Regman, Cornel, Caragiale pamfletar și parodist, Eminescu, Arghezi și metafora satirică, București, Editura Minerva, 1972. Spiridon, Monica, Eminescu. O anatomie a elocvenței, București, Editura Minerva, 1994. Eminescu. Proza jurnalistică, București, Editura Curtea veche, 2003. Tomuș Mircea, Prefață la Ce-ai cu mine vântule?, București, Editura Minerva, 1970. Țugui, Pavel, Arghezi necunoscut, București, Editura Vestala, 1998. Paler, Octavian, Polemici cordiale, București, Editura Cartea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ceea ce-l privește pe Eminescu-gazetarul, după "scandalul", provocat, în 1998, de revista Dilema, el a avut parte, așa cum am arătat într-un capitol anterior, de o interpretare de excepție din partea Monicăi Spiridon, în două intervenții, prima Eminescu o anatomie a elocvenței, și a doua Eminescu. Proza jurnalistică (vezi bibliografie), intervenții oportune, "într-o vreme în care actualitatea lui Eminescu a devenit o obsesie colectivă", care repun în discuție și, mai mult, reafirmă statutul unui scriitor romantic, "universalie" a structurii generative profunde
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
fără cauțiunea unui minim vizual, minimul vital al instituționalizării. Se alcătuiește curând o cazuistică. Sfântul Vasile admite, silit, că o imagine a lui Christos îl poate îndemna pe creștin să apuce pe calea virtuții, cu condiția să se "conjuge cu elocvența predicatorului". Încep să se distingă bunele uzuri ale imaginii (pe care doctrinele scolastice le vor sistematiza în Evul Mediu în: didactic, memorativ și devoțional). Pentru a avea un control asupra celor simpli și creduli. Pentru a-i face pe credincioși
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
lucrul fizic și plastic, cum o dovedește Sistemul Artelor Frumoase în care le determină "valoarea" și care pune pe treapta de sus poezia, "joc liber al imaginației", ilustrată în ocurență printr-o poezie a lui Frederic cel Mare, urmată de elocvență, iar muzica pe locul al treilea, fiindcă este "cea mai apropiată de artele vorbirii". Este ierarhia greacă, neschimbată, cu singura diferență că filosoful deplânge îndelung lipsa de urbanitate a muzicii din oraș, care incomodează vecinii și dăunează libertății, ca și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
printr-un genitiv (așa cum este latinescul ars printr-un gerunziu). Se spune atunci "arta cuvântului", "arta construirii de nave", "arta metalelor". Sau printr-un calificativ, ca în graphikè technè, arta picturii. Platon, de exemplu, vorbește despre muzică, dans, broderie, tapiserie, elocvență, poezie, de cutare sau cutare technè, dar niciodată despre ceva care ar fi arta în sine. Medicina este o technè, la fel ceramica și fierăria. Ca și echitația sau dietetica. Cei care le practică ar putea fi numiți (de către noi
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
lumea elenistică, estetizantă la maxim, imaginea este înghițită de discurs, iar estetica decadenței ține tot de cuvânt. Prin tradiție, zeii greci locuiesc gura și disprețuiesc mâna. "Stăpânii adevărului" (Marcel Detienne) sunt cei care mânuiesc cuvintele. Pe bună dreptate arta retoricii, elocvență și gramatică, a mers timp de un mileniu la Atena să-și tragă titlurile de glorie și veritate. Dar academiile noastre de arte frumoase, în cei două sute cincizeci de ani cât a ținut domnia lor, par să fi fost victimele
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
subvenționată din secolul XX? E greu pentru o artă să fie în același timp nobilă și vie, populară și respectabilă. Această cruzime marchează și faptul literar 100. Cum să înțelegem deplasarea fecundității, de la un secol la altul, de la epopee la elocvență, la catedră, la teatru, la poezie, la roman, la scenariu etc., fără să adoptăm acustica drept fir conducător? Talentul merge acolo unde ecoul este cel mai puternic. Calitatea implicărilor individuale crește și descrește odată cu "revenirile" la care se poate spera
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
to the Council of Chalcedon), Spectrum Publishers, The Newman Press, Westminster, Maryland, 1960, p. 283. footnote>. Totuși, este adevărat că Sfântul Grigorie de Nyssa nu poseda nici veleitățile, nici cunoștințele fratelui său în legătură cu chestiunile administrative și de conducere și nici elocvența grațioasă a omonimului său, Grigorie de Nazianz. Vasile s-a plâns nu o dată de greșelile fratelui său în această privință (în cea administrativă), iar criticii i au reproșat Sfântului Grigorie de Nyssa stilul, adeseori greu de înțeles, retoric și supraîncărcat
Învăţătura Sfântului Grigorie de Nyssa despre întunericul luminos al prezenţei ascunse a lui Dumnezeu. Referire specială la cartea De vita Moysis. In: Din comorile Teologiei Părinților Capadocieni by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/151_a_441]
-
ale universului copilăriei, teritoriu îndeobște înseninat de veselie și vitalitate plenară. Biografia "guignolescă"193 din eseul cu titlu semnificativ, dar ironic, Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo (1935-1936), sublimează în manieră caragialiană din Câteva păreri, repulsia pentru retorica, elocvența, emfaza și artificialitatea poeziei romantice și expune ridicolul imposturii hugoliene în narația persiflatoare și demitizantă, asezonată cu scene al căror comic malițios rezultă din caricatura "naiv grosolană" de un grotesc benign: Victor Hugo recita atât de frumos: O coteaux, o
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]