9,472 matches
-
au subtitluri, pentru că eu nu scriu romane, scriu altceva. În fiecare moment inventez un gen. Iar cînd am observat că ceea ce fac eu e un melanj de de toate, de la proză la critică, i-am inventat și un nume: critificțiunea, ficțiunea care-și cuprinde propria critică. - Ce înseamnă playgiarism? - Am descoperit, citind, și mai ales citind Beckett (mi-am dat doctoratul cu Beckett), că într-un roman ca Murphy există citate, pasaje întregi din Biblie, din texte de teologie, de filozofie
Raymond Federman "Sînt un seducător" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12169_a_13494]
-
Dintre cei simpli, cu umor, voce blândă care te fură în spunerea poveștii. Cele câteva istorii "personale" (rețineți ghilimelele) se află, cum sugeram, undeva la jumătatea biografiei (și-ar fi găsit oricând o rațiune aruncate undeva prin jurnal) și a ficțiunii (unele povestiri par mici piese de mozaic scăpate din frescele romanelor). Caracterul povestirilor - le voi numi așa, fără grija de a fi exact taxinomic - alternează și, în același timp, contribuie la menținerea "suspiciunii". Un extraordinar text Despre intimitate, personal, confesiv
Povestiri pentru bărbați by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12176_a_13501]
-
un comic mortal căreia cred că îi pot pune alături Fata din Java a lui Vasile Voiculescu. Plecând cel mai adesea de la un "accident" biografic, fiecare povestire conține un nucleu emoțional sau imaginativ îndeajuns de puternic să favorizeze pe negândite ficțiunea. Aceste istorii gravitează, dacă vreți, ca niște meteoriți inofensivi într-un spațiu paralel, acolo unde tocmai ambiguitatea naturii lor, a mediului îi umple de mister. Pe coperta IV cartea e prezentată în același sens: "Un mănunchi de istorii cu femei
Povestiri pentru bărbați by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12176_a_13501]
-
la o metodă arhaică și magică de predare a propriei subiectivități în mîna unor imagini: mîntuirea prin fantasme venite din afară, încercarea soteriologică de a-și vindeca ființa prin ieșire completă din sine și prin pășire într-o lume a ficțiunilor senzoriale. Pentru Patapievici, ceea ce trăia Wittgenstein cu o intensitate aproape neomenească este o experiență pe care fiecare om modern o trăiește într-o formă, se înțelege, mult mai atenuată: e vorba de balansul continuu între imaginația fiecăruia și imaginile din
Patosul lui H.-R. Patapievici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/12156_a_13481]
-
Pavel Șușară Claudia Todor a deschis, de curînd, în spațiile Galeriei Simeza, o nouă expoziție de pictură. Consecventă cu sine însăși, dar și cu programul enunțat de mai multă vreme, ea propune acum același amestec de real și de ficțiune, de relație brutală cu lumea și de trăire la limita imaginarului în substanța imanentă a acestei brutalități. Fragilă prin condiția sa umană și nesupusă pînă la răzvrătire prin aspirații, artista și-a găsit în propria sa ființă mecanismele rezistenței și
Claudia Todor și oglindirea în lume by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12192_a_13517]
-
concurență și conflict între cele două state, cât și mai târziu. Operele istorice, a lui Titus Livius în primul rând, lucrări care, în principiu și în intenție, prezintă lucrurile obiectiv, nu oferă neapărat un element de contrast față de scrierile de ficțiune, căci participă și ele, alături de cele artistice, la imaginarul care s-a creat la Roma cu privire la Cartagina. în orice caz, amestecul de istorie și ficțiune se va regăsi, în proporție diferită, la literați. Romanii par să-și fi definit propriul
Cartagina în imaginarul latin by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/12240_a_13565]
-
în intenție, prezintă lucrurile obiectiv, nu oferă neapărat un element de contrast față de scrierile de ficțiune, căci participă și ele, alături de cele artistice, la imaginarul care s-a creat la Roma cu privire la Cartagina. în orice caz, amestecul de istorie și ficțiune se va regăsi, în proporție diferită, la literați. Romanii par să-și fi definit propriul mod de a concepe existența și prin raportare la felul de a fi al cartaginezilor, care au constituit multă vreme cea mai serioasă amenințare la adresa
Cartagina în imaginarul latin by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/12240_a_13565]
-
minimă fișă biografică a autorului. Despre Bogdan Brătescu știu doar că a fost jurnalist la BBC și că nu este tocmai tânăr, oricum experiența sa într-ale scrisului este mai solidă decât a unui debutant obișnuit. Romanul său este o ficțiune științifică, mai exact, genetică, iar subiectul nu este deloc la mâna oricui. Voi rezuma în câteva fraze povestea pentru a înțelege despre ce e vorba în carte. Robert Martin este un tânăr american al zilelor noastre, teribilist și libertin într-
O ficțiune genetică by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12228_a_13553]
-
