2,253 matches
-
volumele poetului sărbătorit cum se cuvine la 85 de ani nu spun nimic. Nu lui, R.V., ale cărui merite nu s-au făcut remarcate pînă acum, ci așa, în general. Aceeași afirmație și tot fără argumente e extinsă și asupra exegeților lui Gellu Naum (după cum se știe, universitari și scriitori cu bibliografie consistentă) - nimic despre nimic: Nu demult, pohetul fu sărbătorit din nou. I-a mai apărut o carte. Care nu spune nimic. Cum nu spun multe dintre cele pentru care
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16529_a_17854]
-
dar în acest fel se pierde ocazia de a epuiza o bază documentară și de a nu incita ulterior la cercetări care irosesc energii și speranțe de senzațional. Căci producția poetică a elevului Coșbuc e, într-adevăr, minoră și nici un exeget nu a contat vreodată pe ea ca sursă revelatoare de interpretare. După Gavril Scridon, au răscolit documentele din nou Constantin Catalano și Mircea Popa (și nu numai ei), dar tot fără a încheia subiectul. Regretabil este că antologia lui C.
O datorie anacronică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11839_a_13164]
-
și atitudinilor datate. Cum printre multele preocupări intelectuale ale autorului se numără și aceea de corespondent pentru România al societății ce alcătuiește repertoriul bibliografic fitzgeraldian, Virgil Mihaiu este bine informat în domeniu și cunoaște, în afara marilor studii și monografii ale exegeților străini - datorate unor Andrew Turnbull, Kenneth Eble, Arthur Mizener sau Andre le Vot - și contribuțiile de mai mică întindere, uneori foarte interesante, inclusiv pe cele ale muzicologilor de diferite naționalități. Un merit incontestabil al cărții rezidă în faptul că nu
Contribuție românească în fitzgeraldistică by Virgil Stanciu () [Corola-journal/Journalistic/11890_a_13215]
-
ne găsim captivi împreună cu personajele în propria lor viată, în care totul glisează de la grotesc la sublim, înainte și înapoi, până la anihilarea aproape completă a reperelor. Dincolo de natura compozițională a acestui roman ( un stil indirect liber, pentru a fi în conformitate cu exegeții), sau de anvergura determinării erotice și de identitate, este imposibil să nu remarcăm accentuarea "marilor obsesii" ale modernității noastre postdecembriste: copilăria, sexul și comunismul, învăluite aici într-o mantie de tinichea mistică. Rândurile cărții ne poartă în exilul autoimpus al
Profeți mincinoși by Ioana Crișan () [Corola-journal/Journalistic/11899_a_13224]
-
că "mai multă informație înseamnă mai mult adevăr". O integrare a poetului "în timpul și spațiul său", implicînd o măcar difuză "judecată de situare". Demne de a fi solicitate și în alte circumstanțe" Ťexcursurileť culturale, istorice, lexicologice etc. oferite copios de exegetul bacovian ne duc gîndul la meticuloasele demersuri similare ce se înregistrează în legătură cu Eminescu, de pildă cele ale lui Aug. Z. N. Pop. Peisajul paginilor înțesate de astfel de date este asemenea unei vii cu rod bogat, gemînd de ciorchinii cu
În slujba lui Bacovia by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12000_a_13325]
-
al metodelor la modă, o cădere în déja vu, în conformismul agasant al clișeului, ele conțin o miză subiacentă a "noutății" obținute pe filiera lecturii curente, a observației mixte, estetic-moraliste, de sorginte sainte-beuviană. E ca și cum în loc de-a folosi computerul, exegetul s-ar sluji fără complexe de obișnuitul creion. Pulsează în paginile sale o sensibilitate genuină, acea a "simplului cititor", care își asumă cu o modestie reală ori jucată (n-are importanță, deoarece în discursul critic ca și în cel poetic
În slujba lui Bacovia by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12000_a_13325]
-
