325 matches
-
Înregistrează o Întreită prezență a lui Jupiter (I, 45 sqq.). Această „coabitare” a zeilor În sedes din cer și infern și deja dovedita sinergie magico-religioasă creată prin cuplarea teonimelor ne ajută, În sfârșit, să Înțelegem o altă caracteristică a religiozității etrusce, asocierea zeităților nu numai - așa cum se Întâmplă foarte frecvent În regiunile Mediteranei antice - În forma cuplurilor divine, ci și În cea de triade. Cunoscută periferic În lumea greacă (să ne gândim la triada delfică), o atare asociere de divinități a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
frecvent În regiunile Mediteranei antice - În forma cuplurilor divine, ci și În cea de triade. Cunoscută periferic În lumea greacă (să ne gândim la triada delfică), o atare asociere de divinități a devenit În literatura modernă curentă o caracteristică specific etruscă: din Etruria, prin intermediul Întemeierii capitoline și al imitației plebee a acesteia petrecută pe Aventin, ar fi trecut În lumea romană, care i-ar fi consfințit triumful la scară mediteraneană În virtutea extinderii valului de romanizare. Cu toate acestea, nici În acest
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prin intermediul Întemeierii capitoline și al imitației plebee a acesteia petrecută pe Aventin, ar fi trecut În lumea romană, care i-ar fi consfințit triumful la scară mediteraneană În virtutea extinderii valului de romanizare. Cu toate acestea, nici În acest caz religia etruscă nu poate revendica În manieră incontestabilă un primat și o specificitate proprie, din moment ce pentru religiozitatea umbriană „Tablele de la Iguvium” documentează existența a mai mult de o triadă constituită nu pe baze „familiare”, ca, de exemplu, un cuplu divin marital cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
familiare”, ca, de exemplu, un cuplu divin marital cu un fiu, ci pe bază funcțională: ne aflăm deci În prezența unei trăsături comune, de această dată, Etruriei și Umbriei, care are cu siguranță origini preistorice. În orice caz, „normalizarea” culturii etrusce, realizată prin continua influență elenizatoare, a sfârșit prin a face mult mai precisă fizionomia acestui panteon etrusc, la origine atât de mobil și de plastic: zeii etrusci, supuși grelei condiționări a divinităților grecești corespondente, au dobândit acele puteri și acele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
coerente ale semnelor prevestitoare. Tot mulțumită influenței grecești din perioada clasică târzie și mai ales elenistică ce a urmat, aceste doctrine s-au mărit cu aporturi orfico-pitagoreice și astrologice, de valoare și semnificație variată, care au contribuit la a transforma etrusca disciplina Într-un complex corpus de știință religioasă. Acest corpus doctrinar era constant extins fie prin responsa colective ale colegiului, fie prin speculațiile individuale ale fiecărui haruspiciu (În general magistri În collegium LX haruspicum), publicate În libri asupra cărora știm
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și pentru „dincolo” (libri Acherontici), tratate despre arta auspiciului (libri haruspicini) și despre cea fulguratorie (libri fulgurales). În sfârșit, un grup deosebit de Însemnat este cel care privește „legile Întunecate ale destinului” (libri fatales). Ele dovedesc că În spațiul claselor conducătoare etrusce din epoca elenistică, din care degajă astfel de doctrine, au existat tendințe de natură profetică, așa cum demonstrează celebrul fragment al Nimfei Vegoiaxe "Vegoia" (Lachmann, ed. Gromatici Veteres, p. 350): este vorba despre profeția rostită de Lasa Vecuxe "Lasa Vecu" (latinizată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care, ancorată În logica scrierilor, este orientată În Întregime spre mantică, funcțională prin lectura minuțioasă a semnelor voinței divine și prin observarea scrupuloasă a ritualurilor. Fragmentele acestei literaturi ne permit să abordăm mai Îndeaproape unele trăsături fundamentale ale mentalității religioase etrusce. Zeii sunt departe, retrași În ale lor sedes unde, fie singuri, fie ca grup sau ansamblu, obișnuiesc să-și manifeste oamenilor propria voință. Dar, În timp ce religiile contemporane, greacă și romană, teoretizează pax deorum, echilibrul pacific Între sfera divină și sfera
