566 matches
-
Grenzen der blossen Vernuft (1793) Își apropriază antropologia gnostică. Omul este rău prin natura sa, Însă conține În fundul sufletului (Seelengrund) o scînteie divină de bunătate. Această scînteie Îi va Îngădui să devină un „Om Nou”, printr-o „revoluție morală”. Cazul existențialismului a fost discutat În altă parte 45. Ca și romantismul, existențialismul prezintă puternice asemănări cu gnosticismul și Înseamnă totuși, În cele din urmă, chiar contrariul gnosticismului: În vreme ce gnosticismul este campionul transcendenței, existențialismul este recunoașterea finală a absenței acesteia. Nu vom
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
rău prin natura sa, Însă conține În fundul sufletului (Seelengrund) o scînteie divină de bunătate. Această scînteie Îi va Îngădui să devină un „Om Nou”, printr-o „revoluție morală”. Cazul existențialismului a fost discutat În altă parte 45. Ca și romantismul, existențialismul prezintă puternice asemănări cu gnosticismul și Înseamnă totuși, În cele din urmă, chiar contrariul gnosticismului: În vreme ce gnosticismul este campionul transcendenței, existențialismul este recunoașterea finală a absenței acesteia. Nu vom zăbovi aici asupra asemănărilor dintre mitul gnostic și biologia neodarwinistă puse
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
un „Om Nou”, printr-o „revoluție morală”. Cazul existențialismului a fost discutat În altă parte 45. Ca și romantismul, existențialismul prezintă puternice asemănări cu gnosticismul și Înseamnă totuși, În cele din urmă, chiar contrariul gnosticismului: În vreme ce gnosticismul este campionul transcendenței, existențialismul este recunoașterea finală a absenței acesteia. Nu vom zăbovi aici asupra asemănărilor dintre mitul gnostic și biologia neodarwinistă puse În evidență de Hans Jonas 46. Ne vom ocupa Într-o altă lucrare de demonstrarea identității de ordin operațional dintre mitul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
M. Riedel, "monismul metodologic" (adică "păstrarea unității unei metode în confruntare cu particularitățile empirice ale obiectului cunoașterii") este una dintre cele trei "presupoziții" care au rezistat, dincolo de pozitivism, perpetuându-se într-o "ontologie radical-empiristă", fie că ea s-a numit existențialism sau neopozitivism. (Aici este vorba, în fond, despre teza unității metodei științei.) A doua presupoziție avută în vedere de Riedel o reprezintă "monismul ontologic, adică delimitarea a ceva dat drept centru de referință al cunoașterii posibile", iar a treia "rezultă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
în prezentarea ideilor și a constatărilor sale desprinse din studiul arhivei și al cărților de istorie! La Michel Foucault nu poate fi vorba de un abuz de istorie, ci mai degrabă un abuz de filosofie dintr-o perspectivă aparte, originală. "Existențialismul" lui Foucault nu se potrivește cu cel al lui Sartre, cu atât mai puțin are vreo legătură cu Heidegger, filosof pe care gânditorul de la Collège de France l-a citit și înțeles. Cu toate acestea, scriitura foucauldiană este și Picasso
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
orice cunoaștere este "retrogradată la statutul unei slujnice a scopurilor noastre practice, și lumea însăși nu e decât imaginea proiectelor noastre de viață"187. Această iluzie, așa cum a arătat Roger Hausheer, se susține prin patru mari curente de gândire: pragmatism, existențialism, subiectivism, relativism. Filosofiile în "-ism" sunt, într-adevăr, proiecte de viață paralele cu ea însăși. Pentru Foucault, pe urmele lui Nietzsche, cunoașterea autentică nu se află nici în bine, nici în rău, nici în lupta mitizantă dintre bine și rău
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
unele poezii apare sentimentul dorului, "o stare de alean și de elan" (George Munteanu), o formă de viață, o stare de suflet, un sentiment care ne singularizează între alte popoare. Eminescianismul a prefigurat atitudini estetice noi între care simbolismul, expresionismul, existențialismul. Simbolismul lui Bacovia își află izvoarele și în pesimismul metafizic eminescian, manifestarea violentă din Nopțile macedonskiene amintesc de Scrisorile lui Eminescu. Expresionismul lui L. Blaga și I. Barbu a fost anticipat de opera eminesciană. De asemeni în Psalmii arghezieni, în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
antagonismele timp-veșnicie, minte-corp, spirit-materie, ființa umană-existența, fără a se ști dacă fac parte din codul sau estetic sau doar ca o terapie morală. Spune Ionel Necula în Cioran, Scepticul nemântuit: "De departe, Cioran se ipostaziază că un Zarathustra contaminat de existențialism. De departe, pentru că râma nu-l cuprinde decât aproximativ, ea trebuind mișcata, lărgita sau, după caz, îngustata pentru a-l încadra cât de cât"52. Principalul lor punct comun este critică moralei creștine. Nici unul dintre ei nu accepta ideea salvării
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