cînd unele din trăsăturile enumerate nu sînt ale sale". Ceea ce nu e așadar un semn de inautenticitate a lui Bacovia, ci doar unul de inhibiție, de timorare, un cifru psihologic. Modalitatea bardului de-a defini condiția poetului, constată mai departe exegetul, e una apofatică, din care mai curînd ar reieși ce nu este poetul decît ce este: "Nu e Ťpoetť, deducem, insul care, din vanitate sau din complezență, își alterează natura, superficial și limbut, cel care se cantonează într-un sentiment
În slujba lui Bacovia by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12000_a_13325]
-
remarci, emoții, sfredeliri, dubii, intuiții, reveniri, adaosuri, preciziuni, figura operei lui Bacovia, în varianta Constantin Călin, e una dintre cele mai temeinice și mai atracțioase. Evitînd programatic "critica înecăcioasă", "jargonul tehnic", din aspirația de-a realiza o "critică mai omenească", exegetul în discuție ni se recomandă dublat de un documentarist și triplat de un moralist, capabil a proba viabilitatea asocierii celor trei vectori ai scrierii d-sale. Nici Sainte-Beuve, nici Thibaudet, nici E. Lovinescu nu sînt "depășiți", invalidați de un galop
În slujba lui Bacovia by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12000_a_13325]
-
Spuma zilelor", publicat în 1947 de un Boris Vian aflat sub influența deopotrivă a suprarealismului și existențialismului, curente dezagregate azi într-un postmodernism mimat cu ostentație. Virtuozitatea absolută s-a dovedit a-i aparține lui Wong Kar-Wai pe care unii exegeți occidentali nu se sfiesc să-l taxeze drept genial. După eșecuri (Anii noștri sălbatici, Cenușa timpului) ori succese (Chunging Express, Îngeri căzuți) și mai sus pomenitul Fericiți împreună, cineastul de 43 de ani (care la 5 ani părăsea China pentru
ASIA la "Europa" by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16071_a_17396]
-
arată doar fața de mizerie a condiției umane. Dar mă întreb, tot în spiritul lui Pascal, dacă o cunoaștere lucidă a mizeriei omenești, așa cum apare ea din teatrul lui Beckett, nu este un semn al grandorii omului? De altfel există exegeți care au legat viziunea tragică a lui Beckett de cea a unor texte străvechi care vă sună deosebit de dragi, de pildă cartea lui Iov". Să menționăm că obiecțiile autorului Meditațiilor critice nu-i lasă deoparte nici pe emulii săi, membrii
Dialogurile lui Ovidiu Cotruș by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16096_a_17421]
-
ajunul Pesahului, devenea impur și nu putea să participe la cina pascală, fiind supus, totodată, unor interdicții de rigoare pentru o perioadă care varia între o săptămână și o lună privind participarea la anumite ritualuri; pe de altă parte, unii exegeți invocă cerințele caracterului secret al anumitor procese romane. Revenind la derularea propriu-zisă a cercetării judecătorești, se pare că primele acuzații aduse de „arhierei” nu l-au convins pe judecător asupra competenței sale, faptele imputate lui Iisus părându-i-se minore
Săptămâna Patimilor - Adevărul despre prigonirea, condamnarea la moarte şi crucificarea lui Iisus (IV). Cine a fost judecătorul lui Iisus? () [Corola-journal/Journalistic/26656_a_27981]
-
Versetele 157-158 din al 4-lea surat pune în scenă o polemică împotriva evreilor, care afirmă că „Noi l-am omorât pe Mesia”. Coranul neagă, oare, răstignirea, sau denunță doar susținerea iudaică? Textul este ambiguu în această privință, și nici măcar exegeții musulmani nu susțin un singur punct de vedere. Din perspectivă musulmană, oricum, moartea lui Iisus pe cruce nu joacă niciun rol în istoria mântuirii. Dar nici sursele istorice propriu-zise nu lipsesc cu desăvârșire. Astfel, se cuvine menționată, în acest sens
Săptămâna Patimilor - Adevărul despre prigonirea, condamnarea la moarte şi crucificarea lui Iisus () [Corola-journal/Journalistic/26693_a_28018]
-
literar sau critic își va crea el însuși modelul teoretic al operei sale (oricare ar fi aceasta) după formația și capacitățile sale de a-și pune într-un sistem experiența de cititor profesionist, devenită „viziune”. Sigur că experiența sa, de exeget și monografist al lui Călinescu, a fost o ocazie fericită de a se confrunta cu un mare autor de texte critice, în continuă ebuliție, și că ea a funcționat ca o sfidare: dar nu e mai puțin adevărat că și