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
oamenilor propria voință. Dar, În timp ce religiile contemporane, greacă și romană, teoretizează pax deorum, echilibrul pacific Între sfera divină și sfera umană și necesitatea ca el să fie restabilit când acest echilibru este frânt din vina oamenilor, ordinea cosmică a tradiției etrusce, așa cum am văzut În Etruria În legătură cu adeziunea scăzută a miturilor cosmogonice, ca gigantomahiile și titanomahiile, răspunde unor criterii ale căror fundamente teoretice sunt În mare măsură necunoscute și, În orice caz, cu o raționalitate diferită de cea a gândirii grecești
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
adeziunea scăzută a miturilor cosmogonice, ca gigantomahiile și titanomahiile, răspunde unor criterii ale căror fundamente teoretice sunt În mare măsură necunoscute și, În orice caz, cu o raționalitate diferită de cea a gândirii grecești din epoca clasică și elenistică. Mentalitatea etruscă este descrisă În imagini de Seneca Într-un foarte cunoscut pasaj din Naturales quaestiones (II, 32, 2): „noi socotim că fulgerele se formează fiindcă s-au ciocnit norii, ei (etruscii) Însă cred că norii se ciocnesc ca să se formeze fulgere
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la prodigia care s-au Întâmplat la Roma și la respectivele procurationes prodigiorum sugerate de haruspicii etrusci și În general Îmbibate de logici ale magiei „simpatice”, constituie ansamblul cel mai semnificativ de informații antice pe care le posedăm despre religia etruscă. Fundamentele societății etrusce, așezate pe puternice și extinse structuri nobiliare conduse de principes, reies și din grija deosebită acordată dimensiunii funerare Încăxe "lari" din perioada arhaică cea mai Îndepărtată, grijă ce transpare nu numai din construirea unor morminte nobiliare impunătoare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
s-au Întâmplat la Roma și la respectivele procurationes prodigiorum sugerate de haruspicii etrusci și În general Îmbibate de logici ale magiei „simpatice”, constituie ansamblul cel mai semnificativ de informații antice pe care le posedăm despre religia etruscă. Fundamentele societății etrusce, așezate pe puternice și extinse structuri nobiliare conduse de principes, reies și din grija deosebită acordată dimensiunii funerare Încăxe "lari" din perioada arhaică cea mai Îndepărtată, grijă ce transpare nu numai din construirea unor morminte nobiliare impunătoare - aproape Întotdeauna documentul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care avea evidente conotații infernale. Și astfel, lapis manalis și mundus din religia romană, foramina, „găuri” care pun În legătură lumea infernală și pe cea a oamenilor, au fără Îndoială aceleași rădăcini comune străvechi și lingvistice cu cele ale credințelor etrusce analoage; tot paralel cu latinul genius pare să fie etruscul Farqanxe "Farèan", ipostază a capacității generative a străbunului nobiliar și a lui pater familias. Cu toate acestea, și În acest caz elenizarea a jucat un rol de primă importanță, În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
folosit În realitate pentru ferecarea cu zăvoare mari a Închizătorii porților cetății, ceea ce demonstrează că, pentru etrusci, Caron nu este numai „cel care trece cu barca de pe un mal pe celălalt” (rol care Îi este totuși atribuit de iconografia funerară etruscă), ci și demonul neînduplecat ce Încuie pentru totdeauna În spatele defuncților intrarea În Hades. Acești Caroni se adaugă unei serii surprinzătoare de alte ființe infernale de origine indiscutabil locală, lase sau altele, Între care se remarcă Vanqxe "Vanè", un „Înger al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
