KorAP: Find »[drukola/base=experimentator & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...12 13 14 ...23 >

551 matches

Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

o propoziție redusă. În construcțiile existențiale cu dativ Experimentator (Mi-e foame, Mi-e cald), acesta apare prin avansare sau ridicare din propoziția redusă într-o poziție preverbală care conține o trăsătură [+locativ]. Dativul este, în esență, un locativ, întrucât Experimentatorul reprezintă localizarea mentală 112. În construcțiile existențiale fără dativ (E secetă, Sunt multe probleme) se află un operator locativ, care ține locul subiectului 113. Acest operator poate fi nelexicalizat sau exprimat prin dativ (mi-e...). Acordul la plural al verbului

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

diferite care se atașează numelor și pronumelor: un sufix pentru entitatea care controlează acțiunea (inclusiv forțele naturii), alt sufix pentru entitatea animată afectată de acțiune și un alt sufix pentru entitatea indirect implicată sau secundar afectată de acțiune (Țintă, Sursă, Experimentator, Pacient, Beneficiar, Locativ). Denumirile cazurilor nominativ, acuzativ, absolutiv, ergativ − arată Dixon (1994: 30) − trebuie restrânse la limbile în care marcarea are bază sintactică (tipul (a)), cazurile indicând relații sintactice. Pentru limbile în care marcarea are bază semantică (tipul (b)), este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
oricărui model teoretic, este considerarea constituenților S, A și O ca fiind primitive sintactico-semantice universale (Dixon 1994: 6). Nominalul aflat în poziția A se identifică cu Agentul (pentru verbele de acțiune), cu Sursa (pentru verbe ca 'a da') sau cu Experimentatorul (pentru verbele de percepție). A reprezintă deci participantul cel mai important pentru realizarea activității, cel care poate iniția și controla activitatea, de unde decurge obligativitatea trăsăturii [+ Uman] (Dixon 1994: 8). Nominalul aflat în poziția S reprezintă subiectul (unicul argument al) intranzitivelor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este superioară poziției ocupate de Pacient/obiect. Autorul pare să ignore, de asemenea, situația limbilor ergative. Fenomene disparate care definesc subiectul, înregistrate de McCloskey (1997: 197−198), se referă tot exclusiv la limbile acuzative: rolurile semantice predilecte sunt Agent/Cauză/Experimentator; subiectul este cel mai proeminent dintre argumente; subiectul e marcat formal (prin poziție) sau morfologic (prin mărci cazuale sau prin acord); faptul că orice propoziție trebuie să aibă subiect este adevărat numai pentru anumite limbi; subiectul este aproape întotdeauna nominal

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
adâncime de la Dixon și subiectului logic al lui Jespersen; stabilit după criterii semantice. Și Legate (2006b: 144) este de părere că există două noțiuni de subiect: (a) tematic, identificat cu DP generat în Spec,vP, cu rol tematic extern (Agent, Experimentator, Cauză); (b) gramatical: un DP care apare în poziție A (Spec,TP); subiectul în ergativ al verbelor tranzitive și subiectul în absolutiv al verbelor intranzitive sunt subiecte gramaticale (Legate 2006b: 147). 4.4. (A)simetriile subiect/obiect Deși pentru unele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lui Burzio (1986), conform căruia selecția auxiliarului essere poate fi determinată de prezența/absența unui subiect de adâncime, nu de existența argumentului extern (ceea ce ar deosebi verbele psihologice de inacuzative). Pesetsky (1995: 19) comentează analiza inacuzativă a verbelor cu obiect Experimentator, din structuri de tipul: Bill was very angry at the article in Times/The article in Times angered/enraged Bill 'Bill a fost foarte furios din cauza articolului din Times'/'Articolul din Times l-a făcut furios pe Bill' John worried