Globalizarea criticii literare by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2672_a_3997]
-
vorbește despre „pecetea lui Mephistopheles”. Să nu uităm însă de „cartea cu șapte peceți” (Buch mit sieben Siegeln) de care pomenește Faust într-o discuție cu Wagner, carte care nu trimite la Apocalipsă (5, 1), cum încă mai afirmă unii exegeți, ci la una din cele mai importante și controversate ilustrații ale ocultismului occidental: Calendarium naturale magicum perpetuum, atribuit lui Grossschedel ab Aïcha. Calendarul, care se doarea un succint compendiu de magie, pare să fi apărut sub îngrijirea grafică a lui
În biblioteca lui Faust by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/2679_a_4004]
-
dovedeau un apetit didactic tenace. Cea mai spectaculoasă probă de spirit critic a oferit-o Pillat atunci cînd a comentat literatura altora: volumul de Portrete lirice (1936), ca și alte studii separate, ne pun în fața unuia dintre cei mai subtili exegeți interbelici. Poetul își alege cu gust sigur pe scriitorii de care s-a simțit cu adevărat apropiat (Cervantes, Racine, La Fontaine, Goethe, Baudelaire, Fr.Jammes, Valéry, Rilke), examinîndu-i dintr-un punct de vedere cu totul personal, de frapantă originalitate. Cel
Stilul Ion Pillat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2692_a_4017]
-
120 de note, am avut patru asemenea cazuri, iar la Timon din Atena, cu 70 de note, cinci situații de traducere multiplă, Măsură pentru măsură ocupă, de departe, locul întâi într-un clasament al ambiguităților interpretative cu care se confruntă exegeții: din totalul de 85 de note, aproape un sfert (20 la număr!) sunt dedicate pasajelor obscure, interpretabile în fel și chip. Și trebuie remarcat faptul că nu este vorba de obișnuitele dueluri filologice dintre, să zicem, un universitar care îngrijește
William Shakespeare –450: Măsură pentru măsură intr-o nouă traducere by George Volceanov () [Corola-journal/Journalistic/2606_a_3931]
-
obscure, interpretabile în fel și chip. Și trebuie remarcat faptul că nu este vorba de obișnuitele dueluri filologice dintre, să zicem, un universitar care îngrijește o ediție Oxford și unul care îngrijește o ediție Cambridge ci, adesea, unul și același exeget, copleșit de lupta cu sensurile originalului, propune două- trei sau chiar patru soluții interpretative. Cred cu tărie că traducătorul român s-ar cuveni să accepte toate variantele posibile, lăsând opțiunea ultimă la latitudinea cititorului, a regizorului sau a actorului. Iată
William Shakespeare –450: Măsură pentru măsură intr-o nouă traducere by George Volceanov () [Corola-journal/Journalistic/2606_a_3931]
-
Iată-ți învestitura, Angelo”. „E-o crimă să ridici / Viața cuiva, la fel cum crimă e / Să zămislești o viață măsluită” este un fragment dintr-o replică dată de Angelo Isabellei (II, 4), în care versul al treilea, potrivit acelorași exegeți, are și sensul „Să torni metal într-o matriță falsă”, sens care, după cum îmi atrage atenția un om de teatru - Lucia Verona - oferă mai mult dramatism discuției despre relațiile sexuale ilicite și procrearea de bastarzi. Vorbind despre condiția femeii, Isabella
William Shakespeare –450: Măsură pentru măsură intr-o nouă traducere by George Volceanov () [Corola-journal/Journalistic/2606_a_3931]
-
se mișca pe un teren asfixiant, în care simpla citire a clauzelor unui contract îți insuflă pofta de a da pagina, cînd îi vezi așadar dexteritățile de calcul pecuniar, te întrebi ce înzestrare putea să aibă traducătorul lui Rilke și exegetul lui Thoma din Aquino. Asupra nedreptății pe care o implică condamnarea nu insist: orice cititor cu capul pe umeri se va convinge de aberația sentinței („criminalul de război“ a primit opt ani de închisoare cu confiscarea averii). A intra în
