1,443 matches
-
fost ambasador al României la UNESCO. Din 1993 este membru corespondent al Academiei Române. După debutul din „Iașul literar” (1953), H. se afirmă în peisajul intelectual contemporan cu volumul de studii și eseuri Critică și cultură, apărut în 1967. Subliniind cu fervoare apartenența criticii la tradiția umanistă a culturii europene, autorul își propune să răstoarne prejudecata conform căreia critica este „ruda săracă” a culturii; dimpotrivă, susține el, folosind o sintagmă a lui André Malraux care va deveni laitmotivul întregii sale opere, critica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287420_a_288749]
-
imperios. Celălalt se grăbi să se Întoarcă la registrul lui, cu fruntea brobonită de sudoare. - Iată... unul pe nume Fabio dal Pozzo, negustor. E marfă de la Veneția. Dante zâmbi În sinea lui. În laboratorul meșterului Arnolfo se lucra deja cu fervoare. O activitate care, practic, nu se Întrerupea niciodată, legată de necesitatea focului continuu. Era o subterană joasă, invadată de căldura uscată ce provenea de la cuptorul aflat Într-un colț. Pe bancuri, câțiva ucenici ocupați nevoie-mare vărsau pe o suprafață de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pus În situația de a-ți câștiga pâinea altundeva. Cu greu, cardinalul se ridică, pufnind pentru a-și elibera trupul masiv dintre brațele jilțului. Apoi se duse la fereastră, invitându-și oaspetele să privească afară odată cu el. - Vezi cu câtă fervoare se construiește În orașul vostru? Câte edificii noi, câte străzi, câte prăvălii se deschid? Și pentru fiecare dintre ele, un permis, o licență, un comision. Un debit și un credit, nu de aur, ca În Ierusalimul ceresc, sau În Republica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
timp era taică-său bolnav și el era mult prea ocupat ca să o mai tăvălească așa cum făcuse în timpul verii aceleia tihnite. Acum erau tot timpul oameni în birou și în apartament. Dar acum și-o dorea cu și mai multă fervoare și continua să-i trimită bilete și mesaje și să se tânguie. Și își găsise cel mai prost moment. Era și foarte chinuit. Și totuși, se gândea mereu, în ciuda momentului prost ales, că ar fi putut să se descurce, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
o să moară așa, Augie. Avea o mentalitate de Bonnie și Clyde. Și când am cunoscut-o eu, era o femeie frumoasă. Da, te îmbogățea. Și cu capul albit, mai mic decât fusese pe vremuri, mi-a povestit despre ea cu fervoare: Umblă vorba că la sfârșit începuse să fie neglijentă și să se uite numai după bani. Asta nu e bine. Și-așa avea destule necazuri că se ținea cu toți derbedeii. Trebuia să i se întâmple ceva de genul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
din ce-mi comandase, de curiozitate, ca să citesc și eu unul, și astfel am petrecut niște după amieze plicticoase și grele. Nu m-am învinovățit nici un moment că aruncam cât colo cărțile care nu îmi permiteau să le citesc cu fervoare, pentru că nu-mi ofereau oricum nimica, și de altfel îl urmam pe Padilla în asta, care-mi spusese să nu-mi bat capul dacă lucrurile nu veneau de la sine. În definitiv, nu mă specializam încă în ceva anume, ci doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
de casă umflat la spate în timp ce din când în când își atingea cu afecțiune părul lipit de țeastă; lângă Unchiul Charlie care îl asculta pe Părintele Coughlin care încă nu începuse să stoarcă bani de la enoriași dar care avea acea fervoare plicticoasă a celor animați și înșelători care nu-ți dau pace dar care trebuie să te facă să simți pe pielea ta întregul frig al pustiului dintre Detroit și Chicago - dacă mă duceai acolo, lângă foc, față în față cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
de două ori mai mare; un vals supărat și mohorât în care partenerii care se strâng cu disperare în brațe vor de fapt să se istovească unul pe altul; sau un step sau tarantella dansată de unul singur într-o fervoare a nebuniei; sau legănarea mai pleoștită a cuiva care mai are puțin și își pierde cunoștința; acele sevillanas maiestuoase executate de un corp rigid a cărui față nu trădează ritmul îndrăcit al picioarelor; tropăitul epidemic al servituții nemțești; kazatski lăsându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
