654 matches
-
cu acela care este marcat "de suprafață și de celelalte limite" (epiphaneias kai ton loipon peraton).2 Este esențial să înțelegem însă că peste tot în aceste cazuri limita nu este suprafața goală a corpului, care îl caracterizează în inerția exteriorității sale și îl face distinct, la nivelul acestei exteriorități, de celelalte corpuri. Limita este proiecția exterioară a interiorității corpului, identitatea corpului care se dezvăluie, devenind vizibilă. Acesta este și motivul pentru care Aristotel distinge limitația (to peperanthai) de contact (to
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
celelalte limite" (epiphaneias kai ton loipon peraton).2 Este esențial să înțelegem însă că peste tot în aceste cazuri limita nu este suprafața goală a corpului, care îl caracterizează în inerția exteriorității sale și îl face distinct, la nivelul acestei exteriorități, de celelalte corpuri. Limita este proiecția exterioară a interiorității corpului, identitatea corpului care se dezvăluie, devenind vizibilă. Acesta este și motivul pentru care Aristotel distinge limitația (to peperanthai) de contact (to haptesthai), arătând că prima reprezintă o repliere a corpului
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
devenind vizibilă. Acesta este și motivul pentru care Aristotel distinge limitația (to peperanthai) de contact (to haptesthai), arătând că prima reprezintă o repliere a corpului asupra lui însuși, păstrîndu-l în puritatea ireductibilității sale, în timp ce contactul îl menține în relativ și exterioritate.3 Limita desemnează, într-adevăr, punctul (linia, suprafața) extrem, dincolo de care corpul încetează să fie ceea ce el este. Ea este echivalată cu sfârșitul, dar un sfârșit resimțit ca împlinire a unui lucru și deci, totodată, cu locul de unde el abia
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
deveni autor de îndată ce ai aflat acest lucru; poți deveni adică un harnic multiplicator al propriei tale scheme mentale pe care o muți, mai mult sau mai puțin arbitrar, de pe un material pe altul. Am fost tentat de pildă, urmând această exterioritate, ca imediat după Tragicul să scriu o carte pe tema simbolului. Cărțile s-ar fi putut aduna astfel ca mărgelele pe ață și aș fi putut chiar trăi cu senzația că sânt harnic. Mi s-a părut însă mai interesant
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
încercat să evite această tensiune, afirmând că important este să lucrezi în și pentru cultura română cu mijloacele și valorile culturii universale. Nu este însă mai puțin adevărat că cele două laturi au rămas în opera sa într-o stranie exterioritate, lucrările care o alcătuiesc rînduindu-se în două orizonturi distincte și autonome: pe de o parte lucrări de istoria filozofiei europene, de metafizică, hermeneutică și logică, ce vădesc un adevărat cult pentru filozofia elină și filozofia clasică germană (comentarii la dialogurile
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
la un meci de fotbal: stai în tribună, e un soare călduț, comentezi o fază și între timp mai scuipi o sămânță pe jos. 20 iunie Recitesc nota precedentă și alte câteva lucruri îmi sar în ochi. Aceeași rămânere în exterioritate în alăturarea lui Țuțea și Noica. Dincolo de faptul că erau apropiați ca vârstă, descinzând amândoi din "interbelic" (așadar "bătrînei" și "tataie"), nimic nu-i leagă: Țuțea era un "personaj", un cabotin de geniu dotat cu o oralitate prodigioasă, dar incapabil
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în urma unui contact îndelungat cu ființa vie a autorului și cu performanța sa. Fără acest sympathein, fără acest Mitgefühl, iară această "co-simțire", care creează trasee interioare între tine și obiectul entuziasmului tău nu se poate trece, în orice contact cu exterioritatea unui personaj important, dincolo de exterioritatea însăși și de categoriile precare ale turismului cultural. Într-un fel, în asemenea cazuri se repetă deosebirea dintre un pelerinaj, în care cel ce se duce și vede este locuit de credință, și o plimbare
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ființa vie a autorului și cu performanța sa. Fără acest sympathein, fără acest Mitgefühl, iară această "co-simțire", care creează trasee interioare între tine și obiectul entuziasmului tău nu se poate trece, în orice contact cu exterioritatea unui personaj important, dincolo de exterioritatea însăși și de categoriile precare ale turismului cultural. Într-un fel, în asemenea cazuri se repetă deosebirea dintre un pelerinaj, în care cel ce se duce și vede este locuit de credință, și o plimbare de vacanță într-un loc
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cauze interne. Dacă acceptăm ideea că violența nu poate fi concepută în afara unui context social și istoric, atunci e greu de înțeles de ce studiul violenței în școală ar trebui să se lipsească de contextul școlar însuși, dacă nu cumva afirmă exterioritatea totală a acestei violențe care ar invada școlile fie direct, fie prin permeabilitate (Ballion, 1996). Predictorii violenței în mediul școlar Pentru o identificare fină a factorilor predictivi ai violenței juvenile, Grupul de studiu pentru vinovații de agresiuni violente și serioase
