971 matches
-
a unei lăncii de curînd înfiptă acolo; din cînd în cînd, poposea pe acest stîlp cîte o pasăre din norul acelor zburătoare tăcute, care planau ca un baldachin deasupra monstrului: se oprea acolo și se legăna, desfășurîndu-și ca pe-o flamură lungile pene ale cozii. Balena părea însuflețită de o bucurie calmă, bucuria adîncă a unui corp uriaș care se odihnește în plină mișcare. Nici măcar Jupiter, înotînd ca un taur alb, cu răpita Europă agățată de coarnele-i zvelte și privind
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Parcă mi-aș pierde mințile! Hei, voi din arboradă, nu slăbiți din ochi ambarcațiunile! Observați cu atenție balena! Hei! Ia alungați-l pe șoimul ăla, uite cum își înfige pliscul în giruetă și o sfîșie! Ha! exclamă el arătînd spre flamura roșie din mărul catargului. A zburat cu ea! Unde-o fi bătrînul acum? O, Ahab, vezi tu priveliștea asta? Ce tremur, ce tremur! Ambarcațiunile nu se depărtaseră prea mult, cînd, la un semnal al oamenilor de pe catarge - un braț îndreptat
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
se foiau pe punte, în mijlocul unor mormane de harpoane și lăncii încă nefolosite. Văzîndu-i pe toți și auzind ciocanele din ambarcațiunile sfărîmate, simți că alte ciocane bat un cui în inima lui. Se stăpîni însă. Și, băgînd de seamă că flamura nu mai fîlfîia în vîrful arborelui mare, îi strigă lui Tashtego - care tocmai se cocoțase acolo - să coboare ca să ia un alt steag și să-l bată în cuie pe catarg. între timp, balena își încetinise fuga - cel puțini așa
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
astfel încît ambarcațiunea se scufundă aproape pînă la nivelul copastiei; bălăcindu-se prin apă, oamenii încercau acum să o scoată afară cu ispolul și să astupe spărtura. Cam tot atunci, în vîrful catargului, Tashtego încremeni cu ciocanul în mînă, iar flamura roșie îl învălui ca o pătură, apoi zbură drept înainte, prin fața lui, ca și cum i-ar fi sărit inima din piept. Starbuck și Stubb, stînd dedesubt, pe bompres, zăriră în aceeași clipă cu Tashtego monstrul ce se năpustea spre corabie. Ă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
rotească în jurul vîrtejului, care sfîrși prin a înghiți pînă și cele mai mărunte lucruri de pe Pequod. înainte ca ultimele valuri să acopere capul indianului din vîrful arborelui-mare, în clipa, cînd încă se mai vedea o bucățică din vergă, precum și lunga flamură fîlfîitoare, ce se desfășura calmă, parcă în bătaie de joc, deasupra talazurilor nimicitoare - în clipa aceea, un braț roșu și un ciocan ieșiră din apă, încercînd să prindă și mai vîrtos flamura de catargul ce se scufunda. Un șoim care
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
mai vedea o bucățică din vergă, precum și lunga flamură fîlfîitoare, ce se desfășura calmă, parcă în bătaie de joc, deasupra talazurilor nimicitoare - în clipa aceea, un braț roșu și un ciocan ieșiră din apă, încercînd să prindă și mai vîrtos flamura de catargul ce se scufunda. Un șoim care urmărise din tării coborîrea catargelor din locul lor firesc, printre stele, către adîncurile mării, începu să izbească în flamură cu pliscul, stînjenindu-l pe Tashtego; aripa largă și fîlfîitoare i se nimeri o
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
roșu și un ciocan ieșiră din apă, încercînd să prindă și mai vîrtos flamura de catargul ce se scufunda. Un șoim care urmărise din tării coborîrea catargelor din locul lor firesc, printre stele, către adîncurile mării, începu să izbească în flamură cu pliscul, stînjenindu-l pe Tashtego; aripa largă și fîlfîitoare i se nimeri o clipă între ciocan și lemnul catargului și, atunci, simțind acel freamăt eteric de deasupra lui, sălbaticul scufundat în apă își pironi, cu ultima-i suflare, ciocanul în
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Socialism. În: Flacăra, nr. 16 (68), 23 apr.) „Le-ngheață bogătanilor sângele gros, sângele gros În trupul ros de râie și de podagră: „Să-i dăm foc lumii! Vie ultima zi, poate c-așa ne-om mai Încălziă Sus fluture flamura neagră! Și dacă pierim să piară și eaă să se prefacă-n țințirim dacă-nu ne mai vrea! (Ă) Menire-naltă, minunat de zilnică a poeziei! Aș vrea-asemeni celor ce mi-s dragi - să te-mplinesc cu gesturile largi și simple
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
soldații roșii ai libertății odată cu zorile, cu plecarea primelor avioane spre fasciști odată cu seara, când fluviile Își arată obrazul de ceațăă» (Mihnea GHEORGHIU. - Toamna asaltului, Scânteia, oct. 1944) « Atunci am văzut/Pe tanc, În picioare, Puternică, biruitoare,/luminând cetatea, Cu flamură roșie-n vânt, Libertatea,Înaintând, Înaintând!». (Mihai BENIUC. - 23 August 1944) «Senin uriaș Învățat (Ă) Eu vreau să te cânt și cântarea Din slavă purtată Senină și largă ca zarea Să treacă-n eroica gloată!». (Ferenc SZEMLER. - Uriașul) Scriind la