M. (1985), Etruscologia, Milano. Penny Small, J. (1982), Cacus and Marsyas in Etrusco-Roman Legend, Princeton. Pfiffig, A.J. (1963), Studien zu dem Agramer Mumienbinden, Viena. Pfiffig, A.J. (1968), Ein Opfergelübde an etruskischen Minerva, Viena. Pfiffig, A.J. (1975), Religio Etrusca, Graz. Prosdocimi, A.L. (1989), „Le religioni degli Italici”, În Italia omnium terrarum parens, Milano. Radke, G. (1979), Die Götter Altitaliens, Münster. Radke, G. (1981), În Die Göttin von Pyrgi (Atti del Colloquio, Tübingen, 1979), Florența. Rix, H. (1985), „Scrittura
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Florența. Rix, H. (1986), „La divination dans le monde étrusco-italique” (Atti della Tavola Rotonda, Paris, 1986), vol. II, În Caesarodunum. Bulletin de l’Institut d’Etudes Latines et du Centre de recherches „A. Piganiol”, nr. 54, Tours. Rix, H. (1991), „Etrusco «un, une, unu ‘te, tibi, vos’» e le preghiere dei rituali paralleli nel «liber linteus»”, În Miscellanea etrusco-italica in onore di M. Pallottino, Roma, pp. 665 sqq. Rix, H., (1992), În Les plus religieux des hommes (Atti del Convegno di
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Etruria, Roma. Thulin, C. (1909), Die Etruskische Disziplin, Göteborg. Torelli, M. (1984), Lavinio e Roma. Riti iniziatici tra archeologia e storia, Roma. Torelli, M. (1985), În Santuari d’Etruria (Catalogo della Mostra, Arezzo, 1985), Milano. Torelli, M. (19859, În Scrivere etrusco (Catalogo della Mostra, Perugia, 1985), Milano, pp. 88 sqq. Torelli, M. (1985), În Case e palazzi d’Etruria (Catalogo della Mostra, Siena, 1985), Milano. Torelli, M. (1985), „La divination dans le monde étrusco-italique”, În Caesarodunum. Bulletin de l’Institut d
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
peregrina publice adscita), printre care cele Îndreptate către Ceresxe "Ceres", Liberxe "Liber", Liberaxe "Libera", Apolloxe "Apollo", Esculapxe "Esculap", Cybelexe "Cybele"; ele sunt celebrate conform riturilor adoratorilor lor originari; le revin respectiv duumvirilor, apoi decemvirilor sau quindecemvirilor (XV-viri sacris faciundus). - „Regula etruscă” (etrusca disciplina); limba cultului este (În parte) etrusca; din ea fac parte mai ales divinația folosind măruntaiele victimelor sacrificate (haruspicina) și interpretarea fulgerelor (Festus, s.v. „peregrina sacra”). Aceste culte (religiones la plural), atât de diferite prin originea și conținutul lor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
publice adscita), printre care cele Îndreptate către Ceresxe "Ceres", Liberxe "Liber", Liberaxe "Libera", Apolloxe "Apollo", Esculapxe "Esculap", Cybelexe "Cybele"; ele sunt celebrate conform riturilor adoratorilor lor originari; le revin respectiv duumvirilor, apoi decemvirilor sau quindecemvirilor (XV-viri sacris faciundus). - „Regula etruscă” (etrusca disciplina); limba cultului este (În parte) etrusca; din ea fac parte mai ales divinația folosind măruntaiele victimelor sacrificate (haruspicina) și interpretarea fulgerelor (Festus, s.v. „peregrina sacra”). Aceste culte (religiones la plural), atât de diferite prin originea și conținutul lor, au
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Ceresxe "Ceres", Liberxe "Liber", Liberaxe "Libera", Apolloxe "Apollo", Esculapxe "Esculap", Cybelexe "Cybele"; ele sunt celebrate conform riturilor adoratorilor lor originari; le revin respectiv duumvirilor, apoi decemvirilor sau quindecemvirilor (XV-viri sacris faciundus). - „Regula etruscă” (etrusca disciplina); limba cultului este (În parte) etrusca; din ea fac parte mai ales divinația folosind măruntaiele victimelor sacrificate (haruspicina) și interpretarea fulgerelor (Festus, s.v. „peregrina sacra”). Aceste culte (religiones la plural), atât de diferite prin originea și conținutul lor, au putut fi reunite deja În epoca clasică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
