531 matches
-
preluarea de către excitantul condiționat a puterii evocatoare a reacției proprii excitantului necondiționat. În acest fel, Pavlov a demonstrat implicarea organismului, a oricărei părți a acestuia, în relațiile funcționale și semnalizante cu mediul. Studiul condiționării a înrolat participarea a numeroși cercetători fiziologi, cu deosebire medici, pe întreaga întindere a Uniunii Sovietice și pe urmă și în țările învecinate, cu deosebire în cele foste socialiste. La bază Pavlov însuși a fost de profesie medic, statut profesional completat la el de abilități geniale de
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
două curente psihologice, behaviorism și reflexelogie, s-au dovedit a fi tot mai puține punți de legătură. Aceste discrepanțe au fost mult timp discutate și analizate în literatura de specialitate a vremii. La început Pavlov, s-a distins ca un fiziolog care a călcat cu mare prudență pe tărâmul subiectivității vieții psihice. Ulterior însă, orbit de succesul teoriei sale a condiționării, va pretinde să emită soluții pentru situații în care perspectiva reflexologică își avea mai puțin locul și chemarea de a
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
preocupările ce țin de psihismul reflectării inconștiente au fost formulate mai înainte, de filosofii din secolul al XIX-lea, de cei care au postulat primordialitatea vieții instinctive în comportare. Acestora li s-au adăugat o seamă de alți naturaliști, neurologi, fiziologi, medici și psihologi, interesați să realizeze aplicații în domeniul psihologiei, să studieze problematica răspândită a isteriei, pe cea a hipnozei sau sugestiei, tot ceea ce interesa câmpului reflectării clare a conștiinței și a efectelor acesteia asupra organismului. Totul se întâmpla într-
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
patogeni secundari, inițial lipsiți de importanță, dar care au găsit un culoar ecologic favorabil, prin dispariția celor principali eliminați de pesticide. Acest efect, în care dispariția unui patogen este urmată de reapariția altuia a fost tratată de către Coaker (1977), iar fiziologul francez Chabousseau (1977 și 1985) a menționat efectul pesticidelor în principal, asupra metabolismului plantelor. El a evidențiat numeroase argumente în sprijinul acestei teze, care au fost sistetizate astfel: plantele sănătoase sunt capabile să reziste atacului agenților patogeni în mod activ
Tehnologii de agricultură organică by Gerard Jităreanu, Costel Samuil () [Corola-publishinghouse/Science/1276_a_1895]
-
publicațiilor negative ale lui Claude Bernard vis-à-vis de relația cu diabetul. Cu siguranță, însă, că cercetătorii-clinicieni care inspectau necroptic organele pacienților care mureau de diabet, înregistrau uneori modificări pancreatice, fără însă a le relaționa cu boala în cauză, întrucât marele fiziolog exclusese din discuție pancreasul ca organ cauzator al diabetului. Ajungem astfel la observațiile cu totul de excepție ale lui Lancereaux. Cine citește lucrarea lui publicată în 1877 și apoi celelalte, din 1880, 1883 și 1888, toate centrate pe originea pancreatică
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92230_a_92725]
-
este, oricum, mai simplu. Degajând câteva legi esențiale, ele ar putea înlesni descifrarea învățării specific umane. Au apărut variate moduri de abordare, diferite teorii. 2. Teorii asociaționiste tc "2. Teorii asociaționiste " a. Printre primele cercetări găsim experiențele lui I.P.Pavlov, fiziolog, care, ocupându-se de problemele digestiei, a descoperit reflexele condiționate: „legături temporare între nenumărați stimuli din ambianța animalului, recepționați de receptorii lui, și anumite activități ale organismului”. Aceste legături se formează, spunea el, între un centru senzorial și un centru
[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
obiectelor casnice, toate se învață imitând părinții, adulții. Imitația rămâne importantă pe toate treptele învățământului, în cazul învățării senzorio-motorii și nu numai. Pe drept cuvânt, pedagogia subliniază rolul fundamental al exemplului profesorilor Ă în toate privințele. În al doilea rând, fiziologul rus citează cazuri când se formează legături temporare, deși ambii excitanți ce intervin sunt indiferenți (n-au nici o importanță pentru organism). Iată un astfel de experiment. Câinele stă liniștit pe podeaua laboratorului, când deodată se produce o lumină în dreapta sa
[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
constatări care confirmă reguli bine cunoscute de pedagogie. Dar explicația sa a rămas la un nivel elementar, fiindcă, deși în învățare se formează legături între centrii nervoși, numărul și complexitatea lor e mult mai mare decât ceea ce a postulat marele fiziolog, la începutul secolului nostru. b. În același timp cu I.P. Pavlov, în Statele Unite, E. Thorndike a început și el cercetări experimentale asupra animalelor. Cei doi savanți n-au știut nimic unul de altul mai mulți ani, deoarece unul publica în
[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
