29,920 matches
-
mare decît ar avea nevoie. Merge cu o viteză nemaipomenită, întoarce cu o singură mînă... Îngrozită, încep să urlu: "stop, oprește, pune amîndouă mîinile pe ghidon, îți iau bicicleta și o dau altui copil, nu mai venim în parc". În fine, tot tacîmul. Ochelarii de soare mi-au căzut pe jos și am mai văzut doar cum îi strivește roata unei trotinete, mi-am smuls vesta, mi-am aruncat geanta în tufișuri. Comportamentul clasic. Ciudat, totuși, pentru că n-am crescut în
A fost cîndva în România by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13959_a_15284]
-
-și ajusteze imaginea la așteptările românului-standard. Ce-a ieșit de-aici, se știe: o incredibilă pocire a ultimei redute de civilizație, adică a ritualurilor guvernării. Primite cu râsete groase, aprobatoare, exibițiile lingvistice l-au încurajat pe premier să persevereze: în fine, găsise canalul de comunicare perfect cu partidul. Că e vorba de-un canal de dejecție, nu-i decât un amănunt, pe care virilul Năstase îl ignoră cu aroganță, așa cum ignoră gemetele bolnavilor din spitale, dârdâielile de frig ale celor din
Apocalipsa întârzie cu o zi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13946_a_15271]
-
La nouă sîntem anunțați de către o asistentă arțăgoasă că medicul întîrzie pînă după unsprezece. Simt că-mi plesnește capul. Picioarele și mîinile înghețate. Fac drumuri scurte de-a lungul pereților vopsiți într-o culoare maronie, mohorîtă. Timpul trece greu. În fine, pe la doisprezece apare doctorul, atletic, sprinten și, fără să salute oamenii ce-l așteptau ca pe Mesia, intră pe ușa cabinetului". Decepțiile se ivesc uneori într-un perimetru simandicos: "Șeful, tot șef, chiar la înălțimea unui Petru Creția". Ca și
Conotațiile libertății (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13954_a_15279]
-
prezența articolelor despre scriitori ca atare, texte care prezintă biografia lor, insistînd de obicei asupra împrejurărilor care au dus la plecarea lor din țară, debutul lor literar, colaborările la diferite publicații și la activitatea unor instituții reprezentative, opera lor în fine, pentru caracterizarea căreia se împrumută cîte un citat sau două dintr-un autor mai cunoscut; fiecare articol se încheie cu o listă a publicațiilor autorului respectiv și cu o listă de "referințe" despre el și opera sa, nu exhaustivă cum
Diaspora culturală by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/13947_a_15272]
-
mărfuri abandonate de cine știe cînd în cutii mari, există primejdia de a te preschimba în obiect, în sticlă, în cauciuc, în ladă de piroane, dar merită s-o înfrunți pentru detașarea și libertatea de care te bucuri. Găsisem în fine locul ideal ca să îmi petrec noaptea Putea să mă aștepte oricît, cu ochii pe ceas, cea pe care în sinea mea o numeam "răposata" Într-o zi mă gîndeam o să rămîn în spațiul ce depășește vasta și prelunga posesiune a
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
mine fără replică și cu un gust tare amar, pentru ideile și iluziile care vă bântuiau la nici 20 de ani, și aceasta în 1991: Bineînțeles că nu speram să fiu comparat cu însuși Eminescu, dar chiar cu Barbu?" În fine, să ne vedem de starea poeziei, la care ați revenit după o rărire (nu întrerupere) fatală a întâlnirilor cu ea. Un text din 1994, Căpriiism, mă-ntreb de ce cu trei de i? "Îndură-te, Durată, și curmă-a mea durere
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13967_a_15292]
-
acel ciob de clipă și acel inestetic aranjament sonor C-apoi, și nu în ultimul rând contorsionarea, prin omitere, până la pierderea sensului, a zicalei Ochii care nu se văd se uită devenită, la dvs., Că nevăzuții adeseori se uită. În fine, moșneagul străfund, dublat de un tânăr în care vă regăsiți, întreabă, îndoindu-se și nu prea, Chiar nu-i nici o speranță?, își răspunde cu nostalgia dezamăgitului și reproșul moale al celui care și-a îndatorat iubita cu speranțele lui toate
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13967_a_15292]
-
religioasă și ar împăca nevoia de credință cu nevoia de cunoaștere. Aș fi curios să știu dacă am nevoie de mai mult decît degetele de la mîini ca să-i număr pe preoții-dascăli care își concep în acest fel menirea didactică. În fine, și în directă legătură cu aceasta, explicația dată de părintele paroh minunii icoanei cu mir (explicație dată și de alți preoți, fără excepție, de cîte ori astfel de fenomene s-au petrecut) conduce mai curînd la superstiție decît la luminarea
Educația religioasă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13971_a_15296]
-
Oaspetele, nu se știe de ce, se bâțâi brusc pe loc. Marquez tăcuse rozându-și mustața sălbatică. Apoi oftă ca pentru el murmurând: Va să zică afaceri... scriitorii dvs. dau lovituri financiare... Bravo lor Ce șansă pe ei Balzac,... săracul... săracul Balzac în fine răzbunat.