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
prin ne ca test pentru inacuzativitate). Pesetsky (1995: 56) se distanțează de analizele anterioare, subliniind că perechile de construcții avute în vedere nu au aceleași condiții de adevăr. Perechile de acest tip nu sunt dublete, pentru că ambele predicate atribuie rolul Experimentator, dar al doilea rol este Cauzator (pentru subiect) sau Ținta Emoției (engl. Target of Emotion)/ Subiectul Emoției (engl. Subject Matter of Emotion)26. Pesetsky (1995: 59) arată că atribuirea rolului Experimentator urmează ierarhia: Cauzator > Experimentator > Ținta/Subiectul Emoției. Rolul cel

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tip nu sunt dublete, pentru că ambele predicate atribuie rolul Experimentator, dar al doilea rol este Cauzator (pentru subiect) sau Ținta Emoției (engl. Target of Emotion)/ Subiectul Emoției (engl. Subject Matter of Emotion)26. Pesetsky (1995: 59) arată că atribuirea rolului Experimentator urmează ierarhia: Cauzator > Experimentator > Ținta/Subiectul Emoției. Rolul cel mai sus în ierarhie este atribuit argumentului aflat în poziția cea mai înaltă din ierarhia sintactică (în D-Structură), iar Tema nu este relevantă (Pesetsky 1995: 63). Pesetsky (1995: 63) susține

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru că ambele predicate atribuie rolul Experimentator, dar al doilea rol este Cauzator (pentru subiect) sau Ținta Emoției (engl. Target of Emotion)/ Subiectul Emoției (engl. Subject Matter of Emotion)26. Pesetsky (1995: 59) arată că atribuirea rolului Experimentator urmează ierarhia: Cauzator > Experimentator > Ținta/Subiectul Emoției. Rolul cel mai sus în ierarhie este atribuit argumentului aflat în poziția cea mai înaltă din ierarhia sintactică (în D-Structură), iar Tema nu este relevantă (Pesetsky 1995: 63). Pesetsky (1995: 63) susține că predicatele de tipul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
morfem cauzativ cu realizare zero și o rădăcină. Levin și Rappaport Hovav (2005: 14) acceptă ideea că verbele psihologice au proprietăți diferite. Autoarele preiau de la Belletti și Rizzi (1988) și Grimshaw (1990) ideea că aceste verbe iau ca argumente un Experimentator și o Temă și arată că atribuirea rolului Experimentator unui argument este determinată de sensul verbului, însă atrag atenția asupra faptului că nu e clar care este motivația pentru atribuirea rolului Temă celui de-al doilea argument: My children fear

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și Rappaport Hovav (2005: 14) acceptă ideea că verbele psihologice au proprietăți diferite. Autoarele preiau de la Belletti și Rizzi (1988) și Grimshaw (1990) ideea că aceste verbe iau ca argumente un Experimentator și o Temă și arată că atribuirea rolului Experimentator unui argument este determinată de sensul verbului, însă atrag atenția asupra faptului că nu e clar care este motivația pentru atribuirea rolului Temă celui de-al doilea argument: My children fear thunderstorms/Thunderstorms frighten my children ' Copiii mei se tem

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
alții, că distincția inacuzativ/inergativ se corelează cu distincția aspectuală telic/atelic (vezi infra, 4.4.): verbele din clasa piacere, considerate inacuzative cel puțin în italiană, sunt atelice în abordarea aspectuală (deci inergative). Reinhart (1996: 42−44) propune pentru alternanța Experimentatorului o analiză asemănătoare cu alternanța cauzativă (pentru modelul lui Reinhart, vezi infra, 5.3.3.2.): (a) Max hates/admires/likes/fears thunders 'Max urăște/admiră/iubește/se teme (de) furtună' Max = Experimentator, [−c+m], thunders = Temă [−c−m] (b

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Reinhart (1996: 42−44) propune pentru alternanța Experimentatorului o analiză asemănătoare cu alternanța cauzativă (pentru modelul lui Reinhart, vezi infra, 5.3.3.2.): (a) Max hates/admires/likes/fears thunders 'Max urăște/admiră/iubește/se teme (de) furtună' Max = Experimentator, [−c+m], thunders = Temă [−c−m] (b) Thunders surprise/worry/excite/frighten Max ' Furtuna îl surprinde/îngrijorează/emoționează/sperie pe Max' Max = Experimentator, [−c+m], thunders = Cauză [+c]. Autoarea susține că nu există niciun motiv pentru ca structurile de tip (b

