681 matches
-
de Al. Terziman, precum și alte versuri de G. Baiculescu, Al. Tudor-Miu (care debutează aici), Tănase Bădescu (care semnează și A.T. Bădescu), V. Macovei, Em. I. G. Diaconescu, Eugenia Atanasiu, Dem. Baciu (care folosește și semnătura Bacdemvi), epigrame și epitafuri de N. Mihăescu-Nigrim, fragmente de nuvele de S. Semilian, povestiri de Iordan Lucaci, N. N. Beldiceanu. Cu articole privind literatura au colaborat și Gala Galaction, N. Dunăreanu, D. Iov, Liviu Marian, Alfred Moșoiu, Zaharia Stancu. Pentru foarte multe texte sunt folosite
PLOIESTIUL LITERAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288853_a_290182]
-
1464 (încoronarea regelui Matei Corvin) până la 1558 (învestirea ca împărat a lui Ferdinand I). Decretat de contemporani poeta ornatissimus, O. nu face decât să se supună convențiilor epocii, versificând cu dexteritate în latină câteva duzini de Carmina. Sunt reunite, astfel, epitafuri - celebre rămân „elegiile” compuse în 1536 la moartea prietenului Erasm și a fratelui Matei, influențate, ca ton, de Tristele lui Ovidiu -, compoziții ocazionale, distihuri către amici, câteva satire și epigrame. O vastă corespondență (de peste șase sute de epistole), purtată cu personalități
OLAHUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]
-
practica tiparului din Țările Române și implicit în literatura română o descendență remarcabilă. Raportate la tradiția poetică în limba slavonă - câteva tropare, imnuri ori rugăciuni ocazionale -, aceste stihuri heraldice, alături de care trebuie amintite, spre a întregi averea „poetică” a scriitorului, epitaful pentru Mateiaș, compus, se pare, în trei versiuni: latină, slavonă și română, și, probabil, o „recapitulare” în slavonă a conținutului scrierii despre Varlaam și Ioasaf, impun prin noutate. Texte eminamente laice, alcătuind o poezie emblematică sui-generis, ele își găsesc corespondente
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
în limba slavonă) la Triod Penticostar, Târgoviște, 1649; tr. Virgil Cândea, în Udriște Năsturel și începuturile umanismului românesc, RL, 1969, 11; [„Recapitulatio” la romanul „Varlaam și Ioasaf”] (în slavonă), publ. și tr. Dan Horia Mazilu, în Udriște Năsturel, București, 1974; [Epitaful lui Mateiaș Basarab], în Crestomație de literatură română veche, I, coordonatori I.C. Chițimia și Stela Toma, pref. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, 1984, 237, în Poezia românească de la începuturi până la 1830, București, 1996, 32. Traduceri: Viața sfinților Varlaam și Ioasaf, îngr. și
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
Între altele, pe marginea unor culegeri de texte ale lui Simion Florea Marian și Béla Bartók), autoarea analizează evoluția crucii policrome de la Săpânța pe baza a cinci cruci (datate În 1939, 1948, 1959, 1965 și 1974). Concluzia este aceea că epitaful ritmic ar fi apărut la sfârșitul anilor ’40 și Începutul anilor ’50, În legătură cu o ,,criză În gestiunea riturilor funerare laice și bisericești”. Mai precis, epitaful versificat ar fi preluat funcția verșurilor - lamentații funerare maramureșene, de origine semicultă -, o dată ce confesiunea greco-catolică
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
a cinci cruci (datate În 1939, 1948, 1959, 1965 și 1974). Concluzia este aceea că epitaful ritmic ar fi apărut la sfârșitul anilor ’40 și Începutul anilor ’50, În legătură cu o ,,criză În gestiunea riturilor funerare laice și bisericești”. Mai precis, epitaful versificat ar fi preluat funcția verșurilor - lamentații funerare maramureșene, de origine semicultă -, o dată ce confesiunea greco-catolică a fost desființată În 1948. În acest fel, cenzura intervenită În ,,oralitatea publică a verș-ului” ar fi favorizat ,,dezvoltarea unui surogat public și deci semicult
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
de succesul de care a avut parte fratele său, cu toate că unii (Al. T. Stamatiad, printre ei) îl socoteau mai bun decât pe Cincinat. A contat, poate, și faptul că sclipirile lui de spirit au fost adunate abia postum (Epigrame și epitafuri, 1925). Cinice sau glumețe, vezicante și surâzătoare, uneori licențioase ori mizând pe simple jocuri de cuvinte, producțiile epigramatice ale lui P. sunt lucrate atent, chiar și atunci când țâșnesc dintr-o inspirație de moment. Spontan, ca mai orice umorist, autorul nu
PAVELESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
a uitat de mult și pe bietul P. Un Pavelescu, Cincinat, i s-o fi părut de ajuns. SCRIERI: Sigilii de aur, București, 1916; Zile de purpură (în colaborare cu Oreste), București, [1916]; Sonete postume, Râmnicu Sărat, 1925; Epigrame și epitafuri, Râmnicu Sărat, 1925. Repere bibliografice: Iosif Nădejde, „Sigilii de aur”, ADV, 1916, 10 528; Ion Foti, Ion I. Pavelescu, UVR, 1916, 30; I. F. [Ion Foti], [Ion I. Pavelescu], „Viitorul”, 1924, 4789; Ion Gane, „Sonete postume”, „Ritmul vremii”, 1925, 7-8
PAVELESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
merite acest nume. în afară de asta, balena normală are două răsuflători exterioare, pe cînd cașalotul are numai una. O ultimă privire asupra acestor capete venerabile, cît mai sînt unul lîngă celălalt - căci în curînd unui dintre ele se va duce, fără epitaf, în fundul mării, iar celălalt nu va întîrzia să-l urmeze. Vedeți ce expresie are capul cașalotului? E cea pe care o avea cînd a murit, numai că unele din zbîrciturile mai lungi de pe frunte par să se fi șters între
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
deșertăciunii lumii, necropolă universală adăpostind regi și strategi, oșteni, poeți sau „măiestrele frumseți”: Priam, Ahile, Iudita și Elena, Brutus sau Pompei. Priveliștea nu e lipsită de grandoare și oarecum neașteptat de familiară cititorului de azi, trecut prin cartea de faimoase epitafuri, unde americanul Edgar Lee Masters va contempla vremelnicia altui veac, în dialogul, doar ceva mai liber, mai puțin aulic, cu morții săi de pe colina din Spoon River. Alte traduceri, din Vergiliu (opt cântece din Eneida) și Ovidiu, alături de un op
AARON-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285139_a_286468]
-
1971) marchează un punct de cotitură, în lirica poetei făcându-și apariția angoasa și sentimentul singurătății; teroarea istoriei e trăită cu acuitate. Recitite azi, cărțile sale de după 1971, începând îndeosebi cu Umbră arsă (1980; Premiul Asociației Scriitorilor din București) și Epitaf (1981), apar de-a dreptul curajoase prin subversivitatea lor: denunțări, uneori disimulate, alteori directe, de o incisivitate conținută, dar sarcastică, ale unui ev inuman. Vechea temă a satului și a familiei este, în Elegii (1973) și Epitaf, un pretext pentru
ALBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285228_a_286557]
-
din București) și Epitaf (1981), apar de-a dreptul curajoase prin subversivitatea lor: denunțări, uneori disimulate, alteori directe, de o incisivitate conținută, dar sarcastică, ale unui ev inuman. Vechea temă a satului și a familiei este, în Elegii (1973) și Epitaf, un pretext pentru fixarea în efigie elegiacă a unui ceremonial dispărut, concomitent cu o rostire acuzatoare: „Tata a murit acum doi ani, într-un spital/ al țăranilor fără pământ./ Suferea de frigul cel mai cumplit,/ boală socială - refuz organic/ de
ALBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285228_a_286557]
-
București, 1969; Arborele vieții, București, 1971; Austru, București, 1971; Câmpia soarelui, București, 1972; Elegii, București, 1973; Petrecere pe iarbă, București, 1973; Ave, noiemvrie, București, 1975; Întoarceri, București, 1977; Roata lumii, București, 1977; 65 poeme, București, 1978; Umbră arsă, București, 1980; Epitaf, București, 1981; Poem în Utopia, București, 1983; A fi-fire, București, 1984; Banchet autumnal. Impresii de călătorie, București, 1984; Terase, București, 1985; Efectul de seră, București, 1987; Kilometrul unu în cer, București, 1988; Anno Domini (inedite 1970-1989), București, 1991; Copilărinda, București
ALBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285228_a_286557]
-
evreiești și rabinii nu vor lipsi, obștile având și aici organizarea lor interioară, unde educația și învățătura au fost prețuite așa cum se cuvine. Manifestările de intoleranță apar relativ târziu. 1715 e anul în care are loc primul pogrom la București (epitaful unui rabin îl califică drept „martir”) și el poate fi corelat cu mărturia lui Del Chiaro despre „demolire la sinagoga degli Ebrei”. 1726 consemnează prima acuzație de omor ritual, aceasta în Moldova. Învinuirea circula într-un text hagiografic notoriu, Viața
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
barba deveni câlțoasă, necosită, și era evident că Milton se gândea la strada Pingree. Intrase și el În paragină, ca și strada Pingree. Lefty Încerca să-și consoleze fiul. ― Fii tare, Îi scria el. Cu zâmbetul pe buze, Îi copie epitaful luptătorilor de la Termopile: „Trecătorule, du-te și spune-i Spartei că noi am căzut aici Îndeplinind cu cinste legile ei“. Dar Milton nici măcar nu citi fragmentul. Infarctul tatălui său Îl convinsese că Lefty nu mai era În deplinătatea forțelor. Mut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ale cimitirului porți,- Acolo, cioclii își bat joc de morți, Și-am râs un râs de vagabond. O, râsul ființei vagabonde... Și ce-am văzut era straniu- Într-un copac am găsit un craniu, Pe o cruce niște cozi blonde. * Epitaf "Aici sunt eu Un solitar, Ce-a râs amar Și-a plâns mereu. Cu-al meu aspect Făcea să mor, Căci tuturor Păream supect." * Destul Când voi fi liniștit, voi scrie un vers În care veți vedea că sunt părăsit-