Și columbianul râse feroce... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13983_a_15308]
-
constatînd că postmoderniștii care cred cu convingere în "unicitatea" lor deplină, comportîndu-se adesea exclusivist, aidoma membrilor bisericuței suprarealiste, au în realitate destui precursori. Fenomenul postmodernist nu s-a născut prin generație spontanee, întrucît posedă rădăcini în zone literare eterogene: "În fine, fără a se pune în mod real problema influențelor, cum arată această nouă istorie literară și care sînt precursorii postmodernismului ( optzecist)? Călătorind înapoi, privind din prezent spre trecut cu tandrețe, optzeciștii întîlnesc înainte de toate experimentele oniricilor de la sfîrșitul anilor ^60
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
mesianic: "frați întru umanitate"; "pe dificilul drum al renașterii naționale întru demnitate, trai civilizat și pace"; "intelectualii noștri își vor aduna simțirea și talentul, forța și nemurirea ideii întru nădejdea de mai bine a României" etc. ( Dimineața 187, 1996). În fine, nu pot lipsi utilizările degradat-parodice: "Descîntece întru adormirea corupției" ( titlu de volum din 1997), "ceilalți doi companioni întru falsificarea alcoolului... erau asociați" ( RL 2244, 1997, 24). Oricum, din punctul de vedere al uzului, conotațiile culte ale prepoziției nu mai pot
“Întru”, azi by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13984_a_15309]
-
de memorie orală coordonate de Smaranda Vultur: și acestea, însă, predominant monologice și narative. S-a recurs adesea la analiza pragmatică a dialogurilor din textele literare: procedeul e justificat doar în măsura în care presupune o bază de comparare cu dialogul real. În fine, cine voia să studieze dialoguri reale era obligat să le înregistreze și să le transcrie pe cont propriu. Cercetări serioase nu se pot însă face fără un corpus bogat și alcătuit pe principii unitare în vederea acestui scop. Din materialul strîns
Cum vorbim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14012_a_15337]
-
vedeam ce-ar fi dorit el să văd. Uf în cele din urmă, explodă: Nu vezi, domnule, că nici unul nu mai are mustăți? Asta era. Greșeala lor capitală. Nici unul din ei nu-și mai lăsase mustăți. A, mă trezisem în fine, - mustața generalisimului Iosif Visarionovici Stalin, Dzugașvili; mustața istorică despre care un poet, trimis după aceea în Siberia, zicea că atârnă în farfuriile cu ciorbă ale tuturor proletarilor din lume... Să fi reieșit, oare, că mustața produsese declicul din octombrie al
Rău de octombrie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14011_a_15336]
-
ale Conservatorului. Tot atunci este acceptat cu dispensă de vârstă la Conservatorul bucureștean. Ulterior își perfecționează știința muzicală la Conservatorul Național de Muzică din Paris cu Pierre Schaeffer și Henri Pousseur, deși "părintele" lui "spiritual" va rămâne John Cage. La finele anilor ’60 urmează, ca mulți confrați din România, Cursurile de vară de la Darmstadt. În 1967 este laureat al celei de-a 5-a Bienale de compoziție din capitala Franței, moment decisiv în opțiunea de a se stabili acolo definitiv. Original
Mihai Mitrea-Celarianu by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/13964_a_15289]
-
și până la om, toate structurile Universului și evoluția - la flèche du temps, săgeata - au denotat întotdeauna elitism... Primele elemente constituite - hidrogenul, heliul - au format stelele; stelele au explodat, au produs elemente noi; aceste elemente noi au creat stele noi; în fine, noi înșine suntem într-un fel produși de stele și cred că și omul, la rândul lui, trebuie să aibă în el însuși acest elan, această pasiune a progresului, nu-i așa ? Or, rezultatul oricărui progres este un pas mai
Mihai Mitrea-Celarianu by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/13964_a_15289]
-
și între revista tinerilor optzeciști și LA&I, suplimentul Cotidianului. Următorul text publicat al dlui Patapievici n-a fost nici el un eseu, ci un pamflet: în România literară, la solicitarea Cronicarului revistei care a remarcat proza din Contrapunct. În fine, debutul extraordinarului eseist s-a produs în LA&I, cu un text despre Alexandre Koyré. Există multe alte mărturisiri demne de atenție în interviu, între care aceea din titlul notei noastre. Eseistul capabil de atîtea analize originale și tranșante recunoaște
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13998_a_15323]
-
Îmi plac oamenii care știu să se joace, eu însumi pun o răbdare și o frenezie extraordinară (ce miră pe cei din jurul meu) în jocuri." Vorba lui Arghezi, alt fost burghez "botezat", "n-am făcut nimic, m-am jucat". În fine. În prima jumătate de carte, lumea veche, și ghilimelele "neadecvării" ei: Cronica "mizantropului". Văzute și trăite, fapte mărunte cu cîrlig literar. Bunăoară, Despre prostie. Prostul, de fapt, e-un mizantrop. Și sărac. Sortit să rămînă așa: "Ce-ți trebuie ție
