436 matches
-
de "realizare" a celor două discipline, demersul meu se va concentra în primul rând către sesizarea unor potențialități non-judicative; desigur, argumentând și participarea reconstrucțiilor în cauză la dictatura judicativului: a) la analitică, întrucât cuprind prescripții formale privind corectitudinea gândirii, rostirii, făptuirii, fiind respinse toate traseele de gândire care nu se aliniază la aceste reglementări; b) la dialectică, deoarece construiesc discursuri după regulile analitice și pretind valabilitate totală în virtutea "corespondenței" cu aceste reguli, respectând principii logice, cum este principiul noncontradicției, dar ajungând
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
principiul noncontradicției, dar ajungând la aporii pe care nu le recunosc în privința forței lor de a semnala ceea ce poate căpăta valabilitate dincolo de prescripțiile formale "analitice". Desigur, de fiecare dată va fi vorba despre reguli de corectitudine a gândirii (rostirii și făptuirii) și despre condiții de adevăr (ale cunoașterii); în fond, despre acte de constituire a obiectelor judicative. Fiindcă ne aflăm încă sub dictatura judicativului, analitica și dialectica apar, cred, și în filosofia contemporană: ca filosofie analitică și filosofie continentală. Acest fapt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
formă actuală a lor ceea ce numim filosofie analitică și filosofie continentală sau, cel puțin, că acestea două din urmă stabilesc unele corespondențe cu analitica și dialectica, în măsura în care cea dintâi, filosofia analitică, ajunge să formuleze reguli de corectitudine (privind gândirea, rostirea, făptuirea) și să schimbe relația subiect-predicat cu relația subiect-obiect, iar cea de-a doua, filosofia continentală, ajunge la reorizontalizarea instanțelor logice, subiectul și predicatul, în fond, la retematizări ale ipostazelor acestora, substituind și ea relația subiect-predicat cu relația subiect-obiect, sesizată ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale dictaturii judicativului și spații de valabilitate ale judicativului constitutiv (logica, filosofia, știința, ideologia), în sensul de-limitării lor principiale, și, pe această bază, să proiecteze un orizont în care poate trece în act un gând, o rostire sau o făptuire după logos-ul ca atare, plin de el însuși, nu redus la forma sa, venit el însuși din sine, în deschiderea ce-i este proprie. Răspunsurile la întrebările și problemele semnalate vor deveni posibile, totuși, printr-o de-constituire filosofică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
încât să fie cel puțin relaxate convențiile analitice și dialectice; totuși, numai după ce dictatura judicativului își va fi dezvăluit ea însăși, supusă unei reducții fenomenologice, rădăcinile și, totodată, limitele în reglarea oricărui tip de discurs, sau a oricărui gând, rostire, făptuire. Lucrarea de față face parte dintr-un plan de lucru mai cuprinzător pe tema judicativului, pe care țin să-l precizez mai departe. Titlul său este Filosofia judicativului. Două Introduceri, iar structura arată astfel: "Prima Introducere" cuprinde lucrările: Judecată și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a fost practicată, copleșitor, filosofarea de tipul gândirii-positum. De aceea este firească întrebarea: cum poate fi readusă, în focarul orizontului uimirii, filosofarea de tipul gândirii-fenomen? O reducție judicativă a dictaturii judicativului, aplicată cu scopul de a readuce gândirea, rostirea și făptuirea în locul din care poate începe o nouă "istorie" a lor, are șansa de a constitui propedeutica unei filosofări de tipul gândirii-fenomen. Totuși, timpul nostru, care "trebuie" chiar după unii filosofi să fie unul al crepusculului, se arată încă lipsit de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
instituit prin acest eveniment un fenomen cu adevărat "memorabil", istoric, anume acela al umanizării logos-ului. Numai că umanul însuși apare aici ca fiind distribuit prin împărțire: logos-ului formal nu îi corespunde umanul în întregime (cu gândirea, rostirea și făptuirea sa, toate adunate, inițial, în "practici" și reguli elementare ale acestora, într-o unitate de viață), ci doar umanul ipostaziat în "subiect al cunoașterii" (disponibil pentru un exercițiu "satisfăcător" al gândirii constrângătoare, "formale"). Din această clipă, putem vorbi la propriu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
-i. Pentru a lămuri statutul acestor elemente ale logicului în condițiile logicii simbolice, va fi deschisă, la timpul potrivit, o discuție despre fenomenul reformalizării logos-ului, corespunzător constituirii "logicii noi". Potrivit convențiilor care pun stăpânire în orizontul gândirii, rostirii și făptuirii datorită reglementării logos-ului în contextul logicii aristotelice, numai judecata, cum știm deja, este purtătoare de adevăr, pentru că doar ea poate lua forma afirmației sau negației, în funcție de felul în care se leagă cuvintele corespunzătoare stărilor de lucruri pe care le
