1,899 matches
-
celelalte, să se supună deciziilor Sfîntului Sinod și a Congresului național ecleziastic. Tensiunile unei Basarabii nedispusă să intre sub tutela Bucureștiului contrastează cu mișcarea spre unitate, cum a fost cea a Bisericii ortodoxe din Transilvania; la 23 aprilie 1919, Sinodul episcopal al Mitropoliei Ardealului hotărăște să intre în Sfîntul Sinod de la București, iar Biserica Ardealului, a Crișanei și a Maramureșului devin parte integrală a Bisericii României. La 31 decembrie 1919, episcopul de Caransebeș, Miron Cristea, este numit mitropolit primat. Unitatea identității
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
24 mai 1948, un bun interlocutor. Provenit dintr-o familie de țărani din Oltenia, acesta s-a arătat, încă din anii '30, sensibil la suferința socială. În 1930, publică o broșură, Cooperație și creștinism și, în 1945, este numit vicar episcopal la Iași. iar apoi, în decembrie 1947, este ales mitropolit al Moldovei. Cooperarea dintre Biserică și stat este definită de părintele Bria: "Din punct de vedere instituțional, Biserica a fost separată de stat pentru că ea se bucura de o deplină
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
acum una, și mi-a pus-o mie...! Bine, o să-ți răspund... Deși întrebarea ta vrea să mă pună la colțul celor slabi... Costache: ...Toți oamenii sînt slabi... Octav: Oh, tăticule, întotdeauna ai spus banalități cu cel mai ridicol aer episcopal...! Tu îi arăți omului o cutie de chibrituri și-i spui aceasta este o cutie de chibrituri! și te aștepți ca omul să înmărmurească de revelație... Sigur că sînt slab... Știu că sînt slab... dar tocmai de asta sînt și
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
nebunilor sau papă al nebunilor; acesta este confirmat În funcția sa prin bufonerii care pun În scenă farsa: un ceremonial burlesc, parodic și uneori satiric. Cel ales poartă haine sacerdotale cu ornamente bogate, Își pune mitra pe cap, ține crucea episcopală În mână și dă tuturor binecuvântarea sa solemnă. ș...ț Toți se supun episcopului sau papei nebunilor, care, Împreună cu acoliții săi, stăpânește pentru câteva ore. Ca În orice adunare veselă, se distribuie vin din belșug, pentru copiii din cor și
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
goții primiseră creștinismul, prin Wulfila, în forma orientală, ariană și greacă. În anul 325, la nord de Dunăre, undeva în Gothia, exista chiar un episcopat gotic. În sfârșit, înspre anul 350, toate orașele însemnate ale celor două Moesii erau reședințe episcopale".2 Scriind douăzeci și cinci de ani mai târziu, Nicolae Iorga face o precizare metodologică: "..creștinismul trebuie cercetat și altfel decât printr-o înșirare, printr-o interpretare de piese arheologice și printr-o căutare în listele de martiri ori chiar și în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al IV-lea și în Panonia-Wulfila însuși, episcop fără diecesă, este la originea acelor chorepiscopi germani pe care i-au avut și românii. În altă ordine de idei, în secolul al IV-lea, episcopii se substituie autorității civile: o ordine episcopală se instalează în locul celei imperiale și, fiind o creație populară, ea este latină. Episcopul reprezintă nu numai o conducere bisericească, ci și o formă de organizare populară, precum acțiunea Sf. Severin în Noricum, ei preiau apărarea orașelor. Cu preoți, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al IV-lea a fost epoca de aur a chorepiscopilor, episcopi itineranți de țară (sate) și periodeuți (misionari). Statutul politic și canonic al teritoriilor din nordul Dunării, nucleele creștine daco-romane, de pildă, cele de la Sucidava, Slăveni, Romula, depindeau de scaunele episcopale de pe malul drept dunărean, Oescus, Ratiaria, Aquae, Viminacium. Deși lipsesc obiectele creștine, adepți ai religiei noi se aflau și în alte teritorii controlate de Imperiu. În sursele istorice, nu este menționat nici un slujitor din comunitățile creștine daco-romane dependente de Moesia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
