2,392 matches
-
aș putea spune că există concluzii ferme despre „ce rămâne” din fiecare și în ce sens..., mai ales raportat la problema comunicării acestei lumi textuale cu lumea „omului de azi”. Sorin Alexandrescu, în monografia sa din 1969, trecând în revistă exegeza faulkneriană și oprindu-se la „masiva lucrare” a lui Cleanth Brooks, consideră că acesta ar pierde esențialul, și anume „organizarea” lumii faulkneriene, pierzându-se în „probleme de detaliu”. Cred că acesta ar fi și viciul monografiei lui Mircea Mihăieș. Culmea
Ce rămâne? by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4209_a_5534]
-
că originalitatea lui Nae Ionescu constă în interesante discuții filozofice de care Underhill e cu totul străină, dar și, adesea, într-o expunere filozofic superioară a ideilor și tipologiilor preluate din cartea autoarei engleze. În această din urmă privință o exegeză mai poetică ar putea vorbi chiar de un „plagiat prin anticipare“ comis de Evelyn Underhill. În operația de a dovedi intenționalitatea plagiatului Marta Petreu a fost ulterior depășită de un precursor al ei, istoriograf didactic și critic marxist al filozofiei
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
literare, de la Dana Dumitriu, Doina Uricariu, Aurelia Batali, Ioana Diaconescu, Ileana Mălăncioiu, până, acum în urmă, la Carmelia Leonte, cu eseul Emil Botta:căderea din spectacol. Valoarea poeziei și prozei, ca și prestanța rolurilor jucate pe scenele teatrelor au scutit exegeza de fraze gen "cel mai bun poet dintre actori" sau "cel mai bun actor dintre poeți". Singularitatea operei lui Emil Botta constă și în faptul că poezia și arta actorului nu pot fi despărțite, structurând o paradigmă unică, din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
cât efectiv îi folosește dintr-o vastă bibliografie suport teoretic, de la Paul Ricoeur și Johans Huizinga, până la Antonin Artaud, Gordon Craig, Vladimir Jankélévitch, Emile Durkheim, Fr. Nietzsche, Georges Poulet și G. Durand, integrând eficient lecturile din teoria literaturii și din exegeza anterioară a poeziei lui Emil Botta în propriul discurs critic; autoarea caută febril "ipotezele de lucru" pe care nu le lasă suspendate într-un simplu enunț, ci le argumentează, citind (și neforțând nimic) în perspectiva lor. În cazul unor eseuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ca paradigmă a teatrului? Sau tea-trul ca paradigmă a poeziei? Debutul în interpretarea poeziei lui Emil Botta prin prisma teatralității îl face G. Călinescu, în a sa Istorie a literaturii ... (1941). Teza călinesciană va deveni instituție critică, angajând aproape întreaga exegeză ulterioară. Se vor face trimiteri la spectacole de pantomimă (Dana Dumitriu 33, Radu Călin Cristea 34), ecuația poet-actor fiind reconsiderată succesiv. Teatralitatea în opera lui Emil Botta va fi considerată "metaforă existențială"35, "dramaturgie a sentimentelor"36, până la concluzia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Immanuel Kant, zburdălnicia pură a imaginației duce la absurdități. Pentru arta frumoasă s-ar cere deci putere de imaginație, intelect, spirit și gust" (Critica puterii de judecare, trad. Tr. Brăileanu, 1940, p.188-212). La rândul său, Charles Baudelaire cerea ca exegeza în materie de pictură să fie "o plimbare filozofică printre tablouri". Extrapolând această idee, o plimbare filozofică deschisă emoțional către sensurile cosmice ale existenței umane trebuie să fie și hermeneutica apropierea de creațiile literaturii sau ale muzicii aflate în zonele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Teodor Vârgolici Contactele numeroase și variate pe care literatura română le-a întreținut, de-a lungul timpului, cu literatura universală au constituit adesea obiectul unor laborioase cercetări și exegeze, însă, în mod frecvent, acestea s-au concentrat fie la un singur moment, fie la un anumit aspect sau scriitor din diferite literaturi naționale. Astăzi, criteriile moderne ale comparatismului literar asigură o nouă viziune asupra relațiilor literaturii române cu literatura
