442 matches
-
miturile, poveștile și afectele împărtășite ca tot atâția vectori ai comunității. Densificare a riturilor, a codurilor particulare, a modurilor de a fi specifice care intră în conflict cu normele stabilite. Ne-am întrebat, de exemplu, ce motive au suscitat "Heremul", excomunicarea violentă pronunțată împotriva lui Spinoza. Și, într-o lucrare de o rară erudiție și de o acuitate a analizei remarcabilă, istoricul ideilor Steven Nadler arată că îi putem găsi originea în frecventarea acestor grupuri religioase rupte de Bisericile oficiale care
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
ale acestor pensum de ocazie. De aceea, este inutil să polemizez. Timpul face întotdeauna selecția. Este de ajuns deci, fără a fi fanfaron, să continui cu îndrăzneală. Orice idee autentică presupune curaj și necesită o atitudine fermă și decisă. În fața excomunicării care îl lovea, Spinoza nu înțelegea să răspundă cu proteste vane: rixas prorsus horreo, ci a bravat cu serenitate edictele inchizitoriale și ideile dogmatice 59. În acest sens trebuie să continuăm. Să continuăm să ironizăm doxa intelectuală, această jumătate de
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
atitudine agresivă îndreptată împotriva ta sau a altuia e o nesocotire a legii divine. în conciliul de la Toledo din 639, când Bisericile nu erau încă despărțite, după învățătura Fericitului Augustin, trăitor cu două secole înainte, s-a dictat pedeapsa de excomunicare a sinucigașilor, din comunitatea creștină, pentru că omul face un astfel de gest, numai împins de diavol și astfel devine satanizat. Deci, dragul meu, fii liniștit și mulțumitor proniei divine, că ai fost ajutat să suporți și să treci prin această
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
a IV-a din 16 iulie 431, cu câteva zile înainte de a fi aruncat anatema și asupra doctrinei orientale similare a nestorianismului. Atât Pelagius, cât și Nestor erau erudiți de mare cultură care încercau să depășească absurdități ale creștinismului primitiv. Excomunicarea lor sugera agresivitatea de mai târziu a creștinismului - care, în Apus, a culminat cu ororile Inchiziției. 9. Viața și activitatea lui Honoratus au fost consemnate de Hilarius în Sermo de vita Honorati (Patrologia Latina, ed. Migne, Paris, 1844-1855; textul provine
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ș.a. sunt aspecte ce pot face uneori chiar diferența între supraviețuire și dispariție. Acest ajutor este însă condiționat de plierea pe reglementările acceptate colectiv. Atitudinea antisocială echivalează cu excluderea din acest circuit. Tot în societățile primitive fără stat, ostracizarea și excomunicarea în sensul excluderii de la ritualuri joacă un rol important. Oricare ar fi combinarea posibilă a acestor trei maniere de exercitare a controlului social, mecanismul este același și privește reducerea accesului la beneficiile date de participarea la diferite aspecte ale interacțiunii
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
se năruia în țările plasate sub influența jugului sovietic. În schimb, această expansiune a favorizat mobilizarea creștinilor susținuți de condamnarea fără apel a "comunismului ateu și intrinsec pervers" de către Sfîntul Scaun, exprimată prin enciclica Divini Redemptoris (1937) ca și prin excomunicarea comuniștilor pronunțată de Sfîntul Oficiu în iulie 194913. Pentru a se opune eficient comunismului, catolicii trebuiau să se unească, repeta Pius al XII-lea. În contextul de după război, această unificare era profitabilă în primul rînd pentru partidele creștin-democrate, investite cu
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
la suprafață deasupra pădurilor, cetăților și cîmpiilor, gigantul mustăcios și încoronat ține în mîna dreaptă o spadă și în cea stîngă o cîrjă mai jos, în față, o fortăreață, o catedrală; o coroană, o mitră, un tun, un trăsnet al excomunicării; o bătălie, un conciliu. "Primăria și NRF", două chei pentru strategul nazist care sosește la Paris în 1940. Pe ce articulații pivotează cele două obloane ale puterii publice? Surîsul malefic al Principelui-Stat este învăluit în mister, și, prin urmare, dacă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
între 1450 și 1455, prima tipografie se instalează la Paris în 1469. În 1475, papa îi încredințează Universității din Köln privilegiul de a-i supraveghea pe tipografi, editori și autori. În mai mult de o jumătate de secol, pînă la excomunicarea lui Luther în 1521, represiunea va constitui apanajul Bisericii, prin intermediul universităților sale. Cea mai veche putere a Occidentului, care își întemeiase dominația pe monopolul asupra transmiterii cuvîntului scris, experimentase totuși pe propria-i piele șarja instantanee a discursurilor, cu străvechile
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