își luă pentru ea un scaun cu speteaza dreaptă și se așeză. Ce mai faci? Foarte bine, vă mulțumesc. Niciodată, când se adresau unul celuilalt, nu foloseau vreun nume. — Îți place casa? O, e încântătoare, încântătoare! răspunse Hattie cu o fervoare care mai însufleți puțin conversația. E cea mai drăguță, cea mai dulce casă pe care am văzut-o vreodată. Mi-ar fi plăcut să ți-o cumpăr, vreau să spun că aș fi vrut să pot cumpăra casa asta, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că ai de gând să faci asta. Trebuie să-i spui, ferm, că nu va mai exista nici un contact între voi doi. Sheba a dat din cap plină de convingere în timpul acestui discurs. Când am terminat, a zis, cu multă fervoare și hotărâre: — Ai dreptate, ai dreptate. Ai atât de multă dreptate. Oh, Barbara, o să fac exact așa cum zici. Am fost o proastă. Dar o să fiu foarte, foarte dură de acum înainte. Promit. S-a îndreptat apoi spre un dulap și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
lacrimi cititorilor... Din păcate, nu avea timp pentru așa ceva, fiindcă, după Întoarcerea lui Bill din Singapore (sau Taiwan? - cine să mai știe), lucrurile luaseră o turnură din ce În ce mai neplăcută pentru amîndoi. În primele zile, Naggie i se dăruise cu o nouă fervoare, Încercînd să șteargă astfel urmele infidelității conjugale, pe care acum o regreta sincer. Cu un mic efort de imaginație, nici nu i se mai părea așa gras. Preluase oarecum din stilul revistelor pe care le citise și Își spunea cu
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
renunțând la pavăza alegorică, discursul capătă o mare limpiditate: „Împărați proletari din toate țările,/ în sfârșit uniți-vă!/ Și veți da atunci lumii/ cea mai solidă dictatură dinastică/ pentru minte, inimă și literatură!” (Dictatură pentru minte, inimă și literatură). Această fervoare a compoziției se lasă mai greu ghicită în Mutilarea artistului la tinerețe (1999), carte mult mai eterogenă, marcând o prelungire a meditațiilor etice (Despărțirea, Conspirația tăcerii, Nastratinul colectiv), o radicalizare a crizei interiorității (Dihanii azurii și litanii, Dark Ages, Casa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288028_a_289357]
-
de mișcările Reformei și Contrareformei 16. Tot acestui spațiu îi corespunde și perioada crizei de conștiință, ce s-ar suprapune intervalului dintre anii 1680 și 1715 cu un nou model de umanitate, caracterizat, între altele, prin fuziunea între rațiune și fervoare, când teologia începe să fie înlocuită de o filosofie raționalistă, care dă crezare „doar unor adevăruri de domeniul evidenței“ sau pledoaria pentru o morală socială, autonomă față de teologie, ce denotă, în consecință, o lume în plină transformare 17. Istoricii occidentali
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
diplomația Bucureștiului în prima parte a Războiului Rece. Integrarea „de jure“ a României în noua ordine postbelică a fost amânată până în 1955. „De facto“, guvernul Petru Groza a știut să se alinieze rapid cerințelor hegemonului sovietic și să joace cu fervoare pe o carte occidentală, aducându-și contribuția la conturarea celor două blocuri. În martie 1955, Marea Adunare Națională adopta un decret privind încetarea stării de război cu Germania și, în mai 1955, în cadrul Conferinței statelor socialiste europene pentru asigurarea păcii
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
perversa mătușă și-l face pe acesta amant. Deznodământul e de cel mai ieftin melodramatism: tânăra, bolnavă de-a binelea, moare, cu fotografia celui iubit pe piept, iar poetul simbolist se sinucide. În completarea picturii de epocă sunt descrise cu fervoare satirică și precizie a detaliului felurite petreceri, curse de cai, bătăi cu flori la șosea, „leturghii” oficiate de „zeci de perechi” în boschete, sub stele. În al doilea roman, Sub flamura roșie, care preia personaje din cartea anterioară, cele două
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290160_a_291489]
-
fi schimbarea limbii/schimbarea identității, apocalipsul modernității. Scriitura rămâne, în continuare, strălucitoare, în contradicție cu pesimismul din adâncul frazelor. Este ceea ce se cheamă paradoxul cioranian: nihilismul radical al ideilor pune în mișcare mecanismele unui limbaj de o mare subtilitate și fervorile unui spirit care caută - și de cele mai multe ori află - perfecțiunea formală. C. continuă să spună despre sine că nu e un filosof de profesie, este doar un „gânditor privat”. Este, în mod sigur, un mare moralist și, totodată, unul dintre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
el se și întemeiază. Așadar, la Paris, Cioran își asumă periferia și divagația: se mândrește cu teribilul curaj de a nu face nimic, de a nu angaja în vreun fel viitorul, de a trăi exclusiv în prezent, în afara pasiunilor, devoțiunilor, fervorii. Inteligența lui, răsfrântă în luciditate, pare un exercițiu minor al disprețului, expresia unei negativități superficiale. Negativitatea, pe care atât o dezavua, capătă, însă, valoarea pozitivă a întemeierii. Iată: când Noica îi cere să scrie “în românește o carte în care
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