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
constituie o celulă a Însăși vieții noastre noi, pentru că sunt rupte din miezul acestei vieți, pentru că oglindesc adevărul ei, pentru că luptă pentru biruința ei. Iată câteva din aceste cenacluri: Ion Păun-Pincio, D. Th. Neculuță, Cenaclul Armatei, al Tineretului, din Capitală; Flamura Prahovei, la Ploiești, Alexandru Sahia la Buzău, Flacăra, la Timișoara, Alex. Toma, la Iași, Condeie noi, la Cluj, Mihai Eminescu, la Botoșani etc, precum și altele În orașele Sibiu, Bacău, Galați, Constanța, Brăila, Roman, Pitești, Craiova, Oradea, Arad etc. Astăzi numărul
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
românești ilustrate de după 1947 - e vorba de Flacăra - la vizualizarea noilor realități, dar și la răspândirea, și pe această cale, a fenomenului literar și artistic, scrie Aurel Martin 9: „Un tânăr și o tânără, cu mâinile încleștate pe portdrapelul cu flamura roșie, cu privirile fixate undeva, spre zările viitorului fericit: un stahanovist mânuind cu abilitate strungul creator de unelte: o combină strângând de pe ogoarele mănoase ale Patriei recolte îmbelșugate, șiruri de pionieri, cu cravate roșii și cu buchete de garoafe, defilând
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
Marcel Romanescu, între 1914 și 1916). Până la încetarea primului război, e regăsit colaborând la „România viitoare”, „Gazeta Transilvaniei”, „Foaia interesantă”, „Crai nou”, „Florile dalbe”, „Dacia”, „Sfatul țării” (curent și sub iscălitura Șt. Ionescu-Bălcești), iar din 1920 la „Știrea”, „Românul”, „Gândirea”, „Flamura”, „Năzuința”, „Țara noastră”, „Universul literar”, „Convorbiri literare”, „Cuget clar”, „Arhivele Olteniei”, „Provincia literară”, „Secolul” ș.a. Poetul (căpitan în preajma anilor ’30) se atașa în timp grupării literare de la „Ramuri”; ca secretar de redacție al publicației (din 1928), rămâne un modest factotum
BALCESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285582_a_286911]
-
se atașa în timp grupării literare de la „Ramuri”; ca secretar de redacție al publicației (din 1928), rămâne un modest factotum și sufletul din umbră al acesteia până la dispariția faimoasei serii interbelice. A îndrumat, între anii 1937 și 1942, activitatea de la „Flamuri”, revistă a liceelor cu specific militar. E printre membrii fondatori ai Uniunii Scriitorilor Olteni. La mijlocul deceniului al treilea, E. Lovinescu îl menționa pe B., plasându-l într-un ultim val sămănătorist. Poetul debutase în 1925, cu un fragment dramatic, Darul
BALCESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285582_a_286911]
-
Caraș-Severin), poet. Este fiul Elenei (n. Cătană) și al lui Gheorghe Azap, tâmplar. Face studii gimnaziale la Ticvaniu Mic și liceale la Oravița, Anina și Timișoara. Este redactor la revista „Răzoare” (Oravița, 1996). Colaborează la „Caraș-Severinul literar și artistic” (Reșița), „Flamura”, „Timpul”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Drapelul roșu” (toate de la Timișoara), „România literară”, „Steaua”, „Transilvania”, „Tribuna”. După debutul din „Scrisul bănățean” (1958), a urmat o lungă așteptare până la apariția volumului colectiv Uneori zborul (1974). Prima carte, placheta de versuri Maria, îi apare în
AZAP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285512_a_286841]
-
va fi inclusă și în volumul Răzmerița bairamului domnesc (1943). Sub titlul Pe urmele lui Vasile Bălțatu la întrecere de halca, tipărește în „Iașul nou” (1954) o secvență din romanul, rămas în manuscris, Volnicii norodului, care cunoaște două faze intermediare: Flamura cernită (1945) și, mai târziu, Paloșul cel cumplit (1959). Altă nuvelă, Înscăunarea lui Ștefan (1957), apare în „Iașul literar”. Au rămas în manuscris Istoria orașului Iași, din care redactase câteva sute de pagini, nuvela Romanța Moldovei și piesa de teatru
BAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285550_a_286879]
-
Crișuri”, „Convorbiri literare”, „Gândirea”, „Ramuri”, „Năzuința” (Craiova) ș.a., până prin 1933 iscălind și cu pseudonimele Radu Buzescu și George Freamăt. Atras de timpuriu de literatură, face critică literară vreme îndelungată, fiind și membru în redacțiile publicațiilor „Adevărul literar și artistic” (1923-1926), „Flamura” (1925-1926), „Viața literară” (1926) și „Propilee literare” (1926-1929). A tradus din Marțial, La Rochefoucauld, Maeterlinck, Baudelaire, Alain. Debutează în revista „Izvorașul” (1919-1920) cu un articol despre folclor, domeniu care l-a atras în alte câteva rânduri, B. fiind și editorul
BAICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285545_a_286874]
-