istoriei nefiind imanent, ci transcendent. Astfel, pentru Berdiaev, dezastrele pe care le denunță Ivan Karamazov sunt, paradoxal, un motiv de optimism, pentru că sunt dovada imposibilității unei soluții terestre. E, astfel, ușor, continuă Sábato, să nu cazi în disperare dacă acestui existențialism îi anulam credință în Dumnezeu, pentru că "am rămâne abandonați într-o lume fără sens, care se sfârșește cu moartea finală"42. Atât Dostoievski, cât și Kierkegaard se salvează din disperarea totală, spune Sábato, pentru ca, finalmente, cred în Dumnezeu, după cum "se
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
hibriditatea lui, la jumătate de drum între idei și pasiuni, românul era destinat să efectueze integrarea reală a omului scindat, cel puțin în cele mai vaste și complexe înfăptuiri ale sale. În aceste române culminante se produce sinteză pe care existențialismul fenomenologic o recomandă, amintește Sábato: nici pură obiectivitate a științei, nici simplă subiectivitate a primei rebeliuni, ci realitatea văzută dinspre un eu, sinteză eu-lui cu lumea, dintre inconștiență și conștientă, dintre sensibilitate și intelect. Singurul lucru care nu se schimbă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
era cel rău", așa cum scrie în Scriitorul și fantasmele lui: În 1938, când am locuit cu ei, deja se trăia din amintiri, iar impulsului anarhist din vremurile eroice îi luase locul o ortodoxie școlară"; mai tarziu îi recunoaște prelungirea în existențialism. Sábato spune despre mișcarea suprarealista că Biblia să a fost dezordinea, arma să imaginația, teritoriul său visul și imaginea absurdă, tehnica să automatismul, păcatul lui ortodoxia, disperarea să promisiunea neîndeplinita a sistemului, decadenta să pretinsa alianță cu marxismul. Altă deziluzie
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
sens general de om abstract, fără naționalitate, clasa socială, talent sau orice altceva, ci omul de aici și de aiurea și care este, în maniera sartriană, "o pasiune inutilă". Viziunea asupra omului și a lumii îl apropie pe Sábato de existențialismul lui Sartre; de fapt, eroina din Tunelul, María, îl citește pe Sartre și asimilează ideile acestuia. Pascal spunea că nu suntem decât niște condamnați la galere legați cu lanțuri la aceeasi galera, în așteptarea morții. Cu astfel de percepții, conviețuirea
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
rari și neprețuiți prieteni, Geo Bogza și soția lui, n-aș fi putut scrie această carte 36. Tot Nicolae Manolescu, în studiul citat, aprecia că primul roman al lui Blecher are influențe expresioniste, naturaliste și suprarealiste, ,,fără a-i ignora existențialismul hrănit de Kierkegaard și Blake, care i-a indus în eroare pe partizanii autenticității în anii '30"37. La un an distanță, în 1937, Blecher publică romanul Inimi cicatrizate, lucrând în paralel la ultimul său roman, Vizuina luminată. Acesta va
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
astfel, personajele blecheriene corespund întocmai filosofiei existențialiste 54. Analizând cu foarte mare atenție opera lui Blecher, Negoițescu va evidenția acele forme ale suferinței pe care le va numi în cartea sa ,,constante formale". În Volumul și esența, Al. Protopopescu apropia existențialismul lui Blecher de cel al lui Kierkegaard, insistând asupra crizei eului naratorial care ,,dirijează întrega viziune romanescă"55. Nicolae Balotă, continuă teoria începută de Negoițescu, până la un moment dat, deoarece criticul se desprinde de teoria suferinței lui Jaspers afirmând că
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Ea presupune constatarea că gîndirea umană ea însăși un fenomen real ar trebui să studieze numai fenomenele existente, excluzînd orice speculație metafizică, ceea ce Descartes explică amănunțit în al său "Discurs asupra metodei", care constituie și astăzi temelia filosofiei sub forma Existențialismului și a Fenomenologiei. Oricît de adevărat ar fi faptul că gîndirea umană nu poate explica decît fenomenele reale, greșeala deja inclusă în "Discursul" lui Descartes constă în ignorarea întrebării reclamate imperios de cugetare: "cum se face că exist? Cum se
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
vieții psihice, opinie cu totul nouă în istoria filosofiei. Prea intituitiv fondată, ideea evoluției vieții psihice este însă în final depășită de ascensiunea evoluționismului materialist. Filosofia cugetării se scindează la contactul cu materialismul în mai multe școli de Fenomenologie și Existențialism, acesta din urmă profund influențat de ascensiunea psihologiei extraconștiente sub forma freudismului. Cu toate acestea, este pusă problema crucială a limitelor competenței gîndirii umane, iar filosofia nu-și mai poate permite să o neglijeze. Atacurile critice împotriva realități lui "Dumnezeu
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
în noi, în adîncul cel tainic al inimii și nu așteapă decît a fi slobozită ca să ne identificăm cu ea și astfel să ne reîntoarcem la Tatăl. Există similarități între gnosticismul antic și gîndirea lumii postmoderne. S-a spus că existențialismul, poststructuralismul și postmodernismul sunt curente neognostice, dar nu credem într-o astfel de aserțiune, întrucît nu găsim în ele credința arzătoare a gnosticilor în lumea de dincolo și speranța lor neclintită în mîntuire, în schimb găsim o mulțime de idoli