vreți, Bogdan Brătescu e "furat" de subiect, este prizonierul lui, documentarea minuțioasă asupra imunologiei se vede că l-a captivat serios. Narațiunea s-a transformat prea mult într-o demonstrație de logică științifică, fie și în termenii absolut permisibili ai ficțiunii, și a rămas prea puțin un joc, un pretext narativ prin excelență. Cu puțină detașare și o invenție anecdotică mai bogată, romanul lui Bogdan Brătescu ar fi oferit o lectură, în primul rând, mai lejeră și, poate, chiar mai captivantă
O ficțiune genetică by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12228_a_13553]
-
bibliotecile particulare, revistele și cronicile literare de jurnale și memorii. Timp de un deceniu după 1989, era nevoie de o astfel de deversare a subiectivităților cenzurate. Ar fi fost imposibil să fie stăvilite. Literatura non-fictivă a creat o alternativă la ficțiune, o alternativă în care ne-am complăcut prea multă vreme fără un suficient spirit critic. Tot ce a venit pe făgașul acestei oferte de jurnale și memorii a fost considerat invariabil bun, dacă nu chiar excepțional. Nu era potrivit (nu
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
complacerea în regimul minor al celei mai slabe estetici (până la non-literar). Jurnalele și memoriile nu fac, totuși, o literatură durabilă, nici exportabilă (ceea ce e un semnal major al lipsei de orizont), dar creează o alternativă temporară a discursului literar, până când ficțiunea se regenerează, iar scriitorul și publicul redobândesc încrederea într-o literatură ce-și depășește prejudecata documentului și a imediatei realități, capabilă să evolueze spre un imaginar constructiv și speculativ. Jurnalele și memoriile părăsesc acum prim-planul, pe care îl ocupaseră
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
se confesează, nu-i așa? Dar nu e cea mai corectă deducție. Ni l-am amintit pe G. Călinescu prea rar în ultima vreme și nu întotdeauna în contexte favorabile. E cazul să-l invocăm acum în această dispută dintre ficțiune și nonficțiune, dintre construcția estetică și confesiunea liberă, acum când balanța înclină clar în favoarea celor dintâi (ficțiune și construcție narativă). Opțiunea criticului e pentru confesiunea sublimată în operă, nu pentru confesiunea terapeutică brută: "Întreaga operă a unui scriitor autentic e
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
G. Călinescu prea rar în ultima vreme și nu întotdeauna în contexte favorabile. E cazul să-l invocăm acum în această dispută dintre ficțiune și nonficțiune, dintre construcția estetică și confesiunea liberă, acum când balanța înclină clar în favoarea celor dintâi (ficțiune și construcție narativă). Opțiunea criticului e pentru confesiunea sublimată în operă, nu pentru confesiunea terapeutică brută: "Întreaga operă a unui scriitor autentic e un jurnal, din care nu e cu putință să rupi nici o filă fără să întrerupi cronologia sufletului
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
ariditate și insensibilitate față de lucruri" (p. 45, taxat aspru ca "simplu notes prozaic" încă o dată, la p. 257). Logica inutilității unei astfel de experiențe a scrisului non-fictiv merge mai departe: "Înseamnă zilnic pe hârtie cine nu poate transforma experiența în ficțiune artistică. Dacă jurnalul e un caiet cu note, el devine inutil după ce notele au fost folosite; dacă este o culegere de observațiuni inutilizabile, asta dovedește sterilitatea" (p. 45). Demonstrația e ca și făcută. După Stendhal, Edmond de Goncourt compromite un
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
bun destinatar al confesiunilor sale, atât de greu de obținut, căci scriitorul era extrem de reticent din fire. G. Călinescu ar putea spune odată cu Flaubert: "Omul nu este nimic, opera este totul!", iar această operă nu poate fi decât una de ficțiune și de construcție obiectivă. E ciudat cât de radical anti-subiectiv e G. Călinescu într-o epocă modernă ce valorifică tocmai resursele eului. Se cunoaște prea bine opțiunea călinesciană pentru un clasicism generic, pentru "o umanitate canonică" și "o psihologie caracterologică
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
va fi învinsă (e adevărat), la insistențele colegilor, dar nu fără a mai penaliza o dată egolatria și a-și arăta preferința pentru sublimarea specifică marii creații. Opresc aici extrasele, considerând suficiente frazele de blamare a unei subiectivități colaterale operei de ficțiune. G. Călinescu merită recitit pentru acest avertisment oportun: "Va trebui o nouă educare a artistului în vederea obiectivității. Cu cât o operă cere mai multă sforțare materială, cu atât scade și egolatria. (...) Scriitorul însă te înșală, fiindcă scrisul e la îndemâna fiecărui
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
sau la jocul suprarealist Ťle cadavre exquisť, pe care Breton, Prévert, Queneau îl practicau, ca divertisment, pe la 1925, iar Victor Brauner îl va relua prin 1935, într-un cuvânt, cu tot ce a însemnat imixtiunea concretului și a realului în ficțiunea artei plastice". Antoaneta Tănăsescu are două uriașe atuuri. În primul rând, a citit mai tot, e tobă de carte, pare să știe toate operele, toți autorii, are la îndemână referințele complete și citatele perfecte. De aici o extrem de densă țesătură