Literatura universală în periodicele românești by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7183_a_8508]
-
Anume că, dacă stăm să le comparăm raportat la ordinea platonică, caracterul accidental revine tocmai enormei distilerii pe care-o reprezintă stirpea nobiliară văzută în timp. Accidental și - adaugă malițios și perfect caragialesc autorul Palimpsestelor - bastard. În acest moment, întreaga exegeză a relațiilor subtile dintre tată și fiu și întregul conținut istoric al genealogiei inventate de Mateiu se reactivează cu succes. Și se justifică în cadrele unei tradiții exemplare. E, cred eu, punctul forte al unui demers care trăiește din plăcerea
Ce rămâne din iubirile noastre by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8747_a_10072]
-
lor, "consacrate". Recent, un important prozator român mi-a declarat că nu știe cine este Constantin Călin. Mai întîi m-am mirat, apoi mi-am dat seama de următorul lucru: dacă dl Călin, care e și autorul celei mai importante exegeze pe care o avem, în trei tomuri, dintre care două au apărut, închinate lui Bacovia, n-ar fi locuit la Bacău, ci în Capitală, ar fi fost neîndoios cotat drept unul dintre eseiștii noștri de seamă. Dar, hélas, omul nu
Un conservator by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8754_a_10079]
-
fapt pentru noi acest ritual cultural? E retragerea, într-un colț de țară, a unor inși devotați unui cult, cel închinat primului nostru poet universal, harului său, care i-a conferit o supraomenească, misterioasă putere plăsmuitoare, greu de definit, în ciuda exegezelor românești sau străine? O opțiune pentru trecut, un conservatorism luminat, o retragere din proza imediatului? O regăsire de sine, un acord muzical cu lumea vechimii noastre, imersiunea în apele copilăriei mitice? Sentimentul romantic de infinit, o retrăire proustiană a ceva
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8771_a_10096]
-
Praga s-a publicat în anul 2000 volumul Mihai Eminescu în literatura cehă, avându-i autori pe doi reputați româniști, Libuše Valentová și Jiri Našinec. în Prima pagină e salutată apariția seriei Corpusul receptării critice a operei lui Eminescu, vastă exegeză datorată lui Teodor Vârgolici și I. Oprișan și totodată sunt combătuți vehement cei care-l contestau, în orice caz, îl minimalizau pe poet ("cele câteva mârâituri care se îndoiau de rezistența în timp a creației eminesciene"). în editoriale vine vorba
Tradiția unei reviste vorbite by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8820_a_10145]
-
ipotetic în plan real. Astfel, pe lîngă distinsul doctor Jekyll, s-a născut domnul Hyde, un alter-ego malefic latent, care, treptat, se impune, scăpînd de sub controlul compusului anorganic și anihilîndu-și, pur și simplu, arhetipul - personalitatea doctorului Jekyll ca atare. Din exegeza asupra textului se desprinde cu ușurință un clișeu critic, repetat pînă la trivializare și devenit de aceea automatism interpretativ: umanitatea este dublu dimensionată, pendulînd între polii binelui și răului. Ultimul deține totuși capacitatea prezumtivă de acaparare și neutralizare a celui