exercita prin vicariatul de Thessalonic. Ideea este reluată, în 1911, de V. Pârvan, în Contribuții..., cu argumente epigrafice, literare, arheologice, și apoi reluată de alți istorici, precum A. Sacerdoțeanu.24 În sud-estul Europei, între 325-381, s-au impus două scaune episcopale: Heraclea și Sirmium, pentru diocezele Illyricum, Dacia și Macedonia. Dar, în 381, prin conciliul (sinodul) II Constantinopol, scaunul episcopal de-aici își extindea jurisdicția asupra unor eparhii din sudul Dunării și, în același timp, își manifesta autoritatea în această zonă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
arheologice, și apoi reluată de alți istorici, precum A. Sacerdoțeanu.24 În sud-estul Europei, între 325-381, s-au impus două scaune episcopale: Heraclea și Sirmium, pentru diocezele Illyricum, Dacia și Macedonia. Dar, în 381, prin conciliul (sinodul) II Constantinopol, scaunul episcopal de-aici își extindea jurisdicția asupra unor eparhii din sudul Dunării și, în același timp, își manifesta autoritatea în această zonă scaunul Romei. Cathedra Petri (Scaunul lui Petru) avea un prestigiu necontestat de nimeni în Biserica universală, încă din vremurile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al IV-lea, el a dobândit noi dimensiuni. Conciliul ecumenic de la Constantinopol (381) stabilise ca bisericile din afara statului roman (neamurile barbare) să se conducă după normele instituite de Părinți, lucru posibil în sudul Daciei, aflate în contact nemijlocit cu centrele episcopale de pe linia Dunării. Dar în celelalte (majoritatea) biserici daco-romane, situate în afara structurilor civile și ecleziastice imperiale, adică în centrul, nordul și estul Daciei, aflate departe de dezbaterile teologice și dominate de o cultură orală, circulația ideilor a fost mai limitată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Nola au provocat vii dezbateri și s-au formulat diverse ipoteze în legătură cu aria misionară a Sf. Niceta. D. M. Pippidi a emis ipoteza-în general acceptată-că Sf. Niceta a predicat numai în ținuturile din sudul Dunării, aflate în apropierea scaunului său episcopal. Dar oricum, acțiunea sa evanghelizatoare s-a desfășurat într-o zonă populată cu daco-romani, pentru ei predica și scria în latinește. Paulin de Nola scrie în poemele sale: "aleargă la tine geții și amândouă felurile de daci"-referire la locuitorii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost Vetranion, amintit în scaun în 369, în contextul conflictului cu Valens (364-378). Conform relatării lui Sozomen (sec. V), în Istoria bisericească, împăratul, arian convins, aflat în drum spre Constantinopol, s-a oprit la Tomis, unde a intrat în basilica episcopală. Vetranion, netulburat, a rostit un cuvânt în care a apărat învățătura celor 318 Părinți de la Niceea, apoi a părăsit biserica cu credincioși săi. Ofensat, Valens a decis exilarea episcopului Vetranion, dar a revenit curând asupra deciziei temându-se de o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolului al VI-lea-în 587, o mare invazie avaro-slavă a distrus principalele orașe din Scythia Minor și atunci probabil și-a încetat existența. Conform izvoarelor istorice, în secolul al V-lea, Scythia Minor alcătuia o eparhie unitară, cu un singur scaun episcopal, Tomis, devenit arhiepiscopat autocefal subordonat Patriarhiei de Constantinopol. Concluzionăm, cel dintâi ierarh al Bisericii scythane, din secolul V, a fost Timotei, care a semnat actele conciliului III ecumenic de la Efes (431), iar pe la 445-446, 448, arhiepiscop era Ioan, apărător al
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