ales în care parte a zilei ai apărut (literar) pe lume. Dacă te-ai născut la răsăritul soarelui ești un adevărat Arnotean al zecismului. Apărut mai spre seară, nu poți fi decât un Gorică Pirgu al aceluiași frison. Plouă cu excomunicări fratricide - Viorel Padina nu mai este un poet excepțional, căci, cam slobod la gură, s-a pus rău cu „centrul”. Opera nu prea mai contează. Dacă nu ești declarat postmodernist, ai pus-o de mămăliga. Așadar, „mărunței” ca Philippide, Emil
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
devină un poet extraordinar, dar asta nu pentru că Daniel Turcea a fost „listat” printre onirici, ci grație harului său tulburator. O cultură nu poate fi suma unor nesfârșite delimitări fanatice, așa cum o civilizație nu este niciodată suma tuturor excluderilor și excomunicărilor imbecile. Privesc la titlul acestui editorial și trebuie să-mi cer iertare pentru tautologia pe care o conține, căci fanatismul este (și) unul din chipurile hidoase ale prostiei. De atâtea zecisme și postmodernități megalomanice, nu fracturismul ne pândește, ci fripturismul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
de credință. Așadar, acei principi, care au spoliat în mod deliberat Clerul, s-au sfătuit între ei cum să se despartă de sfînta Biserică. Cu siguranță Clerul și-a dat seama și va fi acționat cu precauție în zilele noastre. Excomunicarea ca urmare a însușirii de proprietăți ecleziastice a condus la ofense mai mari, căci este mai rău să te rupi de Biserică decît deposedarea de bunuri în sine. Un delict mai mare, o mai mare impietate, este mai greu de
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
delict mai mare, o mai mare impietate, este mai greu de comis în rîndul popoarelor religioase, acolo unde credința este încă vie, unde nu se întîlnește răutate decît într-o mică măsură; acolo, în anumite vremuri și în anumite locuri, excomunicările, după cum spuneam, puteau apăra bogățiile Bisericii 132 Dar în vremurile lipsite de credință, în clipele în care patimile și înșelăciunile atingeau cote peste normal, era inutil să se folosească aceste metode. Excomunicarea în aceste cazuri servea la provocarea unor excese
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
acolo, în anumite vremuri și în anumite locuri, excomunicările, după cum spuneam, puteau apăra bogățiile Bisericii 132 Dar în vremurile lipsite de credință, în clipele în care patimile și înșelăciunile atingeau cote peste normal, era inutil să se folosească aceste metode. Excomunicarea în aceste cazuri servea la provocarea unor excese și mai mari. Probabil biserica universală ar fi fost salvată în anumite națiuni dacă ar fi fost eliberată de averea care o punea în pericol precum corăbiile pe timp de furtună sînt
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
a decretat că un Episcop trebuie să fie hirotonit prin alegeri de către Cler și cetățeni și cu consimțămîntul Mitropolitului, fără presiuni din partea nobilimii, fără intrigi, fără constrîngere prin amenințare sau prin mituire; pedeapsa pentru participarea la astfel de nelegiuiri era excomunicarea din Biserica pe care candidatul voia să o conducă 148. Această temere în menținerea libertății alegerilor față de influența exercitată de puterea temporară se observă în cel de-al II-lea Conciliu de la Orléans din anul 533149 și în cel de-
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
a temut să vorbească cu mare demnitate în diferite ocazii, împotriva abuzului produs de interferența puterii laice în alegerea Episcopilor. Un exemplu poate fi întîlnit în scrisoarea către Episcopii din teritoriile lui Lotharius. El le-a poruncit, sub amenințarea cu excomunicarea, să îl avertizeze pe rege să-l demită pe Ilduin din scaunul de Cambrai, pe care Lotharius i-l dăduse în pofida faptului că nu-l merita și încălca și canoanele; și să permită "Clerului și poporului acelei Biserici să-și
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
A observat în mod instinctiv și cu înțelepciune că oamenii care sînt consacrați nu își abandonează serviciul pentru care au făcut legămînt, precum laicii. Mai mult, dacă laicii care slujeau fețele bisericești s-ar fi revoltat, puteau fi sancționați prin excomunicare sau prin alte pedepse aspre"181. Astfel marile libertăți folosite de principi pentru Episcopi, pe de o parte, erau acte de pietate, iar pe de altă parte erau asemenea darurilor clienților către judecători. Mai mult, natura însăși a beneficiilor regale
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
guvernau Imperiul Roman, regatul germanic, după cum s-a întîmplat pe vremea lui Henric. 96. Cînd Henric, amenințat că va fi îndepărtat de nobilii Germani adunați la Trier, a apelat personal la Papa de la Castelul Canossa, implorîndu-l să ridice sentința de excomunicare fără întîrziere. Motivul pe care l-a invocat au fost decretele palatine, în conformitate cu care un rege excomunicat din Biserică pentru un an și o zi era declarat nedemn de slujba sa și ipso facto îndepărtat fără speranța de a-și