Melodici și canonici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2633_a_3958]
-
cuvântul lui Dumnezeu” și că numai prin c u v â n t, ne apropiem de Atotputernicul. Cel care în 1938 a început studiul literelor la Universitatea Jagiellonă, având profesori de primă mână în filologia polonă, printre care pe marele exeget al romantismului polonez, Stanisław Pigoń, a ajuns la concluzia că slovele poeților polonezi: Mickiewicz, Słowacki, Krasiński sau Norwid deveneau cuvinte înaripate pentru el, că pasiunea pentru deslușirea mesajului lor îi călăuzise fericit pașii spre prestigioasa Alma Mater din sudul Poloniei ce
Revelația divină by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/2639_a_3964]
-
Orléans, sub forma unei scrisori în care prințulpoet îi cere lui Ludovic al XI-lea clementa pentru poetul-vagabond, text de autentică afinitate electiva, de intuiție a propriei evoluții pe linia marelui strămoș al poeților blestemați; de asemenea Paul Valéry, sau exegeți de seamă ai operei lui Villon, André Thérive, Jean-Marc Bernard, Pierre Champion, Italo Siciliano. Din bibliografia ediției, se cuvine semnalată în mod special lista corespunzătoare argoului românesc, actualizată pînă în 2004, depusă de autor și la Bibliotecă Academiei Române. Cît privește
Ediția Villon a lui Romulus Vulpescu by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/2641_a_3966]
-
pe care traducătorul îl socotește, desigur, printre „toate formele originalului”, iar cea de-a doua de specificul traducerii în general și al traducerii de poezie în special. Deși anagramele din opera lui Villon nu sînt acceptate în totalitate de toți exegeții săi, Romulus Vulpescu, urmînd descoperirile lui Tristan Tzara, care sînt cele mai numeroase și mai controversate, le accepta și găsește soluții pentru a le înscrie în filigranul textului românesc. Procedînd astfel, el nu deturnează în nici un fel sensul poeziei lui
Ediția Villon a lui Romulus Vulpescu by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/2641_a_3966]
-
a le înscrie în filigranul textului românesc. Procedînd astfel, el nu deturnează în nici un fel sensul poeziei lui Villon ci, pur și simplu, înzestrează traducerea cu această latentă a originalului și o racordează la polemică vie pe acest subiect dintre exegeții francezi. Pe de altă parte, identificarea anagramelor, care ascund de cele mai multe ori numele unor personaje cu care Villon a avut de a face, dar și aluzii la anumite situații din viața sa, prilejuiește analize biografice aproape detectivistice și oferă repere
Ediția Villon a lui Romulus Vulpescu by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/2641_a_3966]
-
regăsească locul într-o istorie a culturii române din secolul al XIX-lea. În întregul ei, ediția răspunde unei necesități mai largi de dezambiguizare a unor contexte culturale din trecut, a căror interpretare după ureche trece, din nefericire, de la un exeget la altul. Cu atât mai mult cu cât este vorba de Mihai Eminescu, un mare poet român și european, din care unii (surzi la sublim, și ei, ca și Grama) vor să facă un martir de bâlci. Cunoașterea directă, de la
A fi surd la sublim by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2582_a_3907]
-
în care avangarda s-a integrat mișcărilor simboliste sau în publicistica anilor douăzeci, treizeci. Ce rol au jucat „Contimporanul” sau „Viața imediată” în dinamica avangardelor din România. Mai trebuie să adaug că nici Marin Mincu, nici Ion Pop, nici alți exegeți ai avangardei și nici cei care au realizat marile istorii literare, de la G. Călinescu, Ion Negoițescu, Nicolae Manolescu și Al. Piru la Dumitru Micu și Ion Rotaru nu au urmărit, de la un capăt la altul, nici biografiile autorilor mai sus
Michael Finkenthal, de la Fundoianu și Șestov la Trost și Sesto Pals by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/2600_a_3925]