actele conciliului V de la Constantinopol, ultimul episcop de Tomis cunoscut. Conform informațiilor dintr-o Listă a mitropoliilor, arhiepiscopiilor și episcopiilor din cuprinsul Patriarhiei ecumenice, Notitia Episcopatuum, la începutul secolului al VI-lea, în Scythia Minor erau menționate alte 14 scaune episcopale. Acestea erau următoarele: Axiopolis, Capidava, Carsium, Callatis, Constantiana, Histria, Tropaeum Traiani, Troesmis, Noviodunum, Aegyssus, Salsovia, Halmyris, Zaldapa, Dionysopolis. Se pare că acestea au fost înființate la începutul secolului al VI-lea, în timpul împăratului Anastasie (491-518), și s-au menținut până la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cărturar cu orizont larg.43 Dintre "călugării sciți", implicați în controversele teologice din secolul al VI-lea, amintim pe Leonțiu de Bizanț, Ioan Maxențiu, Petru Diaconul ș. a. În secolele V-VI, în Scythia Minor, s-a constituit o adevărată rețea episcopală, ceea ce nu putea decât să impulsioneze creștinismul. Episcopia Scythia Minor, sub aspect canonic, depindea de Patriarhia de Constantinopol, iar episcopii tomitani aveau drept de jurisdicție (control) asupra creștinilor din stânga (nordul) Dunării, episcopia fiind înzestrată cu un apartat bisericesc numeros. Încă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de biserici numeroase, în secolele V-VI. Astfel, la Tomis, metropola provinciei, erau șase biserici, la Histria, cinci, la Callatis, Bizone, Tropaeum Traiani, șase, iar alte biserici la Ulmetum, Zaldapa, Axiopolis, Capidava, Carsium, Troesmis, Dinogetia, Noviodunum, Aegysssus, Salsovia, Halmyris. Provincia episcopală Scythia a rămas profund atașată valorilor ortodoxe: sărbătorile sfinților, cultul martirilor, cinstirea relicvelor, ritul funerar răspândit acum era inhumația. Ca în toată lumea mediteraneană, epigrafia funerară a Scythiei Minor era un bun exemplu de continuitate a limbajelor culturale și de integrare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
instalarea unor garnizoane, stăpânirea unor puncte nordice, reluarea schimburilor comerciale, circulația monetară și cea umană, legăturile între creștinismul nordic și cel sud-dunărean au dus la pătrunderea masivă a creștinismului în nordul Dunării, în regiuni încă păgâne până atunci. Restaurarea scaunelor episcopale pe malul drept, înființarea altora în Scythia Minor (Dobrogea), reorganizarea bisericească a Illyricumului, prin înființarea, în 535, a arhiepiscopiei Justiniana Prima, dependentă de Roma, sub oblăduirea căreia se aflau comunitățile din nordul Dunării, statuarea, în 545, a poziției privilegiate a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și rurale se afla în strânse legături cu malul drept al Dunării. În aceste condiții, era inevitabil ca arhiepiscopia de Justiniana Prima să-și extindă jurisdicția asupra teritoriilor de malul stâng, iar unele orașe riverane Dunării au fost probabil reședințe episcopale sau ale unor episcopi periodeuți.48 Reactrivarea vieți creștine pe linia Dunării Construirea de biserici în orașele dunărene a dus la îmbogățirea vieții creștine pe linia Dunării, ceea ce a făcut din regiunea ponto-dunăreană un focar de creștinare, a conservat comunitățile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
identitatea, episcopii din Noricum (4) și Pannonia (3) s-au refugiat în Italia, soarta celor din Dacia Ripensis și Moesia Prima nu se cunoaște, episcopul din Durostorum s-a retras la Odessos (Varna), în Moesia Secunda. În fapt, cele mai multe sedii episcopale din sudul Dunării își încetaseră, în cursul secolului VII, existența după secole de activitate. Astfel, tăvălugul slav, după 602-614, a provocat o bulversare de proporții, o adevărată dislocare, în sudul Dunării și zona Pontului, cu consecințe etno-demografice, religioase și instituționale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o