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai general); d) noțiunile superioare, numite, de medievali, transcendentalia: Ființa, Unul, Adevărul, Binele etc.; e) noțiunile obișnuite, corespunzătoare cunoașterii "naturale", întemeiate în experiență sau constituite inductiv. Predicamentele, predicabilele, postpredicamentele și transcendentalia, spre deosebire de noțiunile obișnuite, alcătuiesc direct resursa gândirii, rostirii și făptuirii umane în sensul logos-ului formal, având, fiecare în ciuda înțelesurilor diverse prin care au fost reconstruite în fel de fel de filosofii un nucleu semantic, o structură originară de sens, valabilă, cumva, necondiționat; de fapt, aceasta este condiționantă pentru utilizarea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reformulată această problemă respectând în mai mare sau în mai mică măsură convențiile judicativului constitutiv -, recursul la logos este necesar: pentru că acesta reprezintă faptul originar nu doar al dictaturii judicativului, ci și al altor căi posibile pentru gândirea, rostirea și făptuirea omenească (deși, deocamdată, numai ipotetic). În plus, el ne-a apărut ca fiind orizontul în care devine cu putință sinteza onticului și lingvisticul și, în urmare, instituirea logicului. Termenul logos, în accepțiunea sa comună, rostire, a suportat, în timp, o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
preluat (și, cred, prelucrat), constituit, adică. Dar judecata, odată autonomizată, constituie ea însăși "obiecte": cel puțin pe cele corespunzătoare celor două "poziții", S și P, din sinteza sa; de aici predeterminarea judicativă a oricărei obiectualități, legate de gândire, rostire sau făptuire. Trecerea logos-ului în logică are printre urmările deja constatate: îngustarea căii cunoașterii în genere și în fiecare specie a sa prin operații de stabilire a valabilității judicative, blocarea exercițiului cognitiv în spațiul lucrului exprimat după canoane judicative, al faptelor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în sensul că tocmai operarea ei ordonează spațiul cunoașterii, stabilind competențe, funcții, poziții, tipuri de legături între componentele acesteia etc. Contextul "existențial" omenesc în care enunțul S este P devine temeiul întregii cunoașteri și, în genere, al gândirii, rostirii și făptuirii, delimitându-se astfel spațiul judicativului omnipotent, poate fi interpretat, așa cum s-a apus mai sus, ca rezultat al unei "opțiuni". Deoarece, ca început al cunoașterii nu se poate afla o formă vidă, dar nici un conținut de cunoaștere ne-format, ci
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tărâmul formalului pur, iar enunțul S este P a devenit, pentru un timp nedefinit (căci nici astăzi nu știm care îi va fi soarta), temeiul însuși al cunoașterii, de fapt, al celor trei "acte" ce corespund modului-uman-de-a-fi: gândirea, rostirea și făptuirea. Cu titlu de simplă observație am putea accepta ideea că începutul cunoașterii, ca unitate sintetică, așa cum precizam mai sus, ar fi putut fi: ori experiență (observație ordonată etc.) și rațiune (categorialitate ordonatoare etc.), ori gând și ființă. Adică ar fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sine și ceea ce nu are niciodată ființă cu adevărat. Cu toate acestea, opțiunea "ontologică" pentru începutul cunoașterii (identitatea gândului cu ființa, ca început sintetic-originar al cunoașterii, ca "origine originară" a acesteia și ca prim fapt, așadar, pentru gândire, rostire și făptuire) nu va căpăta forța necesară predeterminării unui drum filosofic diferit de cel judicativ. Înțelegem că discursul de tip ontologic, cel veritabil, are ca "obiect" ființa (veșnic identică sieși) și căile (modalitățile) prin care aceasta "coboară" către ființare. Felul în care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
văzut în teoria conceptului-funcție a lui Frege. Desigur, într-un astfel de moment nu putea fi ocolită problema predicativității (predicației); ceea ce înseamnă că o cercetare, fie și grabită, a acestui moment din istoria logicii, semnificativ pentru istoria gândirii, rostirii și făptuirii umane, trebuie să socotească împreună cuplul heterogen cu faptul predicativității. Opțiunea pentru unul sau altul dintre cupluri nu este cu totul vizibilă; cert, însă, ea este legată de rezultatul unei evaluări la nivelul aspectului alethic: care dintre cei doi "termeni
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care pun în regulă tot ce se află în orizontul discursivității, pe temeiul cărora sunt formulate problemele "logice" semnificative, apar structurate dihotomic, adică pe structura diferenței speciilor contradictorii, dar ele conțin un sens predeterminat care devine evidență pentru gândire, rostire, făptuire; iată astfel de structuri "arhetipale": a) raționament corect sofism; b) cunoaștere veritabilă cunoaștere părelnică; c) formă logică obiect real; d) real aparent; este admis însă un "prim principiu": noncontradicția. Toate aceste opoziții contradictorii vor fi ilustrate în partea următoare, de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a reveni la sine chiar în orizontul cunoașterii omenești, acolo unde el a fost "formalizat", de-naturat? Dar, dată fiind "tradiția eficace" a dictaturii judicativului și, în urmare, "necesitatea" raportării la aceasta atunci când este deschisă o problemă care vizează gândirea, rostirea, făptuirea -, interpretarea unor construcții logice, a unor reconstrucții filosofice, a unor teorii științifice, chiar a unor doctrine ideologice, este ea însăși probă pentru prezența "funcțională" a dictaturii judicativului? Și dacă da, în ce fel: indicând elementele și modelele acesteia în "obiectele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