îmi etalez suferințele și, ca să le compromit, le convertesc în capricii” (28 iunie 1983 Ă 573). Nu se poate analiză mai exactă a posturii în care se află Cioran. Suferințe etalate pentru a deveni simple capricii, capricii trăite cu toată fervoarea, iată o rețetă menită, de asemenea, să-i întrețină corpul în stare de funcționare. Așadar, alături de înot, de mersul pe bicicletă, ori de medicamentație, gimnastică și celelalte, scrisul și vorbăria. Un mijloc de a abandona angoasa și de a o
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de a se întemeia. Cu atât mai mare îi este dezamăgirea când suferința îi este considerată joc și acrobație. În realitate, tocmai pentru că vede peste tot absența unei întemeieri autentice, care să nu fie măcinată de absurd, Cioran acuză cu fervoare impostura din jur. Convingerile, credințele, iluziile altora, pentru că nu le poate el însuși trăi, i se par consecința unei mimări. Cu o ferocitate aproape dementă, acuză lumea de prefăcătorie și de mistificare. Iată: „În toate și în toți simt impostura
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
într-adevăr, la mine îndoiala se extinde, invadează, îmi ocupă spațiul gândirii” (III, 22). În acest context, trebuie amintit Talleyrand, unul dintre modelele pe care Cioran le admiră cu conștiința propriei neputințe, a propriilor limite pe care el cultivă cu fervoare, chiar simulând. Iată-l, deci, pe Talleyrand, „un om consecvent cu sine însuși, care nu credea în nimic și care-a dovedit-o. Întreaga lui carieră: un joc abil printre fanatici sau marionete. A ridicat la rang de artă lipsa
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
completează: „sau mai degrabă a unui eretic al scepticismului” (II, 330). De ce eretic al scepticismului? Explicațiile care urmează constituie un portret elocvent al devenirii cioraniene: „Scepticul e un mistic ratat. Naufragiază în îndoială fiindcă s-a încrezut prea tare în fervorile sale, iar când acestea l-au părăsit, nu i-a mai rămas decât să se agațe de o doctrină care le denunță, le contestă valoarea și le reduce la schimbări de umoare, superficiale și lipsite de dimensiune metafizică: capricii sau
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nostalgia sfințeniei. Pe de altă parte, demonic și cinic, își spune: „În absolut, contează prea puțin dacă ești escroc sau sfânt” (III, 259). Așa se face că, pentru Cioran, religiozitatea are o componentă, dacă nu cumva chiar un fundament demonic. „Fervoare demonică, iată nuanța mea de religiozitate” (I, 58). În alt loc: „Mă aflu aici ca să dau mărturie împotriva universului și împotriva mea. Dar și ca să exult în felul meu” (I, 281). Prin urmare, neputința de a-l întâlni pe Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în 1977, cu volumul Poezia lui Vasile Voiculescu. Cartea dedicată lui V. Voiculescu dezvoltă o pledoarie pasională și polemică pentru cunoașterea și mai dreapta prețuire a liricii voiculesciene, „citită” atât în tabloul liricii românești moderne, cât și în interiorul creației scriitorului. Fervoarea justițiară, uneori patetică, a autorului vizează (re)considerarea reliefurilor ocultate de comentatorii anteriori. Demersul critic, îmbinând abordarea cronologică și analiza temelor, cercetarea și evaluarea internă (a poeziei în cadrul operei) cu raportarea la ceilalți mari poeți români interbelici, urmărește să identifice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287343_a_288672]
-
lacunară, autorul omițând bogata culegere a folcloristului, păstrată în manuscris la Biblioteca Academiei Române. Colecționarul de folclor P. înregistrează orații de nuntă de pe Someș, basme de la armenii din Gherla și în 1969 scrie un studiu despre iconarii de la Nicula, dedicat „cu fervoare și dărnicie” - cum remarca A.E. Baconsky - unuia dintre „cele mai strălucite capitole de sensibilitate românească”. SCRIERI: Literatura ardeleană nouă, București, 1945; Ion Pop-Reteganul, pref. Ion Agârbiceanu, București, 1965; Iubiri, București, 1968; Arta icoanelor pe sticlă de la Nicula, pref. A
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288933_a_290262]
-
din mai 1941 până în martie 1942 conduce „Revista română”. Pentru atitudinea sa antifascistă, este internat în 1943 în lagărul de la Târgu Jiu. După august 1944 va fi prezent frecvent în presa vremii („România liberă”, „Ultima oră”, „Scânteia” ș.a.), militând cu fervoare în serviciul Partidului Comunist Român, al cărui membru devine în 1945. Cu Desculț (1948) și cu romanele următoare S. se plasează în fruntea scriitorilor ferm angajați politic. Părăsește poezia, la care va reveni abia cu volumele Cântec șoptit (1970), Sabia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]