reflexului condiționat clasic, ci acționează în mod adecvat. Se reproduce acum comportamentul real al animalelor: tigrul nu așteaptă să-i apară antilopa sub nas, ci pleacă la vânătoare, pășește contra vântului etc. Progrese s-au obținut și în Rusia. Un fiziolog a secționat în creierul unui câine doi nervi motori care aveau funcții diferite: unul comanda mișcările unui picior, celălalt, ajungând în faringe, declanșa tusea. Sudând invers cei doi nervi („anastomoză încrucișată”), câinele înțepat în picior începea să tușească, și invers
[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
nervos central care înregistrează dacă răspunsurile la excitanți sunt sau nu adecvate. Dacă nu sunt, el nu le acceptă și comandă alte încercări. Organul acesta cu funcții de control și reglare l-a denumit „acceptorul acțiunii”. Sintetizând și alte cercetări, fiziologul rus a schițat o schemă mult mai complicată privind reflexul condiționat. Se are în vedere că excitanții nu stimulează un singur centru senzorial, întrucât organismul ține cont de întreaga ambianță. E vorba deci de o „sinteză aferentă”. Apoi animalul înlocuiește
[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
nimică necum să facă eforturi de memorare. Febra a activat însă engramele formate. Scăzându-i temperatura ea nu și-a mai amintit nimic. Alte argumente sunt cazurile de memorie excepțională, semnalate încă din secolul trecut. În zilele noastre, Al. Luria, fiziolog și psiholog reputat, a examinat cazul unui ziarist capabil să rețină exact fraze lungi în limbi pe care nu le cunoștea, cât și serii formate din multe zeci de cuvinte necunoscute Ă prezentate o singură dată. Memoria de lungă durată
[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
14 7 0,5 Schematizând, am putea spune că fruntea dă informații în privința durerii (protecția creierului), nasul în privința frigului, iar mâna în privința atingerii (tabelul indică dosul palmei, însă receptorii se apropie de 200 în zona vârfului degetelor)... Concluzie Anatomiștii și fiziologii au descris mai mulți receptori ai pielii clasându-i în aceste patru categorii. Durerea are legătură cu excitarea terminațiilor nervoase libere, frigul cu stimularea bulbilor Krause, iar caldul cu corpusculii Ruffini. Cele patru senzații sunt bine individualizate, deoarece parcurg patru
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
acest fenomen, provine dintr-un domeniu aparent îndepărtat și deseori rebarbativ: psihofizica. Obiectivul psihofizicii este de a cerceta relațiile (deseori matematice) dintre stimulările fizice și senzațiile pe care le declanșează ele în plan subiectiv. La sfârșitul secolului al XIX-lea, fiziologul Ernst Weber (1795-1878) prezenta un fapt curios: nu suntem sensibili la diferențe absolute, ci relative (Piéron, 1967). Astfel, în cadrul unui experiment tipic al senzației de greutate, dacă se utilizează o greutate etalon de 100 de grame, ar fi necesară, de
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
pentru a forma nervul auditiv. Acesta transportă informațiile în diferiți centri cerebrali, care, în funcție de specializarea lor, vor interpreta semnalul ca zgomot, muzică sau cuvinte... Primul care a studiat ondulațiile pe melci adevărați de animale (cu mici ferestre perforate) a fost fiziologul maghiar Georg von Bekesy (Premiul Nobel pentru medicină în anul 1961). Întrucât un melc este, în general, foarte mic, omul de știință a făcut tot posibilul să obțină melcul unui elefant care murise într-o grădină zoologică. După cercetări îndelungate
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
crearea Institutului Psihic Internațional pentru Studiul Științific al Fenomenelor Paranormale, ale cărui anale îmi amintesc că le-am citit; era primit aici orice medium care pretindea că are puteri, dar ceea ce fusese scăpat din vedere era faptul că fizicienii și fiziologii din acea vreme puteau să-i fotografieze pe cei de aici fără știrea lor, cu pelicule infraroșii, detectând astfel artificiile lor de magicieni. De exemplu, acesta era cazul telekineziei sau al transportului la distanță al obiectelor, care se făcea de
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
sistemul de învățământ românesc (n. trad.). 66. De ce nu se împacă șofatul cu alcoolul? Efectele substanțelor psihotrope asupra vigilenței Când nu dormim, creierul este treaz, însă are nevoie de o anumită intensitate a stării de veghe pentru a fi performant. Fiziologii și psihofarmacologii utilizează termenul vigilență pentru a desemna acest grad de atenție. De exemplu, în cadrul cercetărilor de laborator, măsurăm nivelul vigilenței prin timpul de reacție. Având însă în vedere importanța șofatului, încercăm tot mai des să studiem vigilența la volan
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
descoperit rezervorul pulsiunilor: este vorba despre un centru subcortical numit „hipotalamus”, care generează în anumite zone specializate originea biologică a comportamentelor noastre programate: foamea, setea, căutarea unui partener sexual, somnul etc., dar declanșează și nevoile de fugă sau frică... Astfel, fiziologul James Olds a arătat că șobolanii insistau să rămână pe o bară care-i stimula electric (nu sub formă de șocuri, ci prin stimulări de aceeași intensitate ca a electricității cerebrale naturale) în anumite zone: era „centrul plăcerii”. Alți cercetători