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2.): (a) Max hates/admires/likes/fears thunders 'Max urăște/admiră/iubește/se teme (de) furtună' Max = Experimentator, [−c+m], thunders = Temă [−c−m] (b) Thunders surprise/worry/excite/frighten Max ' Furtuna îl surprinde/îngrijorează/emoționează/sperie pe Max' Max = Experimentator, [−c+m], thunders = Cauză [+c]. Autoarea susține că nu există niciun motiv pentru ca structurile de tip (b) să fie derivate din cele de tip (a), așa cum nu există niciun motiv tematic pentru a distinge structural aceste verbe de alte verbe

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în privința denumirii clasei este asemănător cu cel al lui Haegeman (1994), vezi supra, 3.1.), prin compararea verbelor psihologice (de tipul Comportamentul lui Ion mă amuză) cu corespondentele lor cauzative (de tipul Ion mă amuză cu comportamentul lui): ● verbele psihologice: Experimentatorul − Obiect; Tema − Subiect; ● verbele cauzative: Subiectul − Posesorul care cauzează emoția (Cauzalul); Obiectul care cauzează emoția este un grup prepozițional opțional; Experimentatorul este obiect direct (cele două argumente sunt: posibilitatea pasivizării, posibilitatea construcțiilor participiale). Bennis (2004: 105) arată că, în structurile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Comportamentul lui Ion mă amuză) cu corespondentele lor cauzative (de tipul Ion mă amuză cu comportamentul lui): ● verbele psihologice: Experimentatorul − Obiect; Tema − Subiect; ● verbele cauzative: Subiectul − Posesorul care cauzează emoția (Cauzalul); Obiectul care cauzează emoția este un grup prepozițional opțional; Experimentatorul este obiect direct (cele două argumente sunt: posibilitatea pasivizării, posibilitatea construcțiilor participiale). Bennis (2004: 105) arată că, în structurile cauzative, Experimentatorul e marcat cu Caz structural, fie prin adăugarea unui nivel vP în structurile active, fie prin adăugarea unui TP

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Tema − Subiect; ● verbele cauzative: Subiectul − Posesorul care cauzează emoția (Cauzalul); Obiectul care cauzează emoția este un grup prepozițional opțional; Experimentatorul este obiect direct (cele două argumente sunt: posibilitatea pasivizării, posibilitatea construcțiilor participiale). Bennis (2004: 105) arată că, în structurile cauzative, Experimentatorul e marcat cu Caz structural, fie prin adăugarea unui nivel vP în structurile active, fie prin adăugarea unui TP în structurile pasive. Dacă verbele cauzative psihologice sunt verbe tranzitive, corespondentele lor sunt ergative, nu însă în sensul obișnuit. Prin urmare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ales Pacientul și Tema (rezultate din redefinirea Obiectivului 52 din inventarul general al cazurilor − Stan 2005: 175 −), atribuirea acestor roluri subiectului fiind considerată ca una dintre caracteristicile esențiale ale verbelor inacuzative. Din lista de roluri mai fac parte: Factitiv/Rezultativ, Experimentator, Loc/Localizare, Sursă, Țintă, Parcursul mișcării, Cauza(l), Beneficiar (Stan 2005: 176). În bibliografie, au fost formulate diverse definiții ale rolurilor Temă și Pacient (am considerat că subiectul (argument unic) care poartă rolul Temă sau Pacient este un indiciu decisiv