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
ei. Iată cuvintele cântecului: Cutezați, o, voi, a urca oare Inaccesibilul munte numit Kâf? îi doboară pe toți cu a sa vâltoare, Voința cea tare o preschimbă-n praf, Vorbele sunt prea mici să-l cuprindă, Râsul dispare - pentru mulți epitaf, Nu cutezați a urca, o, voi, Inaccesibilul munte numit Kâf. Cândva, mai apoi, toți îl vom urca, mai apoi. Când se trezește, omul cere adăpost și, fiindcă un bordel este un loc de refugiu, i se oferă adăpost. Și mâncare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a fost scurt și simplu, evitând orice pretenție de religiozitate. îndurerații principali au rostit câteva cuvinte, a fost împrăștiată țărâna și asta a fost tot. Alexei Cerkasov, chiorul din țara orbilor, stătea și zâmbea tăcut în ceața ușoară, ca un epitaf întruchipat. — Soțul meu, a spus Elfrida Gribb, a fost un om față de care s-a greșit mai mult decât a greșit el față de alții. A fost sarea pământului, floarea generației sale, temelia care ne susținea. A fost un om bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
puternică. Ramurile se prăbușeau în ploi de scântei și fum în jurul și deasupra lui, formând un mormânt incandescent. Iar în jurul coloanei de fum un nor întunecat de păsări zbura în cercuri, păsări gureșe care se agitau și țipau, rostindu-i epitaful. De-acum nu mai exista nici o Poartă. Insula Calf era din nou un loc unitar. Treptele coborau până la casa lui Liv, devenită solidă și vizibilă. Odată cu sfârșitul vuietului, venise și sfârșitul Subdimensiunii. De-acum nu mai existau stafii. Prepelicarul stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lui Ricardo Aldaya, o luptă pentru care el n-a avut niciodată nici armele, nici aplombul tatălui său. Ajunsese la Buenos Aires cu inima golită și cu sufletul ros de remușcări. America, avea să spună mai tîrziu, ca scuză ori ca epitaf, e un miraj, o țară de prădători și de mîncători de hoituri, iar el fusese educat pentru privilegiile și nazurile nesăbuite ale vechii Europe, un cadavru ce abia se mai ținea, din inerție. În cîțiva ani a pierdut totul, Începînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
30 pe 1,30, lucrând cu o cazma și o lopată. Bătuci pământul bine de tot, ca nu cumva să-l adulmece coioții și să li se facă foame. Aruncă câteva crengi deasupra mormântului și se pișă pe el: un epitaf pentru un camarad polițist corupt, care îl băgase în cel mai mare necaz al vieții lui aducătoare de necazuri. Îngropă arma lui Niles sub o tufă de spini, apoi se întoarse cu mașina în Valley, o șterse bine de amprente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Ce e atât de interesant în știrile de săptămâna trecută? — Un mic anunț mortuar, al unui tânăr pe care l-am cunoscut. Mal intră în joc: — Ce tânăr? — Cred că speriat, impotent și trădător ar fi cea mai bună descriere. Epitaful era usturător. Mal se întrebă pentru a mia oară ce își făcuseră unul altuia Danny Upshaw și Claire De Haven. — Patru bărbați violați și sfârtecați. Aici nu există nici un aspect politic pentru care să faci pe doamna cea nobilă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
este Pe pământ și‐ acolo‐n cer; Căci în cer te‐avem pe tine, Pe pământ e un mister. Doamne, tu ești bun și mare ‐ și în cer și pe pământ. Ne rugăm cerând iertare Să fie de‐ ajuns atât. EPITAF (DIALOG) Nu mai plânge scumpă mamă, Eu sunt tot copilul tău, Dar m‐am dus Sus între îngeri Lângă bunul Dumnezeu. Puiul mamei, eu n‐ ași plânge, Dar mă doare inima. Grea e viața fără tine, Plâng și nu te
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
otravă? Azi ești amară, eu amar și nimeni nu ne urcă‐ n slavă. N‐ o să mai vin, n‐o să mai vii pe pajiștea cu flori și zmeie. N‐ o să mai fiu, n‐ o să mai fii precum am fost: bărbat, femeie... EPITAF Zac în chenar de umbră, adulmecat de lei. Privirea îmi e sumbră, n‐am trecere la zei. Tăcerea mă desparte 254 de soare și de râu și simt cum, după moarte, pe piept îmi crește grâu. George Nedelea Născut la
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
de jos a arcurilor sunt cete îngerești care zboară. Conca absidei nordice În cele patru timpane este ilustrată Dumnezeiasca Liturghie, o temă obișnuită și în vechea pictură moldovenească, după cum urmează: altarul, plecarea cortegiului și sosirea cortegiului (în partea de sud-est); Epitaful dus îngeri și episcopi (sud-vest); cortegiul în mers (nord-est și nordvest). Masa altarului este sub un baldachin și înconjurată de îngeri în haine lungi; impresionant este și cortegiul format din îngeri, arhierei și sfinți. În centrul compoziției este epitaful purtat
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]