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
îndepărtat fără speranța de a-și recîștiga tronul 213. Anul aproape expirase, ceea ce l-a făcut pe Papă să se grăbească, înșelat de atitudinea exterioară de pocăință a împăratului, absolvindu-l pe Henric. Regula unui "an și o zi" de excomunicare în vigoare în Germania a fost egalată în alte regate creștine de înțelegeri asemănătoare între rege și popor. Toate părțile interesate erau convinse, fără putere de tăgadă, că erezia și infidelitatea din partea conducătorului erau motive de îndepărtare și că jurămîntul
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
în castelul din Canossa nu ar fi fost indus în eroare încă o dată de episcopii cei răi care se foloseau de el ca de un scut pentru propriile lor vicii. Furtuna ar fi izbucnit curînd; regele, absolvit fără întîrziere de la excomunicare, ar fi rămas în deplină pace cu Biserica. Și-ar fi păstrat regatul spre marea bucurie a Papei; dar dacă lupta dintre preoțime și imperiu ar fi încetat din fașă, după cum ar fi trebuit, ce s-ar fi întîmplat cu
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
încălcate? Cei trei Episcopi, nunții pe lîngă Papă, au tulburat lucrurile: printr-o minciună sfruntată și greu de crezut, au încercat să-l recîștige pe rege de partea lor și să prelungească sclavia Bisericii. Falsitatea, demascată ulterior și pedepsită cu excomunicarea acestor Episcopi, i-a făcut să afirme că Papa le-a vorbit în particular și i-a îngăduit regelui să facă ceea ce îi fusese interzis prin scrisori. După cum spuneau Episcopii, Papa nu a vrut să scrie aceste lucruri de teama
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
pentru eliberarea deținuților și pentru libertatea Bisericii, noi toți adunați la acest Conciliu cu însuși domnul nostru, Papa, îl condamnăm la cenzură canonică și prin autoritate ecleziastică, prin judecata Sfîntului Spirit, îl declarăm nul, îl invalidăm și sub pedeapsa cu excomunicarea să fie considerat total ineficient și fără autoritate." O sentință asemănătoare este dată următoarei cauze: "De aceea este condamnat, căci el conține un privilegiu ca acela care este ales în mod canonic de către Cler și de popor, să nu fie
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
se apărau între ei și cu ajutorul Borghesilor, iar primele lor privilegii constau în a interzice judecătorilor seculari să le judece delictele; iar Papa s-a văzut obligat să îi încredințeze Abatelui din San Vittore facultatea de a-i absolvi de excomunicarea profețită de Canonici împotriva celor care aduc atingere Clericilor; încălcările lor obișnuite începeau de la cîrciumile unde se bea vin și se dansa și ajungeau pînă la crime și violențe extreme. Pe scurt, observați portretul înspăimîntător pe care îl face Jacopo
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
341 nu menționează abuzul necunoscut pe atunci al domicilierii Episcopului la curte, dar interzice Episcopilor, preoților și altor clerici să viziteze împăratul fără permisiunea și fără scrisori de prezentare din partea Episcopilor provinciali și, în special, metropolitani. Pedeapsa pentru neascultare era excomunicarea și interzicerea exercitării oficiului! Acest lucru demonstrează cît de mult era prețuită libertatea Bisericii și ce mari erau temerile față de puterea lumească. În 347, Conciliul din Sardica ordona Episcopilor să-și trimită diaconii și reprezentanții la curte și pentru lucrările
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
Riez. Conciliul al V-lea de la Paris, din anul 614, can. 7, decretează că nimeni nu are voie să se atingă de bunurile unui Episcop sau ale unui cleric oarecare care moare, nici prin precept regal, și aceasta sub pedeapsa excomunicării, și se dorește ca ab Arhidiacono vel Clero in omnibus defensentur et conserventur. Renumitul Hincmar, Arhiepiscop de Reims, scria astfel în secolul al IX-lea Episcopilor și mai-marilor din provincia sa (ep. IX): Et sicut Episcopus et suas et ecclesisticas
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
et non per ostium sed aliunde ingredientibus Ecclesias ipsas vendidimus, et non eas, ut oportuit, defendimus etc. (Vid. t. 1 Constitut. Imperial. Goldasti). 221 Atunci cînd Henric a obținut de la Grigore al VII-lea, la castelul din Canossa, absolvirea de excomunicare, Episcopii care erau de partea sa au fost dezolați să-și vadă cauza abandonată de către împărat; iar Robert de Bamberg, Uldabric de Costreim și alți sfetnici importanți ai rătăcirii lui, în privința cărora Papa, absol-vindu-l pe rege, a pus condiția să
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]