Deconstrucție postmodernă by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/8827_a_10152]
-
cu siguranță editorii și oamenii politici vor avea multe de învățat dacă se vor încumeta să citească această carte - la detectivistica istorică și analizele pe text) perfect adaptată preocupărilor societății noastre de consum cu vocație euro-atlantică (la un moment dat exegeza eminesciană este pusă în relație chiar și cu ... aquis-ul comunitar). Eminescu este cel mai important brand din istoria culturii române. Construcție sa a început odată cu publicarea articolului lui Titu Maiorescu, Direcția nouă, în "Convorbiri literare" (1872) - într-un moment în
Nașterea unui brand by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8842_a_10167]
-
jur, a încearcat, mai ales în ultimii douăzeci de ani, să țină în echilibru, prin însăși normalitatea ei, comunicarea cu posteritatea brâncușiană. Este, evident, vorba de vocea lui Barbu Brezianu, stinsă acum în manifestarea ei fizică, a acestui clasic al exegezei brâncușiene din România, care, în pofida tuturor adversităților, a reușit să păstreze tonul demn și neutru al cercetătorului situat dincolo de isterie și de orice tentație a fetișismului. În acest interval de timp în care Coloana... de la Târgu Jiu a fost supusă
Barbu Brezianu - Brâncuși în România by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8847_a_10172]
-
tentație a fetișismului. În acest interval de timp în care Coloana... de la Târgu Jiu a fost supusă nenumăratelor agresiuni, în care samsari analfabeți și fără scrupule au aruncat în serie pe piața românească tot felul de falsuri Brâncuși, în care exegeza a delirat, și delirează încă plină de patetism, în care amatorismul hermeneutic a ajuns la limita ridicolului, Barbu Brezianu și-a reeditat, parcă anume spre a oferi calea ieșirii din absurd, monumentala sa lucrare Brâncuși în România. Apărută cu mai
Barbu Brezianu - Brâncuși în România by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8847_a_10172]
-
pe nesimțite într-un adevărat reper moral. Ea oferă un model incontestabil de abordare, de înțelegere și de valorificare istoriografică a uneia dintre cele mai complexe personalități ale artei românești și europene din acest secol. Așezîndu-se împotriva curentului romantico-inițiatic al exegezei românești privitoare la Brâncuși, ce l-a proiectat pe sculptor într-o perspectivă legendară și cvasimistică, din care a dispărut tocmai artistul, Barbu Brezianu recuperează discret și, cu atît mai convingător, ceea ce Brâncuși este de fapt: adică sculptorul. Surprinzător, chiar
Barbu Brezianu - Brâncuși în România by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8847_a_10172]
-
de-a fi lăsat zilele să se scurgă fără să le țin socoteala, ca și cum Dumnezeu mi-ar fi garantat că voi trăi vreo sută de ani. Nu mai puțin adevărat este că niciodată nu mi-a trecut prin minte că exegeza rebreniană și fructificarea ei îmi vor măcina din viață... 40 de ani. Precum cartoforii, m-am așezat la masă convenind ca jocul să nu ne fure prea mult. Vorbe - deoarece, peste tururile de onoare, au urmat repetate prelungiri, mereu pentru
Istorie literară în schițe satirice by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8912_a_10237]
-
operei sale, mai precis după cum sună ele în limba română, înclin să cred că francezul nu trece testul trangresării limbajului. Asta nu înseamnă că Lévinas e poet, ferească Dumnezeu, ci doar că nu e gînditor de idei. Autorii cărților de exegeză despre Lévinas mestecă cuvinte și atît.