Despre comportamentul literaturii by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12274_a_13599]
-
existențialistă, cu asumarea tensionată a unei condiții umane periclitate de diverșii agenți ai alienării și deposedării omului de atributele sale fundamentale și chiar, cum spune în acest text introductiv, de lumea însăși: "Am rămas fără lume". În asemenea condiții, scrisul, ficțiunea, cărțile sunt în stare să aducă, după părerea romancierului, un fel de compensație simbolică: În felul acesta, cărțile pot deveni consolarea celui neconsolat, a omului pierdut. Cafeneau în care intri atunci când toate celelalte cafenele te înspăimântă. Ceea ce poate fi gândit
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
poveste polițista, o cronică a secolului al șaptesprezecelea, tratate de astrologie, excursuri despre muzica preclasica... Imprimatur e o carte grea, "cu miză". MN: E o metaficțiune istoriografica? VZ: Ai putea să-i zici și așa, fiindcă are toate calitățile unei ficțiuni cu "efect" de realitate... MN: ...unde "efectul" ar fi... VZ: ...bine zis: ar fi. Sau ar fi putut să fie. Efectul" este istoria, "așa cum a fost cu adevarat", care apare brusc întoarsă pe dos, perversa, alunecoasa, (cel putin) duplicitara. Veacul
Un român care a facut vâlvă by Michaela Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/12268_a_13593]
-
anul de grație 2040) cum s-a trezit cu un manuscris venit din partea unor prieteni italieni, Rita și Francesco (autorii "adevărați"), plecați la Viena. Nu ți se spune decât "ce e cu adevarat", "cum e situația". Nici o întorsătură aparentă înspre ficțiune. Autorii au "descoperit" un manuscris datând din secolul al XVII-lea, povestind "uimitoare întâmplări care-au avut loc în anul Domnului 1683 pe via Orso, la hanul lui Donzello". Și intri în "abisul" anului 1683, adică te-adâncești, coborî în
Un român care a facut vâlvă by Michaela Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/12268_a_13593]
-
cu stupida poetică a "realismului socialist" creând, în consens cu orizontul de așteptare al lectorului vremii, un veritabil mit al literaturii. într-o "complicitate fertilă" (Ilie Constantin) cu cititorii prinși și ei în închisoarea unei realități dictatoriale și avizi de ficțiune, scriitorii anilor '60 au constatat că actul cultural, literar-artistic, a preluat în societatea contemporană lor funcția compensatoare ("opium pentru popor", cum ar fi spus Marx) a credinței într-o altă lume, mai bună și mai frumoasă. Kitsch-ului comunist al
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/12608_a_13933]
-
articolele mele, decât palida excepție. Și nu din sete de senzațional ieftin sau din vreo dominantă mizantropică prost gestionată a caracterului meu. Pur și simplu, pentru că din poziția în care mă aflu așa se percep lucrurile. Nefiind un autor de ficțiuni și neposedând o imaginație debordantă, transcriu ceea ce văd și aud. "Tu chiar nu ești capabil să descoperi nimic frumos în lumea asta?", mă întreabă adesea cunoscuții. "Tu n-ai decât memoria răului - așa cum magistrul tău, Manolescu, n-o are decât
Marie-Rose by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12617_a_13942]
-
de patru filme (două în cinematografe, două - noutăți video). De ce? Pentru că acoperă întregul spectru al violenței, de la crima din ură (rasială sau homofobie), la crima în serie și până la crima de război, propunând totodată un joc complex între realitate și ficțiune, între filmul documentar și cel artistic. În plus, toate cele patru filme tratează, chiar dacă uneori periferic, rolul televiziunii în raportarea crimelor și impactul acestei perspective asupra publicului. În 1998, un tânăr homosexual a fost omorât în bătaie și jefuit, apoi
Americanii și armele lor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12610_a_13935]
-
pentru că, în acest caz, moralitatea depinde de câștigarea războiului. Ce rămâne din vizionarea acestor filme? Poate cea mai importantă e ideea că nici știrea de televiziune, nici documentarul nu sunt complet non-ficționale, iar filmul artistic (bun) nu e nici el ficțiune pură.
Americanii și armele lor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12610_a_13935]
-
și a Marianei Codruț, toți sînt născuți după 1960, mezina grupului fiind Corina Bernic, născută în anul 1981. Fiecare dintre semnatarii textelor a avut se pare deplina libertate în ceea ce privește conținutul și forma de redactare, astfel încît pe traseul care separă ficțiunea pură (Dan Lungu) de autenticitatea absolută (paginile de jurnal ale lui Ovidiu Nimigean) se întîlnesc modalități complet diferite de abordare, de la melancolia sarcastică a Marianei Codruț, la confesiunea cu accente autoironice a lui Radu Pavel Gheo sau la inventarul mirceahoriasimionescian
Rosso Relativo by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12671_a_13996]