De citit la cald by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10389_a_11714]
-
de obstinare în a atinge perfecțiunea și a se menține pe culmile ei, pe care ne-o oferă în artă Elisabeth Schwarzkopf, am repetat-o de nenumărate ori în fața tinerilor artiști care, la Lausanne în primăvară, ori la Brăila, la finele lui iulie, au venit în număr atât de mare spre mine pentru a dobândi secretele interpretării mozartiene la cel mai înalt nivel. În numele acelei exigențe absolute față de voce, de cânt, de legato, de sensul cuvântului și al frazei muzicale, putea
Elisabeth Schwarzkopf a intrat în lumea celor drepți by Mariana Nicolesco () [Corola-journal/Journalistic/10378_a_11703]
-
pe buzele lor, a fost prima formă a visului. Prima nebunie. Mare, cum spunea Virgil. Eram în camera mea de la Împăratul Romanilor. Atunci, nu ne pricepeam la festivaluri, conferințe de presă, protocoale, ce trebuie făcut, ce nu trebuie făcut. În fine, toată noaptea de dinaintea deschiderii primei ediții a Festivalului de teatru tînăr profesionist, cum se numea atunci, am stat cinci prieteni și am umplut niște mape cu niște materiale pe care le credeam utile. Peste tot hîrtii, emoții, disperări. Toată noaptea
Insuportabila lejeritate a ființei by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10395_a_11720]
-
O^Flaherty, intitulat Ceață la Dublin. Un delator se strecura dintr-o secție de poliție mărginașă, pe o vreme de pâclă deasă, bucuros să nu fi fost văzut de nimeni. Ocolea pe străzi dosnice, timp de tensionate ceasuri. Descindea, în fine, într-un subsol, probabil locuința lui. Acolo, pe toate scaunele instalat, îl aștepta un tribunal, gata să-l judece... Însă un alt adolescent putea să prindă gustul unei vieți duble, să simtă un imbold detectivistic, în slujba unui crez de
Bebeluși și turnători by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10384_a_11709]
-
Am aflat-o direct de la sursă după câteva ore de evocări și pomeniri, timp în care a celebrat (a câta oară?) fascinația taclalei, aparența dăruirii integrale în ritualul fertil al dialogului, discreția trăită și justificată ca refuz al ipocriziei, în fine, înțelepciunea unui septuagenar pe cât de pudic, pe atât de vulnerabil, cu alte cuvinte, imposibil de înduplecat în sfioșenia și în decența lui nevinovate, dar lesne de atacat și de lezat. M-am întrebat dacă, dincolo de bucuria de a fi împreună
La Paris printre muzicieni (2) by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10397_a_11722]
-
gândire al celui în cauză, aspectele cotidianului care îi atrăgeau atenția, modul în care se situa la nivelul vieții culturale și/sau politice. Indirect, acest tip de memorialistică poate fi luat și drept un manual al reușitei în viață. În fine, există și jurnalele savurate pentru dezvăluirile picante despre celebrități. Curtezane mai mult sau mai puțin celebre și-au exhibat cu deplină dezinvoltură viața sexuală, majordomi cu ștaif au uitat brusc toate regulile discreției, punând adesea într-o lumină delicată celebrități
Caietele lui Crăciun by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10405_a_11730]
-
în ace, nesigură. Tot ce este iubire, tot ce este prietenie - deci tot iubire -, tot ce este valoare umană vine numai din inteligență și din nimic altceva. Bunătatea nu este accesibilă prostului." (vezi, Nostalgia Europei, Polirom, 2003, p.25 ). În fine, amoralul nu își pune problema moralei, acționează instinctual, nepremeditat. Imoralitatea, dimpotrivă, presupune o încălcare a normelor cu bună știință, este rodul unei strategii prefabricate. De aceea, între cele două, singura care poate avea legătură cu gândirea (dacă se poate vorbi
Caietele lui Crăciun by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10405_a_11730]
-
de către cel care a dat unui volum de proză românească mozartianul titlu: ŤMomente, schițe, amintiriť". Ciudată întîlnire de sensibilități: un sonetist de secol XVIII, baroc, un clasic tată de moftangii de XIX, cu frazarea compozitorului de simfonii întrerupte și, în fine, un ascultător din XX, ispitit de un marteau sans maître pus cumva în ordine, de echilibrul ca exces. Sonatine-le consacră un stil. Stilul unui roman făcut din tăieturi de almanah, al unui film turnat din muzici. Un arlechin de
Lângă Mântuleasa by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10429_a_11754]
-
s-a uitat la mine cu sprâncenele arcuite, a început să-mi fie dor de el. Nu eram sigură că doream să plece, dar nici n-am făcut ceva să-l rețin. - Vă las un pic singuri... trebuie să... În fine - a început să râdă, Marcos a râs și el, m-am molipsit și eu -, am ceva de făcut. Ușa s-a închis și noi tot mai râdeam. Apoi Marcos m-a privit, mi-a zâmbit și s-a repezit la
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]