Admirație ultragiată by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9818_a_11143]
-
special cele petrecute la noi după 6 martie 1945 au constituit un fel de raze infraroșii care ne-au permis să facem descoperiri psihologice și sociale din cele mai neașteptate și tulburătoare." Citatul este desprins din "Secretul scrisorii pierdute", strania exegeză caragialeană transmisă în anii '80 de Virgil Ierunca la Europa Liberă sub intenționat banala semnătură N. Niculescu și în care Nicolae Steinhardt răsturna - din perspectiva dictaturii comuniste care folosea ura ca pe un combustibil al istoriei - sensurile lumii lui Caragiale
Bășcălia la români de la salvare la sinucidere by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/9798_a_11123]
-
Noica își găsește sau nu-și găsește confirmarea. Răspunsul este simplu: acolo unde există o idee pe care exegetul o poate separa de calambururile lui Heidegger, acolo Biemel îl poate povesti pe Heidegger. Așadar, monografia lui Biemel nu este o exegeză în care ritualul repetiției mimetice a jargonului heideggerian ar ține loc de o analiză propriu-zisă. Să dau cîteva exemple de terminologie heideggeriană al căror conținut poate fi povestit la propriu, fără nici un subterfugiu prin care un exeget, sub cuvînt că
Povestindu-l pe Heidegger by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9867_a_11192]
-
apar ușor la o contemplare, la o descriere grăbită, strict rațională, sau uneori nu apar deloc!" (p. 64) Oarecum paradoxal, afirmațiile legate de specificitatea prozei sunt valabile și pentru eseistica lui Nicolae Breban. Eseurile sale combină judecăți morale proprii, mici exegeze pornite de la idei ale filosofilor și scriitorilor preferați (în primul rând Nietzsche și Dostoievski, dar și Ignațiu de Loyola, Kant, Hegel, Spengler, Blaga, Turgheniev, Balzac, Stendhal), observații asupra weltanshauung-ului german, judecăți asupra degradării valorilor culturale în contemporaneitate și chiar mici
Dilemele prozatorului în tranziţie by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9875_a_11200]
-
autorului (1989) sau Poemul cu latura de un metru (1996) despre un asemenea poet se poate scrie ori identic cu tot ce s-a afirmat până acum, ori radical diferit. Din necesități de gen - e o cronică literară, nu o exegeză - și de igienă a lecturii și a expunerii, optez nonșalant pentru cea de-a doua cale. Prin urmare, alianța bizară și botezată în atâtea feluri deja dintre personalitate, poem și text poate fi, la rigoare, lăsată în plan secund. La
În toată puterea contextului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9912_a_11237]
-
prin monografia Panait Istrati (1975), de Mircea Iorgulescu prin studiul Spre alt Istrati (1985), de revista Caiete critice, care a închinat un număr omagial în 1985, la împlinirea a 50 de ani de la stingerea din viață a scriitorului, cuprinzând fundamentale exegeze semnate îndeosebi de Eugen Simion și Gabriel Dimisianu. La loc de cinste se situează Alexandru Talex, cel ce și-a dedicat întreaga viață marelui său prieten Panait Istrati, printr-un număr imprisionant de ediții și studii. Am amintit doar câteva
Panait Istrati în posteritate by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/9939_a_11264]
-
relațiile canonului cu identitatea (multiculturalitate, multirasialitate, gen etc.) în civilizația Statelor Unite după 1945. În concluzie, Cosana Nicolae a elaborat un studiu foarte documentat, scris atractiv, cu o uimitoare distanță față de jargonul critic (aproape inevitabil) în care se pierd, de obicei, exegezele cu componentă ideologică. Canon, canonic reprezintă, după mine, o lectură critică obligatorie pentru toți cei interesați de mecanismele frecvent obscure ale istoriei literare. Mai mult, reprezintă, o spun deschis, o foarte plăcută lectură literară, plină de incontestabile virtuți stilistice.
Canonul oriental by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/8966_a_10291]
-
sa cu achizițiile de ultimă oră ale teoriei semiotice, se poate constata și demonstra că anticipările barbiene în acest sens nu erau întâmplătoare (Mincu) Mai mult, poetul intuiește experiența metaliterară din Prăbușirea casei Usher, de E.A. Poe cu mult înaintea exegezelor moderne (idem)." Exemple de acest fel abundă și se extind în tot soiul de istorii ale științelor și tehnicii, improvizate, enomiastice, autohtoniste. Departe de a fi doar simple curiozități, ci elemente ale unei "metode" cu puternice proptele politice, ele impregnează
O carte glorioasă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9001_a_10326]