formulase o sinteză a religiei romane (Altheim, 1930; 1931; 1938). El se baza pe teologia elenică a maestrului său Walter F. Otto și folosea În special cercetările făcute despre mormintele italice (F. v. Duhn), numele proprii latinești (Wilhelm Schulze) și cuvintele etrusce din latină (Paul Kretzschmer). Reunind rezultatele obținute În domeniul lingvistic și arheologic și cunoștințele filologice și istorice, Altheim ajunsese să propună următoarea teză: la vremea În care au apărut primele instituții privind sărbătorile și lumea zeilor, nu exista o Romă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cunoștințele filologice și istorice, Altheim ajunsese să propună următoarea teză: la vremea În care au apărut primele instituții privind sărbătorile și lumea zeilor, nu exista o Romă autohtonă, fără influențe din exterior; influența greacă nu a intervenit după o fază etruscă, ci Însăși Etruria răspândise o civilizație greacă; chiar ideea unei „influențe grecești” devine problematică, deoarece, de pildă, Dianaxe "Diana" este identică cu Artemisxe "Artemis" În calitate de zeiță a femeilor și a nașterii, ca stăpână a pădurilor, a animalelor, a vânătorii, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
trebuie să amintim că nu era folosit pentru comunicare, ci doar În scopuri magice și religioase. Pe de altă parte, dacă era Într-adevăr vorba despre rune, acesta nu puteau fi foarte vechi, pentru că germanii l-au preluat de la populațiile etrusce din Italia nordică cu doar un secol Înainte de Hristos. Trebuie să reținem așadar că, inițial, nu este vorba despre semne runice, ci despre pictograme, care s-au conservat În numeroase incizii. Oricum, este doar una dintre diferitele tehnici profetice folosite
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
3. Dinamici și orientări 302 1. Un politeism pentru cetate 302 2. Supraevaluarea mitului și limitele ritului 304 4. Olimpian și misteric 307 5. Orientarea crizelor: arta prezicerii viitorului 313 6. Operatorii: preoți, ghicitori și poeți 316 Bibliografie 318 Religia etruscă (Mario Torelli) 321 1. Izvoarele și reconstituirea religiei etrusce 321 2. Protoistoria și concepțiile religioase cele mai vechi 322 3. Elenizarea cultului și definirea panteonului 326 4. Experiența religioasă etruscă 330 Bibliografie 335 Religia romană (Hubert Cancik) 337 1. Situarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cetate 302 2. Supraevaluarea mitului și limitele ritului 304 4. Olimpian și misteric 307 5. Orientarea crizelor: arta prezicerii viitorului 313 6. Operatorii: preoți, ghicitori și poeți 316 Bibliografie 318 Religia etruscă (Mario Torelli) 321 1. Izvoarele și reconstituirea religiei etrusce 321 2. Protoistoria și concepțiile religioase cele mai vechi 322 3. Elenizarea cultului și definirea panteonului 326 4. Experiența religioasă etruscă 330 Bibliografie 335 Religia romană (Hubert Cancik) 337 1. Situarea istorico-religioasă a religiei romane 337 1. „Sacra patria - peregrina
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
6. Operatorii: preoți, ghicitori și poeți 316 Bibliografie 318 Religia etruscă (Mario Torelli) 321 1. Izvoarele și reconstituirea religiei etrusce 321 2. Protoistoria și concepțiile religioase cele mai vechi 322 3. Elenizarea cultului și definirea panteonului 326 4. Experiența religioasă etruscă 330 Bibliografie 335 Religia romană (Hubert Cancik) 337 1. Situarea istorico-religioasă a religiei romane 337 1. „Sacra patria - peregrina - universa” 337 2. Religie și civilizație romană 341 2. Religia greacă În italia și religia romană 345 1. Protoistoria 345 2
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]