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
esențial, iar Ea este dependentă, pasivă, slabă, gălăgioasă, admiratoare, victimă, dominantă, primește sfaturi/cere informații, senzuală, dezbrăcată, orientată spre spațiul privat (domiciliu și gospodărie), preocupată de a comunica și interrelaționa, veselă, jucăușă, optimistă, neserioasă, supusă față de deciziile altora, orientată spre exterioritate și superficialitate, emotivă (Grünberg, 2005, p. 274)1. Stereotipurile de gen constituie un nucleu tare al reprezentărilor de gen. Pentru societatea românească, acestea se subsumează unui model cultural tradițional 1, de tip patriarhal 2. Efectele normative ale tradiției se regăsesc
Gen și putere by Oana Băluță () [Corola-publishinghouse/Science/1991_a_3316]
-
conștiință datele și informațiile din simțuri și memorie sunt organizate astfel Încât ne autopercepem ca situare În spațiu și timp, să avem cunoștință de starea prezentă și să ne raportăm la lumea percepută, direct și imediat. Conștiința este fără interioritate și exterioritate, pentru că ea se raportează la lumea percepută și nu există decât „acum si aici”; este condiționată decisiv de starea specifică de conștiință (vigilență și atenție), opusă celei de somn și inconștientului. Etimologic, noțiunea -„conștiință”evidențiază faptul că actul conștient este
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
c. datele și informațiile din simțuri și memorie sunt organizate astfel Încât ne autopercepem ca situare În spațiu și timp, să avem cunoștință de starea prezentă și să ne raportăm la lumea percepută, direct și imediat. C. este fără interioritate și exterioritate, pentru că ea se raportează la lumea percepută și nu există decât „acum și aici”; este condiționată decisiv de starea specifică de conștiență (vigilență si atenție), opusă celei de somn și inconștientului. Creativitatea este un proces mental Și social care implică
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
implacabilul fapt că nu e nimic de descoperit În ea! Orice meditație care-și propune să adâncească misterele, legendarele mistere ale morții, nu poate fi decât o marginalie, o alunecare pe contur, o aproximare subiectivă, hazardată și oricând contestabilă a exteriorității ei. Or, procedând În felul acesta, ieșim din regula filozofării și conferim memoriei un rol prea mare prin comparație cu cel al gândirii. Distanța astfel creată instituie o nouă identitate, o tensiune de pe urma căreia profită orice discurs biografic. Sumă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
minor, colateral aproape, al termenului conotează spațiul limitat al existenței private: familia, prietenii, cercul cunoștințelor. Însă o astfel de definiție e departe de a motiva pompos-imprecisa titulatură de „jurnal intim”. Ar Însemna să rămânem la nivelul simplei factologii și al exteriorității Întâmplărilor. Mai corect ar fi să spunem că intimitatea este sinteza unor stări indecise, o coborâre În necunoscutul propriei sensibilități. Sondarea intimului are, Însă, fie și inconștient, o certă propensiune auto-constructivă. Adică sondarea sistematică a teritoriului infinit pe care-l
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
precis, se numește intimitate. S-a vorbit adeseori despre o „incoerență a intimului”10, care l-ar obliga pe individ, asemeni unei forțe supratextuale, să se replieze asupra propriului sine. Prin urmare, intimitatea e o stare ce exclude participarea elementelor exteriorității, trăgându-și seva din pura subiectivitate și din izolarea artificială În pagina de hârtie. Dar, În același timp, jurnalul e „intimul perceput În banalitatea sa cotidiană”11. O contradicție? În nici un caz! Pentru că, notat zi de zi, orice eveniment Își
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Îmbietoare așternute de scriitor pe hârtie. În viziunea lui Jean Baudrillard, „intimul nu e nici un concept, nici o noțiune teoretică, ci un cuvânt Încărcat cu afect, cu trăiri. (...) El e ceva dulce, poetic, din care s-a eliminat violența obiectivității, a exteriorității, a adevărului, o Împărtășire, o complicitate la duioșie”15. Intimitatea mediază Între zona ascunsului, a secretului și cea a exteriorizării. Ea este, În fapt, un teritoriu al revelației, al dezvăluirii și al Înzestrării faptelor cu un sens, cu o direcție
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
reașază individul la locul său firesc - parte a unei relații sociale bine stabilite. Ar mai trebui, poate, precizată condiția ontologică a intimității. Ca parte a sinelui, adică formă a „capitalului individual”, ea nu se opune În mod programatic și direct exteriorității, cum ar fi fost normal. Printr-un artificiu destul de străveziu, de altfel, ea deviază confruntarea cu forțele care scapă de sub controlul scriitorului, exilându-le Într-un spațiu al așteptării. Energia astfel economisită va contribui la stabilirea unui program ferm al