despre raționament, în genere, și despre una dintre speciile acestuia, argumentarea (ca raționament dialectic, în înțeles aristotelic). Mai departe încerc să răspund la aceeași întrebare, cercetând locul în care se petrece evenimentul corespunzător intrării în regim constitutiv (pentru rostire, gândire, făptuire) a formei S P: Organon-ul aristotelic, în structura căruia se află și analitica și dialectica. Vor fi avute în vedere îndeosebi locurile în care fenomenul multiplicității călăuzește constituirea "formelor logice" amintite; este vorba despre locuri din tratatul Despre interpretare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
originare va avea două părți principale: în prima trebuie scos în evidență "primul principiu" al sistemului de reguli al judicativului constitutiv: noncontradicția, dar nu prin sine, ci prin opozițiile contradictorii care se instalează în zona de fundamente ale gândirii, rostirii, făptuirii, dintre care cea mai importantă, în perspectivă judicativă, este aceea dintre cunoașterea veritabilă (episteme) și cunoașterea părelnică (doxa); în cea de-a doua parte, va fi evidențiată însăși mișcarea constitutivă a structurii logice originare, S P, întâi în sensul "cunoașterii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
propriu-zis filosofică, interesată de "rațiunile" proiectării discursului în aceste două forme. De asemenea, constatând că analitica și dialectica sunt atotprezente în spațiul logicului, al discursului, în genere, acolo unde prind sens toate regulile gândirii discursive, dar și ale rostirii și făptuirii, conștiința întrebătoare lasă la o parte istoria logicii, pentru a încerca dezvăluirea temeiului însuși al prezenței analiticii și dialecticii în orizontul logic ca atare, cel care se regenerează cu fiecare rostire a unui gând și cu fiecare făptuire. Face aceasta
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rostirii și făptuirii, conștiința întrebătoare lasă la o parte istoria logicii, pentru a încerca dezvăluirea temeiului însuși al prezenței analiticii și dialecticii în orizontul logic ca atare, cel care se regenerează cu fiecare rostire a unui gând și cu fiecare făptuire. Face aceasta, însă, fără a nesocoti contextul-origine al acestui fenomen de instituire formală a unui model discursiv atât de puternic, așa cum a fost arătată până aici dictatura judicativului și cum a fost ea, de fapt, construită de Aristotel chiar prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceasta este exigența primară pe care judicativul constitutiv o transferă, odată cu sensul de legitimitate, analiticii și dialecticii: corespondența între un enunț (propoziție enunțiativă, judecată) și faptul ("real") la care el se referă este condiția de constituire a oricărui gând, rostire, făptuire "bine formate". Cum ne va arăta reducția judicativă a dictaturii judicativului, acest principiu cu sens de element originar pentru orice tip de discurs este, în primul rând, un aspect al judecății, alături de structura judicativă originară S P; el este, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în fapt, aspectul alethic al judecății, adică al "formei" logice originare. De fapt, tocmai de la acest sens pornesc toate liniile de condiționări constitutive pentru analitică și dialectică, apoi, mai departe, pentru orice tip de discurs, adică pentru orice gând, rostire, făptuire. Și tot în acesta avem și motivul pentru care relația de corespondență este constitutivă și diferenței dintre cunoștința veritabilă și cea părelnică. Din cele susținute aici, decurge faptul că ambele aspecte ale judecății formal și alethic nu doar structurează interior
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constitutiv; din fapte condiționate (șirul de condiționări a fost ilustrat mai sus), ele devin condiții ale oricărui tip de demers teoretic (contemplativ), speculativ, aporetic. Din această poziție a modelelor reglatorii în orizontul judicativului constitutiv, ele pun ordine gândirii, rostirii și făptuirii, oferind criterii ("rațiuni suficiente") de acreditare pentru orice produs al gândirii, rostirii, făptuirii. Rostul lor și constitutiv și regulativ vorbind în termeni kantieni le înfățișează ca instanțe absolute în zona de întemeiere a rostirii; este vorba, desigur, de o supra-măsură
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
devin condiții ale oricărui tip de demers teoretic (contemplativ), speculativ, aporetic. Din această poziție a modelelor reglatorii în orizontul judicativului constitutiv, ele pun ordine gândirii, rostirii și făptuirii, oferind criterii ("rațiuni suficiente") de acreditare pentru orice produs al gândirii, rostirii, făptuirii. Rostul lor și constitutiv și regulativ vorbind în termeni kantieni le înfățișează ca instanțe absolute în zona de întemeiere a rostirii; este vorba, desigur, de o supra-măsură a lor, originată în de-naturarea logos-ului și constrângerea lui formală. Dar supra-măsura
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]