redactor-șef, din 1974, al revistei „Livres roumains”. În 1990, fondează revista macedoromână „Deșteptarea” și în 1994, revista „Dimândarea” (publicație trimestrială în dialect aromân). În 1992, devine președinte al Fundației Culturale Aromâne „Dimândarea părintească”. Debutează cu proză, în 1959, la „Flamura Prahovei”, colaborând apoi cu proză, versuri, articole și cronici literare la „Contemporanul”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „România literară”, „Ateneu”, „Astra” ș.a. Neconvingând cu placheta Poeme (1973), C. se afirmă în domeniul criticii literare, considerată - pe linia lui Mihail Dragomirescu - drept „creație
CANDROVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286064_a_287393]
-
să locuiască Într-o lume nouă. Desigur, nu puteam să nu simt că acea persoană eram eu, eu și toți cei asemeni mie. După slujbă, toată lumea s-a Întors la mașini ca să meargă spre cimitir. Agățate de antenele mașinilor, fluturau flamuri purpurii și procesiunea trecu Încet pe străzile din vechiul cartier de est, unde crescuse tatăl meu și unde Îi cântase cândva serenade mamei mele de la fereastra camerei lui. Cortegiul de automobile o luă apoi pe Mack Avenue și, când trecură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de-nțeles; Munte cu capul de piatră de furtune detunată, Stă și azi în fața lumii o enigmă n-esplicată Și veghiaz-o stâncă arsă dintre nouri de eres. {EminescuOpI 32} Bolliac cânta iobagul ș-a lui lanțuri de aramă; L-ale țării flamuri negre Cîrlova oștirea chiamă, În prezent vrăjește umbre dintr-al secolilor plan; Și ca Byron, treaz de vântul cel sălbatic al durerii, Palid stinge-Alecsandrescu sânta candel-a sperării, Descifrând eternitatea din ruina unui an. Pe-un pat alb ca un
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
păr bogat și negru ce pe-umeri se coboară Și sânii lor acopăr - e ură și turbare În ochii lor cei negri, adânci și desperați. {EminescuOpI 63} O! luptă-te-nvălită în pletele-ți bogate, Eroic este astăzi copilul cel pierdut! Căci flamura cea roșă cu umbra-i de dreptate Sfințește-a ta vieață de tină și păcate; Nu! nu ești tu de vină, ci cei ce te-au vîndut! Scânteie marea lină și placele ei sure Se mișc-una pe alta ca pături
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
raiu la Mohamet, Că din dragostea-i lumească un imperiu se va naște, Ai căruia ani și margini numai cerul le cunoaște. Visul său se-nfiripează și se-ntinde vulturește, An cu an împărăția tot mai largă se sporește, Iară flamura cea verde se înalță an cu an, Neam cu neam urmîndu-i sborul și sultan după sultan. Astfel țară după țară drum de glorie-i deschid... Pîn-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid... La un semn, un țărm de altul, legând vas de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pretutindeni, Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie... Urlă câmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. În zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare, Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare; În zadar flamura verde o ridică înspre oaste, Căci cuprinsă-i de pieire și în față și în coaste, Căci se clatină rărite șiruri lungi de bătălie; Cad Arabii ca și pâlcuri risipite pe câmpie, În genunchi cădeau pedestrii, colo caii se răstoarnă
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Că ne ești așa departe. Te-am ruga, mări, ruga Să-mi trimiți prin cineva Ce-i mai mîndru-n valea Ta: Codrul cu poenele Ochii cu sprâncenele; Că și eu trimite-voiu Ce-i mai mândru pe la noi: Oastea mea cu flamurile, Codrul și cu ramurile, Coiful nalt cu penele, Ochii cu sprâncenele. Și să știi că-s sănătos, Că, mulțămind lui Cristos, Te sărut, Doamnă, frumos". ........................................... De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii; Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
MAI AM UN SINGUR DOR Mai am un singur dor: În liniștea serii Să mă lăsați să mor La marginea mării; Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Pe-ntinsele ape Să am un cer senin. Nu-mi trebue flamuri, Nu voiu sicriu bogat, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Doar toamna glas să dea Frunzișului veșted. Pe când cu sgomot cad Izvoarele-ntr-una, Alunece luna Prin vârfuri lungi de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
de patemi Al mării aspru cânt... Ci eu voiu fi pământ În singurătate-mi. {EminescuOpI 219} DE-OIU ADORMI... (VARIANTĂ) De-oiu adormi curând În noaptea uitării, Să mă duceți tăcând La marginea mării. Nu voiu sicriu bogat Făclie și flamuri, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Luceasc-un cer senin Pe-adîncile ape, Care-n dureri adânci Se-nalță la maluri, S-ar atârna de stânci Cu brațe de valuri, Se-nalță
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]