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În adâncimi Încă mai mari - ar fi mai simplu să o „tăcem”! -, cât pentru a o face mai cunoscută), acestea includ sâmburele viitoarei lor existențe publice. Situarea intimului Între cele două lumi, la zona de contact a interiorității și a exteriorității facilitează, fără Îndoială, transferul de energie pe care scriitorul mizează În crearea imaginii dorite. Pentru că scrierea jurnalului intim este, Înainte de orice, dovada voinței autorului de a schimba ordinea În mica lume pe care o locuiește. Interdependențe Există În fiecare biografie
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
văzut, nu e o „realitate”, un concept analizabil sau o formulă, ci rezultanta impalpabilă, restul insesizabil al unor eforturi creatoare ce-și ignoră forța generatoare de sens. Din acest motiv, intimul e perceput ca un halou anarhic, o dezorganizare a exteriorității. Dar ieșirea anarhică (un anarhism relativ, de fapt, pentru că el urmează linia sinuoasă a confesiunii) din „ritmurile universalității”25 Îngăduie centrarea pe adevărata esență a personalității subiectului care se confesează. Abstras presiunii sociale a convenției instaurate mai Întâi de limbaj
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
1976, p. 113. (8) Ibidem, p. 117. (9) Livius Ciocârlie, Fragmente despre vid, Editura Cartea Românească, București, 1992. (10) Raphael Molho vorbește, În studiul citat (p. 119) de „un rău și de un viciu” intrinseci jurnalului intim, provocate de invazia „exteriorității mundane”. (11) Eric Marty, L’écriture du jour. Le Journal d’André Gide, Gallimard, Paris, 1985, p. 157. (12) Arșavir Acterian, Jurnal În căutarea lui Dumnezeu, Institutul European, Iași, 1994, p. 216. (13) Ștefan J. Fay, Caietele unui fiu risipitor
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
timp biografic al revelării caracterului, altul decât cel al evoluției și al dezvoltării individului. Jurnalul intim s-ar putea apropia de acest tip plutarhic de biografie, În care caracterul se află Într-un permanent proces de definire și autodefinire. „Descompunerea exteriorității publice a omului”9, operată de autobiografia clasică, e preluată, tale quale, de către jurnalul intim. Sursele sale Îndepărtate (și inconștiente) sunt modificările aduse formelor publico-retorice ale antichității. Închiderea În sine, prefigurată de ivirea noii atitudini față de propria persoană, exclusivismul, intoleranța
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
trebuie să se confeseze și trebuie să-și asume experiența confesiunii. Subiectul confesiunii este, de fapt, un eu redus la condiția interiorității. Doar că, spre deosebire de experiența religioasă, experiența interiorității nu-și acordă altă autoritate decât sinele 22. Sustrăgându-se tentațiilor exteriorității, eul suspendă orice transfer Între sine și inconștientul social, a cărui dorință manevrează mișcările obișnuite ale subiectului. De altfel, unitatea dintre subiect și ființă nu e decât o iluzie 23. Fiecare dintre aceste entități este animată de forțe proprii, de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
poate să-și aducă autorul, prin multiplicarea zilnică a semnificațiilor, până la limita extatică a lui „Tu ești asta”52. Iar dincolo nu există decât revelarea unui destin, piatra unghiulară a unei existențe. Însă revelația nu se produce decât sub forma exteriorității: adică a transcrierii care, pe de o parte, trimite la permanența mentală a eului, pe de alta, Îi prefigurează o destinație alienantă 53. Așadar, jurnalul intim va avea de Înfruntat două tendințe contrare, două surse de tensiune: a finitudinii temporale
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de literatură - că se pot reprezenta doar lucruri date, modele exterioare și, totodată, anterioare textului 55. Lipsa de imaginație a jurnalului este evidentă. Libertatea de mișcare se vede constrânsă la fidelitatea reproducerii. El suportă orice, dar În limitele trăitului. Altminteri, exterioritatea și anterioritatea, condițiile obligatorii ale existenței sale (inclusiv estetice) Îl vor submina. Îl vor obliga să treacă În alt gen, să suporte rigorile altei presiuni: a imaginației, a invenției, a rescrierii. Adică să se lase cuprins de seducția falsificării, a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pp. 7-13). 44 Maurice Halbwachs sesiza corect situația școlarului, care învață istoria mai întâi prin memorarea unor date, fapte, nomenclaturi, evenimente marcante, personaje importante, sărbători care trebuie celebrate. În acest stadiu, istoria este percepută ca exterioară și moartă. Sentimentul de exterioritate este întărit de încadrarea calendaristică a evenimentelor predate, căci la această vârstă copiii învață cu efort citirea calendarului, la fel de greu cum au învățat citirea ceasului (Ibidem, p. 479). 45 Vezi David Lowenthal, op. cit., pp. 234-235. El se referă la o
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]