situație foarte gravă, creștinismul n-a fost șters cu desăvârșire din regiunile sud-est europene (dar s-a susținut acest lucru), el a fost "total dezrădăcinat" (Fr. Dvornik). Au dispărut formele superioare de organizare bisericească, a încetat sistemul urban și episcopal, au fost întrerupte legăturile canonice cu Roma și Constantinopol, a avut loc slavizarea aproape completă a unor regiuni, dar au supraviețuit grupuri (nuclee) creștine pe țărmul pontic și adriatic, chiar în interiorul peninsulei, aceasta a fost o realitate, fundamentul reorganizării structurii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
locul celei scrise, traiul era modest. Dacă acesta era cadrul general, în secolele VII-X, nu alta era situația în plan religios-comparativ cu viața creștină intensă și organizată, în aceste secole, peisajul este dezolant. Discontinuitatea este și aici nota dominantă, sistemul episcopal practic dispăruse-în secolele VII-X, nu cunoaștem nici un episcop tomitan, însăși mitropolia Tomisului încetase de fapt să mai existe. Până la recuperarea Dobrogei de către Ioan Tzimiskes (969976), în anul 971, nu avem nici o știre certă despre organizarea bisericească a populației din Dobrogea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Garvăn (jud. Tulcea)-sec. XI, Niculițel (jud. Tulcea)-sec. XI-XIII s-au ridicat biserici, iar la Basarabi-Murfatlar, Cassian și Dumbrăveni au fost întemeiate mănăstiri, în aceleași secole. În acest interval, avem centre bisericești-episcopii la Dorostolon, Tomis, Axiopolis, în secolele XI-XIII-sedii episcopale au fost și la Dinogetia (Garvăn), Noviodunum (Isaccea), la mijlocul secolului XIII, acestea ca și întreg teritoriul dobrogean au fost puse sub autoritatea mitropoliei de Vicina, subordonată patriarhiei de Constantinopol. Lipsa informațiilor istorice, a inscripțiilor, inexistența bisericilor și a obiectelor creștine
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
locuitorilor fostei provincii Scythia Minor, în intervalul cuprins între căderea limesului dunărean (614) și recucerirea lui Ioan Tzimiskes (971). Este cert că multe elemente ale creștinismului antic s-au pierdut, dar amploarea vieții creștine din secolele V-VI, vasta rețea episcopală, așezămintele monahale, numeroasele bazilici, dezvoltarea cultului, atașamentul față de dogmele Bisericii universale, amprenta puternică lăsate de acestea asupra societății scythane au reprezentat un suport important în secolele VII-X, atât de tulburi, iar fondul de valori ale credinței creștine nu a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în secolele IX-X este numărul mare al obiectelor creștine la est și sud de Carpați, construirea de biserici, ierarhia bisericească. Creștinarea bulgarilor, în secolul IX (864-865), a creat un nou centru de autoritate bisericească între Dunăre și Haemus, o rețea episcopală în sud Dunării, prin deciziile sinodului de la Constantinopol, din 869-870. Biserica bulgară își extindea autoritatea și în nordul Dunării, la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea, sub țarul Simeon (893-927), astfel, în această perioadă, biserica
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de clasa conducătoare. Introducerea limbii, liturghiei și alfabetului slav la români este opera ucenicilor veniți din sudul învecinat, din centre ca Pereiaslaveț, Preslav, Dristra, Rila. Organizarea noii biserici bulgare, prin înființarea unor episcopii pe malul drept al Dunării, în locul scaunelor episcopale latine anterioare (secolele IV-VI), precum Durostorum (Dârstor) și Bononia (Vidin), a contribuit mai mult la întărirea legăturilor bisericești cu slavii sud-dunăreni. Pandele Olteanu, slavist, pe baza unor elemente toponimice și lingvistice, a dovedit că Transilvania de nord-vest și Maramureș
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]