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
în vremuri diferite, caracteristicile gnosticismului apar din nou. Curînd aveam să aflu că eram cu adevărat naiv. Nu numai gnosisul era gnostic, ci și autorii catolici erau gnostici, și neoplatonicienii. Reforma era gnostică, comunismul era gnostic, nazismul era gnostic, liberalismul, existențialismul și psihoanaliza erau și ele gnostice, biologia modernă era gnostică, Blake, Yeats, Kafka erau gnostici... Am mai aflat că știința este gnostică, iar superstiția e gnostică... Hegel este gnostic, și Marx este gnostic. Toate lucrurile și opusurile lor sunt, de
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
8 al enciclopediei The Cambridge History of Literary Criticism From Formalism to Poststructuralism, se vorbește despre teoria deconstructivistă a lui Derrida, afirmându-se: "Deconstructivismul a fost, inițial, eticheta aleasă de către Derrida mai mult pentru a exprima propriile sale gânduri, așa cum existențialism a fost eticheta lui Heidegger pentru doctrinele de Ființă și Timp. Dar, pentru că Derrida a fost făcut celebru (în țările vorbitoare de engleză) nu de către colegii săi, filosofi, ci de către criticii literari (care au căutat noi modalități de lectură a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de rime-/ Publicul o vizitează/ Și, înfiorat de torturi,/ Nu se miră/ Că nu zace, în ea, nime//" (Pasul)45. Obsesia existențială, îndoită de o feminitate desăvârșită, naște, cum este de presupus, zborul, a cărui morfologie se află, undeva, între existențialismul blagian și patosul eliberator, de tip stănescian. Puntea dintre cele două lumi este, cumva, cenzurată, de această poetică a imponderabilității. Puritatea absolută, regăsibilă, în inima poeziei sale (firește, doar după ce este înlăturată mantia aridă a conceptualului), constă tocmai în această
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care se străduia să frîngă ancorele rațiunii, Benjamin Fondane / B. Fundoianu disprețuia răspunsurile și era aproape imposibil să-l urmezi pînă în cele mai adînci ascuzișuri ale sale, acolo unde nu mai existau certitudini, nici cunoaștere, doar trăirea subiectului gînditor. Existențialismul său, ca și cel al maestrului său, semăna prea puțin cu cel al lui Camus, Sartre, sau Malraux, acești "salonarzi" ai gîndirii, atît de îndepărtați de pătimirile esențiale ale lui Fondane. Existențialismul francez e teoretic, nicicînd capabil de a se
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
existau certitudini, nici cunoaștere, doar trăirea subiectului gînditor. Existențialismul său, ca și cel al maestrului său, semăna prea puțin cu cel al lui Camus, Sartre, sau Malraux, acești "salonarzi" ai gîndirii, atît de îndepărtați de pătimirile esențiale ale lui Fondane. Existențialismul francez e teoretic, nicicînd capabil de a se detașa în întregime de supremația, sau cel puțin de o autonomie a rațiunii, căci Ființa (în diferitele sale accepțiuni) trebuie să se împace cu finitudinea sa și cu necesitatea lumii, în vreme ce vocea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
succesive de eșecuri ale concepțiilor filosofice despre morală din societatea modernă: de la Diderot și Hume la Kant, de aici la Kierkegaard, apoi la filosofii celor două școli caracteristice ale secolului al XX-lea, care sunt filosofia analitică, pe o direcție, existențialismul și sociologia asociată lui, pe altă direcție. Ele au dat naștere la eticile care vorbesc despre sinele emotivist, apărut ca urmare a separării indivizilor de rolurile lor sociale, a răspunderii morale de particularitatea fiecărui individ ce intră în componența comunității
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
și virtuților morale, definitorii pentru lumile oamenilor de astăzi, de la cele mai "primitive" care se conservă prin tot mai rarele rezervații la cele mai "expandate" în Cosmosul Apropiat. (38) Structuralismul, hermeneutica și filosofiile mai vechi, de genul pozitivismului, fenomenologiei și existențialismului, nu pot lipsi din eforturile de înțelegere a orizonturilor și limitelor societăților și oamenilor care trăiesc în ele. În 1994, R. Trigg scria pentru ediția românească a uneia dintre cărțile sale că "Nici o persoană nu poate exista fără a avea
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
vîrsta sintezei: A. D. Xenopol • Al. Zub, Mihail Kogălniceanu: un arhitect al României moderne • Al. Zub, Orizont închis • Al. Zub, Vasile Pîrvan. Dilemele unui istoric • Alexandra Hasan, Fals tratat de jurnalism • Alexandru Călinescu, Caragiale sau vîrsta modernă a literaturii • Andrei-Iustin Hossu, Existențialismul francez • Dan Botta, Unduire și moarte • Demetrio Marin, Eminescu și cultura indiană • Émile Durkheim, Despre sinucidere • Georges Bataille, Partea blestemată • Henri Bergson, Cele două surse ale moralei și religiei • Henri Bergson, Eseu asupra datelor imediate ale conștiinței • Henri Bergson, Evoluția
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]