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
circuite ale emoțiilor (după Panksepp, 1982) Fiecare sistem este preprogramat genetic și răspunde unui număr redus de incitatori naturali care declanșează reacții specifice, instinctive. Panksepp preferă să vorbească despre „dorință” mai degrabă decât despre plăcere, deoarece ea trimite la ceea ce fiziologii numesc „motivațiile apetitive” (căutarea hranei, a unui partener sexual etc.). Autorul face observația că plăcerea apare atunci când frica sau mânia încetează, distingând din acest motiv plăcerea de dorință; dar acest argument este discutabil și ne putem întreba dacă plăcerea își
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
activități voluntare (mersul, alergatul etc.). Al doilea sistem, numit autonom, deoarece este puțin sau deloc controlat voluntar, ne dirijează viața vegetativă și pe cea emoțională. La rândul său, este alcătuit din: sistemul simpatic (sau ortosimpatic) și sistemul parasimpatic. La început, fiziologii au crezut că sistemele simpatic și parasimpatic sunt antagonice (prefixul paraînsemnând „contra”, după modelul termenilor paratrăsnet sau parașută). Însă cercetările recente arată că ele sunt relativ independente și au un specific propriu. Sistemul parasimpatic se ocupă în principal de funcțiile
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
versuri conțin ode în stil clasic, fabule, satire, adică specii cultivate în c. Compoziția unor piese lirice, inclusiv a pseudobaladei Zburătorul, capodopera poeziei heliadești, învederează o tendință de structurare clasică. Propensiuni în aceeași direcție există și în proza scriitorului, în fiziologii mai ales (Coconul Drăgan, Coconița Drăgana), iar Domnul Sarsailă autorul e considerată de unii comentatori un pamflet antiromantic. Prin „fundamentele teoretice ale artei sale”, afirmă D. Popovici, Heliade e „legat de clasici”, iar în creația poetică „el se plasează [...] sub
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286294_a_287623]
-
1996Ă, făcea referire în cartea sa „Dragonii din Eden”, apărută în anul 1977 și câștigătoare a premiului Pulitzer, la această împărțire a creierului uman în neocortex, sistemul limbic și sistemul R sau creierul reptilian, împărțire făcută pentru prima dată de fiziologul Paul D. MacLean. Dintre aceste formațiuni, doar neocortextul, mai nou apărut ca formațiune anatomică a creierului joacă un rol în apariția gândirii abstracte, în manifestarea inteligenței și apariția conștiinței de sine. Emisferele cerebrale prezintă specializări diferite, producând așa numita lateralitate
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
face cu moartea, fiindcă ele nu ne sînt prezentate decît la crepuscul. Înțelegem că în Amurgul zeilor Nietzsche făcuse această remarcă: "Fiindcă teoria mediului, o adevărată teorie a neurastenicilor, a devenit sacrosanctă în Franța și fiindcă se bucură de atenția fiziologilor, iată de ce ne vin mereu gînduri triste!" Să ne îndepărtăm puțin de gîndurile sumbre. Nietzsche vorbea în termeni fiziologici, nu-i greșeala lui, fără îndoială nu auzise vorbindu-se de compatriotul său, Haeckel, care inventase termenul de ecologie în 1866
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Efecte insolite se percep în Hatmanul Baltag, „imitațiune după Dickens”, în colocviul eroului cu sinistra nălucă a disperării și a sinuciderii. Textul a fost prelucrat, într-un libret, de I.L. Caragiale și Iacob Negruzzi. Scriitorul încearcă și o literatură de fiziologii în Agatocle Leuștean, Chip din lume și în Două zile la Slănic, unde înrâurirea lui Caragiale este evidentă, îndeosebi în zugrăvirea lui Nae Peruzescu, fante de mahala, arhivar și publicist, fanfaron și incult, folosindu-se de o frazeologie ce trimite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287162_a_288491]
-
timp. Singura răsplată a trudei sale a fost faptul că Muzeul Warren a alocat o mică vitrină, semnată Harlow, pentru a expune craniul lui Phineas Gage și bara de fier. Cazul a mai fost pomenit odată după 10 ani, de către fiziologul englez David Ferrier 94, care menționează că leziunea pe creier, cu păstrarea intactă a centrilor vorbirii, a dus la degradarea mintală, responsabilă de modificarea personalității lui Phineas. Anii au așternut uitarea asupra cazului lui Gage. După 146 de ani, în
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
of Psychology, Essays in Radical Empiricism și The Varieties of Religious Experience. Este inițiatorul primului curs de psihologie funcțională ținut la o universitate și cel mai influent om de știință din istoria filosofiei pragmatice. 58 Walter Bradford Cannon (1871-1945), medic, fiziolog și psiholog american. După primirea diplomei de medic, la 29 de ani, își începe cercetările în laboratorul lui Henry Pickering Bowditch, în care a lucrat și Claude Bernard. Utilizează metoda razelor X, recent descoperite, pentru a înțelege mecanismele înghițirii și
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]