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de acțiune, considerând că un argument poate primi câte un rol aparținând ambelor dimensiuni (vezi și infra, 4.2.3.). Pentru Grimshaw, ierarhia este un principiu de organizare a structurii argumentale. Autoarea propune două ierarhii, tematică și aspectuală/cauzală. (Agent (Experimentator (Țintă/Sursă/Locativ (Temă)))) Ierarhia tematică Grimshaw (1990: 8) Conform ierarhiei tematice, argumentul cel mai proeminent tematic în structura argumentală este cel mai proeminent sintactic, adică este subiect. (Cauză (alte roluri (...))) Ierarhia aspectuală/cauzală Grimshaw (1990: 24) În legătură cu ierarhia aspectuală

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
argumentul extern 55 ca fiind argumentul cel mai proeminent în cele două dimensiuni. Argumentul extern este ultimul care primește rol tematic. Verbele (cauzative psihologice) ca frighten 'a speria, a înspăimânta' nu au argument extern: argumentul cel mai proeminent tematic este Experimentatorul, iar argumentul cel mai proeminent aspectual este Cauza. În aceeași situație sunt și verbele inacuzative, care nu au argument extern: nu există un argument care să fie cel mai proeminent în cele două dimensiuni (Grimshaw 1990: 35). Un verb inacuzativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Probabil că aceste verbe au aceeași structură ca dry 'a se uda' sau break 'a se rupe', dar natura rădăcinii lor împiedică detranzitivizarea. Reinhart (1996: 6) observă că problema alternanței cauzative se pune pentru verbele inacuzative și pentru cele cu Experimentator, care apar în structuri de tipul: The ball rolled/Someone or something rolled the ball 'Mingea s-a rostogolit'/'Cineva sau ceva a rostogolit mingea' Max worries/Something worries Max 'Max se îngrijorează'/'Ceva îl îngrijorează pe Max'. 5.2

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
degrabă decât să fie considerate primitive. Aceste trăsături sunt c, cauzarea unei schimbări (engl. causing change), și m, stare mentală (engl. mental state). Rolurile tematice se definesc astfel: Agent [+c+m], Cauză/Instrument [+c−m], Pacient/Temă/Beneficiar [−c−m], Experimentator [−c+m]. Verbele care acceptă mai multe roluri tematice sunt specificate numai [+c] (Agent, Instrument, Cauză). Trăsătura [+c] dă seamă de relația dintre Cauză și Agent: dacă un argument este Agentul unei schimbări de stare, atunci este și Cauza acestei

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fie identice și reduce relația la o proprietate; este o operație mult mai restrânsă decât saturarea și poate fi aplicată numai unei perechi de roluri, dintre care unul este extern. Reinhart (1996) susține că inacuzativele și verbele cu un argument Experimentator își au originea în predicate cu două locuri și sunt derivate din varianta tranzitivă prin operația de reducere (nu de saturare, cum propusese Chierchia 1989). Reinhart (1996) formulează următoarea constrângere: Constrângere asupra reducerii rolurilor: Un rol tematic specificat [+m] nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a reflexivelor. (A) Reflexivizarea este operația care generează verbe reflexive de la intrări tranzitive. Verbul reflexiv denotă o acțiune în care argumentul Agent acționează asupra lui însuși. Aceeași morfologie apare și cu alte tipuri de predicate: reciproce, inacuzative, verbe cu subiect Experimentator, construcții medii, impersonale, pasive. Autorii arată că verbele cu se nu pot fi considerate ca fiind tranzitive, se nu este un obiect clitic și aduc două argumente în sprijinul acestei idei: (a) inserția expletivă din franceză este posibilă pentru reflexive

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1990), Pesetsky (1995), Sportiche (1998) folosesc această incompatibilitate ca pe un argument în favoarea derivării inacuzative a verbelor reflexive. Faptul că operațiile de manipulare a grilei de roluri nu pot avea loc în Sintaxă explică de ce inacuzativele și verbele cu subiect Experimentator sunt derivate în Lexicon în toate limbile. Se este incompatibil cu morfologia nominală. În engleză, verbele reflexive sunt derivate în Lexicon, deci sunt posibile nominalizările; în franceză, verbele reflexive sunt create în Sintaxă, deci nu există un input reflexiv care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]